SPORT
Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia-CSM Reșița 1-0
Gooool, Dinu! Jucăm barajul!
Stadionul «1 Mai» a găzduit un meci cu o încărcătură emoțională fantastică. Încordarea a cuprins întreaga arenă până spre dig, unde s-a poziționat inimoasa galerie adversă. Meciul Sloboziei cu Reșița s-a jucat cu retrogradarea pe masă și, oricât de hârșit ai fi în fotbal, n-au cum să nu-ți tremure picioarele. Adrian Mihalcea i-a trimis în teren, din primul minut, pe Gurău-Ghiță, Suciu, Lazăr, Ibrian-Vasile, Trașcu-Ciobanu, Afalna, Moldovan-Diarra. În prima repriză spectacolul a lipsit, apărând în schimb, de ambele părți, duritățile. Reșițeanul Robert Boboc părăsește terenul în minutul 12, după un duel cu Afalna. Diarra îi lasă, în minutul 23, locul lui Adăscăliței, iar Suciu se accidentează, la rându-i, în minutul 34, și este înlocuit de Ionuț Dinu. Cam atât putem spune despre o primă repriză în care cele două echipe s-au studiat, s-au controlat la oase și s-au temut una de alta.
Încă un gol din fază fixă
La două minute de la revenirea pe teren, Unirea beneficiază de o lovitură de colț. În absența lui Toma, rolul de executant îi revine lui Bogdan Vasile. Jucătorii Unirii urcă în careul bănățean, în așteptarea centrării. Toți ochii sunt pe Lazăr, om de gol în astfel de situații. Vasile bate excelent, iar lovitura de cap îi aparține de această dată lui Dinu, care îl lasă fără replică pe portarul Reșiței, Alberto Cobrea. E 1-0 pentru Unirea, scor la care echipa noastră ia, fără dubii, drumul spre baraj. Ocaziile rămân la fel de rare, dar atitudinea în joc se schimbă vizibil. Cu cuțitul la os, elevii lui Adrian Falub împing mingea spre poarta lui Gurău, dar portarul Unirii culege aproape tot ce ajunge în careul său. În replică,Trașcu îl întinde serios pe Cobrea cu un șut din 20 de metri, urmat, de cealaltă parte, de o reluare spectaculoasă a lui Breșneni pe lângă poartă. Ultimul sfert de oră este extrem de tensionat. Oaspeții atacă furibund, în căutarea egalării, iar apărătorii noștri se aruncă nebunește în fața mingiilor expediate de aceștia. Buș și Dulca produc panică prin execuțiile și centrările în careu, portarul Cobrea urcă și el în terenul nostru, dar scăpăm cu fața curată de fiecare dată și fluierul final ne găsește învingători. Unirea învinge cu 1-0 și trimite Reșița în liga a III-a. Este doar un prim pas spre salvare. Pentru a fi siguri de încă un sezon în liga a II-a, jucătorii Unirii trebuie să câștige și barajul în dublă manșă contra celor de la Fotbal Comuna Recea. Meciurile cu maramureșenii se vor juca pe 15 și 22 mai 2021.
8 Mai 2021, 19:25 (5315 vizualizări - 2 comentarii)
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup











Comentariile cititorilor:
(10 Mai 2021, 15:12)
Comentariul semnat Fan...de la gard! a fost făcut la articolul: Goooool, Dinu! Jucăm barajul!, nu la articolul: Victorie sau 0-0. Firesc, trebuia să apară la articolul amintit! Îmi pun cenușă pe cap și îmi fac mea culpa. Nu știu dacă echipa din Recia este mai bună decât cea din comuna Recea! Important este să rămânem în Liga a doua.
(9 Mai 2021, 11:37)
Mare atentie echipa din Recia nu e de neglijat .Bafta !