Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

S-a dat startul plecărilor

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia

S-a dat startul plecărilor

Discreție maximă în Liga a II-a în privința mișcărilor de trupe! Jucătorilor le expiră vechile contracte abia pe 30 iunie a.c. și, de aceea, majoritatea preferă să țină tăinuite noile angajamente pentru a nu intra în litigiu cu clubul de la care pleacă. Astfel se explică faptul că, din cele 20 de cluburi care alcătuiesc, teoretic, al doilea eșalon, doar 3 au anunțat până acum transferuri: Petrolul Ploiești, «U» Cluj și Concordia Chiajna. În rest, tăcere totală. Nu face excepție nici Unirea Slobozia, a cărei conducere nu a dat publicității, până în prezent, niciun nume nou sosit la echipă. Au ieșit la lumină doar câteva dintre plecări, care, recunoaștem, ne-au cam surprins. Iar în jurul datei de 1 iulie a.c., vom asista la un adevărat carnaval al transferurilor.

Ciobanu la Cluj, Vasile vrea acasă Primul jucător care a plecat de sub comanda lui Adrian Mihalcea este mijlocașul central Bogdan Vasile. Acesta a venit la Unirea în iarnă, de la ASU Poli Timișoara și și-a câștigat rolul de al doilea executant al fazelor fixe, după Toma. Vasile, 26 de ani, a reușit pentru Unirea un gol și două pase decisive, el fiind cel care l-a servit pe Ionuț Dinu la golul din meciul cu CSM Reșița. Bogdan este originar din Arad și își dorește să evolueze în sezonul viitor la o echipă din zonă. Cum nu credem că va reveni la ASU Poli, ne așteptăm să îl vedem la Ripensia, Lipova sau Chișineu Criș. Al doilea jucător care a ales să schimbe tricoul și orașul este eroul din meciul cu Recea, Marius Ciobanu. Mijlocașul de 18 ani i-a pasat lui Afalna la spectaculosul gol de 1-0, dar a rămas în inima suporterilor ialomițeni pentru faza din ultimul minut, când a făcut șah-mat apărarea maramureșeană și a marcat golul de 3-0 care a menținut Slobozia pe harta Ligii a II-a. Deși se simțea foarte bine la Slobozia, Marius Ciobanu a ales să-și continue cariera la Universitatea Cluj, echipă care, ca în fiecare an, are ca obiectiv promovarea în prima divizie. Seria plecărilor continuă cu o parte dintre jucătorii împrumutați de la alte cluburi. Astfel, portarul Denis Ciofu, fundașul central Ionuț Ozkara și mijlocașul Victor Trucă vor reveni la cluburile de care aparțin. În locul lui Ciofu nu va fi transferat alt portar, Mihalcea alegând să mizeze pe tânărul Cristian Ciupercă, 16 ani. Se fac, în schimb, eforturi pentru păstrarea în lot a atacanților Sorry Diarra și Christ Afalna, împrumutați de la Petrolul, respectiv Șomuz Fălticeni. Discuții se poartă și pentru păstrarea în lot a jucătorilor Ionuț Dinu, Dorin Radu și Robert Ghiță, care aparțin de FCSB, FC Voluntari și Viitorul Constanța. Vom vedea câți dintre aceștia vor fi prezenți la reunirea din 21 iunie 2021.

Cantonament la Târlungeni În privința programului de pregătire, au apărut câteva modificări. Reunirea și meciul de pe 26 iunie 2021, cu Recolta Gheorghe Doja, rămân bătute în cuie. În schimb, meciul cu Dinamo s-a amânat cu o zi și se va disputa pe 1 iulie 2021. Pe 3 iulie 2021 rămâne stabilit meciul cu Fetești sau Rovine, iar pe 5 iulie 2021 se pleacă într-un cantonament de 12 zile a cărui locație nu va mai fi Piatra-Neamț. Echipa se va caza în zona orașului Brașov, iar pregătirea se va face la Târlungeni. Încă nu se știe ce meciuri amicale va susține Unirea în perioada cantonamentului și nici după revenirea la Slobozia.

Mihalcea: «95%, lotul e conturat!» Adrian Mihalcea, antrenorul Unirii Slobozia, continuă să dea asigurări că, în viitorul sezon, nu vom mai avea emoții în privința retrogradării. El a declarat, într-un interviu la Metropola TV: «Ne dorim să progresăm din punct de vedere sportiv și acest lucru, cu siguranță, se va întâmpla. Încercăm să formăm un grup și o echipă care să atace prima jumătate a clasamentului. Lotul este definitivat în proporție de 95%, dar, din fair-play față de echipele de care jucătorii care au semnat cu noi aparțin până la 30 iunie a.c., am ales să nu dezvăluim numele acestora! La Slobozia vor veni jucători de calitate bună și vor pleca o serie de fotbaliști cărora, spre deosebire de alte cluburi, noi le-am dat deja „hârtie“ că sunt liberi să-și caute alte angajamente. Pentru viitorul sezon vom avea un buget pe care echipa aceasta nu l-a mai avut niciodată! Pentru unii poate părea puțin dar pentru noi, având în vedere posibi­litățile, este un semn clar că județul Ialomița, reprezentat de Unirea Slobozia, își dorește să facă performanță!». Pentru ca lucrurile să meargă bine, Adrian Mihalcea are nevoie și de jucători tineri. În sezonul viitor, echipele de Liga a II-a au obligația de a avea în permanență în teren un jucător născut în 2001 și unul născut în 2003. Mihalcea nu a ascuns faptul că, pentru acoperirea acestor posturi, își dorește o colaborare cu echipa care l-a lansat în fotbalul mare, Dinamo.

15 Iunie 2021, 16:40 (4597 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!

Comentariile cititorilor:


Parinte:
(17 Iunie 2021, 02:31)
Suporter ai dreptate , Un nimeni ai dreptate! Trebuie sa ne uitam sa vedem ce juniori sunt luati la echipa de seniori si ce juniori sunt lasati acasa ! De aceea nu progresam ca totul in ziua de azi este pe interes si nu doar in Slobozia ci peste tot ! Si cand ceva nu merge de cativa ani cineva trebuie tras la raspundere !
Suporter pentru Ion:
(16 Iunie 2021, 20:50)
Nimeni nu contesta munca copiiilor dacă ai citit cu atentie comentariile.Sa comentat de nepotisme sau criterii de selecții și scaunul șefului centrului de copiii și juniori.Nu am vazut de la (...) sau (...) jucători la liga 1,asta inseamna ca ceva nu merge.Nu te-ai din amintiri 'ciocu mik'.
Un nimeni:
(16 Iunie 2021, 20:20)
Am ajuns in ziua de azi,ca: munca, seriozitatea,disciplină,respectul, sa nu se mai vada si sa se recunoască la nici o persoană care este dintr un mediu sărac sau mijlociu.In ziua de azi totul se învârte în jurul banilor,in jurul afacerilor,în jurul meselor intinse.Daca un copil din mediul mijlociu munceste,se antrenează bine,joaca bine in timpul unei partide de fotbal,niciodată nu o sa fie văzut sau apreciat, asa cum, este văzut un copil de bani gata.De ce?Se vrea performanta?Performanta o obții tot de la un copil amărât,pt ca acest copil, chiar stie sa aprecieze munca, nu de la cel care este satul de toate si nu stie sa respecte nimic in viata,pt ca el consideră ca i se convine totul.Nu trebuie sa demonstrăm la oameni ca unii copii au ajuns la Națională, fără niciun talent si din aceasta cauza, acum se vor duce in cantonament cu echipa de seniori sa demonstreze ce?cui?Păcat ca in ziua de azi nu stim sa apreciem valorile!Păcat ca in ziua de azi apreciem banul!Bafta copiilor care stie sa aprecieze munca si seriozitatea!
Ion:
(16 Iunie 2021, 15:14)
Domnilor care comentați atat..Va rugam sa veniți și sa asistați la munca ce o depun acești copii și la acele turnee pe care le considerați amicale sa vedeți și voi cu ochii voștri cât de mult muncesc ei..Veniți și dați și dumneavoastră 5 lei ptr centrul de copii dacă tot comentați,dacă nu Ciocu mic ca nu știți cât de mult se muncește la aceste centre..De dat din gura suntem buni dar sa facem ceva niciodată!!Hai la revedere 
Pentru suporter:
(16 Iunie 2021, 02:23)
Ai perfecta dreptate! Din centrul de copii si juniori nu s-a ridicat nimeni sau daca i-au luat la echipa mare i-au luat doar din interes si s-a renuntat la ei imediat ! Dar care centru? Ce performante s-au realizat la nivel de copii si juniori? Competiții amicale câștigat oricine! Si atunci cand castigi tot la nivel de judet nu e o performanță e o normalitate ! Problema e ca după ce trec de echipele din judet vin altele din alte judete si sunt ciuca batailor ! Ar trebui sa se schimbe in conducere la acest centru !
Suporter :
(16 Iunie 2021, 00:47)
Supăra comentariul meu.pe cine?unde,ating corzi sensibile.unii copiii de la fac nu au sponsori dedicați sa pot face cantonament și va întrebați ca nu avem pepiniera stopati nepotismul sau interesele.
Suporter :
(16 Iunie 2021, 00:32)
Nea Adriene'la slobozia sunt copii talentați, nu sunt promovați sau nu se vrea de șeful secției de copiii și juniori al județului nea (...) și persoane care au interese, acești copii nu prezinta interes,dar vor merge la liga a4 a.PACAT CA ACEI COPIII MUNCESC SI SE VEDE UNDE SUNTEM LA NIVEL NATIONAL SAU EUROPEAN SAU MONDIAL.multa bafta mafiei sportului,La nivel municipal,județean sau national: sau .......

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
310 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Reținut pentru «furt calificat»

Marți, 4 martie 2025, polițiștii au fost sesizați de o femeie despre faptul că o persoană de sex masculin ar fi pătruns în interiorul unei societăți comerciale din Slobozia, unde a încercat ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 16:00
(3683 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Dosar penal pentru «furt de arbori»

Perieți: Dosar penal pentru «furt de arbori»

Polițiștii ialomițeni au identificat pe raza localității Perieți un bărbat care ar fi transportat, cu o căruță, aproximativ 1,8 mc de material lemnos din specia stejar, pentru care nu a prezentat documente ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 16:00
(2906 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 martie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 10:40
(7845 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,15%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2025

La sfârșitul lunii ianuarie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4815 de șomeri (din care 2140 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2025, 12:00
(4457 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu-Snagov!

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate localitatea Dridu-Snagov din județul Ialomița, furnizarea energiei va fi ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2025, 12:00
(2655 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 600 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna februarie 2025

IJJ Ialomița: Peste 600 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna februarie 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie, 602 misiuni de ordine publică, dintre care 9 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2025, 10:40
(4362 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Înscrieri pentru școlile de agenți de poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a început recrutarea candidaților pentru admiterea în instituțiile de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 16:10
(3955 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Raportări ONG privind sponsorizările

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, respectiv persoanele juridice fără scop patrimonial (asociații, fundații, sindicate, patronate) care au primit î ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 09:10
(3133 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cereri de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 3 martie 2025, Campania de primire a Cererilor de Plată în anul 2025. Fermierii vor putea depune Cererea de Plată î ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 08:55
(5121 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 3 martie-31 august 2025 (în zilele lucrătoare), pentru obținerea sumei de bani reprezentând renta ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 08:50
(2884 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Arestați preventiv pentru «proxenetism» și «spălare de bani»

Doi tineri de 24 și 26 de ani, din Căzănești, au fost arestați preventiv joi, 27 februarie 2025, în cadrul unui dosar penal ce vizează fapte de «proxenetism» și «spălare de bani ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2025, 10:05
(5363 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinși de polițiști la scurt timp după ce au furat bani din geanta unei femei

Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de către o tânără, de 26 de ani, cu privire la faptul că în timp ce se afla în incinta unei unități economice, persoane necunoscute i-ar ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:30
(11159 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor pentru creșterea siguranței rutiere

Joi, 27 februarie 2025., în intervalul orar 07,00 -09,00, polițiștii din Slobozia au acționat pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În urma neregulilor constatate ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:10
(3596 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Arestat după ce a furat scule electrice de la două firme

Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată cu privire la faptul că în noaptea de sâmbătă spre duminică, 22/23 februarie 2025, o persoană ar fi pătruns într-un imobil situat pe raza ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:00
(8572 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor pentru jandarmi

IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor pentru jandarmi

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița participă zilele acestea la activitățile de instruire susținute de paramedici din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 13:30
(2313 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 28 februarie 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 28 februarie 2025, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 10:00
(4904 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor afectat de fenomene climatice nefavorabile

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 21 martie 2025 inclusiv, primește cereri de acordare a unui sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 16:05
(6652 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, de pe strada Bărăganului din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 10:40
(3205 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri care vor să devină jandarmi

În perioada 24 februarie-12 martie 2025, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 09:30
(4319 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții»

Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții»

În cadrul programului său educativ «Schooltor de fermieri», Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții», ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 14:40
(4822 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 16,96 milioane de lei în ianuarie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 16, ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 13:55
(16930 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de la intersecția străzilor Călărași cu Morii din orașul Fetești, echipele ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 09:05
(3830 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul autorizării plăților finale aferente anului de cerere 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 95% din totalul fermierilor declarați eligibili în Campania aferentă anului de cerere 2024. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 14:30
(4556 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție de mărțișoare la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia găzduiește luni, 24 februarie 2025, o expoziție de mărțișoare și podoabe cu specific de primăvară. Evenimentul este programat să înceapă la ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 10:50
(4095 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campanie de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează vineri, 21 februarie a.c., campania de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor de Plată în anul 2025. Astfel, zilnic ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 09:40
(5296 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,83 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor din luna ianuarie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna ianuarie 2025, controale la contribuabili persoane fizice și juridice ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2025, 10:40
(7145 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Femeie reținută după ce ar fi furat un bagaj din tren

Polițiștii Serviciului Județean Poliție Transporturi Ialomița, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut pentru 24 de ore o femeie de 44 de ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2025, 10:35
(5406 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 140,60 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în ianuarie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna ianuarie 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 140,60 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2025, 11:20
(6318 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 25 de percheziții domiciliare, 15 suspecți în vizorul autorităților

IPJ Ialomița: 25 de percheziții domiciliare, 15 suspecți în vizorul autorităților

Polițiștii din cadrul IGPR, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează luni, 17 februarie 2025, 25 de percheziții, în județele Ialomița ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2025, 11:00
(5702 vizualizări - 1 comentariu)


Piesele Muzeului Județean Ialomița expuse în Olanda au revenit la Slobozia

Piesele Muzeului Județean Ialomița expuse în Olanda au revenit la Slobozia

Muzeul Județean Ialomița informează cu privire la faptul că obiectele care aparțin instituției și care au fost trimise în Olanda, la Muzeul Drents, pentru a completa expoziția internațională « ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 13:10
(9083 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...