Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Abed-Kader și Leuștean, la Slobozia

Handbal, Divizia A, CSM Unirea Slobozia

Abed-Kader și Leuștean, la Slobozia

CSM Unirea Slobozia continuă să-și completeze lotul pentru sezonul viitor. În acest scop, noul antrenor al Unirii, Constantin Frâncu, a testat, într-un joc-școală, mai multe junioare venite de la diverse centre din țară. Concluziile trase la final de antrenorul Sloboziei nu au fost tocmai încurajatoare: «Am văzut la lucru jucătoare talentate, de perspectivă, dar care mai au de acumulat pentru a ajunge la nivelul pe care noi ni-l dorim. Momentan, nu ne pot ajuta! Mai căutăm, mai organizăm un trial, dar, până atunci, trebuie să intrăm cu jucătoarele care sunt deja în lotul nostru în programul specific de pregătire. Ne vom antrena în baza proprie pentru că avem condiții optime de pregătire. Nu vom merge în niciun cantonament, iar meciuri amicale vom începe să jucăm pe la mijlocul lunii august. Suntem acoperiți pe posturile de portar, pivot și extremă. Mai avem nevoie de jucătoare la linia de 9 metri!». Conducerea CSM Unirea Slobozia a izbutit săptămâna trecută să facă două transferuri.

Au adus portar și centru După ce au cooptat-o în lot pe zălăuanca Adina Sabău, conducătorii Unirii au mai adus un portar. Sara Abed-Kader are 24 de ani și vine de la CSM Târgu Jiu, echipă alături de care a luptat sezonul trecut pentru promovarea în Ligă. Sara a început handbalul la Școala 181 București, trecând apoi pe la Știința. Are experiența a 2 ani petrecuți în Liga Florilor la Slatina și Zalău. Să spunem că al treilea portar al CSM Unirea, Anne Boll a avut evoluții foarte bune în poarta Naționalei U19 a Olandei. Și datorită prestației lui Boll, Olanda a câștigat turneul european din Macedonia de Nord, învingând în finală Polonia. A doua achiziție bifată de Unirea săptămâna trecută este coordonatorul Valentina Leuștean. Are 22 de ani, iar în sezonul trecut a evoluat în Liga Florilor, la Activ Ploiești. Atât Abed-Kader cât și Leuștean au avut prezențe în loturile de junioare și tineret ale României. Așa cum a susținut și antrenorul Constantin Frâncu, e nevoie la linia de 9 metri de încă 2-3 interi atât pe stânga, cât și pe dreapta.

20 Iulie 2021, 15:25 (4111 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
250 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au legitimat 524 de persoane și au verificat 201 obiective de interes, din care 17 societăți comerciale/persoane fizice autorizate. Pentru neregulile descoperite ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2022, 16:00
(2043 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 19 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 4 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19612, fiind înregistrate 19 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2022, 15:20
(6261 vizualizări - 0 comentarii)


Ordine de protecție provizorii emise de polițiștii ialomițeni: Un bărbat din Grivița și-a înjunghiat soția, o femeie din Fetești a fost agresată de concubin!

Polițiștii ialomițeni au emis în ultimele 48 de ore două ordine de protecție provizorii, pe numele a doi bărbați de 44 și 52 de ani. În primul caz, sâmbătă, 1 ianuarie 2022, în jurul orelor 15,30, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2022, 17:15
(7692 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

În prima zi a anului 2022, în jurul orelor 14,30, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești, în timp ce efectuau activități de verificare și control pe raza localității Valea Ciorii, au ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2022, 17:05
(2608 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În perioada 1-2 ianuarie 2022, polițiștii ialomițeni au fost angrenați în activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică și pentru verificare respectării măsurilor pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2022, 16:50
(4180 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 7 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 3 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19593, fiind înregistrate 7 noi cazuri față de ziua ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2022, 16:10
(2944 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 8 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 2 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19586, fiind înregistrate 8 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

2 Ianuarie 2022, 16:05
(2796 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 10 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 1 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19578, fiind înregistrate 10 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

1 Ianuarie 2022, 16:05
(6789 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: S-au răsturnat cu mașina în șanț

Alexeni: S-au răsturnat cu mașina în șanț

Un grav accident rutier s-a produs vineri, 31 decembrie 2021, în localitatea Alexeni. Este vorba despre un autoturism care s-a răsturnat în afara părții carosabile, într-un șanț. Au intervenit pompierii ...[citește_toată_știrea]

31 Decembrie 2021, 19:20
(4740 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni accident


Grupul de Comunicare Strategică: 14 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 31 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19568, fiind înregistrate 14 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

31 Decembrie 2021, 15:30
(2589 vizualizări - 0 comentarii)


Posibil drogat, la volan pe străzile Sloboziei. Avea și permisul suspendat!

Joi, 30 decembrie a.c., în jurul orelor 19,30, polițiștii rutieri din Slobozia au oprit în trafic, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din Slobozia. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

31 Decembrie 2021, 13:35
(5370 vizualizări - 1 comentariu)


Percheziții la Urziceni

Percheziții la Urziceni

Peste 1600 de articole pirotehnice și 1500 de suluri de material textil deținute ilegal au fost descoperite joi, 30 decembrie a.c., de polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni în urma a 3 percheziții ...[citește_toată_știrea]

31 Decembrie 2021, 13:20
(3062 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Moldoveni

Incendiu la o casă din Moldoveni

Joi, 30 decembrie a.c., în jurul orei 12,00, pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din comuna Moldoveni. Trei echipaje de pompieri cu două ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2021, 17:10
(3338 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 30 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19554, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2021, 15:40
(4524 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Drăgoești, reținut pentru «omor». Și-ar fi ucis concubina de 16 ani!

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au reținut noaptea trecută, miercuri spre joi, 29/30 decembrie a.c., un bărbat în vârstă de 3 ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2021, 13:35
(7668 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Lemn de stejar, confiscat de polițiști

Miercuri, 29 decembrie a.c., pe DJ201, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coșereni au depistat în trafic un bărbat, de 54 de ani, din Borănești, în timp ce transporta cu o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2021, 13:20
(4216 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 10 persoane, amendate pentru nerespectarea carantinei/izolării

10 persoane care au încălcat măsura carantinării la domiciliu au fost depistate și sancționate de polițiști și 6 amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Este bilanțul ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2021, 13:10
(8011 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 29 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19548, fiind înregistrate 6 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2021, 15:15
(1731 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, percheziții la Găneasa-Ilfov: Au fost confiscate peste 220 kg de articole pirotehnice!

Polițiștii ialomițeni, percheziții la Găneasa-Ilfov: Au fost confiscate peste 220 kg de articole pirotehnice!

La primele ore ale dimineții de miercuri, 29 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au descins pe raza comunei Găneasa, la locuințele unor persoane suspecte de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2021, 11:50
(4543 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 28 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19542, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2021, 15:20
(2051 vizualizări - 1 comentariu)


Un tânăr din Marsilieni s-a răsturnat cu mașina. Era beat la volan!

Un tânăr din Marsilieni s-a răsturnat cu mașina. Era beat la volan!

În dimineața zilei de marți, 28 decembrie a.c., la ora 2,30, pe DJ201s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat, în ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2021, 14:15
(5513 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

În 24 ultimele de ore, polițiștii secțiilor de poliție rurale, dar și cei ai structurilor județene au organizat și desfășurat acțiuni pentru verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada Stării ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2021, 13:30
(2104 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Cu mașina în șanț după ce s-a urcat băut la volan

Luni, 27 decembrie a.c., în jurul oreilor 14,00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că pe DN3B, în centrul comunei Făcăeni, un autoturism a intrat în șanț. La fața locului polițiștii ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2021, 13:20
(2673 vizualizări - 0 comentarii)


DN21: Tânăr mort într-un accident rutier

DN21: Tânăr mort într-un accident rutier

Un tânăr de 31 de ani, domiciliat în Călărași, și-a pierdut viața în seara zilei de luni, 27 decembrie a.c., într-un grav accident rutier, petrecut pe DN21, între Slobozia Nouă și Iazu. Mașina în care ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2021, 00:15
(5370 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 7 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 27 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19536, fiind înregistrate 7 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2021, 15:15
(1935 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 25 decembrie a.c., în jurul orelor 16,00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au oprit, pe raza comunei Făcăeni, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 43 ani. În urma ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2021, 14:20
(1536 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Bărbat posibil înecat în apele Brațului Borcea

Făcăeni: Bărbat posibil înecat în apele Brațului Borcea

Pompierii din Fetești au intervenit în dimineața zilei de luni, 27 decembrie a.c., pentru a căuta un bărbat, posibil înecat în apele Brațului Bocea. Cel care a cerut ajutorul pompierilor a fost fratele ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2021, 14:15
(1954 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Făcăeni înecat


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 115000 de lei

În perioada 25-26 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au fost angrenați în activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică și pentru verificare respectării măsurilor pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2021, 14:05
(3118 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trei persoane rănite într-un accident rutier

Ialomița: Trei persoane rănite într-un accident rutier

În dimineața zilei de luni, 27 decembrie a.c., între localitățile Borănești și Bărcănești s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a trei persoane. Din verificările efectuate a reieșit că ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2021, 13:30
(2124 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul autorizării la plată al Sprijinului Cuplat în sectorul Zootehnic (SCZ) pentru anul de cerere 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1247/2021, pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2021, 11:40
(2563 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...