Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Ialomița: Două accidente, trei victime

Ialomița: Două accidente, trei victime

Luni, 31 mai a.c., în jurul orei 10,30, salvatorii din cadrul Gărzii de Intervenție Slobozia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs pe  DN21, între municipiul Slobozia și satul Constantin Brâncoveanu, în care au fost implicate două autoturisme care au părăsit partea carosabilă. La locul evenimentului s-a deplasat și un echipaj tip C al SAJ Ialomița-substația Slobozia, venit în sprijin. Din eveniment au rezultat două victime, conștiente și neîncarcerate care au fost monitorizate de echipajele SMURD și SAJ la locul intervenției. După monitorizare, șoferii celor două autoturisme au refuzat transportul la spital. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului. De asemenea, tot luni, în jurul orei 11,05, salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs între comunele Manasia și Gârbovi, pe DJ203B, în care a fost implicat un camion care a părăsit partea carosabilă. Din eveniment a rezultat o victimă, conștientă și neîncarcerată care a fost monitorizată de echipajul SMURD la locul intervenției. După monitorizare, șoferul camionului a refuzat transportul la spital. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, precum și sablarea carosabilului.

31 Mai 2021, 15:40 (1965 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: Trafic blocat pe DN2C Amara-Slobozia din cauza unui accident rutier
DN2, cel mai periculos drum național care traversează Ialomița
Accidente rutiere în Ialomița

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 25 Aug 2026
372 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Piețele și centrele comerciale, controlate

În perioada 16-19 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au intensificat acțiunile în centrele comerciale și piețele de pe raza județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2022, 10:30
(4730 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Fetești

Trei echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit duminică, 18 decembrie a.c., în jurul orelor 22,00, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2022, 12:55
(4706 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Accidente la Slobozia, Urziceni și Coșereni

Trei echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit sâmbătă, 17 decembrie a.c., în jurul orelor 19,00, la un accident rutier produs în municipiul reședință de județ. În eveniment a fost implicat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2022, 12:45
(6587 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 657 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Ialomița: 657 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Ialomița au depistat și confiscat în vederea continuării cercetărilor 657 kg de articole pirotehnice ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2022, 19:00
(4663 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Razie a polițiștilor

Fetești: Razie a polițiștilor

Acțiune de amploare a polițiștilor ialomițeni în municipiul Fetești desfășurată vineri, 16 decembrie 2023. Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale, asigurarea climatului de ordine ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2022, 18:10
(4325 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 21 decembrie 2022, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că miercuri, 21 decembrie 2022, este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2022, 13:40
(8170 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 20 decembrie 2022, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că marți, 20 decembrie 2022, este termenul de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului fiscal ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2022, 13:30
(6710 vizualizări - 0 comentarii)


Recital de colinde al deținuților din cadrul Penitenciarului Slobozia

Recital de colinde al deținuților din cadrul Penitenciarului Slobozia

Penitenciarul Slobozia a organizat joi, 15 decembrie a.c., activitatea «Am plecat să colindăm», ce a avut ca scop diminuarea vulnerabilității psihosociale în perioada Sărbătorilor de Iarnă și dezvoltarea ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2022, 18:45
(4813 vizualizări - 0 comentarii)


Ileana Hogea Velișcu, primul sinolog al României, s-a stins din viață

Ileana Hogea Velișcu, primul sinolog al României, s-a stins din viață

Originară din comuna ialomițeană Sudiți, Ileana Hogea Velișcu a fost primul și cel mai important sinolog al României. În timpul carierei sale a scris peste 1000 de articole și cărți dedicate Limbii și ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2022, 17:20
(16693 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor mijlocii, publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele interesate că prin Ordinul președintelui ANAF nr. 2521/2022 a fost aprobată lista nominală a contribuabililor mijlocii, care vor ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2022, 15:40
(5458 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Un mort și doi răniți, în urma unui accident rutier

Alexeni: Un mort și doi răniți, în urma unui accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit joi, 15 decembrie a.c., cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs între un autoturism ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2022, 11:00
(5343 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: 3 autoturisme, implicate într-un accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit miercuri, 14 decembrie a.c., cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier în care au fost ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2022, 21:30
(4334 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Aproape 0,8 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală

Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomita a finalizat, în luna noiembrie a.c., 27 de inspecții fiscale efectuate (18 la contribuabili persoane juridice și 9 la contribuabili persoane fizice ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2022, 12:50
(6665 vizualizări - 1 comentariu)


IȘJ Ialomița: Educația ialomițeană, pe harta excelenței internaționale

Opera Națională din București a fost gazda festivității anuale de premiere a elevilor și profesorilor care au reprezentat țara noastră la olimpiadele și concursurile internaționale. Evenimentul s-a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2022, 15:15
(5976 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 60 kg de artificii, confiscate de polițiști

Urziceni: 60 kg de artificii, confiscate de polițiști

Sâmbătă,10 decembrie a.c., în baza planului de acțiune «FOC DE ARTIFICII 2022-2023», polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase al IPJ Ialomița, și cu sprijinul polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2022, 14:40
(4667 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Venituri de 96,07 milioane de lei, colectate în luna noiembrie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna noiembrie a anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 96,07 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2022, 15:40
(6441 vizualizări - 1 comentariu)


ITM Ialomița: Se majorează salariul de bază minim brut începând cu 1 ianuarie 2023

Începând cu data de 1 ianuarie 2023, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 3000 de lei lunar, pentru un program ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2022, 13:15
(13466 vizualizări - 1 comentariu)


Accident rutier la Urziceni

Accident rutier la Urziceni

Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit duminică, 11 decembrie a.c., cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2022, 21:00
(7811 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Coșereni: Două persoane rănite într-un accident rutier

Coșereni: Două persoane rănite într-un accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit duminică, 11 decembrie a.c., cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier în care a fost ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2022, 15:30
(5029 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Misiuni de Poliție Aeriană italiene și spaniole, în cadrul Bazei 86 Aeriană Borcea

Fetești: Misiuni de Poliție Aeriană italiene și spaniole, în cadrul Bazei 86 Aeriană Borcea

În cadrul unei ceremonii desfășurată vineri, 9 decembrie a.c., Forțele Aeriene italiene și spaniole au primit certificarea de a executa misiuni de Poliție Aeriană Întărită, în cadrul Bazei 86 Aeriană « ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2022, 18:05
(5425 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Cuantumul taxei pentru analiza cărnii de porc în vederea depistării parazitului Trichinella spiralis

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că examenul pentru identificarea parazitului Trichinella spiralis în carnea de porc se poate efectua la nivelul Circumscripțiilor ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2022, 15:30
(12010 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 12 decembrie 2022, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA, care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența persoanelor ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2022, 12:30
(11135 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Măsuri pentru prevenirea apariției gripei aviare pe teritoriul județului

Având în vedere existența pe teritoriul mai multor state europene a cazurilor de gripă aviară, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează crescătorii de păsări de pe ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2022, 11:40
(11897 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier la Misleanu

Accident rutier la Misleanu

Joi, 8 decembrie a.c., un echipaj de pompieri din Slobozia a intervenit la un accident rutier la Misleanu. În eveniment au fost implicate două autoturisme, rezultând trei victime. În sprijinul pompierilor ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2022, 18:20
(14910 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Misleanu accident


Campanie de donare de sânge a preoților din Protopopiatul Urziceni

Campanie de donare de sânge a preoților din Protopopiatul Urziceni

Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a desfășurat joi, 8 decembrie a.c., o nouă acțiune în cadrul campaniei organizată de Patriarhia Română, «Donează sânge, salvează o viață ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2022, 17:30
(8837 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Beat la volan

Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Slobozia au depistat în trafic miercuri, 7 decembrie a.c., un bărbat în vârstă de 63 de ani, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2022, 17:20
(6810 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni preventive ale polițiștilor în școlile din Fetești

Activitățile preventiv-educative derulate de polițiștii ialomițeni joi, 8 decembrie a.c., au vizat în principal prevenirea traficului și consumului de droguri în unitățile de învățământ și prevenirea accidentelor ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2022, 17:10
(7341 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Vineri, 9 decembrie 2022, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2022, 12:30
(11339 vizualizări - 0 comentarii)


Doi scandalagii din Bărbulești, reținuți de polițiști

Polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au reținut în cursul zilei de marți, 6 decembrie a.c., două persoane în vârstă de 17 și 33 de ani, ambele din Bărbulești, cercetate sub aspectul săvârșirii ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2022, 18:20
(4579 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Soțul și-a agresat verbal soția și s-a ales cu un dosar penal!

Polițiștii din Urziceni au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 44 de ani, din localitate, ar fi fost agresată verbal de soțul său, un bărbat de 56 de ani. În urma verificărilor s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2022, 18:10
(14754 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
vai în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători viorel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Mary în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...