ULTIMA ORĂ
Urziceni: Amenzi la o înmormântare
În ultimele 24 de ore, peste 90 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au acționat, sub coordonarea Instituției Prefectului-Județul Ialomița, pentru verificarea modului în care se respectă prevederile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, au fost verificate peste 73 de obiective/locații (societăți comerciale, restaurante, terase, parcuri, mijloace de transport în comun, gări), fiind legitimate aproximativ 660 de persoane și verificate 18 mijloace de transport în comun. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 13000 de lei. Exemplificând, polițiștii din Urziceni, în timp ce asigurau măsuri de ordine și siguranță publică, precum și de prevenire a răspândirii infectării cu noul tip de virus, la o înmormântare pe raza municipiului Urziceni, au identificat 6 persoane prezente la ceremonia de înhumare care nu respectau măsurile de carantină. Acestea au fost sancționate contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală de 6000 de lei.
3 Martie 2021, 16:40 (8048 vizualizări - 0 comentarii)
15 mii tone de deșeuri, «abandonate» pe platforma fostei fabrici de zahăr din Urziceni
Razie a polițiștilor la Urziceni și Bărbulești
Urziceni: Înmormântare fără respectarea măsurilor de protecție sanitară. Amenzi în valoare de peste 45 mii de lei!
Fetești: Amenzi la înmormântare
Înmormântare cu amenzi la Fetești





