SPORT
Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia-Petrolul Ploiești 1-1
Frumos meci, păcat de puncte!
Unirea Slobozia rămâne neînvinsă în play-out cu un bilanț de o victorie și 3 egaluri. La fel ca în celelalte două meciuri terminate la egalitate, și în partida cu Petrolul am rămas cu senzația frustrantă că se puteau lua toate cele 3 puncte. Din confruntarea cu prahovenii, ne-am ales cu un punct care ne ajută să egalăm CSM Reșița, atât la punctaj cât și la golaveraj, dar avem două goluri mai puțin marcate decât bănățenii. Dacă situația se va menține și după etapa viitoare, în meciul direct din ultima rundă, doar victoria ne va califica la baraj.
Ne-au luat tare chiar din start În sezonul regulat, tot la Slobozia, Petrolul se impusese cu 3-0. La cum a început meciul de duminică, 25 aprilie a.c., ne puteam aștepta la un scenariu asemănător. Antrenorul Unirii, Adrian Mihalcea, nu s-a putut baza pe Diarra, împrumutat chiar de la Petrolul și împiedicat să joace de clauza contractuală dintre cele două cluburi. Au mai lipsit Trucă și Vasile, accidentați și Afalna, scos din joc de COVID-19. Prin urmare, puține variante pentru Mihalcea care, în meciul cu Petrolul, s-a bazat pe următorii jucători: Gurău-Ghiță, Lazăr, Dinu (Danciu ’46), Ibrian-Suciu, Trașcu-Ciobanu (Radu ’89), Adăscăliței, Toma-Moldovan (Năstase ’80). După ce, în minutul 8, Adăscăliței trage pe lângă poartă din poziție bună, un minut mai târziu, Petrolul deschide scorul. Șutul albanezului Vajushi a fost respins de Gurău și, pe fază, spaniolul Pol Roige înscrie cu un șut la colțul lung, din 7 metri. Unirea leagă greu jocul și atacă timid, iar Petrolul are, în minutul 32, ocazia deprinderii la 2-0, dar Gurău se opune șutului în forță expediat de Silviu Pană. Petrolul intră în avantaj la vestiare, dar, în repriza secundă, atitudinea Unirii este cu totul alta. Intrat după pauză, Danciu expediază un șut periculos spre poarta lui Avram, un preambul pentru golul egalizator ce vine în minutul 53. Toma centrează dintr-o lovitură liberă de pe dreapta și, nemarcat, Gabriel Lazăr reia cu capul din marginea careului mic, făcând inutil plonjonul lui Avram.
Eroul Cebotari În minutul 64, după un duel între Raul Avram și Adrian Moldovan, portarul Petrolului nu mai poate continua și este schimbat cu moldoveanul Nicolai Cebotari, care devine omul finalului de meci. Mai întâi respinge de lângă bară șutul sănătos al lui Danciu, apoi scoate de sub transversală mingea expediată cu capul de Moldovan. Între timp, Pană prinde un șut pe poartă de la 60 de metri, respins greu de Gurău. A fost una dintre puținele faze de poartă ale Petrolului din repriza secundă. Echipa lui Octavian Grigore a arătat din plin apatia generată de lipsa unui obiectiv concret. În schimb, Unirea continuă să alerge după victorie, iar Danciu, cu un șut de pe stânga, lovește bara laterală. Gurău reține fără probleme mingile trimise de Arnăutu și Lică, iar finalul aparține ialomițenilor și confirmă forma bună a lui Cebotari. Trașcu scapă singur cu portarul Petrolului pe care încearcă să-l lobeze. Cebotari ridică brațul și scoate spectaculos de sub transversală. Se termină astfel 1-1, iar Unirea continuă să trăiască cu înfrigurare finalul de sezon. Din fericire, la Târgu Jiu, Viitorul Pandurii a trecut cu 4-3 de CSM Reșița. Următorul meci al Unirii va fi vineri, 30 aprilie 2021, de la orele 11,00, la Bacău, contra celor de la Aerostar.
27 Aprilie 2021, 15:40 (2569 vizualizări - 3 comentarii)
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!











Comentariile cititorilor:
(30 Aprilie 2021, 20:22)
Adevarat sa duca de unde a venit ca juca mai bine echipa de cand a venit adrian mihalcea sa ales prafu pacat de iliuta ca lucreaza cu un om ca mihalcea
(30 Aprilie 2021, 20:19)
Ia spuneti oameni buni ADRIAN MIHALCEA antrenor bun, nu poti sa bati panduri si bacau un om care nu a realizat nimic ca antrenor ENACHE 10 clase peste el
(29 Aprilie 2021, 04:20)
Mia plăcut foarte mult jocul unirii sloboziei,a 2 repriză,m as bucura sa rămâneți în liga 2 pt ca sunteți foarte buni,nr 14 foarte bun,ar trebuie sa joace la petrolu nr 14 cel care a dat golu,bft în continuare va doresc .