Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Fetești, orașul fără deșeuri

Fetești, orașul fără deșeuri

Administrația locală din municipiul Fetești a organizat în ultima perioadă de timp o amplă campanie de ecologizare a orașului. Cele mai vulnerabile locuri din punct de vedere al depozitării necontrolate a deșeurilor au fost curățate complet de către angajații Primăriei Fetești, împreună cu persoanele care beneficiază de ajutor social în baza Legii 416. De asemenea, în cadrul campaniei s-au alăturat și o parte din cetățenii orașului cărora le pasă de mediul înconjurător. În total, în primele 2 luni ale acestui an, au fost colectate peste 200 tone de gunoaie.

Un oraș mai curat Campania de ecologizare a mu­nicipiului Fetești a debutat încă din luna ianuarie a anului în curs. Stradă cu stradă, angajații Admi­nistrației Domeniului Public și Privat din cadrul Primăriei Fetești, împreună cu beneficiarii Legii 416, privind venitul minim ga­rantat, au adunat deșeurile depo­zitate necontrolat pe spațiul verde. Totodată, potrivit informațiilor oficiale, campaniei de ecologizare au răspuns și o parte dintre cetă­țenii orașului. Datele oficiale ale Primăriei Fetești arată că, în pri­mele 2 luni de la debutul campa­niei de eco­logizare, la Fetești s-au colectat peste 200 de tone de de­șeuri. «Vom continua această cam­panie de ecologizare și o vom extinde în toate cartierele din Fe­tești. Ne bucură faptul că au fost și locuitori care și-au exprimat interesul de a participa alături de noi la aceste acțiuni de ecologi­zare... Avem convingerea că Fe­teștiul trebuie și poate să fie un oraș curat!» a declarat primarul Lau­rențiu Șonchereche.

Loc special pentru depozitarea deșeurilor vegetale
De asemenea, tot la Fetești, de la 1 aprilie 2021, va fi funcțională o platformă pentru depozitarea gra­tuită a deșeurilor vegetale, precum frunze, iarbă verde sau uscată, crengi sau ramuri. O echipă a Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat (DADPP) din cadrul Primăriei Fetești lucrează în prezent la degajarea molozului de pe terenul din spatele Parcului «Stadion» astfel încât feteștenii care locuiesc la case să poată aduce aici resturile vegetale rezultate în urma toaletării curților. Totodată, în această zonă va funcționa o stație de compost ce va fi exploatată de DADPP Fetești prin achiziționarea unui tocător de resturi vegetale. Rumegușul compost rezultat va fi folo­sit în agricultură. «Prin această inițiativă venim atât în sprijinul cetățenilor care nu au unde depozita resturile vegetale, dar și în cel al agricultorilor care pot folosi compostul rezultat ca fertilizant pentru culturile agricole!» a mai spus Laurențiu Șonchereche, primarul municipiului Fetești.

21 Martie 2021, 10:50 (3512 vizualizări - 5 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Ana:
(26 Martie 2021, 21:05)
 Daca nu as locui in Fetesti si nu as trece zilnic printre gunoaie,poate ca m-as lasa pacalita de asa articol!Lauda fara suport! Poate  face o vizita autorul articolului si in spatele MAN -urilor ,in spatele statiei de autobuz ocupata ilegal si Penny market, unde nu s-au mai adunat gunoaiele de un an de zile. Ce face garda de mediu?!
magda:
(22 Martie 2021, 20:00)
super...daca ar face o vizita si pe drumul de la fosta fabrica de conserve la cartierul Vlasca, e ceva de vis, cred ca ceea ce este acolo este de departe pe locul I.
Pt Vasile:
(22 Martie 2021, 17:22)
Pe vremea Vivani se maturau strazile noaptea cum e normal. Acum se matura dimineata intre 7 si 8 cand se duc copii la scoli si gradinite si lumea pleaca la servici. Inhalam praf cu kg si nimeni n-are nici o treaba
Gica:
(22 Martie 2021, 15:31)
Pe strada Fabricii din cartierul Dudesti se arunca gunoi menajer, peturi si resturi de materiale rezultate in urma demolarilor.De asemenea in zona Poligonului de tragere( amplasat la cateva sute de metri de ultimele case, vin vidanje care deverseaza fecale si urina pe domeniul public. In spatele  poligonlui exista o zona plina cu peturi, pungi  si  alte resturi care  atunci cand bate vantul  sunt imprastiate pe pajiste.Ulterior rezolvarii acestor probleme putem discuta si despre Fetesti, orasul fara deseuri.
Vasile:
(21 Martie 2021, 23:02)
Asteptam sa se intample si la Slobozia. Pe vremea cand SC Vivani intretinea curatenia, era mai curat. Acum, tot orasul este numai praf deoarece Polarisul aduna doar frunzele si hartiile. Veniti in zona Nordului si veti vede cat praf zace nematurat pe trotuare si pe langa borduri. Toate orasele sunt dotate cu masini de aspirat, de curatat strazile....la Slobozia nu avem nimic decat maturi de nuiele. Speram ca dl. Primar sa faca ceva in acest sens, sa avem si noi un oras plin de flori, nu de praf!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 23 Oct 2026
299 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Firmele, răpuse de criză

Criza economică face ravagii printre agenții economici din Ialomița. Rezistă cine poate și radiază cine vrea să evite falimentul. Și, pentru ca tabloul să fie și mai dezolant, prea puține societăți comercială ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 13:35
(18875 vizualizări - 0 comentarii)


A fost prins după ce a furat dintr-un magazin

Luni, 7 septembrie 2009, la primele ore ale dimineții, un bărbat din Slobozia a fost depistat de jandarmi după ce furase mai multe șepci dintr-un magazin. «În jurul orelor 8,00, subofițerul jandarm ce se ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(17865 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului crește alarmant

Fenomenul șomajului pare de necontrolat în Ialomița. Numărul șomerilor crește de la o zi la alta, iar autoritățile privesc neputincioase la «înghețarea» pieței forței de muncă la nivelul județului. Ultimele ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(18818 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Nick Touring

În dimineața zilei de marți, 8 septembrie, în jurul orelor 07,00, pompierii și polițiștii ialomițeni au fost sesizați prin 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu la sediul biroului unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:02
(18588 vizualizări - 1 comentariu)


Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Reabilitarea podului rutier de la Albești, una dintre prioritățile administrației Ciupercă, s-a scumpit brusc. Începute la sfîrșitul anului 2008, lucrările au fost estimate la suma de 3,9 miliane lei noi ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:01
(18087 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția pentru Tineret a organizat «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene» la Amara

În perioada 3-9 septembrie 2009, s-a desfășurat la Centrul de Agrement Amara- Pavilioane, «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene». Acțiunea a fost organizată de Direcția pentru Tineret Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:00
(47971 vizualizări - 0 comentarii)


Weekend de foc pentru pompierii ialomițeni

Locuința unui cetățean din comuna Jilavele a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de sîmbătă, 5 septembrie, după ce materialele combustibile depozitate în podul casei s-au aprins de la un scurtcircuit ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:59
(17758 vizualizări - 0 comentarii)


Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(19181 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18895 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(20100 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20868 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(20044 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20726 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(20377 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20779 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19759 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19833 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Maria Ioana în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița plătică Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Sab în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 jante+anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Anonim în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...