Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Adâncata, prima comună din România cu circuit de mare viteză

Adâncata, prima comună din România cu circuit de mare viteză

La marginea localității Adâncata, din județul Ialomița, există primul circuit de mare viteză construit în România. Pista are o lungime de peste 4 kilometri și atrage an de an cei mai experimentați piloți de autoturisme sau motociclete, care se întrec în campionate acreditate de Federația Română de Automobilism Sportiv. Reprezentanții administrației locale susțin faptul că datorită circuitului comuna a devenit foarte cunoscută în zona de Sud-Est a țării.

Se întâmplă în Ialomița
În timp ce multe localități din județul nostru trăiesc într-un con de umbră, comuna Adâncata a reușit să iasă în evidență datorită unui circuit de mare viteză, construit în urmă cu mai bine de 6 ani, la marginea satului, lângă islazul comunal. Oficialii administrației locale susțin faptul că, o dată cu amenajarea pistei de mare viteză, comuna a început să fie vi­zitată de pasionații cailor putere, iar activitatea economică a localității s-a îmbunătă­țit. Anual, administratorii circuitului alocă aproximativ 20 mii de lei bugetului local reprezentând taxele de concesiune pentru terenul pe care circu­itul se află, precum și alte taxe și impozite locale. «Înainte nu știa nimeni unde este Adâncata, dar de când cu pista asta situația s-a schimbat... Vin oameni și întreabă, e multă forfotă acum la noi în comună, chiar și pe timp de pandemie. Sunt mulți care se duc acolo cu mașini, cu motociclete... Avem o colaborare foarte bună cu reprezentanții firmei care admi­nistrează pista respectivă și le mulțumim pentru tot ce-au făcut pentru comunitatea noastră. Este un lucru bun!» a declarat Ionel Valentin Barbu, primarul comunei Adâncata.

4 kilometri de viteză
Ideea circuitului de mare viteză a luat naștere în 2013, iar în 2015 la Adâncata au fost organizate primele competiții dedicate pasionaților de viteză. Circuitul, spun cei care îl administrează, este primul dedicat cailor putere care a fost amenajat în țara noastră. În prezent, mai există unul similar în județul Mureș. «Cel pe care îl avem noi este primul construit în România! Toate pistele care există sunt mai mult pentru karting, nu pentru mare viteză așa cum este cel pe care noi îl administrăm...» susține Dorin Colea, reprezentantul circuitului de mare viteză, din comuna Adâncata. Circuitul este destinat atât piloților de mașini sau motociclete, cât și celor care vor să practice un stil de conducere preventiv. Aici se pot organiza, în condiții speciale, cursuri pentru școlile de șoferi care pregătesc viitorii piloți. Pista are o lungime de peste 4 kilometri și o aderență la asfalt medie spre mare, astfel încât uzura anvelopelor nu este ridicată. Tot aici se organizează și campionate de mare viteză, acreditate de Federația Română de Automobilism Sportiv. «Am funcționat și pe timpul pandemiei, evident respectând toate restricțiile impuse de autorități. În perioada următoare vom avea evenimente sportive, de automobilism sau motociclism, atât private, cât și cele organizate sub egida Federației!» a adăugat Dorin Colea, reprezentant al circuitului de mare viteză din comuna Adâncata.

6 Martie 2021, 15:20 (5938 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Adâncata: Mașină în flăcări, la Campionatul Național de Anduranță
Fantoma circuitului de Formula 1
Primarul de la Adîncata vrea «circuit auto de viteză» prin fals în acte publice

Comentariile cititorilor:


Fac:
(8 Martie 2021, 13:36)
Daca tot ii lauda, ar fi bine sa asfalteze si drumul pana la circuit. Potential este foarte mare.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
247 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Accident produs de un șofer beat cui

Două persoane rănite și un autoturism distrus aproape în totalitate, sînt urmările unui grav accident rutier petrecut în noaptea de 14 spre 15 iunie în apropierea comunei Adîncata. Primele cercetări ale ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:18
(21996 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: accident


Incendii la Gheorghe Doja și Traian

Luni seara, 14 iunie, în jurul orelor 19,00, un apel de urgență alerta pompierii. Apelul fusese dat din comuna Gheorghe Doja unde căminul cultural din localitate se aprinsese de-a dreptul. Clădirea era ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:18
(25805 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii voluntari, în concurs

Inspectoratul pentru Situații de urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a desfășurat, marți, 15 iunie faza județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:17
(29230 vizualizări - 0 comentarii)


Camera de Comerț Ialomița organizează cursuri de formare

Luni, 14 iunie, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» s-a desfășurat seminarul cu tema «Propuneri pentru realizarea unor proiecte în domeniul energiei regenerabile, prin accesarea de programe de finanțare ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:16
(15487 vizualizări - 0 comentarii)


În perioada 11-13 iunie: Muzeul Național al Agriculturii, la Moara Vlăsiei

În perioada 11-13 iunie: Muzeul Național al Agriculturii, la Moara Vlăsiei

Muzeul Național al Agriculturii a participat, în calitate de partener, la prima ediție a Festivalului Vlăsiei, manifestare organizată Consiliul local și Primăria comunei Moara Vlăsiei (județul Ilfov), localitate ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 12:00
(26062 vizualizări - 0 comentarii)


Revista Junior, locul I la Concursul Revistelor Școlare

Revista Junior, locul I la Concursul Revistelor Școlare

«Cea mai mare bogăție din aceasta lume sînt copiii, mai mare decît toți banii din lume și toată puterea de pe pămînt» este motto-ul sub care colectivul de cadre didactice al Grădiniței cu Program Prelungit ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 11:21
(27253 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: revista Junior


«Șoferi» fără permis, beți la volan

În ultimele 48 de ore, în urma controalelor de rutină desfășurate de polițiști, pe arterele județului au fost depistați trei conducători auto ce se aflau la volanul unor autoturisme, cu toate că nu aveau ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 16:38
(23035 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în mediul rural

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 12/13 iunie, în intervalul orar 22.00-03.00, efective din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia, în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 16:36
(13372 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Serviciile voluntare și private de pompieri, la concurs

Marți, 15 iunie a.c., începînd cu ora 8,00, la Stadionul Municipal 1 Mai din Slobozia se va desfășura faza județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare înființate la nivelul localităților ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 15:32
(17260 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Flutur: «S-a decis înghețarea alegerilor din PD-L la toate nivelurile»

«S-a decis înghețarea deocamdată a alegerilor din PD-L la toate nivelurile» a declarat Gheorghe Flutur după ședința Biroului Permanent Național. «Dorim să ne concentrăm în perioada următoare pe rezolvarea ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 15:01
(17723 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: PDL alegeri


Accidente la Sf. Gheorghe și Făcăeni

Paramedicii din Urziceni au fost prezenți duminică, 13 iunie, în jurul orei 19.30, la un accident rutier, produs între un autotren și un autoturism pe raza comunei Sf. Gheorghe. Aceștia au deconectat bornele ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 12:29
(14525 vizualizări - 1 comentariu)


Sinești: A căzut din căruță

Echipajul SMURD a fost solicitat duminică, 13 iunie, pe raza comunei Sinești. Un bărbat, de 32 de ani, a căzut din căruță și s-a ales cu multiple traumatisme. După acordarea îngrijirilor medicale inițiale ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 12:28
(16590 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Animal scos de pompieri din noroi

O bovină rămasă împotmolită în noroi, pe malul stîng al rîului Ialomița, a fost salvată sîmbătă dimineață, în jurul orei 8.30, de pompierii din Urziceni. Aceștia au acționat cu mijloacele din dotare timp ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 12:28
(16515 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița pompier


La Slobozia a ars o casă, la Țăndărei un transformator electric,  iar la Coșereni o motocicletă s-a făcut scrum

La Slobozia a ars o casă, la Țăndărei un transformator electric, iar la Coșereni o motocicletă s-a făcut scrum

Vineri seara, 11 iunie, o casă de pe strada Plevnei din Slobozia a luat foc. Întrucît proprietara, ce locuia singură, nu era acasă în momentul izbucnirii incendiului, flăcările au fost observate de vecinii ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 12:22
(27033 vizualizări - 0 comentarii)


«Clubul de vacanță» la Protoieria Urziceni

În cursul vacanței de vară, respectiv 15 iunie-15 septembrie, Protoieria Urziceni, prin Biroul de Asistență Socială și în colaborare cu organizația World Vision România, susține programul «Clubul de vacanță ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:44
(16378 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amenzi de peste 5300 de lei într-o singură noapte

În cursul nopții de vineri spre sîmbătă, 11/12 iunie, în miez de noapte, polițiști de siguranță publică și poliție rutieră, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari, au acționat pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:38
(16596 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia amenzi


Borănești, Bărcănești și Coșereni, în vizorul polițiștilor

Efective ale Poliției Municipiului Urziceni și ale posturilor de poliție limitrofe au acționat pe raza comunelor Borănești, Bărcănești și Coșereni, urmărindu-se în special prevenirea și combaterea faptelor ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:36
(14700 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a Poliției la Mihail Kogălniceanu

Prevenirea infracționalității stradale a fost principalul obiectiv al unei acțiuni desfășurate în comuna Mihail Kogălniceanu de efective ale Poliției Orașului Țăndărei, în colaborare cu reprezentanți ai ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:32
(13368 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Permise suspendate, amenzi, controale

Nerespectarea prevederilor legale a condus la aplicarea a 120 de sancțiuni contravenționale, reținerea a 4 permise de conducere și retragerea a 13 certificate de înmatriculare.
Așadar, în cadrul unei ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:30
(14920 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Jilavele și Ograda

În cursul zilei de joi, 10 iunie a.c., pe șoselele din Ialomița s-au produs două accidente, patru persoane fiind rănite. Din fericire, în trei cazuri, leziunile suferite nu au necesitat internarea într ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 19:30
(19452 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: I-a furat motoscuterul din fața casei

Joi, 10 iunie, polițiștii din Grindu au fost alertați de o femeie din localitate căreia i-a fost furat motoscuterul din fața casei. Din primele cercetări, s-a stabilit că tînăra de 27 de ani a parcat motoscuterul ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 19:30
(24538 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor feteșteni

În timpul unei acțiuni ce au vizat asigurarea și menținerea ordinii și liniștii publice în Fetești, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, de 32 de ani, din localitatea Făcăeni, ce se deplasa la volanul ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 19:29
(14777 vizualizări - 0 comentarii)


«Simfonia motoarelor», la a doua ediție

Duminică, 13 iunie, Compania «Automobila», în colaborare cu Muzeul Național al Agriculturii și cu sprijinul Word Trade Center București și al Primăriei Moara Vlăsiei, organizează duminică, 13 iunie, «Simfonia ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 15:48
(15538 vizualizări - 2 comentarii)


Fierbinți Tîrg: Au spart banca și nu au furat banii

Polițiștii ialomițeni desfășoară o amplă anchetă în orașul Fierbinți-Tîrg. Cercetările au demarat ca urmare a unui apel pe numărul de urgență 112, ce viza o tentativă de furt dintr-o unitate bancară din ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 15:39
(18271 vizualizări - 0 comentarii)


25% din firme NU au depus situațiile financiare la Registrul Comerțului

Începînd cu anul 2010, în conformitate cu legislația în vigoare, situațiile financiare anuale și documentele anexe se depun numai la Registrul Comerțului, iar indicatorii economico-financiari aferenți acestora ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 17:53
(13909 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare a Poliției în zona Urziceni

Razie de amploare a Poliției în zona Urziceni

În dimineața zilei de joi, 10 iunie a.c., începînd cu ora 6,00, efective sporite de polițiști și jandarmi au acționat pe raza municipiului Urziceni și a comunelor Bărbulești, Borănești, Bărcănești și Coșereni ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 17:48
(27846 vizualizări - 0 comentarii)


14 iunie, termen limită pentru depunerea cererii de sprijin financiar destinat deținătorilor de cotă de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor de lapte că luni, 14 iunie 2010, este ultima zi în care pot să depună cererea pentru sprijinul financiar destinat deținătorilor ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 17:40
(26546 vizualizări - 0 comentarii)


«Implică-te și te vei simți în siguranță!»

În prag de vacanță, Poliția Municipiului Fetești și-a deschis porțile pentru 30 de elevi din cadrul Școlii cu clasele I-VIII nr. 4 din cartierul Vlașca al municipiului. Copiii i-au avut drept ghizi pe polițiștii ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 17:33
(26195 vizualizări - 0 comentarii)


36 de grade C: Temperaturi deșertice în week-end

Începînd de vineri, meteorologii anunță temperaturi care vor depăși 34 de grade la umbră. De asemenea, susțin specialiștii, aerul din România va conține și particule de praf, asemenea furtunilor de nisip ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 16:48
(28177 vizualizări - 1 comentariu)


Modificare a Legii privind regimul armelor

Începînd cu data de 30 mai, termenul în care persoanele care au procurat arme letale trebuie să se prezinte la Poliție pentru solicitarea acordării permisului de armă sau pentru înscrierea armei în permisul ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 06:55
(28405 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...