Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

CAR Învățământ nu poate onora cererile de rambursare pentru peste 1200 de deponenți

Scandal public în Ialomița

CAR Învățământ nu poate onora cererile de rambursare pentru peste 1200 de deponenți

Apărut în toamna anului trecut, scandalul generat de incapacitatea CAR Învățământ de a rambursa fondurile depuse de deponenți se extinde. Amânați timp de 6 luni, oamenii reclamă proasta gestionare a resurselor. «E ca la FNI, pe vremuri... Cine are pile primește banii, cine nu stă ca prostul și așteaptă! Am ajuns să fim amenințați că, dacă facem gălăgie, nu ni se mai dau banii. Și ne e frică...» susține unul dintre deponenți sub protecția anonimatului.

Panică generalizată În octombrie 2020, ziarul nostru trăgea un prim semnal de alarmă cu privire la problemele întâmpinate de membrii CAR Învățământ Slobozia, instituție financiară nebancară care acordă împrumuturi cu dobânzi care pot depăși 24% anual. La momentul respectiv, conform informațiilor oferite de către repre­zentanții acestei instituții, numărul celor care solicitau rambursarea sumelor depuse ajunsese la 700, iar timpul de așteptare ajunsese la o lună. La începutul lunii martie 2021, pe ușa sediului a fost afișată o coală A4 care informa solicitanții că «începând cu 01.03.2021, restituiri de fonduri sociale se vor efectua în data de 18.03.2021 pentru cererile cuprinse de la numerele 9-82 depuse în anul 2020, iar în ziua de 30.03.2021 pentru cererile de­puse de la numerele 86-138 depuse în anul 2020, în funcție de încasările efectuate». Anunțul a generat un nou val de panică în rândurile membrilor interesați să își retragă cererile și a dispărut la scurt timp după afișare.

Revoltă înăbușită cu amenințări O înregistrare audio transmisă redac­ției de unul dintre deponenți confirmă situația de fapt. În înregistrare poate fi au­zită reprezentanta CAR Învățământ, Margareta Dicianu, amenințând unul dintre deponenți că, în cazul în care insistă în a solicita banii depuși, îi va primi fără dobândă. «O să vă dau dobânda în octombrie!» amenință vocea atribuită Margaretei Dicianu. Cât despre practica rambursării depunerilor, aceasta poate fi confirmată de oricare dintre deponenții care ajung în fiecare zi la ușa CAR Învățământ: «E ca la FNI, pe vremuri... Cine are pile primește banii, cine nu stă ca prostul și așteaptă! Am ajuns să fim amenințați că, dacă facem gălăgie, nu ni se mai dau banii. Și ne e frică... Dar sunt banii noștri! Alții semnează adeziune și iau împrumuturi de miliarde... Avocați, polițiști, oameni de vază din oraș. Iar pe noi ne amână! Am depus 20000 de lei, iar acum am primit 1000 de lei după ce m-am rugat de ei. Mă rog de ei, pe banii mei, să îmi dea banii înapoi!».

Dormiți liniștit, doamna Dicianu veghează Solicitată să explice situația și legalitatea condițiilor în care rambursează sumele depuse de către deponenți, Margareta Dicianu, directorul economic al instituției a acceptat să ofere următoarele explicații: «Este o panică indusă, generată de pandemie... Vă sigur că nu e nimic adevărat! Onorăm cereri de rambursare în valoare de aproape 400000 de lei lunar. Iar în ultimul an am rambursat peste 3,5 milioane de lei... Într-adevăr, în ultimul an, pentru a onora cât mai multe cereri de plată, am eșalonat aceste plăți. Dar oamenii trebuie să înțeleagă că este o practică care le protejează depozitele. Iar dobânda de 7% este o dobândă bună. La bancă ea este de 1%...». Declarațiile Margaretei Dicianu nu înlătură temerile deponenților. Și, cu cât termenul de rambursare al sumelor depuse crește, cu atât panica se generalizează. Deocamdată, sediul este luat cu asalt de oameni în vârstă, speriați că și-ar putea pierde economiile de-o viață. Dar panica de-abia s-a instalat...

Doar 200 de rău-platnici Paradoxal, oficialii CAR Învățământ nici măcar nu încearcă să combată valul de panică ce riscă să falimenteze această instituție nebancară care funcționează neîntrerupt din 1921. La acest moment, conform datelor furnizate de către instituție, CAR Învățământ are 4883 de membri dintre care doar 200 înregistrează în acest moment întârzieri la plata credi­telor acordate. Altfel spus, CAR Învățământ este o instituție solvabilă care și-a câștigat o reputație solidă de-a lungul ultimilor 30 de ani. Din păcate însă, singura metodă de aplanare a conflictelor cu deponenții, în afara amenințărilor amintite anterior, o reprezintă eșalonarea la plată. Iar această procedură, altfel ilegală, reflectă incapa­citatea instituției de a se adapta la con­dițiile de criză economică din acest mo­ment. În aceste condiții, viitorul acestei instituții depinde exclusiv de rezerva de încrederea și răbdare a membrilor. Iar această rezervă este pe cale să se epuizeze.

30 Martie 2021, 11:10 (26927 vizualizări - 36 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber
Femeie bătută cu bestialitate în incinta unui motel din Slobozia
Scandal pentru banii CNI în șantierul creșei «nZEB» din Slobozia

Comentariile cititorilor:


Prefectu:
(21 August 2022, 19:50)
Multumim pentru implicare, noilor institutii intrate in hora!
Dinu:
(18 August 2022, 12:50)
DEBLOCAREA ESTE APROAPE
car:
(14 August 2022, 20:13)
Având în vedere situația actuală a C.A.R. ÎNVĂȚĂMÂNT SLOBOZIA, membrii activi și creditorii acestei entități au început demersurile pentru convocarea ADUNĂRII GENERALE EXTRAORDINARE! 
      În acest sens, îi informăm pe toți cei care sunt de acord cu deblocarea activității C.A.R. ÎNVĂȚĂMÂNT SLOBOZIA că pot depune CERERI SCRISE PENTRU CONVOCAREA ADUNĂRII GENERALE EXTRAORDINARE în două locații:
- BLOC i10, MATEI BASARAB - mag. Telmob
- Ansamblul Peco, nr. 16
TERMEN 25 AUGUST
Un om :
(16 Noiembrie 2021, 00:45)
Doamna (...) să dea socoteală unde a dat bani să fie dusă în fața legii și să dea banii oamenilor necăjiți care au făcut economii cu eforturi grele să aibă o resursă pentru timpurile grele care ne paște în prezent Dar totuși Doamna (...) sa pun la adăpost că doar nu e pandemie cum e posibil să rămână doamna făra resurse își cam apară pilele după felul Cum se poartă cu cotizanți acestui CAR de parcă ar da banii din buzunarul ei
Rasu'-plansu':
(28 Octombrie 2021, 14:54)
Nu-mi imaginam ca voi intalni vreodata un om atat de influent in zilele noastre, de care depind eforturile financiare ale deponentilor CAR. Cum este posibil, mai fratilor, sa nu ne primim banii nostri? Aceasta doamna da banii discretionar, fara sa respecte nimic. Ii umileste pe membri, ii minte nu nerusinare, ii amana. Dupa ce pleaca acestia, ii barfeste ca o tata de la periferie. Chiar nu ne putem recupera banii?Nu e niciun control aici?
Emilia :
(22 Octombrie 2021, 14:12)
Vad că au încetat comentariile la acest articol dar din ce cunosc problema deponenților la CAR învățământ este inca nerezolvată.As vrea să știu ce se întâmplă la ora actuala? S-a redresat situația ?As ruga redacția acestui ziar, care a relatat situația încă de la început,să informeze cititorii cu date la zi despre situația fondurilor la CAR. Câți bani s-au restituit până în prezent, câți datornici mai sunt și ce fonduri de rezervă mai sunt. Când spun " redresat" mă gândesc la faptul că acesta funcționează în reperele normale , odată cu această si încredereaa membrilor CAR . Mulțumesc anticipat pentru rugămintea mea către ziar.
georgeta:
(28 Iunie 2021, 17:47)
Buna ziua. Am rugamintea daca cineva stie sa/mi dea adresa de email al acestui CAR.
Hai sa dam CAR in judecata:
(31 Mai 2021, 14:51)
Are cineva informatii despre grupul FB? S-a demarat actiunea in instanta? Ce sanse de reusita sunt? In ritmul platilor care se fac,sunt slabe sperante de recuperare a banilor!in continuare, aceeasi procedura: primesc mai multi bani cei cu interventii, cei obedienti.
Provincia:
(19 Mai 2021, 11:16)
S-au afisat listele de plata? Vreau sa stiu pentru a nu veni degeaba in oras. Am sunat ieri, dar nu mi-au raspuns. Ce numere sunt in plata?
Hai sa ii dam in judecata:
(29 Aprilie 2021, 20:04)
Buna ziua ! Va aștept pe grupul de pe Facebook pentru a discuta. Cred ca cel mai bine este sa facem o acțiune comuna in instanța ! https://m.facebook.com/groups/513439913148408/
Pagubitul:
(22 Aprilie 2021, 11:29)
Ce se mai aude despre recuperarea banilor de la CAR? E normal cum a procedat distinsa doamna sefa? A restituit integral banii favoritilor, iar celorlalti le spune sa astepte, ca nu sunt bani. Merg acolo sa- mi spuna si mie cand voi primi banii depusi...nimic! Ce facem, fratilor?Mai sunt sperante sa ne recuperam banii?
Dan:
(11 Aprilie 2021, 02:46)
Astia spuneau in octombrie 2020 ca timpul de asteptare este de o luna si apoi pe foaia A4 spun ca in martie 2021 o sa restituie banii pentru cererea cu nr 9. Cunosc o persoana care a depus cerere in aprilie anul trecut si nici pina la ora aceasta nu si-a recuperat banii . Spun ca de da banii la deponenti esalonat, as propune ca si persoanele ce lucreaza acolo sa-si ia salariul esalonat. Inteleg ca deponentii au pus banii pe raspunderea lor, dar daca nu mai merge treaba sa se declare falimentul si cu asta basta. Asa ele o tin si salariul ( care cred ca e destul de bunisor) le merge. Imi pare rau de cei ce au depus bani, parerea mea este ca nu o sa-i mai vada. Doar daca se declara mai repede falimentul ( ca sa nu se mai risipeasca pe salarii inutile si mari) paote mai recupereaza jumatate din suma.
@maria:
(2 Aprilie 2021, 22:17)
Cadrele didactice și-au retras fondurile, nu cei din afara, așa că nu ei rămân cu lacrimi pe obraz ci cei din fondul cărora s-au dat împrumuturi uriase, cei din afara învățământului.
maria:
(1 Aprilie 2021, 03:36)
Acest CAR Invatamant are un for tutelar in judet prin Asociatia  Judeteana a CAR-urilor din judet,iar la randul lor aceste asociatii judetene au forul tutelar la Bucuresti prin Asociatia Nationala a CAR-urilor din Romania. (...) nu este de capul ei,nu au fost numai ideile ei de a acorda imprumuturi de sute de miliarde peste miliarde pana s-a blocat financiar,iar acum nimeni nu o ajuta sa iasa din impas,ma refer la conducerea superioara, acolo unde isi depunea bilanturile semestriale si anuale.Buboiul inca nu s-a spart.Sfarsitul va fi ca al Caritasului in sensul ca toti membrii din afara invatamantului si-au retras fondurile,iar cadrele didactice vor ramane cu lacrimi pe obraz.
Cetatean:
(31 Martie 2021, 23:01)
Banii se dau pe relații și cunoștințe, mai ales la cei care nu fac cereri de rambursare.Au venit persoane care nu aveau nicio cerere și au primit bani pe loc, sfidandu-i pe cei care au cereri făcute de doi ani și care nu au primit niciun ban.
Politai, avocați,  profesori, cei care lucrează la finanțe si-au luat toți banii și prostimea sta să aștepte.
O hoață (...), impreuna cu conducerea acestei instituții care a luat banii oamenilor si nu mai are cum să-i recupereze. Stați liniștiți, că roata se învârte!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
299 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ion Roată: Cercetat penal pentru că a agresat un consătean 

Joi, 27 august 2026, un bărbat de 39 de ani, din localitatea Ion Roată, a fost reținut după ce a agresat un bărbat de 33 de ani, domiciliat în aceeași localitate. Cercetările au scos la iveală ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:55
(2957 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Conflict spontan, trei bărbați reținuți 

Joi, 27 august 2026, polițiștii din Jilavele au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 24 ani. Aceștia ar fi principalii suspecți ai unui dosar penal ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:30
(2125 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 27 august ...[citește_toată_știrea]

27 August 2026, 11:55
(2248 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Digului din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Digului din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile miercuri, 26 august ...[citește_toată_știrea]

26 August 2026, 10:20
(2957 vizualizări - 0 comentarii)


APIA atenționează asupra vizării carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește rentierilor agricoli sau împuterniciților/mandatarilor/curatorilor acestora că data de 31 august 2026 este ...[citește_toată_știrea]

25 August 2026, 10:20
(2830 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Sâmbătă, 22 august 2026, în zona Piața Unirii din Slobozia, s-a produs un accident rutier. Din primele informații, două mașini s-au lovit, principala cauză fiind neacordarea de prioritate ...[citește_toată_știrea]

22 August 2026, 22:40
(5122 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 516,19 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iulie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna iulie a.c., 8 inspecții fiscale, realizând și 10 controale inopinate ...[citește_toată_știrea]

20 August 2026, 13:55
(2580 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 11,33 milioane de lei în luna iulie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 11,33 milioane ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 16:35
(4477 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin miercuri, 19 august 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Migdalei din localitatea Dridu. Î ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 09:55
(3809 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 31 august 2026, termen-limită pentru vizarea carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul-limită până la care rentierii agricoli sau împuterniciții/mandatarii/curatorii acestora pot transmite documentele ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 16:50
(3172 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 173,98 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2026

În luna iulie a anului 2026, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 173,98 milioane de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 15:50
(3336 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu vernisaj de expoziții

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia va fi gazda unui dublu vernisaj de expoziții marți, 18 august 2026. Astfel, în cadrul Galeriilor de Artă «Arcadia» vor fi vernisate ...[citește_toată_știrea]

17 August 2026, 10:40
(3908 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Soț agresor, reținut de polițiști pentru «violență în familie»

Un bărbat de 54 de ani a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat-o pe soția sa, o femeie de 36 de ani, în comuna Scânteia. Femeia a reclamat la Poliție faptul că ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 13:30
(3059 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Vineri, 14 august 2026, în intervalul 11,30-16,30, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 12:05
(3097 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Reținuți pentru «violare de domiciliu», «amenințare» și «distrugere»

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, dar și un altul de 36 de ani ar fi principalii autori ai infracțiunilor de «violare de domiciliu», «amenințare» ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:55
(3190 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Persoane reținute în urma unui conflict

Patru persoane din comuna Valea Ciorii, cu vârste cuprinse între 39 și 41 de ani, au provocat un conflict și s-au agresat reciproc. Incidentul s-a petrecut marți, 11 august 2026, pe fondul ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:05
(4103 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 13 august ...[citește_toată_știrea]

13 August 2026, 15:15
(4475 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție!

În perioada 15-18 august 2026, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor găzdui una dintre cele mai reprezentative manifestări cultural-artistice dedicate valorificării și promovării patrimoniului ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 13:20
(4102 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă

Programul «Tezaur»-Titluri de Stat va continua și în perioada 10 august-4 septembrie 2026, cu dobânzi de până la 7,15%/an. Administrația Județeană a Finanțelor Publice ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:35
(4147 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fetești!

Joi, 13 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate de la nivelul Puțului 8 Front Vechi din orașul Fetești ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:20
(3206 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 11 august 2026, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 11:45
(3742 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Sudiți miercuri, 12 august 2026!

Miercuri, 12 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Sudiți. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 10:25
(3688 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi la Festivalul «Zilele Romilor» de la Slobozia

În continuarea demersurilor de monitorizare a modului de respectare a regulilor de siguranță alimentară în cadrul evenimentelor publice, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 15:45
(3403 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție la intersecția străzilor Artelor și Pieții din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 10 august 2026, în intervalul orar 10,15-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de la intersecția străzilor Artelor și Pieții, din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 11:05
(3359 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 128 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 128 locuri de muncă vacante. Astfel, în Danemarca sunt disponibile 8 locuri de muncă (dulgher pentru ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 08:35
(3649 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Reținuți în urma unui scandal provocat

În noaptea de miercuri spre joi, 5/6 august a.c., polițiștii din localitatea Traian au fost sesizați cu privire la un scandal izbucnit între șase persoane, pe fondul consumului de alcool ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 14:00
(3682 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 08:30
(3512 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

6 August 2026, 09:20
(2982 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Debite către bugetul de stat în cuantum de 317,82 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ANAF listele de contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

5 August 2026, 10:45
(1848 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici, publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 11:20
(2483 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...