Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Rezultate sub așteptări

Handbal, Divizia A, HCM Slobozia

Rezultate sub așteptări

Tandemul Nicolae Goidea-Gheorghe Irimescu a legat la Slobozia o echipă de tranziție, fără obiective mari. Cu toate acestea, la turneul de la Râmnicu Vâlcea, așeptările erau ridicate, sperându-se la cel puțin două victorii. Au apărut însă din nou pro­bleme de efectiv înaintea turneului, chiar dacă toată delegația a fost ne­gativă la testul COVID-19. Nau­menco, piesă importantă pentru apă­rare, nu a primit viza și a rămas blocată în Ucraina. Interii stânga Mi­runa Petre și Ștefania Gheorghe s-au accidentat și astfel echipa a rămas fără aruncătoare de la distanță. Ștefania a intrat doar pentru a executa aruncări de la 7 metri. Într-un final s-a obținut doar un egal în 3 meciui, bilanț mult sub așteptări. Singurul aspect în măsură să ne bucure a fost acela că, în majoritatea timpului, din 7 jucătoare aflate pe teren pentru HCM, 4 erau din Slobozia.

Egal pe final cu Vâlcea Meciul de debut al HCM a fost contra CNE Râmnicu Vâlcea, echipă la care evoluează Andreea Țârle și Corina Lupei, tinere handbaliste care au făcut deja pasul în Liga Națională. S-a jucat de la egal la egal, cele două echipe succe­dându-se la conducerea meciului. Formația noastră a ratat mult, mai cu seamă în situații de «1 la 1» cu portarul advers, anulându-și șansele de desprindere. Cu toate acestea, HCM a condus la pauză cu 15-14. Vâlcencele au revenit în joc în partea secundă și chiar au condus în minutul 45, cu 22-19. Time-out-ul luat de Ghiță Irimescu a picat la fix, iar Slobozia a marcat 4 goluri consecutive, revenind în avantaj. Finalul a fost încins, cu Roxana Tabarcea marcând ultimul gol și stabilind scorul final 28-28. Per total, cu mai multă concentrare se puteau obține toate cele 3 puncte. În contul HCM au înscris Sava-9 goluri, Tabarcea-7, Polismac-4, Vlădescu-3, Gheorghe-2, Andrița-2, Neagu-1.

Înfrângere clară cu Neptun Jocul contra dobrogencelor a fost cel mai slab făcut de echipa noastră la acest turneu. În ansamblu, a fost un spectacol mediocru chiar și pentru nivelul Diviziei A. Neatenția în apărare a costat încă din primul minut, când o minge respinsă de Boll nu a putut fi recuperată de apărătoarele noastre și astfel Neptun a deschis scorul. Cu fostele jucătoare al Sloboziei, Moldoveanu și Stănciulescu în primplan, Constanța a condus de la un cap la altul, oferind puține șanse de redresare Sloboziei. HCM a irosit din nou multe situații clare de gol și a acuzat iarăși lipsa unei jucătoare capabile să arunce eficient de la distanță. La pauză, Neptun a avut 17-12, iar în repriza secundă echipa noastră s-a apropiat cel mult 3 goluri. Dobrogencele și-au exploatat plusul de experiență și a învins cu 25-18. Pentru HCM au marcat Tabarcea-4 goluri, Polismac-3, Andrița-3, Gheorghe-3, Sava-2, Vasile-2, Vlădescu-1.

Meci dramatic cu CSM București A doua echipă a celor de la CSM București ne-a învins în prima etapă cu un usturător 38-25, așa că revanșa în retur era așteptată cu sufletul la gură. HCM Slobozia a avut, mai cu seamă în repriza a doua, o evoluție cu mult peste celelalte două partide. După un start echilibrat, bucureștencele se desprind și intră la pauză cu un avantaj confortabil: 16-13. În partea secundă, HCM revine spectaculos în joc. Merge foarte bine jocul pe extreme. Dacă Steliana Polismac era o certitudine pe dreapta, a surprins găselnița lui Irimescu pe stânga. Naomi Vasile a făcut de-a dreptul ravagii în apărarea adversă, strecurându-se viclean și receptând pasele venite de la interi. Clar, extrema stângă este postul pe care Naomi se simte cel mai bine. Momentul de grație al HCM a fost golul din poartă în poartă reușit de Andreea Ilie, pentru 26-24. Din păcate, în ultimele minute handbalistele Sloboziei au găsit greu drumul spre poarta adversă, tinerele bucureștence au profitat și, în final, s-au impus cu 28-27. Pentru HCM au înscris Polismac-7 goluri, Vasile-6, Sava-5, Tabarcea-3, Vlădescu-3, Andrița-1, Ilie-1, Gheorghe-1. Se încheie astfel cel de-al doilea turneu în care echipa noastră arată progrese în joc care nu se răsfrâng și în rezultate. Cu egalul de la Râmnicu Vâlcea, HCM rămâne doar pe locul 5, cu 7 puncte.

Slobozia vrea al 3-lea turneu
Următorul turneu se va derula în perioada 5-7 martie 2021 și va cuprinde alte 3 etape. HCM Slobozia va întâlni atunci liderul Știința București și codașele Danubius Călărași și AMY Slatina. În următoarele zile, FRH va stabili locația turneului, iar aceasta va fi în proporție de 90% Slobozia. Conducerea HCM a decis să-și asume organizarea acestui turneu, iar primarul Sloboziei Dragoș Soare, prezent săptămâna trecută la o întâlnire cu echipa în Sala «Andreea Nica», și-a arătat sprijinul total pentru această inițiativă.

16 Februarie 2021, 16:50 (3964 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Slobozia, gazda Turneului Semifinal
Ultima partidă, ultima victorie!
Au câștigat grupa de play-out!
Handbalul slobozean strălucește!
Leagă victorii!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
278 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 2,74 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Inspecția Fiscală în luna octombrie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna octombrie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2024, 10:40
(4474 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

În municipiul Fetești se vor executa lucrări de sectorizare prin montarea unor vane de legătură și debitmetre la nivelul sistemului de distribuție a apei potabile. În vederea realizării acestor ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2024, 09:15
(699 vizualizări - 0 comentarii)


DECES

DECES

Cu nemăsurată tristețe și durere în suflet anunțăm dispariția celei care a fost Stana Parasca. Pentru cei care doresc să-și ia un ultim rămas bun, trupul neînsuflețit va ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2024, 12:00
(2233 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Tezaure Ialomițene»

Joi, 21 noiembrie a.c., de la orele 11,30, va fi vernisată expoziția «Tezaure Ialomițene». Galeria expozițională pune în valoare patrimoniul de excepție al Muzeului Județean Ialomița ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2024, 13:05
(2780 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 198 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 198 locuri de muncă vacante. Astfel, în Austria sunt disponibile 20 locuri de muncă (mecanic/lăcătuș ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2024, 12:10
(2085 vizualizări - 0 comentarii)


Casă în flăcări la Slobozia

Casă în flăcări la Slobozia

Sâmbătă, 16 noiembrie a.c., trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în Slobozia. Au ars elemente ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2024, 10:50
(1724 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Accidente la Borănești și Slobozia

Vineri, 15 noiembrie a.c., în jurul orei 7,00, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier, produs între un autoturism și o căruță, în comuna Borănești. În urma ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2024, 10:40
(1381 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

În municipiul Fetești se vor executa lucrări de sectorizare prin montarea unor vane de legătură și debitmetre la nivelul sistemului de distribuție a apei potabile. În vederea realizării acestor ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2024, 08:40
(817 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul Campaniei de plăți în avans aferentă anului 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, în perioada 16 octombrie-11 noiembrie 2024, a autorizat la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans, aferentă anului ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2024, 12:30
(7722 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se întrerupe apa în comuna Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite vineri, 15 noiembrie 2024, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Principală din localitatea ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2024, 12:20
(1186 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 20 noiembrie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că miercuri, 20 noiembrie 2024, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2024, 10:30
(3830 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 7,35 milioane de lei în octombrie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna octombrie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 7, ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2024, 10:40
(5440 vizualizări - 0 comentarii)


2338 de persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-septembrie 2024

În perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2024, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2338 ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2024, 09:35
(10799 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Contribuabilii persoane juridice cu obligații fiscale restante la 30 septembrie 2024, publicați pe site

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2024, 12:20
(7282 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ce răspunde ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2024, 08:05
(2726 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 164,39 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna octombrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna octombrie a anului 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 164,39 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2024, 12:35
(7329 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la case din Grindu și Căzănești

Incendii la case din Grindu și Căzănești

Sâmbătă, 9 noiembrie a.c., în jurul orei 2,00, pompierii din Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință din comuna Grindu. Au ars articole textile și 4 mp ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2024, 10:50
(2180 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Țăndărei

Trei echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs în orașul Țăndărei, în care au fost implicate două autoturisme. În urma evenimentului ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2024, 10:40
(993 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Angajatorii sunt obligați să anunțe locurile de muncă vacante și ocuparea acestora

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița reamintește tuturor angajatorilor (persoane fizice/juridice de drept public sau privat) că, potrivit art. 10 din Legea nr. 76/2002, privind ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2024, 09:40
(6801 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Concurs național de creație «Vocea ta e soluția»

În perioada noiembrie 2024-ianuarie 2025, Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Educației organizează Concursul național de creație virtuală: «Vocea ta e soluția» ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2024, 13:50
(766 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la Urziceni, Bărbulești și Armășești pentru mașini furate

IPJ Ialomița: Percheziții la Urziceni, Bărbulești și Armășești pentru mașini furate

În cadrul unei acțiuni de amploare, polițiștii ialomițeni au efectuat joi, 7 noiembrie a.c., 12 percheziții domiciliare pe raza localităților Urziceni, Bărbulești și Armășești, într-un dosar ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2024, 17:00
(1847 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 600 de misiuni desfășurate de jandarmii ialomițeni în luna octombrie 2024

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii octombrie a.c., 604 misiuni de ordine publică, dintre care 92 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2024, 11:40
(4746 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2024, 11:05
(3771 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 11 noiembrie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2024, 10:30
(7270 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr de 15 ani, surprins la volan prin Țăndărei

Polițiștii din Slobozia, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări vehiculul ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2024, 14:20
(1815 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Maia!

Echipele furnizorului de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere la nivelul instalațiilor de energie electrică din comuna Maia, joi, 7 noiembrie 2024. Fără curent, sursa ce alimentează ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2024, 13:10
(1231 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în școlile din județ

Luni, 4 noiembrie 2024, polițiștii din Ialomița au desfășurat activități informativ-preventive la 6 școli gimnaziale și profesionale din localitățile Grivița, Traian, Cocora, Scânteia, Reviga și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2024, 15:00
(3420 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului în luna septembrie 2024

La sfârșitul lunii septembrie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4497 de șomeri (din care 2159 de femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2024, 13:00
(26852 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Doi copii au murit din cauza intoxicației cu fum

La Movilița, o fetiță de 5 ani și un băiețel de 7 ani și-au pierdut viața luni, 4 noiembrie 2024, după ce s-au intoxicat cu fum. Fumul a fost provocat de un incendiu care a cuprins locuința în ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 20:00
(3422 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Ordin de protecție emis după ce și-ar fi agresat concubina

Polițiștii din Grivița au fost sesizați duminică, 3 noiembrie a.c., de către o femeie, din comuna Traian, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un bărbat de 31 de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 15:45
(16892 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...