Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Risipitorii

Fotbal, Liga a II-a, Pandurii Târgu Jiu-Unirea Slobozia 1-0

Risipitorii

Unirea trebuia să câștige meciul cu Pandurii, așa cum o făcuse cu Rapid sau cu Csikszereda. Putea, măcar, să nu piardă cum n-a pierdut cu niciuna dintre echi­pele calificate în play-off. Echipa noastră a risipit în orașul lui Brâncuși o parte din agoniseala sezonului regulat și posibilita­tea unei poziționări mai bune în play-out. Nu le căutăm scuze băieților lui Mihalcea, dar trebuie să spunem, de la început, că axul central al echipei a fost grav avariat. Au lipsit, din varii motive, fundașul central Lazăr, mijlocașul Suciu și atacantul Diarra. În aceste condiții, chiar dacă dispune de un lot numeros, lui Mihalcea i-a fost greu să acopere eficient aceste absențe. Formula folosită de antrenorul Unirii a fost: Gurău-Ghiță, Ibrian, Dinu, Toma-Trașcu, Vasile (Ozkara ’75)-Danciu (Răduca ’75), Adăscăliței, Ciobanu (Trucă ’55)-Afalna (Moldovan ’65). De vină pentru că ne-au bătut alde Cotolan și Dodoi nu au fost absențele, ci lipsa de combativitate din jocul Unirii, fapt pe care l-am remarcat și în urma eșecului cu Metaloglobus. De acum vine play-out-ul care trebuie gestionat atent. În ciuda înfrângerii de la Târgu Jiu, conti­nuăm să menținem șanse însemnate de a ne salva.

Puncte luate cu Sylla Meciul contra Pandurilor, din ultima etapă a sezonului regulat, a început cu un plus de inițiativă din partea gorjenilor. Cu toate acestea, prima ocazie de gol aparține Sloboziei. Adăscăliței reia cu capul, portarul Iovicin respinge, mingea ajunge la Danciu, care îl ia și el la țintă pe portarul gorjenilor. Vine apoi rândul lui Gurău să se remarce la șuturile bine plasate ale lui Goma și Peia. Același Goma dar și Dodoi ne dau emoții, însă exrcuțiile lor trec pe lângă poartă. Prima repriză se încheie cu șutul năprasnic în transversală expediat de Trașcu din lovitură liberă de la 20 de metri. La pauză, tabela de pe frumoasa arenă din Târgu Jiu arată un echitabil 0-0. Ne gândim în continuare la victorie, dar Unirea face o repriză secundă modestă. Cotolan îi încearcă în minutul 58 vigilența lui Gurău, dar portarul Unirii este din nou la post. Peste alte 12 minute vine golul: Dodoi primește o pasă pe stânga, trece de Danciu și îi pasează nestingherit lui Sylla. Acesta trage perfect lângă bara din dreapta lui Gurău, făcând imposibilă intervenția portarului Sloboziei. Finalul jocului nu aduce alte ocazii notabile. Pandurii trag cu dinții de avantajul fragil de pe tabelă, având în față o echipă a Sloboziei care bâjbâie, neputincioasă, după o egalare care n-avea să mai vină. Oltenii se impun cu 1-0, rezultat care trebuie să dea de gândit conducerii Unirii. Mai avem doar 6 meciuri și nu mai e loc de pași greșiți.

Play-out-ul începe la Chiajna Unirea a terminat sezonul regulat pe locul 16, cu 19 puncte, fapt ce o duce în grupa B din play-out, alături de Petrolul, Viitorul Pandurii, Gloria Buzău, CSM Reșița, Concordia Chiajna și Aerostar Bacău. Se va juca în același sistem din sezonul regulat, fiecare echipă având de disputat 6 meciuri: 3 acasă și 3 în deplasare. La final, locurile 6 și 7 retrogradează direct, iar locul 5 dă baraj de menținere cu poziția similară din cealaltă serie. Unirea este pe locul 5 al seriei B, la egalitate de puncte cu locul 6, ocupat de CSM Reșița și la 9 lungimi în fața locului 7, Aerostar Bacău. Pentru a supraviețui în Liga Secundă, este necesar ca Unirea să se mențină cel puțin pe această poziție la finalul play-out-ului. În cel mai optimist scenariu, după cum arată clasamentul, Unirea ar putea ataca cel mult locurile 3-4, ocupate de Buzău și Chiajna. La Chiajna, contra Concordiei, vor juca ialomițenii în prima etapă din play-out. Meciul va fi sâmbătă, 3 aprilie a.c., orele 11,00.

Programul Unirii Slobozia în play-out
Etapa 1, 3 aprilie 2021: Concordia Chiajna-Unirea Slobozia
Etapa a 2-a, 10 aprilie 2021: Unirea Slobozia-Viitorul Pandurii Târgu Jiu
Etapa a 3-a, 14 aprilie 2021: Gloria Buzău-Unirea Slobozia
Etapa a 4-a, 17 aprilie 2021: Unirea Slobozia stă
Etapa a 5-a, 24 aprilie 2021: Unirea Slobozia-Petrolul Ploiești
Etapa a 6-a, 30 aprilie 2021: Aerostar Bacău-Unirea Slobozia
Etapa a 7-a, 8 mai 2021: Unirea Slobozia-CSM Reșița

Clasament play-out, seria B
1. Viitorul Pandurii Târgu Jiu-32 p
2. Petrolul Ploiești-31 p
3. Gloria Buzău-26 p
4. Concordia Chiajna-24 p
5. Unirea Slobozia-19 p
6. CSM Reșița-19 p
7. Aerostar Bacău-10 p

30 Martie 2021, 17:05 (3424 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic
Două lovituri de pedeapsă și un cartonaș roșu au decis «soarta» Unirii
Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii
Recolta Gheorghe Doja confirmă forma bună și obține «o victorie de moral»

Comentariile cititorilor:


Contra:
(2 Aprilie 2021, 22:59)
Ferească dumnezeu să rămână echipa in liga2,va aduce marele ajutor de selectioner (fost) o clica de mercenari pe motiv că vor ataca promovarea în liga 1,vor papa banii de la bugetul județean, si apoi vor dispărea subit și fotbalul ialomitean vă rămâne iar cu buza umflată. Despre joc ,execrabil. Mister habar n are.
Radoi:
(1 Aprilie 2021, 17:05)
Nu știu ce sa zic, mi se pare mie sau echipa juca mai bine înainte? Eu as zice ca da... Tare îmi e ca Mihalcea o sa retrogradeze echipa!
Niculae Vasile:
(31 Martie 2021, 15:43)
Era normal sa spuneti si de ce nu au jucat Lazar ,Suciu si Diarra .Noi de la cine sa aflam ?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 28 Sep 2026
348 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Schelet uman de 2000 de ani, descoperit de arheologii Muzeului Județean Ialomița

Schelet uman de 2000 de ani, descoperit de arheologii Muzeului Județean Ialomița

Un schelet uman, de sex feminin, cu o vechime de 2000 de ani a fost descoperit de arheologii Muzeului Județean Ialomița. Săpăturile unde a fost identificat scheletul s-au desfășurat în situl arheologic ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 14:15
(21799 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de caniculă

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare COD GALBEN, valabilă în perioada 22-24 iulie a.c., ce vizează val de căldură și disconfort termic ridicat pentru județul Ialomița. Temperaturile ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 13:55
(11090 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe raza municipiului Slobozia

Accident rutier pe raza municipiului Slobozia

Joi, 21 iulie a.c., pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 13:00
(11989 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


AJFP Ialomița: Atenție, mesaje false trimise în numele ANAF!

La sesizarea unor contribuabili, ANAF atenționează, la nici o lună de la precedentele e-mailuri ale unor infractori cibernetici, cu privire la mesaje false transmise în numele instituției, prin care contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 12:15
(20616 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 48 de noi cazuri de COVID-19

Joi, 21 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27669, fiind înregistrate 48 de cazuri noi față de ziua de miercuri, 20 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2022, 16:20
(3782 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 1,43 milioane de lei pentru sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna mai ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2022, 15:10
(10875 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Țăndărei, Vlădeni și Săveni

ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Țăndărei, Vlădeni și Săveni

Miercuri, 20 iulie 2022, pompierii ialomițeni au participat la stingerea a trei incendii de vegetație în localitățile Țăndărei, Vlădeni și Săveni. La Țăndărei s-a intervenit pentru lichidarea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2022, 13:50
(12175 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 62 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 20 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27621, fiind înregistrate 62 de cazuri noi față de ziua de marți, 19 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 16:35
(4103 vizualizări - 0 comentarii)


«Arheolog pentru o zi» la Muzeul Județean Ialomița

Miercuri, 20 iulie 2022, la Muzeul Județean Ialomița, s-a desfășurat un eveniment în aer liber, destinat micuților înscriși în programul muzeal-educațional «Șezătoarea copiilor». Sub egida «Arheolog ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 16:20
(4423 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Teste Papanicolau si HPV gratuite

Marți, 26 iulie, la orele 12.00, Fundația «Renașterea» organizează la Slobozia evenimentul de lansare a proiectului «Screening pentru Cancerul de Col Uterin și Tratament Precoce (SCCUT)»-Regiunea Sud-Muntenia ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 16:05
(15464 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Venituri de 106,04 milioane de lei, colectate în luna iunie 2022

În luna iunie a anului 2022, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 106,04 milioane de lei, cu 21 ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 12:50
(13677 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Au fost publicate rezultatele inițiale ale concursului de Titularizare 2022

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița informează că marți, 19 iulie a.c., au fost făcute publice rezultatele inițiale ale concursului de Titularizare 2022. În centrele de evaluare au fost trimise 187 de ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 19:00
(26886 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: 90,9% din populația Ialomiței a fost recenzată

Până pe 24 iulie 2022, la nivelul județului Ialomița, se desfășoară a treia etapă a Recensământului Populației și Locuințelor 2021. Datele Direcției Județene de Statistică Ialomița arată că până luni, ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 17:00
(27049 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 48 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 19 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27559, fiind înregistrate 48 de cazuri noi față de ziua de luni, 18 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 16:00
(12986 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectul «Hercules», desfășurat și în județul Ialomița

În perioada 25 iulie-19 august 2022, Ministerul Sportului va desfășura în premieră Proiectul «Hercules», un program destinat atragerii copiilor către sport, care va oferi elevilor cu vârste între 6 și ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 14:30
(11820 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «cămătărie»

Luni, 18 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au pus în executare 3 mandate de percheziții domiciliare în municipiul Urziceni. Forțele de ordine au descins la locuințele unor pesoane bănuite de săvârșirea ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 14:00
(5596 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obține cazierul fiscal folosind Spațiul Privat Virtual

Contribuabilii pot obține cazierul fiscal și în format electornic, prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV). Documentul este eliberat de sistemul informatic doar contribuabililor înregistrați în ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 12:15
(12335 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dezbatere publică privind modificările aduse Legii Asociațiilor de Proprietari

Organizația USR Ialomița organizează joi, 21 iulie 2022, între orele 16,00-19,00, la inițiativa deputatului USR Alin Apostol, membru al Comisiei de Administrație, o dezbatere publică pe marginea modificărilor ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 11:05
(12304 vizualizări - 0 comentarii)


Șapte tineri polițiști, repartizați la IPJ Ialomița

Șapte tineri polițiști, repartizați la IPJ Ialomița

Luni, 18 iulie a.c., șapte ofițeri de poliție, absolvenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» București-promoția 2022, și-au început activitatea la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 18:20
(7905 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 16 iulie a.c, în jurul orelor 11,30, polițiștii din Stelnica, în timpul unui filtru rutier efectuat pe raza comunei Vlădeni, au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 52 ani, în timp ce conducea ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 18:15
(4972 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Rezultatele etapei de repartizare computerizată în liceu pentru anul școlar 2022-2023

Ministerul Educației a publicat miercuri, 14 iulie, ora 10,00, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 17:55
(15280 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,083 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală

Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomița a efectuat, în luna iunie 2022, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 24 de inspecții fiscale (11 la ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 17:05
(14872 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Luni, 18 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27511, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de duminică, 17 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 16:55
(4216 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale ITM Ialomița în stațiile de carburanți

Controale ale ITM Ialomița în stațiile de carburanți

Rezultatele vizitelor de inspecție efectuate de către inspectoratele teritoriale de muncă și de către inspectorii de muncă de la Inspecția Muncii în anii anteriori, precum și evenimentele care au avut loc ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 16:25
(9111 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Slobozia

Accident la Slobozia

Sâmbătă, 16 iulie a.c., în jurul orelor 23,00, patru echipaje de pompieri din Slobozia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 14:20
(11597 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


APIA: Plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, diferența aferentă cantităților de motorină utilizate în perioada ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 14:10
(12775 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Controale la peste 4200 de contribuabili în luna iunie 2022

Unul dintre obiectivele majore ale ANAF este combaterea evaziunii fiscale, un flagel al economiei care păgubește bugetul general consolidat de resursele necesare bunei desfășurări a statului. În acest sens ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 13:55
(11253 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Percheziții domiciliare la cămătari

În dimineața zilei de luni, 18 iulie a.c., polițiștii IPJ Ialomița au efectuat 3 percheziții domiciliare, în municipiul Urziceni, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 12:20
(5254 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 17 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27499, fiind înregistrate 19 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 16 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2022, 16:50
(1346 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 17 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 16 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27480, fiind înregistrate 17 cazuri noi față de ziua de vineri, 15 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2022, 16:15
(1862 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bratu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mary în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei! Seby în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 @ Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mariusică în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Ptofesor în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Spiru Haret în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Sorinb în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Campion în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene @Bozo în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! @asigurat în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...