Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Promitem redeschiderea Ștrandului Municipal al Sloboziei!»

Dragoș Soare, primarul Sloboziei

«Promitem redeschiderea Ștrandului Municipal al Sloboziei!»

Revenit în administrarea Primăriei Slobozia, după ce 10 ani a fost concesionat unei firme locale, Ștrandul Municipal este nefuncțional. În urma unei vizite de lucru privind monitorizarea obiectivului, primarul Dragoș Soare a declarat că administrația pe care o conduce va face de­mersuri pentru redeschiderea Ștrandului Municipal. «Vă promit că nu va rămâne așa și că până vara viitoare va deveni destinația favorită a tine­rilor din oraș!» a declarat Dragoș Soare, primarul municipiului Slobozia.

Dispută în instanță În perioada 2007-2017, Ștrandul Municipal al Sloboziei a fost concesionat de societatea Inter Group. În 2017, re­prezentanții societății au solicitat instanței de judecată anularea contractului de concesiune, invocând faptul că administrația locală a majorat nejustificat valoarea taxei de concesiune. Pe lângă anularea documentului, firma Inter Group a solicitat judecătorilor să oblige Primăria Slobozia să plătească despăgubiri de 60 mii de euro, reprezentând investițiile rea­lizate în incinta Ștrandului Municipal. Instanța s-a pronunțat definitiv în 2018, dată la care contractul de concesiune a fost anulat definitiv, iar Ștrandul Municipal a revenit în administrarea Primăriei Slobozia. Mai mult, Primăria Slobozia a plătit Inter Group și cei 60 mii de euro... Tot din 2018, administrația locală caută soluții pentru a redeschide Ștrandul Municipal prin identificarea unei societăți care să-l concesioneze.

Ștrandul Municipal, redeschis de anul viitor În urmă cu o săptămână, Dragoș Soare, primarul Sloboziei, a efectuat o vizită de lucru la Ștrandul Municipal pentru a observa stadiul în care se află obiectivul. Acesta a dat asigurări că, cel mai probabil în vara anului 2022, Ștrandul Municipal va fi redeschis. Obiectivul administrației Soare este de a oferi tine­rilor din oraș un loc unde să-și poată petrece timpul liber în sezonul cald. «Este absurd să deținem un ștrand care poate fi reabilitat și să nu facem nimic pentru asta! Tinerii Sloboziei au nevoie de un astfel de loc. Am văzut ce este acolo și m-am îngrozit. Vă promit că nu va rămâne așa și că până în vara anului viitor Ștrandul Municipal va redeveni destinația favorită a tinerilor din Slobozia!» a declarat Dragoș Soare, primarul reședinței județului. Nevoia unui loc destinat special tinerilor este mare la nivelul Sloboziei, având în vedere că singura posibilitate ca aceștia să-și petreacă timpul liber rămân parcurile din oraș.

28 Mai 2021, 12:55 (5010 vizualizări - 16 comentarii)

Citiți și:
Prioritatea administrației Potor: deschiderea parcării subterane din Piața Revoluției!
3 MILIOANE DE EURO pentru dezvoltarea Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» Slobozia
Primăria Slobozia vrea, din nou, Centura de Nord!
Ștrand Municipal de 11,3 milioane de lei la Slobozia
Primăria Slobozia caută soluții pentru concesionarea Ștrandului Municipal

Comentariile cititorilor:


Catalin:
(4 Iunie 2021, 15:28)
O investitie proasta ! Un loc care va deveni in scurt timp de la deschidere un focar de infectie sanitara si sociala.
localnic de pe crivaie:
(1 Iunie 2021, 22:45)
strand ?
sa fin seriosi. un bazin cu apa la care se aduna toti cocalarii, cu manifestari departe de civilizatie, carora  nimeni  nu are ce le face.
va fi iar acelasi loc de care oamenii de bun simt nu se vor apropia.
Mary :
(1 Iunie 2021, 20:57)
Și dacă nu aveți pretenții la apă potabilă și asfalt fără gropi, o să-l umplem cu apă.
Domnule primar:
(1 Iunie 2021, 20:07)
Domnu Victor, domnu Panaite, domnu Petronel, n-ati putea domne sa faceti un mic reportaj/documentar/film artistic despre gunoaiele de linga Consiliul Judetean ce zac neridicate cite 4-5 zile la rind de se satura si mustele de acelasi meniu. Polaris vad ca e surd, orb si probabil si handicapat de nu raspunde la strigatele noastre disperate de ajutor. Nu mai putem dormi noaptea. Imaginile si mirosurile ne bintuie visele. Faceti ceva sau vom recurge la gesturi disperate. S-ar putea sa ducem chiar noi gunoiul.
Vasile:
(30 Mai 2021, 15:44)
Pt Valy, nu pot sa îți dau nr nu am acceptul, dar suna la primărie și cere savb cu dl Manea și sunt sigur ca te asculta și te ajută
Hey Polaris:
(30 Mai 2021, 12:18)
Nu de alta dar unii s-ar putea sa asocieze activitatea Consiliului Judetean cu imaginea vesela, proaspata, plina de inviorare a tomberoanelor clasice abuzate de nesimtitele de gunoaie.
Rusine Polaris:
(30 Mai 2021, 10:42)
Ori echipajul care colecteaza gunoiul in fiecare dimineata nu-si face treaba ori a orbit de la prea multa munca. Tomberoanele de la Consiliul Judetean dau pe dinafara si gunoaiele zac pe jos zile intregi. Gasiti o rezolvare. Ori puneti mai multe tomberoane eventual cu pedala ca sa nu se murdareasca pe maini cei care arunca gunoiul acolo, ori desfiintati platforma menajera respectiva care arata oribil in centrul orasului, la vedere, linga un centru administrativ esential. Sa nu spuneti ca ati si surzit de la zgomotul banilor pe care vi-i platesc slobozenii lunar.
Votant:
(29 Mai 2021, 11:51)
Dl primar să nu uite că a promis și asfaltarea străzii Iezerului din Slobozia Nouă, tot anul acesta. Să fie doar promisiuni???
Ionel:
(29 Mai 2021, 00:08)
Eu m-as fi bucurat sa ne anunte ca pana vara viitoare vom avea apa potabila...
Vali:
(28 Mai 2021, 21:41)
As suna si eu pe domnu Manea ca ne mananca serpii da nu am nr de telefon,poate trece si prin cartieru garii noi unde inca arata ca dupa bombardament
cetatean:
(28 Mai 2021, 20:18)
Pina il autorizeaza trece sezonu
cetatean:
(28 Mai 2021, 18:19)
Au mai deschis si altii strandul pe banii nostri ce de spagi au tras (...) si (...) pe baza compensarilor anuale cu Intergroup pentru a redeschide strandul .
Jean:
(28 Mai 2021, 18:18)
În anul 2000 acest ștrand a fost dat spre administrare furnizorului de apă, SC Urban SA...și a funcționat câteva sezoane estivale tocmai datorită faptului că nu profitul era obiectivul principal, ci punerea la dispoziția slobozenilor a unui serviciu public..este evident că sunt mari costurile de menținere în funcțiune, drept dovadă că un privat a eșuat în "afacere"...soluții se găsesc pentru orice promisiune, chiar și electorală
Marcel:
(28 Mai 2021, 18:03)
Hai ca se misca bine lucrurile dupa 6 luni.... La celebrarea primului an de mandat, orasul o sa arate de cel putin nota 9. FELICITARI!
WALY:
(28 Mai 2021, 15:25)
Promisiuni ca aceasta am vazut de vreo 10 ani, Primare te ti de cuvant si imputa suma de 60 de mii de euroi celor care sunt vinovati, caci sunt tot la primarie. Sa te vedem!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
200 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

În cursul nopții de joi spre vineri, 29/30 ianuarie a.c., o șoferiță de 19 ani a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod, accidentul producându-se la Urziceni. & ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:50
(3750 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


AJFP Ialomița: Aproape 1,852 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, pentru întreg anul 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de aproape 1,852 miliarde ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:20
(2884 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitățile Dridu și Dridu-Snagov!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 29 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Principală din comuna Dridu. Pentru executarea ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:40
(2781 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a publicat pe site broșura privind Declarația Unică-Formularul 212

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pe site-ul ANAF a fost publicată broșura «Despre Declarația Unică-Formularul 212» 2025- 2026 ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:20
(1625 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Atenție, se vor executa lucrări la podul de peste râul Ialomița din Slobozia!

Potrivit Poliției Locale Slobozia, vor fi executate lucrări de reparații la rampele de urcare și coborâre la podul de peste râul Ialomița din Slobozia. Lucrările vor fi demarate încep ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 14:40
(3386 vizualizări - 4 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări în domeniul eșalonărilor la plată

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că prin Legea nr. 239/2025/2025, privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 13:25
(837 vizualizări - 0 comentarii)


2777 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în anul 2025

În anul 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2777 persoane, dintre acestea 116 ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 09:15
(3895 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Au fost aprobate și publicate Normele anuale de venit valabile în anul 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care obțin venituri din exploatarea terenurilor agricole și/sau din creșterea și exploatarea animalelor/familiilor de albine ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:15
(3916 vizualizări - 0 comentarii)


Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Acordarea primului ajutor este foarte importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, orice persoană care ajunge la locul unui eveniment poate ajuta victimele, dacă are cunoștințele ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:05
(4911 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 271 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 271 locuri de muncă vacante. Astfel, în Finlanda sunt disponibile 6 locuri de muncă (3 sudor MIG/ ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 15:40
(7479 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 6,39 milioane de lei în decembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile fiscal-teritoriale, a rambursat în luna decembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,39 milioane ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 10:35
(10468 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Vineri, 23 ianuarie a.c., Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit, în jurul orelor 18,00, pentru stingerea unui incendiu la un apartament din Slobozia, zona Piața Agroalimentară. « ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 18:50
(3879 vizualizări - 1 comentariu)


«Târgul Apicol» Slobozia, ediția a XV-a

Servicii Publice Slobozia SRL, împreună cu Primăria Slobozia, Consilul Județean Ialomița și Cooperativa Agricolă «Casa Mierii» Ialomița organizează «Târgul Apicol» ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 14:35
(2083 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 34 de echipaje la Competiția Europeană de Statistică

În data de 16 ianuarie 2026 a avut loc prima testare (etapa județeană) a Competiției Europene de Statistică (CES) 2025-2026, organizată de Institutul Național de Statistică în colaborare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 11:25
(3048 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

Luni, 26 ianuarie 2026, echipele RAJA Constanța vor interveni pentru remedierea unei avarii survenite la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 315 mm, de pe strada Jandarmeriei, din ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:45
(9358 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna decembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,86 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:40
(22489 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 16,30 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna decembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna decembrie, 19 inspecții fiscale, au efectuat 9 controale inopinate și 22 de verificări documentare. Ca urmare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 08:30
(7171 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1264 de agenți economici au beneficiat de bonificația de 3% pentru achitarea obligațiilor fiscale la termen

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la nivelul județului Ialomița au beneficiat de bonificația de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile micro ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2026, 08:10
(2003 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Polițiștii caută o fată de 15 ani, plecată de la domiciliul din municipiul Fetești. Fata are 15 ani, o înălțime de 1,64 m, greutate de 54 kg, ochii albaștri, părul fiind scurt. Se numește Valentina ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2026, 14:15
(3265 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Polițiștii ialomițeni au identificat un autoturism, fabricat în 2020, evaluat la aproximativ 80000 de euro, urmărit de autoritățile italiene. Mașina a fost găsită în posesia unui tâ ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2026, 18:50
(3034 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Victoriei din orașul Țăndărei!

Sâmbătă, 10 ianuarie 2026, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2026, 14:35
(4760 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,91%, rata șomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2025

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4633 șomeri (din care 2235 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2026, 10:10
(10245 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA intervin luni, 5 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2026, 13:05
(6004 vizualizări - 0 comentarii)


Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Redacția Independent

vă urează La Mulți Ani!

1 Ianuarie 2026, 00:05


Slobozia: 100 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni desfășoară în această perioadă acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind regimul articolelor pirotehnice, în cadrul planului de acțiune « ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 13:00
(26269 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!

Un tânăr de 27 de ani, din Cosâmbești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier la Slobozia. Vineri, 26 decembrie 2025, a fost surprins circulând cu viteză ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:30
(16724 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Reținut pentru «furt»

Polițiștii au reținut duminică, 28 decembrie 2025, pentru 24 de ore, o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt». Oamenii legii au fost sesizați prin 112 de ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:00
(2236 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite marți, 30 decembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 11:35
(5877 vizualizări - 0 comentarii)


Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Redacția Independent

vă dorește să aveți parte de

Sărbători pline de bucurie și liniște!

Crăciun Fericit!

25 Decembrie 2025, 00:05


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

Marți, 23 decembrie 2025, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de ninsori și viscol și pentru județul Ialomița. Avertizarea va intra în vigoare marți, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2025, 10:30
(6527 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...