Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Consilierii USR PLUS cer transparență administrativă

Scandal politic la Fierbinți-Târg

Consilierii USR PLUS cer transparență administrativă

Revenirea lui Iusein Iuksel la Primăria Fierbinți-Târg generează noi tensiuni administrative. Consi­lierii USR PLUS îl acuză că refuză transpa­rentizarea activității instituției. În re­plică, primarul Iusein Iuksel susține că «totul este un circ ieftin». Consilierii USR PLUS și cei ai PNL au anunțat că nu vor participa la următoarea ședință de Consiliu Local.

Conflict deschis Primarul Iusein Iuksel a revenit în Primăria Fierbinți-Târg după 3 ani de pauză. Și, o dată cu el, a adus și obiceiurile care l-au făcut celebru. După nici 4 luni de mandat, consilierii USR PLUS îl acuză că a falsificat un contract de achiziție pu­blică și că refuză să transparentizeze acti­vitatea administrativă. «La presiunile noastre, a decis să reducă valoarea contractului pentru deszăpezire de la 5000 la 4000 de lei lunar... Dar, în loc să facă un contract adițional, l-a rupt pe primul și l-a înlocuit cu altul. Am prezentat pe Facebook povestea, sunt două contracte diferite cu același număr de înregistrare...» explică situația liderul grupului USR PLUS, Liviu Mihnea. Nu este singura, susține consilierul local. Iusein Iuksel a recepționat în decembrie 2020 lucrări de pietruire a străzilor în valoare de 400000 de lei, în condițiile în care aceste lucrări nu au fost efectuate. Iar exemplele pot continua. «Este inadmisibil ce se întâmplă. S-a întors și continuă să facă ce a învățat... De aceea, împreună cu consilierii PNL, am decis să nu mai participăm la următoarea ședință de Consiliu Local!» susține Liviu Mihnea.

Iuksel atacă la baionetă În replică la acuzațiile care i se aduc, primarul Iusein Iuksel a delanșat o campanie publică pe Facebook și la televizi­unea locală, acuzând consilierii USR PLUS și PNL că «practică un circ ieftin». El susține că boicotul politic afectează dezvoltarea localității și interesele comunității. «Este o dovadă clară de amatorism, circ ieftin și manipulare a consilierilor cu mai puțină experiență, deși asta nu este neapărat o scuză. Oricare din cei care aspiră la această funcție ar trebui să știe că orice vot în Consiliu care nu are la bază un proiect de hotărâre este nul. Nu îmi explic cum oameni la bază serioși și pregătiți intră în jocul ăsta ieftin și mincinos, riscând astfel să se facă de râs în fața oamenilor. Domnilor consilieri, semnatari de cereri de genul asta, vă invit să veniți cu proiecte de hotărâre pe orice subiect doriți, care să urmeze pașii legali, votați după cum credeți în Consiliu și dacă acesta are avizul legal de la Prefectură nu voi întârzia să-l pun în aplicare. Terminați cu circul ăsta ieftin, cu manipularea asta bazată pe neștiința cetățenilor și procedați după cum cere legea!» susține Iusein Iuksel pe pagina sa de Facebook.

Discuții preliminare despre buget
Miza disputei dintre Iusein Iuksel (primar PSD) și consilierii Opoziției o reprezintă bugetul orașului pentru anul 2021. Conform rezultatelor alegerilor locale, în componența Consiliului Local Fierbinți se regăsesc 5 consilieri PSD, 4 consilieri PNL și 4 consilieri URS PLUS. Conștient că are nevoie de voturile celor 8 consilieri locali pentru aprobarea bugetului anului 2021, Iuksel a convocat plenul Consiliului Local la o dezbatere publică mediatizată live, pe Facebook. În cadrul întâlnirii, desfă­șurată luni, 22 martie a.c., Iusein Iuksel a prezentat de o manieră electorală proiectele sale edilitare pentru anul în curs. Consilierii USR PLUS și PNL au refuzat să onoreze invitația. Ei susțin că nu vor aproba bugetul orașului atâta timp cât activitatea administrativă a Primăriei Fierbinți-Târg nu va fi transparentizată. Iusein Iuksel pare să fi cedat presiunilor consilierilor USR PLUS și PNL, acceptând pu­blicarea contractelor de achiziție publică din ultimele două luni pe site-ul instituției.

25 Martie 2021, 09:50 (3447 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Conflict politic deschis la Fierbinți-Târg
O fostă angajată a Azilului de Bătrîni de la Fierbinți Tîrg acuză actuala conducere că «sedează vîrstnicii»
Sală de sport transformată în sală de forță la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg
INVESTIȚII NEFUNCȚIONALE la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg

Comentariile cititorilor:


Consilier :
(26 Martie 2021, 13:59)
Turcule de la Medgidia i-al de mână pe pnlistul-pedista de la Dridu și împreuna, care-l poteca spre DNA. Tu turculeț cu combustibilul și șmecheriile tale, cu oițe. Iar frizache cu neamurile lui din primărie, pentru remorcile alea fără număr de pamant, cu care astupă șleaurile de căruțe, 10 remorci de piatra trecute pe listă ca să astupi gropițele făcute de pantofiorii cu toculeț. Mișto mă, băieți. Ia și tu medoda lui frizache ca nimeni nu sta sa contabilizeze gropile pupă ulițele fierbințiului. O ieși ceva bănet, ca sa nu vină Krup cu portarii.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 21 Iul 2026
273 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

În contextul «Anului omagial al pastorației familiei creștine» și «Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar», luni, 2 martie 2026, Protopopiatul Slobozia, î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 07:50
(2365 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Marți, 3 martie 2026, pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Alexeni. Din primele informații, locatarii s-au autoevacuat ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 22:40
(3418 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


Jandarmii ialomițeni, aproximativ 500 misiuni de ordine publică în luna februarie 2026 

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie a.c., 481 de misiuni de ordine publică, dintre care 10 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 15:25
(3111 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Zeci de șoferi au rămas pietoni din cauza vitezei

Luni, 2 martie 2026, preț de 3 ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat o acțiune de monitorizare a traficului pe porțiunea Drumului Național 2A, între localitățile Malu și Ion ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 12:40
(2500 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, recidivist, cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 11:50
(2863 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Turda din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2026, 15:05
(1314 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 168 persoane, angajate în luna ianuarie 2026

În luna ianuarie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 168 persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 10:35
(3751 vizualizări - 0 comentarii)


APIA începe vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează rentierii agricoli că, pentru a primi renta viageră aferentă anului 2025, este necesară obținerea vizei anuale. Perioada de vizare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 09:15
(1947 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Reținut pentru comiterea infracțiuni de «viol asupra unui minor»

Marți, 24 februarie 2026, polițiștii din Jilavele, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au dispus reținerea, pe bază de ordonanță pentru 24 de ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2026, 14:30
(3185 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Clubul Seniorilor «Răsărit în Amurg» Slobozia, au organizat evenimentul cultural «Dor și sărbătoare… miturile iubirii ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 15:25
(2903 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziția «Mărțișoare și Podoabe»

Cea de-a VIII-a ediție a Expoziției «Mărțișoare și Podoabe», un eveniment dedicat tradiției și creativității, organizat de Centrul Cultural «Ionel Perlea» sub egida Consiliului ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 11:20
(2939 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizare la plată pentru intervențiile PD-02, PD-03 și PD-28  

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în primele două zile de la demararea autorizării la plată a intervențiilor PD-02, PD-03 și PD-28, aferente Campaniei 20 ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 14:20
(4570 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Risc fiscal ridicat în rândul firmelor cu activități de protecție și pază

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a declanșat o acțiune amplă de control la nivel național, care vizează 62 de societăți ce activează ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 13:05
(3478 vizualizări - 0 comentarii)


Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Șapte elevi ai Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani au început stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița. Aceștia vor efectua stagiul de ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 12:20
(10778 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Drumuri județene deschise circulației

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, la orele 13,00, mai multe drumuri județene din Ialomița au fost deschise, în urma lucrărilor de deszăpezire efectuate de autorități ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 13:30
(1127 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Lista actualizată a drumurilor închise

Potrivit unei informări a Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, la această oră, din cauza Codului Galben de viscol și ninsori, mai multe drumuri județene sunt în continuare închise ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 10:10
(471 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Polițiștii din Fetești au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că fiica sa minoră, de 13 ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic în cursul lunii februarie 2026 de către tatăl său ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 19:20
(1629 vizualizări - 0 comentarii)


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a emis și pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Galben de ninsori și viscol, valabilă în intervalul 20-22 februarie 2026. În tot acest interval ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 13:00
(2529 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 656 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna ianuarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna în luna ianuarie a.c., 8 inspecții fiscale, fiind realizat și un control inopinat la un contribuabil persoană ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 12:30
(10074 vizualizări - 0 comentarii)


MNAR Slobozia: Expoziția «Drumul Lânii» se deschide marți, 24 februarie 2026

Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia vernisează marți, 24 februarie 2026, expoziția «Drumul Lânii». Evenimentul începe la orele 11,00, la sediul instituției, și este organizat ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 10:30
(3236 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Cântec, Joc și Umor de Dragobete», la Sala «Europa»

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează marți, 24 februarie 2026, la orele 18,00, în incinta Sălii «Europa» spectacolul « ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 10:00
(2074 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținuți pentru furt de componente feroviare

Trei bărbați, domiciliați în Bărbulești, cu vârste cuprinse între 36 și 41 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore după ce au furat componente feroviare, din zona stației CFR Armășești ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 12:10
(1614 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 februarie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 februarie 2026, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 12:00
(769 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale în restaurante și fast-food-uri. Amenzi de 174 mii de lei!

În perioada 09-16 februarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au efectuat 30 de controale în unități de alimentație publică de tip restaurant și fast-food. Acțiunile de control au avut drept ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 08:30
(2789 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Ion Roată. Două persoane au murit!

Accident rutier grav la Ion Roată. Două persoane au murit!

Marți,  17 februarie a.c., în jurul orelor 18,30, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Ion Roată. La fața locului au fost mobilizate ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 20:30
(7099 vizualizări - 0 comentarii)


ANM: Cod Portocaliu de viscol și ninsori în județul Ialomița

ANM: Cod Portocaliu de viscol și ninsori în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a inclus Ialomița pe lista județelor vizate de avertizarea meteo Cod Portocaliu de viscol și ninsori. Această avertizare va intra în vigoare marți, 17 februarie ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 12:00
(5935 vizualizări - 0 comentarii)


Luna, noul câine de serviciu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, își începe pregătirea

Luna, noul câine de serviciu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, își începe pregătirea

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița și-a mărit echipa cu un membru special: Luna, o cățelușă energică și curajoasă, aflată la începutul carierei de câine de serviciu. În perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 10:30
(479 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Precizări referitoare la înregistrarea fiscală a punctelor de lucru

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care au organizate mai multe sedii secundare ca plătitoare de salarii și de venituri asimilate  salariilor, potrivit ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 10:20
(5134 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 18,26 milioane de lei în ianuarie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 18, ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 11:20
(1466 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Focuri de avertisment trase de polițiști pentru a opri un minor aflat la volan

Bărbulești: Focuri de avertisment trase de polițiști pentru a opri un minor aflat la volan

Aflați într-o misiune de monitorizare a traficului pe raza comunei Bărbulești, polițiștii au efectuat un semnal regulamentar de oprire unui autoturism ce se deplasa în localitate. Î ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 08:55
(5597 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 un cetățean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Mary în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Bucu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Nimeni Altu' în Casele PLUTITOARE de la Slobozia garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Pililon în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Plombați șoseaua în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL MEME în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Aghata în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Piață. în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...