Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Coloniștii de la capătul lumii

Coloniștii de la capătul lumii

Mărturii ale unui trecut pierdut în negura timpului, fostele Întreprinderi Agricole de Stat ascund printre clădirile abandonate și ruinate poveștile unor oameni care au muncit cu mâinile, dar mai ales cu su­fletul, pământul. Un astfel de loc există la marginea locali­tății Giurgeni. Ca într-o adevărată colonie, 150 de oameni trăiesc de pe o zi pe alta, izolați de civilizație, așteptând ca un întreprinzător local să deschidă un chioșc de unde să-și poată cumpăra pâinea cea de toate zilele...

5 kilometri prin pustiu Drumul către fostul IAS al comunei Giurgeni are 5 kilometri și este asfaltat doar pe sfert. Oamenii spun că lucrările au început cu câteva săptămâni înainte de Alegerile Locale din septembrie anul trecut și, după ce actualul primar a fost reinstalat în funcție, utilajele au făcut cale întoarsă și-au lăsat lucrarea neterminată... Ținând într-o mână o plasă de rafie, iar în cealaltă un băț cu care să se apere de câinii stânelor amenajate în apropierea drumului, Marioara Ghiță, în vârstă de 63 de ani, merge agale și privește în zare în speranța că poate vreo căruță ar putea-o duce mai aproape de casă. Trăiește într-una dintre casele fostului IAS al localității Giurgeni de când se știe. Își amintește de perioada de glorie în care fostul IAS reprezenta sursa principală de hrană pentru toată zona de Est a județului Ialomița. «Se făcea zootehnie, se făcea agricultură serioasă... Eu am muncit la baza de semințe. Aveam depozite încărcate de semințe! Era școală unde mergeau copiii, aveam și dispensar... Acum acolo nu mai este nimic. Doar noi, câțiva mai suntem și ne ducem zilele, cât om mai putea...» spune femeia, trăgând după ea sacoșa de rafie încărcată cu sticle de ulei și pâine. Când vremea este bună și pământul tare, femeia scurtează drumul spre casă prin mijlocul câmpului, reușind să ajungă în spatele vechilor blocuri din curtea fostului IAS. «Am vrut și acum să fac la fel, dar nu poți să mergi pe acolo pentru că pământul e moale și m-am afundat în noroi. Așa că merg încet-încet pe jos. În 2 ore sunt și eu acasă, la omu’ meu...» adaugă femeia.

Viața în colonie În curtea fostului IAS din Giurgeni trăiesc aproximativ 150 de persoane, cele mai multe trecute de 60 de ani. Tinerii au luat de mult calea străinătății pentru a-și face un rost, iar cei care au mai rămas în colonia de la marginea comunei lucrează la firma unui italian, care are afaceri în agricultură în zona localității Gura Ialomiței. Tot ce le-a mai rămas bătrânilor este să iasă în ulița mare și să privească peisajul dezolant oferit de clădirile ruinate. Gheorghe Bârlă are 70 de ani bătuți pe muchie și arată cu degetul spre morma­nele de moloz, încercând să-și amin­tească ce reprezentau înainte. «Dacă nu mă înșel aici era școala, iar peste drum de ea era clădirea Adminis­trației... Parcă mai încolo era depozitul de semințe... Încerc așa să-mi fac idee care cum era așezat, ca să nu uit de tot locurile astea. Vreau să iau amintirile cu mine când m-oi duce... Că doar amintirile ne-au mai rămas!» spune bătrânul în timp ce se așază pe o canapea, în fața porții. La fel ca toți ceilalți oameni din colonie, omul își dorește să se deschidă un chioșc, pentru a-și putea cumpăra ce are nevoie. «Am vrea și noi o gheretă aici de unde să cumpărăm ce ne trebuie, să nu mai mergem atâta drum pe jos...» spune bărbatul încercând să-și amintească de când nu a mai văzut un autobuz oprind în centrul fostului IAS. În mod ironic, aici există și o stație de autobuz, construită din PVC și prevăzută cu bănci de lemn... «Cine-și mai aduce aminte de când n-am mai văzut un autobuz p-aici?! Era bun, dar l-au scos... Ei știu de ce...» spune bătrânul resemnat.

Viața la bloc Din poarta bătrânului Bârlă se des­prinde o uliță plină de gropi umplute cu apa de la ultima ploaie, care duce către singurele blocuri care au mai rămas în picioare. În spatele lor, pe o frânghie, câteva rufe sunt ridicate în aer de vântul primăvăratec. Câțiva copii aleargă printre imobilele aproape în ruină și bat mingea, în timp ce doi câini leneși stau tolăniți cu burțile la soare. Geta Voicu locuiește la parterul unuia dintre blocuri, iese afară și încearcă să scuture un preș. Femeia este printre cei mai tineri locatari ai coloniei din curtea fostului IAS. Și-a cumpărat apartamentul imediat după 1990, mărtu­risind că acum nu mai are tragere de inimă să se mute în altă parte. S-a obișnuit și cu pereții scorojiți, și cu apa care i se infiltrează în casă, și cu mirosul, și cu peisajul dezolant din jurul blocului în care locu­iește... «Aici m-am născut, aici am crescut, unde să mă duc în altă parte?! O să rămân aici câte zile oi avea...» spune femeia, cuprinsă de resemnare. Speră să apuce ziua în care drumul care duce către fostul IAS să fie complet asfaltat, iar ulițele desfundate dintre blocuri să de­vină trotuare cu pavele «așa cum sunt alea din centrul satului...».

6 Martie 2021, 11:10 (7644 vizualizări - 4 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Daniela :
(2 Martie 2026, 11:27)
Cine îl cunoaște din ias pe lica puf Sau pe nicu puf? Dar pe nicu mindru??
David Emil :
(20 Septembrie 2023, 00:45)
IAS Giurgeni a fost una din unitatile cu productii mari orez,zootehnie ,crestere de ovine si porcine. Avea Unitae politico-administrativa exemplara.Cetateni care isi desfasura-u activitati zi de zi  aveau o  Obligatie sociala si morala spre binele comunitatii. Sa aducem aminte celor care citesc ca si eu am stat unde e fam.Voicu .Cu respect.
Cetățean :
(7 Martie 2021, 08:53)
Trist. Tare trist... Oameni ce au muncit o viață uitați de cei ajunși Mari in negura timpurilor...
Gica:
(7 Martie 2021, 00:03)
In 20 de ani o sa avem sate pustii-pustii, datorită îmbătrânirii populației. Oamenii trăiesc greu,sunt nevoiți să migreze pe lângă marile orașe și în afara țării. Păcat ca nu se ia în considerare acest aspect. Cand au nevoie de voturi fac vizite,promisiuni,de toate,după vot...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
259 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Luna cărții

În perioada 1-31 octombrie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» inaugurează Salonul anual de carte. Potrivit organizatorilor, anul acesta Salonul anual de carte a ajuns la ediția a șaptesprezecea și ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(18381 vizualizări - 3 comentarii)


Foto Splendid Axinte

Luni, 28 spetembrie, la Muzeul Județean Ialomița, Costică Axinte, artistul fotograf născut acum 100 de ani a fost serbat, încă o dată, prin vernisarea unei expoziții de fotografie. Vernisajul a fost prilejuit ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:47
(17558 vizualizări - 0 comentarii)


Adolescentă dispărută de acasă

Adolescentă dispărută de acasă

Duminică, 27 septembrie 2009, a dispărut de la domiciliu TINCU CORINA-GEORGIANA, în vîrstă de 17 ani, din municipiul Fetești, bolnavă psihic. Potrivit polițiștilor din localitate, adolescenta ar fi plecat ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 13:00
(14711 vizualizări - 0 comentarii)


Populația județului scade încet, dar sigur

O statistică a Direcției Județene de Statistică Ialomița confirmă faptul că populația județului Ialomița scade anual cu peste 1000 de locuitori. Astfel, în ultimii 5 ani, populația totală a județului a ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2009, 09:08
(15903 vizualizări - 2 comentarii)


Angajatorii, neinteresați de Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat vineri, 25 septembrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenții ialomițeni. Pentru desfășurarea acțiunii, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2009, 15:46
(17037 vizualizări - 1 comentariu)


Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană, prezent astăzi la Slobozia la Conferința Județeană Extraordinară a PSD Ialomița, a transformat evenimentul într-o circotecă ieftină, interesul vădit al acestuia pentru apariția în presa ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 18:36
(22552 vizualizări - 26 comentarii)


Conferința Județeană a PSD Ialomița

Conferința Județeană a PSD Ialomița

Joi, 24 septembrie 2009, începînd cu orele 15,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slobozia se desfășoară Conferința Județeană a PSD Ialomița. Evenimentul, de fapt, se va înscrie în seria de «lansări ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:44
(17080 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

În urma unui flagrant, ofițerii Direcției Generale Anticorupție au prins în flagrant un cetățean în timp ce încerca să mituiască un agent de poliție cu suma de 300 lei. Flagrantul a fost organizat marți ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:43
(17716 vizualizări - 2 comentarii)


Accidente auto

Marți, 22 seprembrie, în timp ce un tînăr în vîrstă de 22 ani, din Slobozia, conducea un autoturism spre Urziceni, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stînga pentru a schimba direcția de mers pe ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:42
(17199 vizualizări - 3 comentarii)


Șapte proiecte administrative pentru un județ sărac

Prefectura județului Ialomița anunță în cadrul unei informări de presă remise la începutul acestei săptămîni că la nivelul instituției există 7 proiecte administrative aflate în diferite stadii de derulare ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(18637 vizualizări - 2 comentarii)


Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza vineri, 25 septembrie 2009, la orele 9,00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți». Acțiunea se va desfășura la sediul instituției din ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(17095 vizualizări - 1 comentariu)


Depunerea declarațiilor la Fisc

Potrivit unui comunicat de presă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița atrage atenția contribuabililor persoane juridice sau fizice, plătitori de salarii și de venituri asimilate salariilor, ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 12:23
(17959 vizualizări - 3 comentarii)


Primăriile, la raport

Marți, 22 septembrie, primarii județului se vor întîlni cu reprezentanții Prefecturii Ialomița pentru a dezbate principalele probleme cu care se confruntă administrațiile locale. Întîlnirea va avea loc ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2009, 07:55
(16862 vizualizări - 1 comentariu)


La volan fără permis

La acțiunile organizate în cursul zilei de joi, 18 septembrie 2009, în baza planului național de acțiune «Tunetul», au participat 245 de polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 17:59
(18248 vizualizări - 0 comentarii)


Directorii de școli, în alertă

Directorii școlilor din județul Ialomița au fost convocați în această dimineață la Prefectură pentru stabilirea unui plan comun de prevenire a răspîndirii virusului gripei procine. Potrivit declarațiilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 14:57
(16950 vizualizări - 0 comentarii)


PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L Ialomița ar putea rupe în următoarea perioadă protocolul încheiat cu PSD la nivel local. Liderul PD-L, Cazacu Marinică a declarat public că acest protocol este unul mai degrabă inexistent și că filialele ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:24
(17188 vizualizări - 0 comentarii)


800 de maidanezi, rezidenți la Slobozia

Numărul cîinilor fără stăpîn în Slobozia se apropie de 1000. Potrivit datelor furnizate de autoritățile locale, în ciuda eforturilor serviciului de specialitate al Primăriei, fenomenul înmulțirii cîinilor ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:16
(17480 vizualizări - 1 comentariu)


Controalele la subvențiile pentru bovine, finalizate

La începutul săptămînii, marți, 15 septembrie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat controlul administrativ pentru bovine, în vederea acordării Plăților Naționale Directe Complementare ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 10:39
(18767 vizualizări - 1 comentariu)


Elevă de la Colegiul «Mihai Viteazul», diagnosticată cu gripă porcină

Alertă în Ialomița. Primul caz de gripă porcină dintr-o unitate de învățămînt a fost confirmat astăzi la Slobozia. Probele prelevate unei eleve a Colegiului «Mihai Viteazul», suspectă de infectarea cu virusul ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2009, 19:59
(16755 vizualizări - 0 comentarii)


Jaf armat cu pușca de vînătoare

Un scenariu desprins din filmele de acțiune s-a petrecut marți, 15 septembrie 2009, în comuna Bucu. Un individ necunoscut a pătruns într-un magazin din localitate amenințînd vînzătoarea cu o armă. Amenințarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:35
(17109 vizualizări - 1 comentariu)


Pichetare de «probă» la Prefectură

Federația Sindicatelor Libere din Învățămînt Ialomița a pichetat marți, 15 septembrie 2009, Prefectura Ialomița într-o nouă încercare de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă școlile ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:31
(16020 vizualizări - 0 comentarii)


«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!», așa își începe deputatul PNL Cristina Pocora comunicatul de presă remis presei cu ocazia deschiderii noului an școlar. Deputatul liberal, contestatar declarat al introducerii taxei ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2009, 12:26
(18820 vizualizări - 1 comentariu)


S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

Joi, 10 spetembrie, în jurul orelor 15,30, polițiștii feteșteni au fost sesizați de o femeie în vîrstă de 33 de ani, din localitate, despre faptul că fiul său minor, Iordan Dănuț Dumitrel, de 14 ani, a ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:17
(19883 vizualizări - 7 comentarii)


Treversarea neregulamentară l-a costat viața

Joi seara, 10 septembrie, în comuna Ion Roată, un accident rutier s-a soldat cu decesul unei persoane. Victima, un bărbat de 52 de ani, din localitate, s-a angajat în traversarea străzii în fugă, prin loc ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:16
(17837 vizualizări - 1 comentariu)


Copilul dispărut de la Urziceni a fost găsit

Minorul Pîrvu Mihăiță Alin, dispărut de la domiciliu din data de 6 septembrie 2009, a fost găsit. Copilul a fost depistat în gara Ploiești, în după-amiaza zilei de 9 septembrie, de polițiștii prahoveni ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:15
(20032 vizualizări - 1 comentariu)


A fugit de acasă

A fugit de acasă

Marți, 8 septembrie, la miezul nopții, un cetățean din Urziceni a anunțat dispariția fiului său minor, Mihăiță Alin Pîrvu, în vîrstă de 10 ani. Bărbatul a povestit polițiștilor că fiul său a plecat de la ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:47
(19644 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrînă înșelată

Marți, 8 septembrie 2009, în jurul orelor 13,30, o bătrînă în vîrstă de 81 ani, din Slobozia, a sesizat Poliția asupra faptului că un bărbat necunoscut, ce s-a recomandat ca fiind un prieten al ginerelui ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:42
(19105 vizualizări - 1 comentariu)


Firmele, răpuse de criză

Criza economică face ravagii printre agenții economici din Ialomița. Rezistă cine poate și radiază cine vrea să evite falimentul. Și, pentru ca tabloul să fie și mai dezolant, prea puține societăți comercială ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 13:35
(18432 vizualizări - 0 comentarii)


A fost prins după ce a furat dintr-un magazin

Luni, 7 septembrie 2009, la primele ore ale dimineții, un bărbat din Slobozia a fost depistat de jandarmi după ce furase mai multe șepci dintr-un magazin. «În jurul orelor 8,00, subofițerul jandarm ce se ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(17444 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului crește alarmant

Fenomenul șomajului pare de necontrolat în Ialomița. Numărul șomerilor crește de la o zi la alta, iar autoritățile privesc neputincioase la «înghețarea» pieței forței de muncă la nivelul județului. Ultimele ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(18448 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...