Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Doamna care dă suflet păpușilor

Doamna care dă suflet păpușilor

Păpușile, ca și oamenii au suflet. Dar el nu ajunge acolo de la sine... E lăsat acolo de oamenii care le fac. Iar păpușile, la rândul lor, însuflețesc lumea copiilor la care au ajuns. Doamna Mirela Nicolau a descoperit că are darul ăsta de puțină vreme. Pentru că în restul vieții a fost ocupată să strângă destul suflet pentru păpușile cărora le dă viață.

Un altfel de Gepetto la Slobozia
Mirela Nicolau e funcționar de bancă. Iar după program creatoare de păpuși. A descoperit că poate face asta recent, să tot fie 2-3 ani... Dar de-atunci nu s-a mai oprit. O bănuim că n-a avut păpuși cât a fost mică. Zâmbește gândului: «Ba am avut. Nu când le-am dorit, dar am avut... dar și cu păpuși, tot îmbrăcam borcanele în rochițe! Dar apoi a venit viața peste mine și am uitat...». Și tot viața i-a adus aminte de pasiunea ei, la un botez: «Am văzut niște păpuși-mărturii, cum e moda acum. Și am spus că pot să le fac și eu, mai bine decât am văzut... Așa că am încercat și nu m-am mai oprit până în ziua de azi!». Primele păpuși s-au născut din lavete de bucătărie... Și din imaginația doamnei Mirela. Iar păpușile și-au găsit repede copii care să le iubească. Iar doamna Mirela a trebuit să facă altfel. Mai frumoase, mai trainice: «De fapt, prima păpușă a fost un elefănțel pe care l-am botezat Mihăiță, ca pe soțul meu... Și a ajuns la el! Apoi am lucrat pentru nepoți, pentru prieteni, pentru copii care păreau să aibă nevoie de o păpușă... Apoi...». Apoi păpușile s-au terminat, dar vorba s-a dus. Și Mirela Nicolau a trebuit să coasă altele și să-și deschidă o pa­gină de Facebook ca să poată prelua comenzi.

Tipare din Brazilia, păpuși cusute de mână
Deși par născute din joacă, păpușile doamnei Mirela Nicolau au standarde înalte. Tiparele pentru modelele din imagini sunt cumpărate tocmai din Brazilia, iar materialele, mai cu seamă pâsla, sunt cumpărate din Italia și Anglia: «Am încercat cu produse locale. Sunt de proastă calitate! Am încercat și cu pâslă chinezească... Dar culorile sunt țipătoare, ies păpușile urâte. Așa că am căutat, am căutat, până am găsit ceva să îmi placă. Dar sunt materiale mai scumpe...». Mirela Nicolau nu lucrează numai păpuși, lucrează și decorațiuni pentru botezuri, și ghirlande pentru evenimente... Dar păpușile rămân pasiunea ei. Până ajung la copii, păpușile au nume, sunt iubite: «În fiecare dintre ele pun o bucățică de suflet, poate că de-asta sunt așa de frumoase. Pentru că încerc să le dau viață, să transmit ceva atunci când le fac. Și chiar dacă fac trei modele la fel, fiecare e un pic diferită... De fapt, în orice facem punem un pic din noi. Iar pentru copiii la care ajung, devin prieteni imaginari!». Și mai au ceva unic păpușile doamnei Mirelei Nicolau. Sunt lucrate impecabil până la ultimul detaliu. Atât de bine, încât nu-ți vine să te joci cu ele ca să nu le boțești cumva...

O meserie pentru altă viață
Când nu face păpuși, doamna Mirela visează la ele. Și la ziua că ar putea trăi din meseria asta. «Îmi place ce fac la muncă... E meseria mea! Dar, uneori, mă gândesc că aceasta e pasiunea mea, lucrul care mă împlinește. Și-atunci vizez cu ochii deschiși că aș putea trăi făcând păpuși...» Așa de mult visează doamna Mirela Nicolau la păpușile ei că o prinde miezul nopții cu acul și ața în mână... Numai că munca nu o obosește. Iar sufletul pe care îl dă păpușilor ei se întoarce sporit, pentru alte și alte păpuși. Dacă o întrebi, nu știe să îți spună cât costă una. Pentru că păpușile ei nu au preț, au suflet! Cele mari se fac într-o săptămână de muncă. Pe cele mai multe le-a dăruit... Deopotrivă adulților și copiilor. Pentru că și adulții rămân, în sufletele lor, tot copii: «Mai mult le-am dat decât le-am vândut. Pentru că, până să am comenzi, nu m-am gândit niciodată la asta ca la o afacere... Acum de când mă laudă lumea, am început să mă gândesc mai serios. Pentru că am văzut și eu cât sunt de frumoase. Și pentru că văd că pe piață nu există produse similare...». Încercăm să negociem pentru ultimul model. Ne refuză politicos: «De-abia am făcut-o. Nu mă pot despărți de ea. Dacă aveți un pic de răbdare, fac alta!».

10 Aprilie 2021, 12:40 (6446 vizualizări - 5 comentarii)

Comentariile cititorilor:


O colega de serviciu:
(19 Aprilie 2021, 23:49)
Chiar daca poate nu crezi,dar cand am citit acest articol , m-a sensibilizat maxim  dar eu sunt mandra ca suntem colege de atatia ani . Te felicit, sunt foarte frumoase, si ma bucur ca asta te implineste .
E ceva deosebit ceea ce iese din mainile tale . Felicitari inca o data !!!
Răduță Aurelian-Constantin:
(11 Aprilie 2021, 12:51)
Felicitările mele stimată doamnă pentru pasiune. Succes în continuare. Dumnezeu este cu dumneavoastră și vă iubește pentru pasiune pe care o aveți. Să știți că doamna dă un exemplu pozitiv societăți. Mă bucur nespus de mult să văd oameni simpli cu pasiuni simple care să le și placă cea ce fac.
Georgiana Musat :
(11 Aprilie 2021, 03:27)
Pe doamna Mirela o cunoaște toata lumea,un om simplu,calm,bun,modest.O persoana care are mereu o vorba buna. Ma bucur nespus ca a ti scris despre dânsa.Merita,munca,efortul si bunătatea
Un copil pentru totdeauna:
(11 Aprilie 2021, 02:56)
Felicitări pentru articol! Este binevenit printre altele care vizează politica/politicieni. Adevărații oameni se identifică atunci când dăruiesc fără așteptări și când fac ceea ce le place, si nu atunci când fac ceea ce le aduce bunăstarea. Felicitări doamnei, nu am cunoscut-o bine, dar de la primele interacțiuni am crezut ca e o persoană deosebita. Imi doresc sa fim înconjurați de cât mai multe asemenea persoane. Bravo!
Dan Rodica :
(11 Aprilie 2021, 02:29)
O cunosc pe doamna,din banca. Este o persoană minunată! Doar un suflet blând,poate meșterii așa minunății! Felicitări!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
255 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

ANAF: Contribuabilii persoane juridice cu obligații fiscale restante la 30 septembrie 2024, publicați pe site

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2024, 12:20
(7362 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ce răspunde ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2024, 08:05
(2945 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 164,39 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna octombrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna octombrie a anului 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 164,39 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2024, 12:35
(7428 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la case din Grindu și Căzănești

Incendii la case din Grindu și Căzănești

Sâmbătă, 9 noiembrie a.c., în jurul orei 2,00, pompierii din Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință din comuna Grindu. Au ars articole textile și 4 mp ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2024, 10:50
(2244 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Țăndărei

Trei echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs în orașul Țăndărei, în care au fost implicate două autoturisme. În urma evenimentului ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2024, 10:40
(1052 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Angajatorii sunt obligați să anunțe locurile de muncă vacante și ocuparea acestora

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița reamintește tuturor angajatorilor (persoane fizice/juridice de drept public sau privat) că, potrivit art. 10 din Legea nr. 76/2002, privind ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2024, 09:40
(6907 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Concurs național de creație «Vocea ta e soluția»

În perioada noiembrie 2024-ianuarie 2025, Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Educației organizează Concursul național de creație virtuală: «Vocea ta e soluția» ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2024, 13:50
(808 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la Urziceni, Bărbulești și Armășești pentru mașini furate

IPJ Ialomița: Percheziții la Urziceni, Bărbulești și Armășești pentru mașini furate

În cadrul unei acțiuni de amploare, polițiștii ialomițeni au efectuat joi, 7 noiembrie a.c., 12 percheziții domiciliare pe raza localităților Urziceni, Bărbulești și Armășești, într-un dosar ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2024, 17:00
(1911 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 600 de misiuni desfășurate de jandarmii ialomițeni în luna octombrie 2024

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii octombrie a.c., 604 misiuni de ordine publică, dintre care 92 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2024, 11:40
(4799 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2024, 11:05
(3794 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 11 noiembrie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2024, 10:30
(7323 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr de 15 ani, surprins la volan prin Țăndărei

Polițiștii din Slobozia, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări vehiculul ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2024, 14:20
(1842 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Maia!

Echipele furnizorului de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere la nivelul instalațiilor de energie electrică din comuna Maia, joi, 7 noiembrie 2024. Fără curent, sursa ce alimentează ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2024, 13:10
(1252 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în școlile din județ

Luni, 4 noiembrie 2024, polițiștii din Ialomița au desfășurat activități informativ-preventive la 6 școli gimnaziale și profesionale din localitățile Grivița, Traian, Cocora, Scânteia, Reviga și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2024, 15:00
(3444 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului în luna septembrie 2024

La sfârșitul lunii septembrie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4497 de șomeri (din care 2159 de femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2024, 13:00
(27114 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Doi copii au murit din cauza intoxicației cu fum

La Movilița, o fetiță de 5 ani și un băiețel de 7 ani și-au pierdut viața luni, 4 noiembrie 2024, după ce s-au intoxicat cu fum. Fumul a fost provocat de un incendiu care a cuprins locuința în ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 20:00
(3471 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Ordin de protecție emis după ce și-ar fi agresat concubina

Polițiștii din Grivița au fost sesizați duminică, 3 noiembrie a.c., de către o femeie, din comuna Traian, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un bărbat de 31 de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 15:45
(17091 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 155 kg de pește, confiscate de polițiștii ialomițeni

Politiștii din Căzănești au depistat un tânăr, de 27 de ani, din județul Călărași, în timp ce transporta într-o autoutilitară pește din specia caras și somn. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 15:35
(513 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii din Coșereni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări vehiculul ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 15:25
(1043 vizualizări - 0 comentarii)


Casă în flăcări la Rădulești

Pompierii au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de vineri, 1 noiembrie a.c., în jurul orei 8,50, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 10:50
(1106 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Coșereni, Bucu și Mărculești

Vineri, 1 noiembrie a.c., în jurul orelor 12,30, trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 10:45
(1297 vizualizări - 0 comentarii)


Procesiune pe străzile din Slobozia cu ocazia hramului Mânăstirii «Sfinții Voievozi»

În perioada 5-11 noiembrie 2024, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 08:20
(8426 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Urmărit penal pentru că și-ar fi agresat soția

Polițiștii au fost sesizați joi, 31 octombrie 2024, de către o femeie din comuna Valea Ciorii cu privire la faptul că ar fi fost amenințată cu acte de violență de către soțul său, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2024, 12:40
(2427 vizualizări - 1 comentariu)


Bordușani: Conducea un tractor fără permis

Joi, 31 octombrie 2024, polițiștii au oprit în trafic în comuna Bordușani un tractor agricol condus de un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din Bordușani. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2024, 12:20
(1207 vizualizări - 1 comentariu)


Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2024, 09:40
(3255 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Măcrișului: I-au confiscat mașina pentru că transporta deșeuri feroase

Valea Măcrișului: I-au confiscat mașina pentru că transporta deșeuri feroase

Marți, 29 octombrie a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii din Ion Roată, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de o persoană ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2024, 14:40
(3839 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 68,42 milioane de lei în perioada ianuarie-septembrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-septembrie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2024, 12:40
(4569 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează crescătorii de păsări

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de păsări, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2024, 11:05
(792 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Mircea cel Mare din Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2024, 10:20
(4351 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru «tâlhărie»

Luni, 28 octombrie 2024, polițiștii au identificat un tânăr de 19 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de «tâlhărie» asupra a doi tineri de 16 și 18 ani, din municipiul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2024, 15:30
(1714 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...