Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Două puncte pierdute

Fotbal, Liga a II-a, Concordia Chiajna-Unirea Slobozia 1-1

Două puncte pierdute

După rezultatul și, mai ales, prestația de la Târgu Jiu, Unirea Slobozia pornea, în deplasarea de la Chiajna, drept a doua favorită. Echipa noastră a surprins printr-un joc arțăgos, bazat pe o defensivă atentă și o partitură ofensivă combinativă și incisivă. Astfel, Llullaku, Herghelegiu și celelalte vedete ale Concordiei au fost reduse la tăcere o bună parte a meciului. Din aceste motive, considerăm nemeritat rezultatul de ega­litate înregistrat la final. Unirea Slobozia merita victoria.

Primul gol al lui Vasile În meciul contra Concordiei, antrenorul Adrian Mihalcea a mizat pe următorii jucători: Gurău-Ghiță, Ibrian, Dinu, Toma (Ozkara ’81)-Vasile (Afalna ’81), Suciu-Moldovan (Danciu ’53), Adăscăliței, Trucă (Ciobanu ’68)-Diarra. Unirea are prima ocazie de gol în minutul 12, când Diarra reia în brațele portarului Chesneau mingea centrată de Ghiță. În replică, Llullaku îl pune în va­loare pe Gurău, după centrarea lui Borța. Cea mai mare ocazie a primei reprize aparține ilfovenilor: același Borța îi pasează în adâncime lui Deac, acesta scapă singur, trage pe lângă Gurău, dar și pe lângă poartă. Golurile vin în repriza secundă. În minutul 50, Diarra întoarce o minge pentru Bogdan Vasile, iar acesta trage din 18 metri. Mingea este deviată de un apărător ilfovean, îl păcălește pe Chesneau și intră în poartă. Este primul gol marcat în tricoul Unirii de Bogdan Vasile, jucător venit în această iarnă de la Poli Timișoara. Și după golul de 1-0, Unirea continuă să stăpânească mijlocul terenului. Danciu expediază la rându-i o minge de la 20 de metri, însă peste poartă. O dată cu trecerea timpului, gazdele încep să preseze, iar eforturile lor dau roade în minutul 70. Cel mai bun om al Chiajnei, Gabriel Deac, pătrunde pe dreapta, centrează în careul mic de unde Herghelegiu împinge mingea în poarta lui Gurău. 5 minute mai târziu, Danciu trage pe poartă din 18 metri, dar Chesneau este la post. Unirea termină meciul în atac, cu o suită de cornere, însă tabela nu se mai mișcă. Se termină 1-1, iar echipa noastră se desprinde la un punct de Reșița, profitând de înfrângerea acesteia în duelul cu Petrolul. Pentru Unirea urmează primul meci acasă din play-out, adversară fiindu-i Viitorul Pandurii Târgu Jiu, echipă care nu traversează o formă prea grozavă. Meciul se va juca sâmbătă, 10 aprilie 2021, de la orele 11,00.

Clasament play-out, seria B
1. Petrolul Ploiești 34 p
2. Viitorul Pandurii Târgu Jiu 32 p
3. Gloria Buzău 29 p
4. Concordia Chiajna 25 p
5. Unirea Slobozia 20 p
6. CSM Reșița 19 p
7. Aerostar Bacău 10 p

6 Aprilie 2021, 17:05 (3223 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
05 Iul 2026
291 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În ultimele 24 de ore au fost verificate 314 obiective de interes, dintre care 171 de societăți comerciale, unde polițiștii, alături de celelalte structuri cu care acționează în sistem integrat, au instruit ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2021, 14:55
(2467 vizualizări - 0 comentarii)


Tineri din Bărbulești, cercetați pentru «furt calificat»

Polițiștii ialomițeni au deschis un dosar penal pe numele a doi tineri de 16 ani, din comuna Bărbulești, sub acuzația de «furt calificat». Din cercetări a reieșit faptul că tinerii ar fi pătruns, în timpul ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2021, 14:50
(1890 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au efectuat acțiuni privind modul în care, la nivelul județului, sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2. Ca urmare a abaterilor ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2021, 19:15
(7903 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinții de Jos: A intrat cu mașina într-un gard

Polițiștii au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier petrecut în seara zilei de miercuri, 27 octombrie a.c., pe raza localității Fierbinții de Jos. Aflat la volanul unui autovehicul ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2021, 19:00
(2406 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 150 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 28 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 17165, fiind înregistrate 150 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2021, 16:20
(6627 vizualizări - 0 comentarii)


Rata de vaccinare anti-COVID-19 la Slobozia a depășit 50%

Conform datelor oficiale avansate de autoritățile județene, Slobozia are cea mai mare rată de vaccinare din întreg județul. La 26 octombrie 2021, procentul înregistrat oficial era de 50,09%. Următoarele ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2021, 15:05
(10822 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Centrul de testare gratuită COVID-19, deschis

Slobozia: Centrul de testare gratuită COVID-19, deschis

Miercuri, 27 octombrie a.c., în Piața Revoluției din Slobozia s-a deschis Centrul de testare gratuită COVID-19. Încă de la primele ore ale dimineții, zeci de slobozeni s-au așezat la rând pentru a se testa ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 18:10
(3908 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Percheziții la persoane bănuite de furt de electricitate

Țăndărei: Percheziții la persoane bănuite de furt de electricitate

Miercuri, 27 octombrie a.c., în intervalul orar 6,00-10,00, 55 de polițiști din structurile de Ordine Publică, Poliție Rutieră, Investigații Criminale, Investigarea Criminalității Economice, Serviciului ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 17:25
(4529 vizualizări - 1 comentariu)


Persoană urmărită la nivel național, depistată de polițiștii ialomițeni

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 17:10
(3263 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 329 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 27 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 17015, fiind înregistrate 329 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 16:55
(1795 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor sanitare

Marți, 26 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat noi acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, menținerea ordinii și liniștii publice și verificarea respectării măsurilor ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 16:45
(2259 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul plăților în avans aferente Campaniei 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în cele 9 zile care s-au scurs de la startul Campaniei 2021 de plată în avans, a autorizat la plată suma de 745,29 milioane de euro ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 13:05
(9853 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 125 mm, de pe strada Independenței, din localitatea Fetești, echipele RAJA vor fi nevoite să întrerupă furnizarea ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 12:40
(8549 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campanie de informare a cetățenilor desfășurată de polițiști

În contextul măsurilor suplimentare adoptate de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență, în scopul gestionării riscului de sănătate publică cauzat de numărul mare de infectări cu virsul SAR ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2021, 17:15
(3445 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 232 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 26 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16686 , fiind înregistrate 232 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2021, 16:55
(4585 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Incendiu la Unitatea de Primiri Urgențe

Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Incendiu la Unitatea de Primiri Urgențe

În seara zilei de luni, 25 octombrie a.c., într-una dintre anexele Unității de Primiri Urgențe s-a petrecut un incendiu minor, «cauzat de o defecțiune constructivă a unui corp de iluminat cu led care s-a aprins ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2021, 02:10
(29406 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campanie de donare de sânge

IPJ Ialomița: Campanie de donare de sânge

26 de polițiști ialomițeni au pus astăzi umăr lângă umăr și au donat împreună picături de viață, cuantificate în aproximativ 12 litri de sânge. Nu este o simplă statistică, este un gest de solidaritate ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 17:20
(7559 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 150 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 25 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16454, fiind înregistrate 150 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 16:55
(7672 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în mijlocul copiilor»

Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în mijlocul copiilor»

Protopopiatul Slobozia, împreună cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot» au desfășurat vineri, 22 octombrie 2021, activitatea cu tema «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în mijlocul copiilor». Din cauza ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 15:50
(5377 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 130 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 24 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16304, fiind înregistrate 130 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2021, 16:50
(7693 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A murit într-un accident rutier

Urziceni: A murit într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de duminică, 24 octombrie a.c., pe DN2, în zona municipiului Urziceni. În timp ce se deplasa în direcția Buzău-București, un conducător auto a pierdut ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2021, 11:45
(7491 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Grupul de Comunicare Strategică: 159 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 23 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16174, fiind înregistrate 159 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2021, 17:10
(2458 vizualizări - 0 comentarii)


Accident pe raza localității Ciochina

Accident pe raza localității Ciochina

Vineri, 22 octombrie a.c., în jurul orelor 13,30, trei echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 18:05
(3859 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Grupul de Comunicare Strategică: 153 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 22 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16015, fiind înregistrate 153 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 17:05
(5924 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Stagiu de practică încheiat cu succes de elevii jandarmi

IJJ Ialomița: Stagiu de practică încheiat cu succes de elevii jandarmi

Șapte elevi din cadrul Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi Drăgășani și Fălticeni și-au încheiat stagiul de practică desfășurat la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița. Timp de aproape 3 luni ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 16:45
(4074 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informeză contribuabilii că luni, 1 noiembrie 2021, este termenul limită de depunere a Formularului 398 «Declarație specială de TVA (VAT Return)», pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 16:45
(6143 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi aplicate de polițiști pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2

În urma activităților desfășurate pe raza întregului județ, au fost verificate 59 de societăți comerciale, peste 140 de locații de interes, 22 mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 16:15
(5754 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul tehnic

Angajatorii care se încadrează în categoria domeniilor supuse restricțiilor conform HG nr. 1090/2021 și a căror activitate a fost întreruptă total sau parțial, din cauza pandemiei de COVID-19, vor depune ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 15:00
(2804 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: Bătrân de 77 de ani, rănit într-un accident rutier

Gheorghe Doja: Bătrân de 77 de ani, rănit într-un accident rutier

În dimineața zilei de vineri, 22 octombrie a.c., pe raza comunei Gheorghe Doja s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 14:30
(5374 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier

Ciochina: Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier

În dimineața zilei de vineri, 22 octombrie a.c., pe raza comunei Ciochina s-a produs un accident rutier. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că evenimentul rutier s-a produs ca urmare a coliziunii ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 12:00
(4233 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Ultimele comentarii
Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive @gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...