SPORT
Fotbal, Liga a II-a, FC Brașov-Unirea Slobozia 0-6
Unirea, la superlativ
Ne-a fost un pic teamă de meciul de la Brașov, atât nouă, suporterilor, cât și antrenorului Adrian Mihalcea, care a marșat toată săptămâna pe declarații prudente. Apoi temerile s-au spulberat, iar cei câțiva suporteri care am însoțit Unirea la Brașov, am plecat spre casă cu zâmbete largi pe față. A fost cea mai categorică victorie a Unirii în deplasare, a fost un joc încântător, o prestație la superlativ!
În superioritate,din minutul 2
La Brașov, Adrian Mihalcea a folosit următorii jucători: Gurău-Ibrian, Dinu, Perju (Lazăr 31), Toma-Mustacă (Matei 67), Coadă, Cruceru (Suciu 67), Savu (Bolohan 46)-Stoica (Ivan 67), Greu. Unirea începe tăios, iar în minutul 2, Stoica scapă spre poarta lui Lungu și este faultat, din postura de ultim apărător, de brașoveanul Burlacu. Arbitrul îl elimină pe fundaș și acordă Unirii lovitură liberă de la 18 metri, ușor lateral dreapta. Spre surprinderea noastră, execută Perju. Se dovedește alegerea perfectă, mingea ajungând la vinclu, cu Cezar Lungu simplu spectator. Gazdele caută egalarea, se apropie de careul nostru, dar nu găsesc calea de a pune în pericol invincibilitatea lui Gurău. Periculoși sunt, în continuare, slobozenii. Savu trage tare pe poartă, iar Lungu respinge. Celălalt «under», Mustacă, reia spectaculos de la distanță, iar mingea lovește bara transversală. Din păcate, în minutul 31, Ciprian Perju se accidentează în duelul cu un adversar. Apărătorul, venit în această vară de la Buzău, s-a ales cu o fisură a piramidei nazale, dar medicii brașoveni au dat asigurări că, în câteva zile, se va putea întoarce la antrenamente.
S-au dezlănțuit în repriza secundă
După pauză, tot Unirea a fost vioara întâi, iar desprinderea decisivă a fost doar o chestiune de timp. În minutul 55, după o combinație cu Stoica, Ibrian scapă în careu și, din 10 metri, îl învinge pe Lungu. 9 minute mai târziu, Stoica recuperează o minge la centrul terenului și pleacă pe contraatac, într-o cursă solitară. Sunt doi brașoveni pe urmele lui, dar atacantul Unirii e mai iute și, ajuns în careu, îl învinge cu sânge rece pe tot mai nefericitul Lungu. În minutul 67, la adăpostul celor 3 goluri, Mihalcea face ultimele 3 schimbări. Stoica, Mustacă și Cruceru sunt aplaudați la scenă deschisă, la ieșirea din teren, de civilizatul public brașovean. La două minute de la intrarea în teren, Sebi Ivan preia o minge în careul gazdelor și îl surprinde pe Lungu cu un șut din întoarcere. La 4-0 părea că nimic nu se mai putea întâmpla, dar lucrurile nu rămân așa. Dinu marchează golul 5 cu o lovitură de cap, iar în ultimul minut de joc, Matei înscrie cel mai frumos gol al meciului cu o bijuterie de șut, la vinclu, din 18 metri. Unirea bate la Brașov cu 6-0 și, din postura de lider al Ligii a II-a, va primi vizita Stelei într-un meci ce se va juca duminică, 22 august 2021, de la orele 16,00.
15 August 2021, 20:30 (3846 vizualizări - 9 comentarii)
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup











Comentariile cititorilor:
(21 August 2021, 15:12)
Felicitări băieți!!!Respect Adi Mihalcea, respect Ilie Lemnaru. U-NI-REA!!!
(18 August 2021, 11:20)
Nu va faceti iluzii inca, au jucat cu nou promovatele. Sa vedem sambata ce vor face. Si totusi Lazar nu a jucat. S-a luat in gura cu Mihalcea si este pe tusa?
(17 August 2021, 16:01)
Hai Unirea,hai Realu hai in A langă...Dinamo:)!?
(16 August 2021, 01:59)
Teri, De ce tot cauti bagare de seama pe aici?? Ai vreo frustrare? Degeaba ai cumparat cateva abonamente de 100 ron daca i-ai injurat pe toti din aceasta echipa in acea perioada cand erai la prieten cu handbalul ! E chestia aia : pupi unde ai scuipat acum??
(16 August 2021, 01:37)
Vasile anonimul cate abonamente ai la fotbal nu te supara ca te întreb?....vezi ca am avut abonamente în fiecare an chiar dacă am fost alături de handbal si nu am putut veni la fotbal....
(15 August 2021, 23:18)
Robert Tereaca , ești cel mai mare lingău posibil ,prin alte părți ii înjuri pe toți de la fotbal și acum ești apărătorul patriei și cel mai mare susținător …stai bai băiatule liniștit in banca ta ca nu te baga nimeni in seama
(15 August 2021, 23:06)
Ter#aca, vezi ca era sa aibă o scama Mihalcea!
(15 August 2021, 21:47)
Felicitari jucătorilor și antrenorului...am mai spus o ca rezultatele nu vor intarzia sa vina...acum e rândul nostru suporterilor sa venim în nr cat mai mare și sa susținem echipa....FELICITARI!!!!!
(15 August 2021, 21:29)
Cinste lor!!!!!