Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Centru de Intervenție în Situații de Violență Sexuală

Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Centru de Intervenție în Situații de Violență Sexuală

La Spitalul Județean de Urgență Slobozia s-a înființat un Centru de Intervenție in Situații de Violență Sexuală. «Astfel, Consiliul Județean Ialomița, Spitalul Județean de Urgență Slobozia și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița au semnat la sfârșitul lunii aprilie un protocol de colaborare cu Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) pentru proiectul „Sprijin pentru implementarea Convenției de la Istanbul în România”, proiect în valoare totală de 2500000 de euro, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian, în cadrul programului de Justiție, gestionat de către Ministerul Justiției din România în calitate de operator de program» se arată într-un comunicat de presă al Spitalului Județean de Urgență Slobozia. «Unul dintre obiectivele principale ale proiectului vizează sprijinirea victimelor violenței sexuale prin înființarea la nivel național a 10 centre de intervenție în situații de astfel de natură. După București, Slobozia este al doilea oraș în care se înființează un astfel de Centru, prin receptivitatea, disponibilitatea și promptitudinea părților implicate. Centrul din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia a fost dotat cu canapea ginecologică, taburet medical, aspirator chirurgical, trusă ginecologică, sterilizator cu aer cald, dulap de medicamente, troliu, kituri de prelevare a mostrelor biologice etc. în valoare totală de 19032,86 de lei» se mai precizează în același comunicat. În cadrul proiectului, la Spitalul Județean de Urgență Slobozia victimele vor primi îngrijiri medicale de specialitate de urgență. Prin Serviciul de Medicină Legală Slobozia, în cadrul noii facilități, victimele vor fi examinate medico-legal, iar la nevoie, DGASPC Ialomița va interveni pentru a prelua victima în vederea acordării serviciilor sociale.

15 Mai 2021, 12:50 (8470 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
9 milioane de lei pentru dotarea laboratorului de Anatomie Patologică al Spitalului Județean de Urgență Slobozia
Spitalul Județean de Urgență Slobozia a început modernizarea Laboratorului de Microbiologie
Bani europeni pentru digitalizarea Spitalului Județean de Urgență Slobozia

Comentariile cititorilor:


adina:
(17 Mai 2021, 15:04)
E bine de stiut.Dar ma indoiesc ca vor trata victimele cu seriozitate.Ca de altfel tot ce tine de siguranta cetateanului de rand.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
250 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Deputatul USR Claudiu Năsui: «PSD și PNL vor austeritate doar pentru românii de rând, în timp ce cresc, chiar și de 15 ori, beneficiile clientelei de partid!»

În timp ce îngroapă salariații și antreprenorii în taxe și impozite majorate, PSD și PNL refuză orice măsură care ar tăia din beneficiile clientelei de partid. Ba din contră, majorează aceste beneficii ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2023, 14:30
(16648 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Venituri nete colectate în valoare de peste 1,07 miliarde de lei, în perioada ianuarie-octombrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 31 octombrie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă de peste 1,07 miliarde ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2023, 12:50
(22655 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: Ordin de protecție provizoriu pentru că și-a bătut nepotul

Polițiștii din Slobozia au fost sesizați marți, 21 noiembrie 2023, cu privire la faptul un minor, în vârstă de 11 ani, din Grivița, ar fi fost agresat fizic de unchiul său. În urma verificărilor s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2023, 17:40
(11081 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2023, 17:35
(2510 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Marți, 21 noiembrie 2023, polițiștii din Stelnica, în timp ce acționau într-un filtru rutier pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au depistat ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2023, 17:30
(1997 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița se pregătește de iarnă

Ialomița se pregătește de iarnă

Miercuri, 22 noiembrie 2023, prefectul județului Ialomița, Constantin Marin a convocat o ședință organizatorică cu privire la pregătirea pentru gestionarea fenomenelor meteorologice specifice sezonului ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2023, 14:55
(3021 vizualizări - 0 comentarii)


Premii în valoare de 269000 de lei pentru olimpicii învățământului ialomițean

Premii în valoare de 269000 de lei pentru olimpicii învățământului ialomițean

Consiliul Județeam Ialomița a organizat miercuri, 22 noiembrie 2023, festivitatea de premiere a olimpicilor ialomițeni care s-au remarcat prin rezultate deosebite în cursul anului școlar 2022-2023. Consiliul ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2023, 13:35
(5273 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări aduse impozitului pe venitul microîntreprinderilor

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că prin Legea nr. 296/2023 au fost aduse unele modificări la impozitul pe venitul microîntreprinderilor. Astfel, de la data ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2023, 15:50
(15074 vizualizări - 0 comentarii)


Rețea specializată în fraude economice, destructurată de inspectorii Direcției Generale Antifraudă

În perioada mai-octombrie 2023, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală au efectuat verificări antifraudă la un grup de societați comerciale, în urma cărora s-a constatat că acestea simulau diverse ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2023, 12:10
(22593 vizualizări - 0 comentarii)


Feteștean reținut de polițiști pentru 24 de ore după ce a furat o mașină și a condus-o beat pe A2

Duminică, 19 noiembrie a.c., în urma activităților informativ-operative și a cercetărilor efectuate, polițiștii din Fetești au identificat și reținut pentru 24 de ore, un feteștean de 24 de ani, cercetat ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2023, 16:25
(6238 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Ordin de protecție provizoriu după o bătaie între frați

Polițiștii din Slobozia au fost sesizați duminică, 19 noiembrie a.c., cu privire la faptul un bărbat, de 55 de ani, din Perieți, ar fi fost agresat fizic de fratele său. În urma verificărilor s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2023, 16:20
(13438 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr de 17 ani din Bărbulești, surprins la volanul mașinii «sustrase» de la mama sa

Duminică, 19 noiembrie a.c., în jurul orelor 00,30, polițiștii rutieri din Țăndărei au depistat în trafic un tânăr, în vârstă de 24 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza orașului Țăndărei aflându ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2023, 16:15
(8584 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fierbinți-Târg!

În orașul Fierbinți-Târg se vor executa lucrări de montare debitmetre pentru măsurarea și reglarea presiunii la nivelul sistemului centralizat. Pentru realizarea acestor operațiuni, RAJA Constanța va întrerupe ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2023, 16:10
(4078 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează locuitorii județului că, în luna noiembrie 2023, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivel național ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2023, 14:55
(2323 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 499,41 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna octombrie 2023

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna octombrie 2023, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 24 inspecții fiscale ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2023, 14:10
(6246 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Urziceni

Sâmbătă, 18 noiembrie a.c., pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs în municipiul Urziceni, în eveniment fiind implicate două autoturisme, cu cinci persoane pasagere. În sprijinul ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2023, 13:15
(7531 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Incendii la Urziceni și Fetești

Sâmbătă, 18 noiembrie a.c., în jurul orelor 12,30, două echipaje de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2023, 13:10
(2304 vizualizări - 0 comentarii)


Acoperișul Primăriei Sfântu Gheorghe a luat foc

Acoperișul Primăriei Sfântu Gheorghe a luat foc

Duminică, 19 noiembrie a.c., pompierii din Urziceni au intervenit cu o autoscară mecanică și un echipaj SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la acoperișul sediului Primăriei Sfântu Gheorghe. La ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2023, 16:30
(15763 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: În stare de ebrietate pe drumurile publice

Joi, 16 noiembrie a.c., doi bărbați , în vârstă de 38 și 50 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistați băuți în trafic. Bărbatul de 38 de ani, domiciliat în Călărași, a fost oprit în trafic ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2023, 17:10
(12812 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan fără permis de conducere

Joi, 16 noiembrie a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii din Coșereni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2023, 17:00
(4317 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În octombrie 2023 s-a rambursat TVA în valoare de peste 5,93 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna octombrie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,93 milioane de lei. Totodată ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2023, 12:40
(14337 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de icoane pe sticlă, la Muzeul Național al Agriculturii

Luni, 20 noiembrie a.c, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia organizează expoziția «Icoane pe Sticlă». Evenimentul debutează la ora 12,00 în sala mare a instituției. ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2023, 12:20
(2281 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Dridu-Snagov!

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate localitatea Dridu-Snagov se va întrerupe furnizarea energiei vineri, 17 noiembrie ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2023, 17:55
(2398 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Focar de Pestă Porcină Africană în incinta unei ferme de porci

Potrivit unui comunicat de presă al Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în incinta exploatației comerciale de suine aparținând SC AGRISOL INTERNATIONAL RO SRL, a fost ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2023, 16:10
(3213 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 20 noiembrie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că, în scopul notificării organului fiscal cu privire la aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare, luni ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2023, 12:30
(15822 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluțiile de digitalizare, apropierea de client

RAJA Constanța: Soluțiile de digitalizare, apropierea de client

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța a fost ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2023, 10:40
(3789 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Protest spontan la nivelul filialei sindicale «PRO LABOR»

Ialomița: Protest spontan la nivelul filialei sindicale «PRO LABOR»

Salariații din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, Agenției Județene pentru Plăți si Inspecție Socială, Casei Județene de Pensii și Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2023, 18:20
(5705 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 274 milioane de lei, autorizate la plată pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a finalizat autorizarea la plată a sprijinului de urgență în sectorul cerealelor și al semințelor oleaginoase pentru un număr de ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2023, 16:50
(24648 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Fișe de lucru pentru elevi, dăruite de parohii

Protopopiatul Slobozia: Fișe de lucru pentru elevi, dăruite de parohii

În perioada 17 octombrie-14 noiembrie 2023, în baza parteneriatului dintre Școală și Biserică, sub coordonarea părintelui protopop Laurențiu Cioranu, parohiile din cadrul Protopopiatului Slobozia în colaborare ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2023, 14:30
(11859 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Legea pensiilor este o lege a promisiunilor deșarte!»

USR susține că PSD și PNL au votat la Senat o nouă lege a pensiilor despre care nu știu cât costă și pentru care nu există bani în buget. Este o lege a promisiunilor deșarte, care nu asigură echitatea sistemului ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2023, 14:20
(15506 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: USR comunicat


Ultimele comentarii
georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...