Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Slobozia: Un tânăr drogat cu marijuana a provocat un accident

Sâmbătă, 22 mai a.c., polițiștii slobozeni au fost sesizați cu privire la faptul că în parcarea unui complex de magazine din municipiul reședință de județ a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul autoturismului ar avea un comportament neobișnuit. La fața locului polițiștii au identificat un bărbat, în vârstă de 27 de ani, din Slobozia, precum și cele două autovehicule avariate, iar în urma testării cu aparatul Drager, rezultatul a indicat o valoare negativă. Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru testarea privind consumul de substanțe psihoactive, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru consumul de marijuana. Urmare a controlului autovehiculului, în habitaclu a fost găsit un plic ce conține fragmente vegetale de culoare verde-olive, ce a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor. În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe».
Tot în cursul zilei de sâmbătă, în jurul orelor 13,00, polițiștii din Stelnica au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un autoturism a intrat în gardul unui imobil, șoferul plecând de la fața locului. Polițiștii au stabilit că autovehiculul a fost condus de un bărbat, de 34 de ani, din Bordușani, ce a fost găsit la domiciliu în stare vădită de ebrietate. Acesta a fost testat cu aparatul Drager, rezultând cantitatea de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice de sânge. În cauză a fost întocmit un dosar penal.
În seara zilei de duminică, în jurul orelor 23,00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Slobozia, fiind în serviciu de patrulare și control al traficului rutier, au oprit pe raza municipiului Slobozia un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 49 de ani. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul Drager, care a indicat o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus  la Spitalul  Județean de Urgentă Slobozia, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea determinării concentrației de alcool. În cauză s-a întocmit un dosar penal  sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe».
Tot duminică seara, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au observat un autoturism ce efectua derapaje controlate. Autovehiculul a fost oprit în trafic, la volan fiind identificat un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Dragalina. Cu ocazia verificărilor în bazele de date s-a stabilit că acesta are dreptul de a conduce suspendat. Și în acest caz a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

24 Mai 2021, 18:10 (3559 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!
Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier
Slobozia: Mașină de poliție implicată într-un accident rutier. Un polițist și un deținut, victime ale incidentului!

Comentariile cititorilor:


Colombo:
(30 Mai 2021, 10:54)
Da, da uite ce politie dinamica avem.Asta imi da sperante ca pot merge pe strada sau pot sta in propria locuinta fara sa am prea mult de suferit. Daca si-ar mai micsora putin din cererile salariale si si-ar mai creste si virsta de pensionare chiar ca ca ar parea ca nu se mai considera supermani pe nedrept.
gica:
(29 Mai 2021, 22:26)
toti drogatii isi fac de cap prin oras....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 14 Aug 2026
369 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Scânteia: Soț agresor, reținut de polițiști pentru «violență în familie»

Un bărbat de 54 de ani a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat-o pe soția sa, o femeie de 36 de ani, în comuna Scânteia. Femeia a reclamat la Poliție faptul că ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 13:30
(64 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Vineri, 14 august 2026, în intervalul 11,30-16,30, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 12:05
(82 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Reținuți pentru «violare de domiciliu», «amenințare» și «distrugere»

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, dar și un altul de 36 de ani ar fi principalii autori ai infracțiunilor de «violare de domiciliu», «amenințare» ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:55
(69 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Persoane reținute în urma unui conflict

Patru persoane din comuna Valea Ciorii, cu vârste cuprinse între 39 și 41 de ani, au provocat un conflict și s-au agresat reciproc. Incidentul s-a petrecut marți, 11 august 2026, pe fondul ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:05
(74 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 13 august ...[citește_toată_știrea]

13 August 2026, 15:15
(947 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție!

În perioada 15-18 august 2026, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor găzdui una dintre cele mai reprezentative manifestări cultural-artistice dedicate valorificării și promovării patrimoniului ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 13:20
(685 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă

Programul «Tezaur»-Titluri de Stat va continua și în perioada 10 august-4 septembrie 2026, cu dobânzi de până la 7,15%/an. Administrația Județeană a Finanțelor Publice ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:35
(1288 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fetești!

Joi, 13 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate de la nivelul Puțului 8 Front Vechi din orașul Fetești ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:20
(735 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

11 August 2026, 18:15


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 11 august 2026, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 11:45
(1124 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Sudiți miercuri, 12 august 2026!

Miercuri, 12 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Sudiți. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 10:25
(692 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi la Festivalul «Zilele Romilor» de la Slobozia

În continuarea demersurilor de monitorizare a modului de respectare a regulilor de siguranță alimentară în cadrul evenimentelor publice, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 15:45
(798 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție la intersecția străzilor Artelor și Pieții din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 10 august 2026, în intervalul orar 10,15-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de la intersecția străzilor Artelor și Pieții, din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 11:05
(796 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 128 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 128 locuri de muncă vacante. Astfel, în Danemarca sunt disponibile 8 locuri de muncă (dulgher pentru ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 08:35
(778 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Reținuți în urma unui scandal provocat

În noaptea de miercuri spre joi, 5/6 august a.c., polițiștii din localitatea Traian au fost sesizați cu privire la un scandal izbucnit între șase persoane, pe fondul consumului de alcool ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 14:00
(1260 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 13:05
(822 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 08:30
(1402 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

6 August 2026, 09:20
(841 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Debite către bugetul de stat în cuantum de 317,82 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ANAF listele de contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

5 August 2026, 10:45
(347 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici, publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 11:20
(456 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 4 august 2026, în intervalul 09 ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 10:25
(1112 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2026

La sfârșitul lunii iunie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4456 șomeri (din care 2200 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 12:25
(529 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Sâmbătă, 1 august 2026, pompierii ialomițeni au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier pe DJ102N, în localitatea Grindu. În eveniment a fost implicat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 10:05
(1608 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

2 August 2026, 15:20
(530 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru  «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut, miercuri,  29 iulie a.c., trei tineri din localitatea Borcea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2026, 17:10
(1263 vizualizări - 1 comentariu)


Broșteni: Reținut pentru că a agresat două femei

Marți, 28 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, ar fi pătruns fără drept în locuința fostei concubine, în vâ ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2026, 13:20
(1295 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trafic blocat pe DN2C Amara-Slobozia din cauza unui accident rutier

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează cu privire la faptul că traficul rutier este blocat pe DN2C, între localitățile Amara și Slobozia, din cauza unui accident rutier.   ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2026, 09:05
(1381 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis vineri, 24 iulie 2026, un mesaj Ro-Alert în județul Ialomița cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spațiul aerian. Mesajul a ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 11:10
(4792 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

În cursul zilei de joi, 23 iunie 2026, polițiști din Slobozia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Cătălina Mihaela Niculici, de 16 de ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:30
(1325 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Joi, 23 iulie 2026, polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au reținut cinci bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:00
(1137 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...