Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

APIA: Acordare plăți în avans-Campania 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de 18 octombrie 2021, va demara Campania de plată în avans pentru fermierii care au depus Cereri unice de plată în anul 2021. În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1295 din 4 august 2021 de derogare, pentru anul 2021, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale, statele membre pot plăti avansuri de până la 70% în cazul plăților directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. Deoarece în acest an data de 16 octombrie 2021 coincide cu o zi nelucrătoare, autorizarea plăților în avans va demara în data de 18 octombrie 2021. Totodată, precizăm faptul că până la data de 15 octombrie 2021 vor fi finalizate controalele în teren, astfel încât APIA să poată efectua plata în avans pentru toți fermierii eligibili la plată. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură își propune în perioada de acordare a avansului, 18 octombrie 2021-30 noiembrie 2021, să finanțeze  fermierii cu o sumă de peste 1 miliard de euro, atât pentru schemele finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) cât și pentru măsurile finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Precizăm că plățile pentru schemele finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se fac în lei, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2021 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Plățile pentru schemele finanțate din FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,8683 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2020 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

5 August 2021, 16:35 (2585 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
APIA: Peste 1 miliard de euro, sumă autorizată la plata în avans în cadrul Campaniei 2022
APIA a dat startul plăților în avans pentru Campania 2022
APIA: Stadiul plăților în avans aferente Campaniei 2021

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 14 Aug 2026
358 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: Accident stupid cu un șofer de motoscuter

Un accident rutier s-a produs marți, 22 iunie, în municipiul Fetești. În urma incidentului o persoană a fost rănită, fiind transportată la spitalul din localitate pentru investigații medicale suplimentare ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:25
(24881 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Recidivist încarcerat după ce i-a amenințat pe săteni cu un furcoi și o cazma

După ce și-a ispășit o pedeapă cu închisoarea, condamnat fiind pentru infracțiunea de omor, un bărbat din Reviga a ajuns din nou după gratii întrucît zilele precedente a provocat un scandal de amploare ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:24
(21685 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Reviga scandal


Hoți de cablu electric, reținuți de polițiști

Trei tineri reținuți de polițiștii din Urziceni vor fi prezentați Parchetului de pe lîngă Judecătoria din localitate cu propunere de arestare preventivă, după ce au fost identificați ca fiind autorii mai ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:23
(20799 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: hoți cablu


Urziceni: Amenzi în trafic

Marți, 22 iunie, în intervalul orar 17,30-19,30, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune pe raza localității. În cadrul acțiunii polițiștii au legitimat 40 de persoane, au controlat 35 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:22
(20002 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni acțiune


Ansamblul folcloric «Doina Bărăganului», la Festivalul Internațional de Folclor de la Pilsen-Cehia

Ansamblul folcloric «Doina Bărăganului», la Festivalul Internațional de Folclor de la Pilsen-Cehia

În perioada 9-13 iunie 2010, ansamblul folcloric «Doina Bărăganului» al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița a participat la cea de-a 14-a ediție a Festivalului ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:52
(24882 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier cu trei persoane încarcerate

Evenimentul s-a petrecut în cursul dimineții de miercuri, 23 iunie , în jurul orei 9.00, la intersecția DN2 cu DJ102H, pe raza comunei Glodeanu Sărat, sat Căldărușanca, din județul Buzău. O autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:41
(21242 vizualizări - 0 comentarii)


Curs de MEDIERE la Camera de Comerț

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița intenționează să organizeze în perioada imediat următoare un curs de MEDIERE cu un furnizor de formare în domeniul medierii acreditat. La cursul de M ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:39
(24647 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: Cereri pentru acciza redusă la motorina utilizată în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește producătorilor agricoli că riscă să nu beneficieze de acciza redusă pentru motorina utilizată în agricultură dacă nu depun, pînă la ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:34
(21763 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 19:39
(10920 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 19:22
(11856 vizualizări - 0 comentarii)


Cristudor, reconfirmat în funcția de procuror șef al DNA Slobozia

Cristudor, reconfirmat în funcția de procuror șef al DNA Slobozia

Recent, Consiliul Superior al Magistraturii a decis reconfirmarea în funcția de conducere a Direcției Naționale Anticorupție-Biroul Teritorial Slobozia a procurorului Dumitru Cristudor. Astfel, Cristudor ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 13:04
(24475 vizualizări - 1 comentariu)


Angajăm urgent

Mobila SA angajează tîmplari și tapițeri cu experiență în domeniu. Se oferă salariu atractiv. Informații la sediul din Șos. Brăilei, nr. 5, (vizavi de Vamă). ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 11:03
(15182 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița, locul 5 la nivel național: Rata șomajului-11,35%

Potrivit ultimelor date furnizate de AJOFM Ialomița, rata șomajului în luna luna mai 2010 a fost în scădere. Așadar, în luna mai, procentul a fost de 11,35%, inferior celorlalte luni ale începutului de ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 10:47
(13030 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: șomaj Ialomița


«Situația actuală a persoanelor seropozitive din județul Ialomița»

Uniunea Naționala a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA din România (UNOPA) organizează marți, 22 iunie, ora 14,00, conferința de presă cu tema «Situația actuală a persoanelor seropozitive din ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 18:34
(20572 vizualizări - 0 comentarii)


Criminalii de la volan

În cursul nopții de sîmbătă spre duminică, în jurul orei 02.00, o echipă de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Slobozia a oprit pentru control un autoturism cu numere de înmatriculare provizorii ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 17:56
(23065 vizualizări - 0 comentarii)


Violatori după gratii

În cursul zilei de duminică, 20 iunie, un tînăr, de 20 de ani, din Făcăeni a fost reținut de polițiști și prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Fetești cu propunere de arestare preventivă, pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 17:40
(22734 vizualizări - 1 comentariu)


Condeești: «Premierea celor ostenitori în via Domnului»

La Școala cu clasele I-VIII din localitatea Condeești, în ultima zi de școală a avut loc premierea a unui număr de nouă elevi care s-au remarcat prin activitățile religioase desfășurate la nivelul școlii ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 10:30
(26198 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-au bătut în scara blocului și au făcut scandal la sediul Poliției

Sîmbătă dimineață, 19 iunie a.c., la ora 05.30, Poliția Slobozia a fost solicitată să intervină pentru aplanarea unei bătăi iscate între doi tineri chiar în scara blocului în care locuiau. La vederea echipajului ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:15
(23431 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia scandal


Slobozia: A apelat 112 mințind că polițiștii sînt băuți

Un șofer de autocar a apelat 112 încercînd astfel să-i intimeze pe polițiștii care tocmai îl opriseră pentru un control de rutină. Șoferul, sesizînd că polițiștii urmau să-l sancționeze pentru abateri la ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:14
(18596 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia


Fetești: Băuturi alcoolice contrafăcute, la vînzare

Un bar din Fetești a fost amendat de polițiști întrucît se încerca vînzarea a aproximativ 100 de litri de votcă contrafăcută. Fiindu-i solicitate amănunte asupra cantității de băuturi aloolice depistate ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:14
(20270 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești


Infractori după gratii

Polițiștii slobozeni au depistat un bărbat, de 31 de ani, domiciliat în municipiul reședință de județ. Pe numele acestuia, la data de 6 iunie a.c., Judecătoria Slobozia a emis un mandat de executare a pedepsei ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:13
(19858 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: urmăriți


Fetești: Depistat beat la volan, un clujean le-a prezentat polițiștilor un permis fals

Pe strada Bărăganului, din Fetești, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, la volan aflîndu-se un bărbat ce emana halenă alcoolică. Fiindu-i solicitate documentele personale ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:12
(18951 vizualizări - 0 comentarii)


Două persoane rănite în urma unui accident cauzat de un «șofer» fără permis

Două persoane au fost rănite și un autoturism a fost avariat în urma unui accident cauzat de un tînăr, de 21 de ani, fără permis. Evenimentul rutier s-a produs pe DJ306A, în apropierea localității Crunți ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:11
(13103 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: accident


Șoferi cu sabie la volan

Joi, 17 iunie, un echipaj de siguranță publică mixt a descoperit, la un control de rutină, o sabie într-un autoturism oprit în trafic la Urziceni. Inițial, conducătorul auto a refuzat să prezinte actele ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 18:58
(24238 vizualizări - 2 comentarii)


Icre negre la borcan pe DN2A

Joi, 17 iunie, în jurul orei 18.00, agenții Postului de Poliție Giurgeni, în colaborare cu un echipaj al Serviciului Rutier au depistat, pe DN2A, în localitatea Giurgeni, un tînăr, în vîrstă de 20 de ani ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 18:55
(12399 vizualizări - 2 comentarii)


Comunele din vestul județului, luate la puricat

Joi, 17 iunie, polițiștii ialomițeni au organizat o serie acțiuni în comunele Movilița, Coșereni, Borănești și Bărcănești. Efectivele ce au acționat în comunele vizate au urmărit cu precădere verificarea ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 18:50
(26655 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița, prima în România la plata pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat la plată 595250283 euro, reprezentînd 96% din suma de 619,8 milioane euro, sprijin din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA) alocat ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 18:29
(22282 vizualizări - 0 comentarii)


Stop evaziunii fiscale din agricultură: Garda Financiară și Poliția, echipaje mixte de control pe șosele

În această perioadă, pe drumurile naționale și județene sînt prezente echipaje mixte Gardă Financiară-Poliție. Scopul declarat al acțiunii este stoparea evaziunii fiscale din agricultură, vizați fiind ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 10:34
(23967 vizualizări - 0 comentarii)


Controale tematice pentru prevenirea incendiilor

Pompierii ialomițeni trag un semnal de alarmă cu privire la pericolele reprezentate de incendii pe perioada campaniei de recoltare a păioaselor. Dată fiind incidența acestui fenomen în intervalele de timp ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2010, 14:26
(25249 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: incendiu pompier


Vasile Blaga NU este pe Facebook

Vasile Blaga NU este pe Facebook

«Avînd în vedere faptul că pe rețeaua de socializare Facebook a fost creat un cont cu numele „Vasile Blaga“, ce are atașată fotografia ministrului Administrației și Internelor, facem precizarea că acest ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2010, 08:57
(25452 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...