Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Clean Tech Internațional, sursă permanentă de poluare

Clean Tech Internațional, sursă permanentă de poluare

La un an de asumarea «pla­nului de gestionare a mi­rosurilor», Clean Tech Internațional SRL continuă să polueze sistematic zona Ciulnița-Slobozia. Autoritățile din Slobozia cer firmei să dispună «măsuri urgente de prevenție» până la începutul lunii august 2021. Reprezentanții firmei din Ciulnița susțin că disconfortul olfactiv are drept cauză «căderile de tensiune». Conform Autorizației Integrate de Mediu revizuite în 6 iulie 2020, Clean Tech Internațional SRL este obligată să-și întrerupă ac­tivitatea «în cazul în care vântul bate către localități». Surse administrative susțin că firma procesează cantități de materii prime de două ori mai mari decât cele raportate oficial.

Un coșmar fără sfârșit În urmă cu un an, firma Clean Tech Ciulnița anunța investiții de 20 mili­oane de euro pentru dublarea capaci­tăților de producție, construirea unei stații de epurare și a unor instalații care să elimine disconfortul olfactiv. Imediat după acest anunț, firma obține, pe 6 iulie 2020, o Autorizație Integrată de Mediu revizuită în baza căreia poate demara lucrările de construcție. De la momentul respectiv a trecut mai bine de un an, însă lucrările rămân la un stadiu intermediar. În schimb, disconfortul olfactiv reclamat de locuitorii din Ciulnița și Slobozia s-a accentuat. În septembrie 2020, locuitorii din Ciulnița au organizat un protest la poarta fabricii, soli­citând adoptarea unor măsuri urgente de protecție a localității. La momentul respectiv, oficialii firmei au susținut că situația se va rezolva «în câteva săptămâni». Din toamna anului 2020 au trecut 10 luni, iar situația a rămas neschimbată. În luna iulie 2021, Primăria Slobozia, Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița și Garda de Mediu au fost sesizate în mod repetat cu privire la «mirosul insuportabil» pe care îl degajă instalațiile Clean Tech Ciulnița. Până la acest moment niciuna dintre instituții nu a adoptat măsuri active de remediere a situației.

Explicații oficiale pentru Slobozia În 27 iulie 2021, Primăria Slobozia a cerut oficialilor Clean Tech Ciulnița explicații cu privire la «disconfortul olfactiv» și «măsuri urgente de prevenție» până la data de 2 august 2021. O zi mai târziu, pe 28 iulie a.c., Clean Tech Ciulnița răspunde Primăriei Slobozia că problemele semnalate de populație au drept cauze «un număr foarte mare de micro-căderi de tensiune» fapt care a gene­rat avarii la nivelul echipamentelor de producție. «În ceea ce privește deranjamentele ocazionale privind mirosul, dorim să vă asigurăm că facem toate eforturile pentru a limita cât mai mult posibil aceste perioade de timp. Dar, din păcate, întreruperile și căderile de tensiune, uneori și a unei singure faze de câteva secunde, provoacă întreruperea între­gului proces de producție și repornirea acestuia poate dura și câteva ore!» se mai arată în răspunsul remis administrației din Slobozia. Situația cu care se confruntă locuitorii din Ciulnița și Slobozia a ajuns și în atenția Prefecturii Ialomița. Aceasta a cerut Gărzii de Mediu Ialomița să verifice modul în care firma respectă prevederile asumate anul treccut și măsurile existente în «planul de gestionare a mirosurilor».

Clean Tech poluează fără oprire «Planul de gestionare a mirosurilor» asumat de Clean Tech Ciulnița repre­zintă o condiție obligatorie de funcți­onare stipulată în Legea 123 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2005. Legea introduce și reglementează no­țiunea de «disconfort olfactiv». În cazul particular al Clean Tech Ciulnița, «dacă determinările prin olfactometrie dinamică la coșul oxidatorului termic și la limita incintei vor indica prezența mirosului, operatorul va pune în aplicare Planul de gestionare a mirosu­rilor până la dispariția/elimi­narea disconfortului generat de miros la nivelul receptorilor sensibili (locui­torii din Slobozia și Ciulnița)». Printre mă­surile incluse în Plan se numără și «închiderea instalațiilor de producție până la remedierea defecțiunilor». Inutil să precizăm că acest Plan nu a fost niciodată pus în aplicare, iar capa­citățile de producție ale Clean Tech Ciulnița, cu excepția perioadelor în care au existat micro-căderi de tensiune, au funcționat la capacitate ma­ximă. Mai mult decât atât, susțin surse administrative, ținând cont de consumul de gaze înre­gistrat de firmă, productivitatea instalațiilor este dublă față de raportările oficiale.

Nu există fum fără... poluare
Deși neasumate public, informa­țiile legate de depășirea cantităților de produse finite declarate oficial există în spațiul public de mai bine de un an. În mai 2019, firma a fost amendată cu 50000 de lei pentru că nu respectă condițiile de funcționare legale. La momentul respectiv Clean Tech Ciulnița procesa «200 de tone/zi de subproduse de origine animală de ca­tegoria a III-a», încălcând astfel con­dițiile de funcționare impuse de către Garda de Mediu Ialomița. Mai mult decât atât, administratorul Clean Tech Ciulnița, Marius Vlădescu a recunoscut public această situație în luna aprilie 2020. «Inițial, autorizația integrată de mediu a fost acordată pentru 16 ore de funcțio­nare... Este un non-sens! Vrem să revenim la nor­malitate și să funcțio­năm 24 de ore din 24!» declara Vlădescu atunci. Cu sau fără autorizație validă, «funcțio­narea 24 de ore din 24» gene­rează, de fapt, problema de fond existentă la nivelul Clean Tech Ciulnița. Conform Autori­zației revizuite, pentru a produce în flux continuu, firma are nevoie de o stație de epurare mo­dernă, de mare capacitate. În lipsa acesteia, apele reziduale nu pot fi neutralizate și sunt deversate fie în râul Ialomița, fie în crivaia din vecinătatea fabricii, cum au constatat comisarii Gărzii de Mediu în 2019. Vom reveni!

4 August 2021, 13:40 (7770 vizualizări - 13 comentarii)

Citiți și:
Aer poluat la Ciulnița. Depășiri ale nivelului de hidrogen sulfurat!
Protest împotriva fabricii Clean Tech Ciulnița
Cosmin Lazăr și protestul lui civic
Instanța a respins cererea de suspendare a activității firmei Clean Tech Ciulnița
Amendă de 35 mii de lei pentru Clean Tech Ciulnița

Comentariile cititorilor:


Gheorghe Tenea:
(10 August 2021, 18:53)
Din pacate pentru ei, au ajuns ciuca batailor. Va garantez ca 90% din oras din mirosurile urate nu vin de la aceasta fabrica. Sunt ferme pe strada Marasesti de care nu intreaba nimeni, care raspandesc un miros de nesuportat pe 1/2 din oras, de asemenea, statia de epurare de la iesirea spre Constanta...
Paul :
(8 August 2021, 12:01)
Duminică 8 august, ora 04:30, miros insuportabil de abator de la Avicola Slobozia. Cei care lucrează acolo pot confirma.
Balan Ghe.:
(7 August 2021, 16:08)
Cine este cupabil de tot: 1-Cine a dat autorizatia de functionare. 2 - MAREAN care accepta functionarea UNUI OBIECTIV INDUSTRIAL CARE POLUEAZA O AGLOMERATIE URBANA.  3-Prefectul care nu a  inchis activitatea societatii care polueaza PESTE LIMITELE ADMISE.  Asa ca nu va vaitati, a-ti ales REZISTI, REZISTATI PANA LA PRIMA ALEGERE. Daca aveti ceva de reclamat, apelati 112, de sambata pana joi. Succes la apelare!
Corina.:
(6 August 2021, 17:16)
Culmea tupeului, la ora la care am citit acest articol, mirosul de hoit se simțea din balcon, bloc din zona Tribunal.
alex:
(6 August 2021, 08:30)
MIROSUL SPAGILOR,NU MAI SUPORTAM ROMANI CARE FAC RAU ROMANILOR, DE DRAGUL UNOR BANI MANJITI SA VA FIE RUSINE NIMIC NU RAMANE NEPLATIT 
Vasile c:
(6 August 2021, 00:53)
Cred că au cumpărat toate instituțiile la nivel mai mare decât slobozia, și ăștia au mâinile legate, nu o sa se facă nimic, eu de 3 ani stau aici și nu se vede nimic și Pana nu intervine București ul nu se întâmplă nimic
secrete:
(4 August 2021, 21:27)
Avem de tote! Avem lipsă de apă potabilă, avem țânțari îmbăiați seară de seară aproape, avem șosele cu găuri și cămine de canalizare lăsate ori adevărate trambuline, avem mirosuri de tot felul după cum bate vântul sau cum vor unii, și mai nou avem pomi care fac mizerie precum corcodușii, de parcă s-au găinățat orătăniile lu' bunica. Mai avem proiecte lăsate să se degradeze și căi de acces închise din cauza lor, de parcul industrial nu mai vorbesc. Avem tineri care nu au o discotecă în oraș și au un singur gând, să plece din oraș ca să muncească afară. Ar mai fi destule, dar nu poți să le ai pe toate.
Ali:
(4 August 2021, 19:25)
Blocați drumul spre acest crematoriu! Simplu... nu au materie prima sa ardă... nu e miros!
Cititor:
(4 August 2021, 18:02)
Daca noi ca cetateni actionam uniti sa depunem plangeri,sesizari fie ele chiar si penale impotriva tuturor care au avut factor de decizie(fie ea si politica) pentru apa si mirosul care ne afecteaza sanatatea tuturor locuitorilor din zona,toti acesti impostori ne stiau de frica.
Vasile:
(4 August 2021, 15:19)
Aceasta mizerie de fabrica trebuie inchisa. Nimeni nu a permis construirea unei astfel de fabrici si au gasit locul in Ialomita. Toate mortaciunile si hoiturile din tara vin aici. Nu se poate tine o fereastra deschisa! Cei de la Garda de Mediu au tot dreptul sa stopeze acest miros.
anonymus:
(4 August 2021, 14:43)
Ne-au luat apa, ne-au luat si aerul...apa curata poti sa cumperi, aer curat de unde sa luam? Cum e posibil ca aceasta grupare sa terorizeze de ani de zile comunitati intregi fara sa se faca mai nimic in acest sens?? De la bun inceput, constructia acestei fabrici in apropierea unei localitati, nu trebuia sa fie permisa.
Degeaba reclamam problema catre Garda de Mediu, cei de acolo dau din umeri si prezinta niste explicatii absurde.
de știut:
(4 August 2021, 14:43)
Banii mai presus decât sănătatea. Acest crematoriu funcționează cu maxim 8 - 10 lucrători care sunt ținuți pe loc cu salarii mari, fără să se țină cont de sănătatea acestora și a celor mulți afectați din Ciulnița cât și din Slobozia. Fostul patron când a simțit că lucrurile "se împut" a vândut cu bani frumoși după ani buni în care investiția s-a amortizat, iar profitul a fost pe măsură, fără să se țină cont de parametrii industriali de arderi complete. Pentru a face economie la gaz metan arderile nu se mai ridicau la temperaturi înalte, iar poluarea era ca și acum la un grad inadmisibil. Cât despre investițiile care să diminueze poluarea, s-a mai amintit. Un lucru este cert, când fabrica funcționează iar vântul bate din sud sau sud-vest, poluarea este maximă pe Slobozia. Locuitorii nu pot face nimic, la fel nici instituțiile abilitate nu acționează să împiedice dezastrul, atât timp cât banii din comisioane nu au miros.
Adriana:
(4 August 2021, 14:27)
Nu se mai poate asa ceva. Dupa ce ca e vai mama noastra cu apa, trebuie sa mai suportam si mirosurile de hoit. Cum mirosuri ocazionale? O saptamana intreagă puțea in fiecare seară. Din ce ati scris in articol, pentru mine e clar. Institutiile statului nu-si fac treaba. Domnule primar, faceti ceva!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 21 Oct 2026
223 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

20 Octombrie 2026, 18:35


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(208 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(151 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(649 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(74 vizualizări - 0 comentarii)


Ansamblul «Violoncellissimo» concertrează la Slobozia duminică, 1 noiembrie 2026

Iubitorii muzicii clasice din județul Ialomița sunt invitați la un eveniment cultural de excepție. Consiliul Județean Ialomița, prin intermediul Centrului Cultural «Ionel Perlea», organizează ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 16:10
(123 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanț al Poliției Locale Slobozia pe septembrie 2026: Peste 460 de sancțiuni, camere video folosite pentru prinderea vandalilor!

Poliția Locală Slobozia a publicat raportul de activitate pentru luna septembrie 2026, agenții locali aplicând 463 de sancțiuni contravenționale și gestionând 272 de sesizări venite din partea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 15:40
(148 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(868 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(1959 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(1583 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(1874 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(1455 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(1705 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(1760 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(1704 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(1188 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(2127 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(5867 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(5924 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(2568 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(2404 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(1889 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(2408 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(3073 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(2748 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(2299 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(2314 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(2687 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(1790 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(2216 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Inhalosedatul în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Maria în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Cetățean în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice alegator în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Madalina în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice Cetățean în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate Bratu în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății Cetatean al orasului în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate apartament 3 camere Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...