Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

CAR Învățământ nu poate onora cererile de rambursare pentru peste 1200 de deponenți

Scandal public în Ialomița

CAR Învățământ nu poate onora cererile de rambursare pentru peste 1200 de deponenți

Apărut în toamna anului trecut, scandalul generat de incapacitatea CAR Învățământ de a rambursa fondurile depuse de deponenți se extinde. Amânați timp de 6 luni, oamenii reclamă proasta gestionare a resurselor. «E ca la FNI, pe vremuri... Cine are pile primește banii, cine nu stă ca prostul și așteaptă! Am ajuns să fim amenințați că, dacă facem gălăgie, nu ni se mai dau banii. Și ne e frică...» susține unul dintre deponenți sub protecția anonimatului.

Panică generalizată În octombrie 2020, ziarul nostru trăgea un prim semnal de alarmă cu privire la problemele întâmpinate de membrii CAR Învățământ Slobozia, instituție financiară nebancară care acordă împrumuturi cu dobânzi care pot depăși 24% anual. La momentul respectiv, conform informațiilor oferite de către repre­zentanții acestei instituții, numărul celor care solicitau rambursarea sumelor depuse ajunsese la 700, iar timpul de așteptare ajunsese la o lună. La începutul lunii martie 2021, pe ușa sediului a fost afișată o coală A4 care informa solicitanții că «începând cu 01.03.2021, restituiri de fonduri sociale se vor efectua în data de 18.03.2021 pentru cererile cuprinse de la numerele 9-82 depuse în anul 2020, iar în ziua de 30.03.2021 pentru cererile de­puse de la numerele 86-138 depuse în anul 2020, în funcție de încasările efectuate». Anunțul a generat un nou val de panică în rândurile membrilor interesați să își retragă cererile și a dispărut la scurt timp după afișare.

Revoltă înăbușită cu amenințări O înregistrare audio transmisă redac­ției de unul dintre deponenți confirmă situația de fapt. În înregistrare poate fi au­zită reprezentanta CAR Învățământ, Margareta Dicianu, amenințând unul dintre deponenți că, în cazul în care insistă în a solicita banii depuși, îi va primi fără dobândă. «O să vă dau dobânda în octombrie!» amenință vocea atribuită Margaretei Dicianu. Cât despre practica rambursării depunerilor, aceasta poate fi confirmată de oricare dintre deponenții care ajung în fiecare zi la ușa CAR Învățământ: «E ca la FNI, pe vremuri... Cine are pile primește banii, cine nu stă ca prostul și așteaptă! Am ajuns să fim amenințați că, dacă facem gălăgie, nu ni se mai dau banii. Și ne e frică... Dar sunt banii noștri! Alții semnează adeziune și iau împrumuturi de miliarde... Avocați, polițiști, oameni de vază din oraș. Iar pe noi ne amână! Am depus 20000 de lei, iar acum am primit 1000 de lei după ce m-am rugat de ei. Mă rog de ei, pe banii mei, să îmi dea banii înapoi!».

Dormiți liniștit, doamna Dicianu veghează Solicitată să explice situația și legalitatea condițiilor în care rambursează sumele depuse de către deponenți, Margareta Dicianu, directorul economic al instituției a acceptat să ofere următoarele explicații: «Este o panică indusă, generată de pandemie... Vă sigur că nu e nimic adevărat! Onorăm cereri de rambursare în valoare de aproape 400000 de lei lunar. Iar în ultimul an am rambursat peste 3,5 milioane de lei... Într-adevăr, în ultimul an, pentru a onora cât mai multe cereri de plată, am eșalonat aceste plăți. Dar oamenii trebuie să înțeleagă că este o practică care le protejează depozitele. Iar dobânda de 7% este o dobândă bună. La bancă ea este de 1%...». Declarațiile Margaretei Dicianu nu înlătură temerile deponenților. Și, cu cât termenul de rambursare al sumelor depuse crește, cu atât panica se generalizează. Deocamdată, sediul este luat cu asalt de oameni în vârstă, speriați că și-ar putea pierde economiile de-o viață. Dar panica de-abia s-a instalat...

Doar 200 de rău-platnici Paradoxal, oficialii CAR Învățământ nici măcar nu încearcă să combată valul de panică ce riscă să falimenteze această instituție nebancară care funcționează neîntrerupt din 1921. La acest moment, conform datelor furnizate de către instituție, CAR Învățământ are 4883 de membri dintre care doar 200 înregistrează în acest moment întârzieri la plata credi­telor acordate. Altfel spus, CAR Învățământ este o instituție solvabilă care și-a câștigat o reputație solidă de-a lungul ultimilor 30 de ani. Din păcate însă, singura metodă de aplanare a conflictelor cu deponenții, în afara amenințărilor amintite anterior, o reprezintă eșalonarea la plată. Iar această procedură, altfel ilegală, reflectă incapa­citatea instituției de a se adapta la con­dițiile de criză economică din acest mo­ment. În aceste condiții, viitorul acestei instituții depinde exclusiv de rezerva de încrederea și răbdare a membrilor. Iar această rezervă este pe cale să se epuizeze.

30 Martie 2021, 11:10 (26932 vizualizări - 36 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber
Femeie bătută cu bestialitate în incinta unui motel din Slobozia
Scandal pentru banii CNI în șantierul creșei «nZEB» din Slobozia

Comentariile cititorilor:


Panica:
(30 Martie 2021, 16:19)
Nici cea mai puternica banca din lume n-ar putea onora pe loc cererile clientilor ei daca acestia s-ar repezi, buluc, disperati si panicati de tot felul de zvonuri sa-si scoata toate economiile. Cat despre favorizati (e narav cu traditie la noi) acestia exista in toate sectoarele societatii. Putini sunt cei care in viata lor, nu s-au bucurat macar odata de acest "statut" ..
Felicitari, M8hai D.:
(30 Martie 2021, 15:53)
Foarte clara observatie. Dar, pana la fapte din partea doamnei, e cale lunga. S-a trezit acum, sub presiune, sa faca liste de plati, dupa ce a dat banii celor apropiati.Sa ne prezinte situatia platilor pana acum. Tupeu maxim...rambursa in conturi acestora sume foarte mari. Acei privilegiati nici nu treceau pe la sediu. Rusine, madam!
Mihail D:
(30 Martie 2021, 15:09)
Problema cea mai mare e ca nu respectă ordinea în care s-a depus cererile și returnează doar la cine vor ei. Fonduri sunt pentru că oamenii își platesc împrumuturile și sunt puțini rău-platnici, deci intră bani suficienți lunar în CAR, dar la restituiri se merge pe prietenii și cunoștințe, care primesc tot ce au depus, iar cei care nu au "intrare" nu primesc nimic din fondul lor. Cel mai corect ar fi fost să se stabilească un anumit procent lunar (5-10-15%) din fondul pe care îl are fiecare, să fie anunțați toți membrii și să se facă plăți lunare sau la două luni. Știau oamenii clar cât și cum primesc banii și nu mai intra nimeni în panică. Dar cum unii sunt mai egali ca alții, majoritatea o să aștepte să primească bani cu țârâita într-un an sau doi, după ce se satură rudele și prietenii abonați la CAR!
Mitel:
(30 Martie 2021, 14:13)
Am depus cerere de retragere încă din iulie 2020.nu am primit decât 5000 ron. Nu respectă termenul scadență,de fapt totul e verbal,nu pot garanta nimic le hârtie. Acolo e haos mare,e coada mare zi de zi, nu se rezolva nimic.daca tot s a dat stirea la ziar,de ce nu intervin organele statului?Acest FNI-CAR,este stat in stat,o mitomanie generalizată, o escrocherie mascată pe inginerie financiară.
Dani:
(30 Martie 2021, 13:56)
Asteptati-va randul la Sfantu'Asteapta! Doamna aceasta ramburseaza sume doar celor cu "greutate" din spatiul ialomitean. Intervin rudele dumneaei pentru sefii acestora, prieteni. Noi, pleava, sa ne unim si sa mergem in instanta. Sa justifice dupa care criteriiau rambursat unora sume considerabile. Noua, ca la cersetori...cate 1000.Cum se poate afla acest lucru oare? Lipsa de transparenta. Pacat de aceasta institutie, care avea credibilitate!
Ana C:
(30 Martie 2021, 11:47)
Aceasta doamna Dicianu de 8 luni ma amana cu banii și de fiecare data când merg sa mi cerșesc banii de la ele...îmi răspunde astfel ,, da ce stati în baza a câțiva lei pe care ii aveți aici ". Adică sa înțeleg ca asupra banilor mei nu am niciun drept .Nu stiu ce salariu are aceast doamna de își permite sa mi spuna mie ca am câțiva lei ...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
303 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția fermierilor cu privire la interzicerea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 10:55
(1557 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Produse din pește cu adaos de apă

Analize de laborator au indicat un conținut de apă adăugată peste limitele admise pentru mai multe sortimente de produse din pește. Întrucât o parte dintre aceste produse au ajuns pe rafturile ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2026, 11:10
(1804 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Condițiile acordării bonificației de 3% pentru persoanele fizice plătitoare de impozit pe venit

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice plătitoare de impozit pe venit că, prin derogare de la dispozițiile art. 121 din Legea nr. 227/2015, contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 17:15
(1819 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 16 martie 2026, Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026. Fermierii pot depune Cererile de plată în perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 14:20
(1525 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Primăvară 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și cu Muzeul Național al Agriculturii, organizează joi, 19 martie 2026, î ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 13:50
(8682 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 16 martie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Micșunelei din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2026, 09:05
(1776 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești!

Sâmbătă, 14 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2026, 18:05
(1695 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 5,99 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 138,20 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 15:20
(2153 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița informează că au fost aprobate locurile pentru admiterea în instituțiile/unitățile de învățământ militar pentru anul universitar/școlar 2026-2027. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 08:10
(2441 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

Vineri, 6 martie 2026, consilierii locali USR Slobozia au depus un proiect de hotărâre prin care să se elimine «păcănelele» din municipiul reședință de județ. «Jocurile de noroc ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 14:20
(3904 vizualizări - 6 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești!

Vineri, 6 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada București din orașul Căzănești. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 11:25
(1754 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 5 martie 2026, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervenției DR 06-Bunăstarea animalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 16:40
(1876 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 martie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, care nu au depășit plafonul de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 14:40
(4416 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, domiciliat în comuna Bărbulești. Acesta se face vinovat de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 12:00
(1307 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei. Amenzi de 135 mii de lei!

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost controlate 260 de autoturisme, au efectuat 115 testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 11:00
(2345 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează în data de 5 martie 2026 Campania națională de informare privind depunerea Cererilor de Plată, sub sloganul: «APIA-CONTINUĂM ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 08:30
(9487 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,01%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2026

La sfârșitul lunii ianuarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4712 șomeri (din care 2208 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 08:10
(2493 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

În contextul «Anului omagial al pastorației familiei creștine» și «Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar», luni, 2 martie 2026, Protopopiatul Slobozia, î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 07:50
(2784 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Marți, 3 martie 2026, pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Alexeni. Din primele informații, locatarii s-au autoevacuat ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 22:40
(4071 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


Jandarmii ialomițeni, aproximativ 500 misiuni de ordine publică în luna februarie 2026 

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie a.c., 481 de misiuni de ordine publică, dintre care 10 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 15:25
(3749 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Zeci de șoferi au rămas pietoni din cauza vitezei

Luni, 2 martie 2026, preț de 3 ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat o acțiune de monitorizare a traficului pe porțiunea Drumului Național 2A, între localitățile Malu și Ion ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 12:40
(3004 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, recidivist, cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 11:50
(3272 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Turda din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2026, 15:05
(1807 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 168 persoane, angajate în luna ianuarie 2026

În luna ianuarie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 168 persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 10:35
(4352 vizualizări - 0 comentarii)


APIA începe vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează rentierii agricoli că, pentru a primi renta viageră aferentă anului 2025, este necesară obținerea vizei anuale. Perioada de vizare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 09:15
(2458 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Reținut pentru comiterea infracțiuni de «viol asupra unui minor»

Marți, 24 februarie 2026, polițiștii din Jilavele, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au dispus reținerea, pe bază de ordonanță pentru 24 de ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2026, 14:30
(3634 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Clubul Seniorilor «Răsărit în Amurg» Slobozia, au organizat evenimentul cultural «Dor și sărbătoare… miturile iubirii ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 15:25
(3454 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziția «Mărțișoare și Podoabe»

Cea de-a VIII-a ediție a Expoziției «Mărțișoare și Podoabe», un eveniment dedicat tradiției și creativității, organizat de Centrul Cultural «Ionel Perlea» sub egida Consiliului ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 11:20
(3683 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizare la plată pentru intervențiile PD-02, PD-03 și PD-28  

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în primele două zile de la demararea autorizării la plată a intervențiilor PD-02, PD-03 și PD-28, aferente Campaniei 20 ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 14:20
(6782 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Risc fiscal ridicat în rândul firmelor cu activități de protecție și pază

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a declanșat o acțiune amplă de control la nivel național, care vizează 62 de societăți ce activează ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 13:05
(4180 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...