Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Victorie clară cu Recolta

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia

Victorie clară cu Recolta

Unirea Slobozia a luat pas cu pas pregătirea de vară. La mijlocul săptămânii precedente au disputat un amical ad-hoc cu concitadina Abatorul, încheiat cu 10-0 pentru «dragoni». Dinu a reușit o triplă, Mustacă și Coadă, câte o dublă, celelalte goluri fiind marcate de Năstase, Chiriță și Ivan. Al doilea meci de verificare al Unirii s-a disputat sâmbătă, 27 iunie 2021, pe terenul de la Scânteia, adversara fiind Recolta Gheorghe Doja, reprezentantă a Ligii a III-a.

S-a marcat cu Greu Adrian Mihalcea a început meciul cu Poiană-Bălan, Dinu, Lazăr, Toma-Mustacă, Coadă, Cruceru, Radu-Ivan, Greu. Pe parcurs, au mai intrat Gurău, Ibrian, Dorobanțu, Perju, Chiriță, Bolohan, Lemnaru, Trașcu, Afalna, Dragomir și Năstase. Suciu și Mihai sunt accidentați. Au mai intrat doi tineri, în probe, cărora conducerea Unirii nu le-a declinat identitatea, nefiind, de altfel, păstrați în lot. De partea cealaltă, Marius Milea a trimis în teren următorii jucători: Băluță-David, Ene, Manole-Roșianu, Busu, Alexe, Cercel, Andrei-Anton, Cositoru. Au mai jucat Chițoiu, Alecu, Toma, Popescu, Stroie. Mihalașcu, Bucurică și Petre nu au putut fi prezenți la meci din motive personale. Recolta Gheorghe Doja s-a despărțit în această vară de atacanții Scurtu, Stan și Zaharia. Unirea a început tare și s-a lipit de o lovitură de pedeapsă contestată aprig de adversari. Toma trage în dreapta portarului, dar Băluță ghicește colțul. Scorul este deschis de Răzvan Greu care, cu un șut spectaculos din 18 metri, face imposibilă intervenția portarului. Noii veniți își fac în continuare datoria. Cruceru filtrează o pasă pentru Ivan care, rămas singur cu Băluță, nu iartă. Tot Cruceru îl lansează pe Năstase, care termină cu gol o cursă pe stânga, stabilind scorul pauzei. Năstase realizează dubla în startul părții secunde, fructificând o pasă venită de la un apărător al Recoltei. Putea realiza chiar tripla, dar a fost blocat de Chițoiu în poziție de 1 la 1. Afalna face 5-0, iar Trașcu, cu un nou șut excelent, stabilește scorul final: 6-0. Unirea a arătat bine, dar așteptăm testele cu adversari de aceeași talie pentru a trage concluzii corecte. Cert este că transferurile făcute par, pe moment, inspirate. În linia mediană, Unirea are un plus de luciditate și fantezie, dată în special de cei doi jucători veniți de la Farul, Greu și Cruceru. Surprize plăcute au fost și tinerii Unirii. Cristian Chiriță, folosit fundaș stânga, a arătat multă determinare în joc. S-a descurcat bine și Andrei Dorobanțu, folosit mai întâi în centrul apărării, iar apoi fundaș dreapta.

Răduca, aproape de Recolta Recolta Gheorghe Doja se va baza în sezonul viitor pe tinerii jucători de bandă dreaptă Roșianu și Alecu, veniți de la Dunărea Călărași. Mijlocașii Busu și Cercrl vor fi testați și în următorul meci amical, cu FC Urziceni, iar apoi se va lua o decizie. În rest, dojenii caută să se întărească tot pe ruta Unirea Slobozia. La meciul de la Scânteia a fost prezent și Adrian Răduca, jucătorul Unirii, ieșit din vederile lui Adrian Mihalcea, chiar dacă mai are un an de contract cu ialomițenii. Acesta a purtat, minute în șir, discuții cu diriguitorii Recoltei. «Andrei Comșa ar putea fi, în sezonul viitor, jucătorul nostru. De altfel, el se va prezenta, săptămâna viitoare, la antrenamentele echipei noastre. Cu Negoiu am avut discuții, dar el nu este încă hotărât... Sper să se decidă cât mai repede, pentru că, altfel, ne vom orienta spre alte oportunități. Nu putem fi considerați ultima gară! În ceea ce-l privește pe Răduca, el trebuie să-și rezolve pro­blemele contractuale pe care le are cu Unirea Slobozia. Ar însemna foarte mult, pentru echipa noastră, cooptarea acestui fotbalist...» a declarat antrenorul Recoltei Gheorghe Doja, Marius Milea.

29 Iunie 2021, 16:10 (2778 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 01 Iul 2026
270 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii au depistat și sancționat 15 persoane care nu au respectat măsura izolării sau carantinării la domiciliu. De asemenea, au fost verificate 43 de societăți comerciale și ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2021, 18:05
(1752 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 15 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 18 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8023, cu 15 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2021, 15:50
(1777 vizualizări - 0 comentarii)


S-a semnat contractul pentru Pasajul de la Drajna

Miercuri, 17 februarie 2021, a fost semnat contractul de execuție pentru realizarea Pasajului de la Drajna, care va fi ridicat peste DN3A Lehliu-Fetești și magistrala de cale ferată București-Constanța ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2021, 18:15
(5309 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbați din Bărbulești, cercetați penal pentru tăiere și furt de arbori

Bărbați din Bărbulești, cercetați penal pentru tăiere și furt de arbori

Marți, 16 februarie a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii au fot sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că din cadrul unui canton silvic din zona municipiului Urziceni au fost tăiați și sustrași ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2021, 17:10
(2182 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Amenzi la înmormântare

Peste 50 de societăți comerciale, aproximativ 870 de persoane și 130 de autovehicule au fost verificate de polițiști în ultimele 24 de ore, în cadrul activităților de prevenire a răspândirii și limitare ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2021, 17:05
(4014 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 30 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 17 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8008, cu 30 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2021, 15:35
(2187 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 elevi și 2 profesori, confirmați pozitiv la testul pentru depistarea SARS-CoV-2

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița informează cu privire la faptul că 7 clase din unitățile de învățământ din Ialomița și-au suspendat cursurile din cauza apariției cazurilor de infecții cu virusul ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2021, 18:10
(5931 vizualizări - 0 comentarii)


Broșteni: Tânără însărcinată, victimă a unui accident rutier

Broșteni: Tânără însărcinată, victimă a unui accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut luni, 15 februarie 2021, pe raza localității Broșteni. Din primele informații, o femeie a lovit cu mașina o tânără care s-a angajat în traversarea străzii. Impactul ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2021, 16:50
(4239 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, peste 100 de amenzi aplicate

Peste 100 de sancțiuni contravenționale au fost  aplicate, în ultimele 24 de ore, de polițiști și polițiști locali, împreună cu reprezentanți ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, în cadrul ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2021, 16:35
(4607 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 33 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 16 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7978, cu 33 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2021, 15:35
(1861 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Startul Campaniei de informare privind primirea Cererilor Unice de Plată în anului 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că luni, 15 februarie 2021, demarează Campania de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor Unice de Plată în anului ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2021, 18:40
(7307 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni rutiere

La sfârșit de săptămână, polițiștii de la Rutieră au organizat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, prevenirea producerii unor accidente de circulație, dar și pentru depistarea și sancționarea ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2021, 18:20
(1482 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Haine contrafăcute, confiscate

Vineri, 12 februarie a.c., în cadrul unei acțiuni pe linia combaterii faptelor de comerț ilicite, polițiștii din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Fetești au depistat un operator ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2021, 18:10
(3042 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 15000 de lei

Pe fondul numărului de cazuri de COVID-19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul Coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului-Județul Ialomița, în cursul zilei de duminică ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2021, 18:05
(1883 vizualizări - 0 comentarii)


DGASPC Ialomița: Sprijin pentru tinerii romi din județ

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița, în parteneriat cu DGASPC Arad, DGASPC Buzău și DGASPC Mureș, implementează un proiect ce are drept scop creșterea șanselor de incluziune ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2021, 15:55
(5630 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 16 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 15 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7945, cu 16 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2021, 15:30
(2477 vizualizări - 0 comentarii)


Femeie din Cegani, dispărută

Femeie din Cegani, dispărută

Polițiștii din Ialomița caută o femeie, în vârstă de 32 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliul său din localitatea Cegani într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2021, 10:10
(2459 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Posturi scoase la concurs

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița organizează concursuri pentru ocuparea a 3 posturi de posturi de ofițer din sursă externă, în cadrul Biroului Protecția Animalelor. Posturile vacante scoase ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2021, 10:05
(4855 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 20 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 14 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7929, cu 20 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2021, 15:35
(2074 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Bărbat împușcat accidental la o partidă de vânătoare organizată ilegal

Polițiștii și procurorii din Feteși fac cercetări în urma unui incident petrecut în seara zilei de vineri, 12 februarie a.c., într-o pădure aflată pe malul drept al fluviului Dunărea, în zona localității ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2021, 17:30
(6265 vizualizări - 10 comentarii)


Balaciu: Copil de 10 ani, lovit de o mașină

Un copil de 10 ani, domiciliat în localitatea Balaciu, a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat în stare gravă la spital, fiind victima unui accident rutier. Copilul a fost lovit de mașina condusă ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2021, 17:00
(3004 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Balaciu accident


Grupul de Comunicare Strategică: 7 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 13 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7909, cu 7 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2021, 16:20
(1379 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Camion încărcat cu cherestea, răsturnat într-un șanț

Țăndărei: Camion încărcat cu cherestea, răsturnat într-un șanț

Accident rutier în zona orașului Țăndărei, în dimineața zilei de vineri, 12 februarie 2021. Un camion care transporta 22 tone de cherestea s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea drumului care leagă orașul ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2021, 16:20
(6770 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Intoxicată cu fum în propria locuință

Țăndărei: Intoxicată cu fum în propria locuință

O bătrână de 86 de ani din Țăndărei a fost transportată de urgență la spital în stare de inconștiență, în dimineața zilei de vineri, 12 februarie a.c., după ce s-a intoxicat cu fumul degajat de un frigider ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2021, 15:45
(2248 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 16 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 12 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7902, cu 16 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2021, 15:15
(2654 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestări într-un dosar de «trafic de persoane» și «trafic de minori»

Ialomița: Arestări într-un dosar de «trafic de persoane» și «trafic de minori»

Procurorii DIICOT și polițiștii ialomițeni au efectuat miercuri, 10 februarie a.c., două percheziții la domiciilile unor suspecți anchetați într-un dosar privind fapte de «trafic de persoane» și «trafic ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2021, 17:30
(4991 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă

Miercuri, 10 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au fost la datorie, acționând pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, precum și pentru prevenirea și limitarea infectării ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2021, 16:00
(1192 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Vindea pește fără documente legale

Urziceni: Vindea pește fără documente legale

Un bărbat de 34 de ani a intrat în atenția polițiștilor după ce a fost depistat comercializând pește fără documente legale. Miercuri, 10 februarie a.c., acesta a fost oprit în trafic pe raza orașului Urziceni ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2021, 15:30
(2568 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 15 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 11 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7886, cu 15 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2021, 15:15
(1985 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Alege cariera de pompier!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița recrutează candidați pentru participarea la concursul de admitere organizat în cadrul Școlii de Subofițeri de Pompieri și ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2021, 14:30
(3299 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 SeGeRistu în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării Curiosul în «Motorul» economic privat al Ialomiței alegator în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență KOMUNIKATOR în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Mary în «Motorul» economic privat al Ialomiței Slabu în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Cetatean3 în «Motorul» economic privat al Ialomiței @boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cetatean 2 în «Motorul» economic privat al Ialomiței Cetatean în «Motorul» economic privat al Ialomiței Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...