Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Părinții reclamă comportamentul unei învățătoare

Acuzații grave la Școala din Slobozia Nouă

Părinții reclamă comportamentul unei învățătoare

Mai mulți părinți ai unor elevi de clasa a III-a, care studiază la Școala Gimnazială Nr. 5 din Cartierul Slobozia Nouă, reclamă comportamentul nea­decvat al învățătoarei. Într-un memoriu, care ar urma să ajungă la Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, oamenii reclamă faptul că învățătoarea este în permanență nervoasă la ore și le vorbește urât copiilor. Surprin­zător este faptul că directorul unității de învățământ nu cunoaște situația.

Verificările sunt în curs Școala Gimnazială Nr. 5 Slobozia Nouă este arondată Liceului Tehnologic «Înălțarea Domnului». Părinții elevilor de clasa a III-a se declară revoltați din cauza comportamentului învățătoarei: «În locul doamnei învățătoare Gabriela Tănase, aflată în concediu de creștere copil, a fost adusă doamna învățătoare Cătălina Gabriela Andrei. În ultima perioadă aceasta a avut o atitudine nepotri­vită față de elevii din această clasă, fapt care a revoltat atât elevii cât și părinții acestora. Doamna învățătoare este foarte nervoasă și nemulțumită mereu la ore, fapt care se transpune într-un limbaj agresiv față de elevi, folo­sind apelative precum: „idioți, dobitoci, proști, etc“». «Redăm un fragment dintr-o frază folosită la oră: „Bă, eu sunt dobitoacă sau voi că nu înțelegeți?“» se arată într-un memoriu pe care părinții elevilor l-au redactat. Documentul urmează să fie transmis către Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, instituție care va face ve­rificări în momentul în care îl va primi. «Memoriul nu a ajuns la noi. Cu siguranță vom face tot ceea ce este necesar în momentul în care vom primi documentul pe cale oficială!» a precizat Steluța Mitrea, inspectorul școlar general al Inspec­toratului Școlar Județean Ialomița. Situația de la Școala Gimnazială Nr. 5 Slobozia Nouă nu este cunoscută de către repre­zentanții Liceului Tehnologic «Înălțarea Domnului». «Nu știm nimic despre ceea ce s-a întâmplat acolo! Dacă aveau o problemă res­pectivii părinți ar fi trebuit să stea de vorbă mai întâi cu noi, nu să meargă să discute cu presa...» a declarat Mariana Hogea, directorul Liceului Tehnologic «Înălțarea Domnului».

5 Aprilie 2021, 14:50 (7691 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Scandalul de la Școala Gimnazială Nr. 5 Slobozia Nouă a fost «mușamalizat»

Comentariile cititorilor:


Părinte de elev:
(15 Aprilie 2021, 12:41)
Doamnă nu poate fi numită, ar însemna să dezonorăm adevăratele doamne, numele potrivit IMPOSTOARE și EXCROACĂ !
Trecutul ei este înfricoșător prin grozăvia faptelor ( să nu pui calificative un an întreg!!!! ) dar și astăzi la Slobozia Nouă nu evaluează elevii, nu corectează temele, nici nu se uită la ceea ce lucrează elevul în plus ( Nu ți-am cerut eu exercițiul 3!) și nu explică cu tactul și dragostea unui dascăl. 
BRAVO celor ce au dat lucrurile pe față !
PĂRINȚII sunt cei ce au mai ținut această Școală, prin înscrierea copiilor!
Un parinte:
(6 Aprilie 2021, 18:09)
S-au dus părinții la presă din cauză că ÎȘI nu face absolut nimic și nu a luat vreodată măsuri împotriva unor asemenea cadre didactice. Situația e foarte cunoscută, se știu învățătorii cu metehne vechi, dar atât! Când au sesizat un anumit comportament au primit imediat rezolvarea: mută copilul la altă școală. Dacă vreodată se va face un sondaj în rândul părinților care au mutat copiii, veți rămâne șocați. Pentru a se aproba mutarea au fost nevoiți să menționeze "motive personale " nu realitatea.
Nicu:
(6 Aprilie 2021, 14:06)
La Scoala Nr.5 au existat cadre didactice care isi dadeau toata silinta!Inca mai sunt, dar putine! Sunt, de asemenea si copii buni! Sa nu uitam caci, de pe bancile acestei scoli au iesit si persoane cu profesii frumoase! Pacat de scoala! Referitor la stimabila doamna ar trebui sa se recunoasca si faptul că îi era teama si de alti părinti, care mai cunosteau ceea ce înseamna "Sistemul de învatamantul! Tocmai de aceea, a facut în asa fel încat a determinat transferarea unor elevi catre alte scoli din localitate. In plus, era relaxant pentru un "amărât de bugetar" sa aibe doua norme didactice, intr-un program de 6 ore! Pacat caci elevii au spus abia acum ce se întampla in scoala! Oricum, nici cu unii părinti nu ne este rusine! :))
un om:
(5 Aprilie 2021, 20:44)
In sfarsit ,dna (...) si-a gasit nasul, caci pe unde a fost prapad a facut si nimeni nu a luat atitudine, sau daca s-a luat, a fost pe plan local, si s-a musamalizat,fara sa fie informata si presa. Aceasta ,,doamna ", daca o pot numi asa, a falimentat elevii, parintii, colegii, scolile sau primariile pe unde a fost cu hotiile facute. Pretindea bani pentru procurarea de auxiliare, echipament pentru clase, excursii, pentru investitii personale, fara sa materializeze sau fara sa restituie banii. Scolile din Gh.Lazar (satul natal), Grivita (dna (...) stie), Luciu, Gura Ialomitei, Slobozia o cunosc pe ,,doamna" sau mai bine ii cunosc faptele si atitudinea. Despre faptele dumneaei stia si ISJ Ialomita de pe vremea cand era inspector General dl (...) (Dumnezeu sa-l ierte). Cand a pretins 1000 de lei, in urma cu vreo 25 de ani, de la copiii de la Grivita pe motiv ca-i duce in excursie in Italia. Copiii nici excursie nu au vazut ,dar nici banii. Si in plus, pe vremea cand a fost director, da a fost si director, doar cu liceul, nu intra la clasa, obligand femeia de serviciu sau soferul de pe microbuz sa-i tina orele. Sau, colegilor mai tineri le impunea sa-i tina anumite ore, spunandu-le ca ii plateste. (...), actualul senator AUR a desfasurat orele de istorie la clasa a IV a, fara sa-i plateasca orele un an de zile. Si cand a mers omul sa-i ceara socoteala pentru drepturile banesti a ridicat tonul, tipand ca este incompetent, ca nu-si face datoria la clasele de gimnaziu si ca va informa ISJ-ul, dar nici pomeneala sa ii da raspunsul la ceea ce dumnealui a cerut. Si tot cand a fost invatatoare la clasa a IV a, nu a pus calificative pe un an de zile, copiii ramanand cu situatia scolara neincheiata. Abia cand elevii au ajuns in clasa a VI a, conducerea scolii de atunci a sesizat ISJ-ul, inspector General fiind dna (...), a fost chemata de la Scoala Inaltare Domnului, sa pun calificative si sa incheie situatia, dupa 2 ani de zile. Cum i-a evaluat oare pe copii ?
Floricel:
(5 Aprilie 2021, 16:47)
Doamna director este informată la zi cu ce se întâmplă, cunoaște situația foarte bine dar bagă gunoiul sub preș, fix cum a făcut și în cazul învățătoarei (...), fostă (...), la fel de "nervoasă". De la școala nr 2 Sf Andrei a fost alungată pentru comportamentul execrabil dar a fost reprimită la Sl Nouă unde este cald și bine, copii puțini cu rezultate foarte proaste. Si-a pus cineva întrebarea de ce în școală nr 5 Slobozia Nouă se desființează clasele pe bandă rulantă din lipsă de elevi? Este simplu, cadrele didactice vin acolo doar să-și bea cafeaua și sa primească atenții de la părinți, asta o demonstrează rezultatele în final examenul de capacitate.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
223 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Muzeul Județean Ialomița: «Fir cusut și țesut»

La Muzeul Județean Ialomița, sub genericul «Fir cusut și țesut», a fost vernisată expoziția-eveniment care cuprinde obiecte reprezentative din patrimoniul etnografic al instituției, toate ilustrând varietatea ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2022, 17:40
(5271 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Duminică, 6 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 29755, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 5 noiembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2022, 15:45
(2616 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Sâmbătă, 5 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29755, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de vineri, 4 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2022, 15:20
(4361 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Caravana SMURD «Fii pregătit!» ajunge la Slobozia

În perioada 8-10 noiembrie a.c, Caravana SMURD «Fii pregătit!» și Centrul mobil de instruire a populației pentru răspuns la situații de urgență vor fi prezente în Slobozia, în incinta Liceului Tehnologic ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 15:30
(2639 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Vineri, 4 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29754, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de joi, 3 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 15:15
(2798 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Sprijin pentru pelerinii veniți să se roage la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului

Slobozia: Sprijin pentru pelerinii veniți să se roage la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului

Cu ocazia hramului Mânăstirii «Sfinții Voievozi» din Slobozia, parohiile din municipiu au organizat o procesiune joi, 3 noiembrie a.c., fiind adusă în oraș Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 14:45
(8680 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,43%, rata șomajului înregistrat în luna septembrie 2022

La sfârșitul lunii septembrie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3453 șomeri (din care 1645 femei), rata șomajului fiind de 4,43%, cu 0,13% ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 14:00
(11468 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Aproximativ 10 tone de furaje, arse în urma unui incendiu

Coșereni: Aproximativ 10 tone de furaje, arse în urma unui incendiu

Joi, 3 noiembrie a.c., pompierii din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în localitatea Coșereni. Din nefericire, incendiul s-a extins la un adăpost de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 13:30
(3465 vizualizări - 0 comentarii)


AJPF Ialomița: Luni, 7 noiembrie 2022, termen limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 13:15
(21176 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Joi, 3 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29751, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de miercuri, 2 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2022, 15:15
(2680 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a publicat lista persoanelor juridice cu obligații fiscale restante, la 30 septembrie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că, în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Fiscală, la data de la data de 31 octombrie 2022 au fost publicate pe pagina proprie de internet ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2022, 12:45
(12716 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 1 miliard de euro, sumă autorizată la plata în avans în cadrul Campaniei 2022

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, de la startul Campaniei 2022 de plată în avans și până în prezent, a autorizat ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2022, 18:05
(6043 vizualizări - 0 comentarii)


USR Slobozia: «USR-Înapoi în stradă!»

Filiala USR Slobozia organizează sâmbătă, 5 noiembrie 2022, primul eveniment în urma alegerii noii structuri de conducere, un eveniment din cadrul campaniei «USR-Înapoi în stradă!». În cadrul acestui eveniment ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2022, 17:50
(8198 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici va fi publicată pe portalul ANAF

Administrția Județeană a Finațelor Publice Ialomița informează că ANAF va publica, trimestrial, lista contribuabilor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2022, 15:25
(8800 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Miercuri, 2 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29749, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de marți, 1 noiembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2022, 15:05
(1950 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie vaccinare antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, începând cu luna noiembrie a.c., în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivel național, campania ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2022, 11:25
(6778 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 9 cazuri noi de COVID-19

Marți, 1 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29746, fiind înregistrate 9 cazuri noi față de ziua de luni, 31 octombrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2022, 15:15
(2073 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile desfășurate de jandarmi în luna octombrie 2022

IJJ Ialomița: Misiunile desfășurate de jandarmi în luna octombrie 2022

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au executat, în cursul lunii octombrie a.c., 428 misiuni de ordine publică și 779 de misiuni pe linie de pază instituțională. În urma misiunilor ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2022, 13:40
(10164 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Se deschide «Salonul de Toamnă 2022»

Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia organizează joi, 3 noiembrie 2022, expoziția de pictură denumită «Salonul de Toamnă 2022». Evenimentul se desfășoară în incinta Galeriilor de Artă «Arcadia» ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2022, 11:15
(7820 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Venituri de 837,91 milioane de lei, colectate în perioada ianuarie-septembrie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-septembrie 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 837,91 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2022, 17:50
(6695 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii «Sfinții Voievozi» din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii «Sfinții Voievozi» din Slobozia

În perioada 3-9 noiembrie 2022, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului așezământ ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2022, 16:55
(11029 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Luni, 31 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29737, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de duminică, 30 octombrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2022, 15:20
(2399 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Munteni Buzău, Bucu, Malu Roșu și Slobozia

Incendii la Munteni Buzău, Bucu, Malu Roșu și Slobozia

Pompieri din Slobozia și Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință și anexele acesteia în comuna Munteni Buzău. Din cauza suprafeței mari afectate de incendiu a fost necesară ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2022, 13:05
(4763 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Țăndărei!

Pentru realizarea lucrărilor de racordare a unui rezervor colector la sistemul de alimentare cu apă de la nivelul Stației de Pompare Țăndărei, județul Ialomița, echipele RAJA Constanța sunt nevoite să întrerupă ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2022, 17:25
(4093 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Duminică, 30 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 29735, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 29 octombrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2022, 15:35
(1989 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Sâmbătă, 29 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29735, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de vineri, 28 octombrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2022, 16:55
(2130 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Vineri, 28 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29734, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de joi, 27 octombrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2022, 16:20
(2006 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna noiembrie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publicde Ialomița informează contribuabilii că începând de marți, 1 noiembrie 2022, pot investi în Titlurile de Stat «Tezaur», cu maturități de 1 și 2 ani și dobânzi ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2022, 16:30
(9632 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 31 octombrie 2022, termen limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, persoane impozabile care sunt înregistrate în România pentru utilizarea regimului special pentru vânzarea la distanță ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2022, 14:15
(8716 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 5 cazuri noi de COVID-19

Joi, 27 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29731, fiind înregistrate 5 cazuri noi față de ziua de miercuri, 26 octombrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2022, 16:15
(2807 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...