Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Spectacol pe «1 Mai», Unirea pe locul II!

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia-CSA Steaua București 1-1

Spectacol pe «1 Mai», Unirea pe locul II!

Steaua Armatei a fost așteptată cu sufletul la gură la Slobozia. La ora meciului, 3000 de ialomițeni au luat loc în tribunele Stadionului «1 Mai», căutând să dea un imbold pozitiv elevilor lui Adrian Mihalcea. Privirile tuturor s-au în­dreptat însă către peluză, acolo unde suporterii Stelei au creat un superb spectacol cromatic. Oaspeții au fost susținuți în permanență de galerie, aceasta cântând și în cele câteva mi­nute în care favoriții au fost conduși...

Unirea, la cârma jocului Adrian Mihalcea a mizat pe următorii jucători: Gurău-Ibrian, Dinu, Perju, Toma-Mustacă, Coadă, Cruceru (Lazăr ’90), Savu (Bolohan ’46)-Stoica (Ivan ’86), Greu (Suciu ’79). Miza s-a dovedit inspirată, Unirea punând din start stăpânire pe mijlocul terenului. A fost un meci de luptă, dar publicul a savurat din plin fiecare pasă sau dribling al favoriților. Cruceru și Ibrian și-au încercat șutul, dar execuțiile lor au trecut pe lângă poarta lui Bălbărău. În minutul 29, Mustacă intră în careul advers și este controlat la tibii de apărătorul oaspeților, Oroian. Penalty-ul este executat de Toma sub transversală și Unirea face 1-0. Este al doilea gol stagional al lui Toma, performanță reușită de alți doi uniriști, Mustacă și Stoica. Bucuria Sloboziei durează doar 6 minute. La un corner al Stelei, mingea ajunge la Chipirliu care marchează din 6 metri cu un șut necruțător. Steaua încearcă să preia inițiativa în startul reprizei secunde, dar tot Unirea este mai aproape de gol. În minutul 55, Cruceru trage frumos de la 30 de metri, iar mingea trece puțin pe lângă poartă. Unirea beneficiază de numeroase cornere, iar loviturile de cap ale jucătorilor noștri creează panică în tabăra adversă. Trec pe lângă gol Stoica, Coadă, Suciu, iar nefericitul Oroian e gata să-și bage mingea în poartă, dar Chipirliu este pe fază și respinge de pe linia porții. Chipirliu mai are două ocazii în final, dar șuturile lui se opresc în blocajul apărătorilor slobozeni. Se termină 1-1, rezultat care a părut să mulțumească ambele echipe. Unirea rămâne pe locul II, cu 10 puncte și +10 la golaveraj. Pe fotbaliștii noștri îi așteaptă o săptămână grea, cu două deplasări. Astăzi, de la orele 17,30, Unirea joacă în Cupa României, cu SC Popești Leordeni. Sâmbătă, 28 august a.c., slobozenii se deplasează la Giurgiu, pentru confruntarea cu fosta prim-divizionară Astra. Meciul va începe la orele 11,00.

22 August 2021, 23:10 (4529 vizualizări - 12 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup

Comentariile cititorilor:


Vasile:
(25 August 2021, 11:12)
Ai cea mai mare dreptate, domnul presedinte al CJ stie treburile astea? Stie ca tin juniorii cu forta la echipa numai sa zica ca au si ei in lot cativa din oras? Sa nu mai zic ca nu le da niciun ban si nu-i lasa sa plece sa joace undeva aproape la liga3 sa capete experiență! De ce nu lasati copiii sa joace in alta parte ???? Ca oricum nu-i bagati niciodată la liga2 sunt tinuti de forma! Unde e mai benefic , sa joace la liga3 sau sa joace la juniori?
Spectator:
(25 August 2021, 06:54)
Fără,bani nu poți face fată,unirea Urziceni a fost,o excepție acolo a fost un Bucsaru ...unirea,aceasta nu are pă nimeni,încet ,încet o sa și revină la normal....
Vasile:
(25 August 2021, 03:19)
Vedeți numai faptul ca au bătut 4 nou-promovate ,dar nu vedeți ce se întâmpla cu copiii din judet , sunt ținuți cu forța ,nu sunt lăsați sa meargă sa joace ,li se scot ochii pentru o masa ținând cont de faptul ca doar la unirea Slobozia nu toți jucătorii din lotul echipei mari nu au salariu ,cred ca e singura echipa de liga a doua unde nu toți jucătorii au salariu deși unii depășesc 10000 de lei pe luna ,alor noștri nu li se pot oferi 500 de lei ,nu li se pot oferi șansa sa joace și mai ales sa se antreneze . Sunteți atât de orbiți de faptul ca au câștigat 4 etape și sa zicem ca o sa mai câștige 10 sau câte vreți voi anul asta si la anul ,ok si dupa? O sa se pună iar lacătul ca s-au mâncat toți banii județului țineți cont NU DE COPII JUDEȚULUI si după va plângeți de ce nu mai avem iar echipa si ca unde s-au dus banii…penibilitate fără limite !
Calm:
(24 August 2021, 17:06)
Eu zic sa ne calmam, am jucat cu 4 nou-promovate ! Era normal sa câștigi sau sa faci puncte in paceste meciuri, greul acum începe !
xyx:
(24 August 2021, 13:37)
Asa este romanul, daca nu va avea in continuare rezultate bune Mihalcea lumea imediat se va inroarce la aceleasi discutii,unde la coltul starzii?de parca asta nu a fost de cand lumea cu barfele...nu va irositi fratilor energiile pozitive...HAI UNIREA!!!
haidehaide:
(24 August 2021, 00:48)
Joc consistent, curat, matur, de Echipă! Felicitări domnilor Mihalcea si Lemnaru! Hai Unirea!
sugestie:
(24 August 2021, 00:37)
tocmai am citit articolul din 5 iunie referitor la susținerea echipei dinamo de inimoși din oraș...poate ar trebui urmat exemplul "ddb ialomița" și pentru "04 unirea"...chiar merită o șansă și echipa noastră, a slobozenilor
Romanul uita repede :
(23 August 2021, 22:21)
Când a venit Mihalcea la Slobozia mulți au comentat, ca e un antrenor slab, ca nu merita, ca e nasul lui finu și d-aia a fost adus, apoi ca echipa joaca mai slab de când a venit Mihalcea.Acum vad ca toți îl lăudăm și e băiatul nostru din oraș! Bravos națiune! Unde sunt haterii? Sa le fie rușine!
R. Tereaca:
(23 August 2021, 20:32)
FELICITARI ADI STAFULUI SI JUCATORILOR.urmeaza sa incercam si noi suporterii sa fim la înălțimea voastră prin prezenta pe stadion.sa ne aducem aminte de vremurile când lumea stătea pe dig pt ca tribunele erau full.de ce sa nu ne gândim la o viitoare....UNIREA URZICENI??? FELICITARI!!!!!!!
Viorel:
(23 August 2021, 17:28)
Felicitări băieți!!!Adi Mihalcea arată a antrenor,ce n am avut noi pe la Slobozia.Ne lipseste noua,suporterilor,scandarile si acea răutate pozitivă, dar aplauzele sunt sincere si spun totul. Va respectăm pe toți,voi cei de acolo si va uram multă baftă,si se vede ca tot ceea ce faceti e profesionist.Noi nu avut asa ceva la Slobozia,noi nu am fost niciodată pe primul loc ,pret si de 2 etape în B.Vom fi prezenți si va vom susține,poate ne vom si auzi!!!
worker:
(23 August 2021, 14:52)
Bravo baieti,sunteti o ECHIPA.Felicitari tuturor celor implicati.
Suporter:
(23 August 2021, 14:46)
Mulțumim pentru spectacolul oferit și bucuria de a ieși din rutina Sloboziei. Trebuie să fim alături de echipă și la celelalte meciuri pentru a-i susține. Nu ar fi rău să facem o galerie pentru Unirea Slobozia pentru că avem pentru ce si pentru cine. Felicitări, băieți! Jucători, antrenori, staff-ul tehnic și respect domnule Lemnaru!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
245 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: Șomaj în 10 zile de la diponibilizare

Potrivit reprezentanților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, luni, 28 februarie au fost publicate modificările privind sistemul asigurărilor de șomaj și stimularea ocupării forței ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2011, 12:00
(10427 vizualizări - 1 comentariu)


Amara: Beat la volan, a acroșat un scuter

Duminică, 27 februarie, la Amara s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, o mașină condusă de un bărbat de 37 ani, din localitate, a lovit un scuter ce circula regulamentar. Mopedul a fost acroșat ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2011, 17:24
(43667 vizualizări - 32 comentarii)

Taguri: Amara accident


Fetești: Bătrînă accidentată de un șofer ce dădea înapoi

O bătrînă de 66 ani a fost lovită violent de o mașină, la Fetești. Incidentul s-a produs sîmbătă, 26 februarie, pe o stradă din localitate. Șoferul încerca să efectueze manevra de mers înapoi, timp în care ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2011, 17:23
(14670 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Căzănești: Țigări de contrabandă, descoperite într-o mașină

20 de cartușe de țigări, aceasta este ultima captură a polițiștilor la capitolul contrabandă cu țigarete. Descoperirea a fost realizată vineri, 25 februarie, de către polițiștii din Căzănești, care au oprit ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2011, 17:23
(11327 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi beți la volan

Un șofer băut a fost prins de polițiști vineri, 25 februarie, conducînd o mașină în orașul Țăndărei. Localnicul de 35 ani, a cărui alcoolemie depășea 0,97 la mie, s-a ales cu dosar penal. În aceeași noapte ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2011, 17:22
(9298 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiune a polițiștilor în discoteci

Aproape 50 de polițiști ialomițeni, însoțiți de jandarmi, au desfășurat o acțiune de amploare în noaptea de sîmbătă, 26 februarie, în Slobozia și în localitățile limitrofe. Ținta principală a polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2011, 17:17
(9415 vizualizări - 0 comentarii)


Casă mistuită de flăcări la Ciochina

Casă mistuită de flăcări la Ciochina

Pompierii militari de la Garda de Intervenție Slobozia și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Căzănești au acționat sîmbătă, 26 februarie, în jurul orei 17.20, pentru lichidarea unui ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2011, 14:59
(11915 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina incendiu


Fetești: Tînără de 22 ani, salvată de SMURD după ce a înghițit mai multe medicamente

Sîmbătă, 26 februarie, în jurul orei 16.00, echipajul SMURD de la Garda Fetești a fost solicitat să intervină pentru a acorda primul ajutor medical unei tinere, în vîrstă de 22 ani, din municipiu. La sosirea ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2011, 14:55
(9138 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Fetești are OFICIAL comandanți: Anghel, șef al Poliției, Mihăilă, șef la Ordine Publică

În urma concursului desfășurat la finele acestei luni, Poliția Fetești a revenit la normal. Adică are șefi. Potrivit unui comunicat remis de Inspectoratul Județean de Poliție, noul șef al Poliției Municipiului ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2011, 12:54
(13924 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Fermierii pot depune cereri pentru plata pe suprafață

Marți, 1 martie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură lansează Campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață. Potrivit unei informări a instituției ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2011, 16:41
(9035 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: După ce au spart mai multe case din Albești și Buești, doi tineri au fost reținuți

Doi tineri, în vârstă de 16, respectiv 18 ani, primul din comuna Albești, iar cel de-al doilea din comuna Buești, au fost încarcerați în cursul zilei de joi, 24 februarie a.c., în arestul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2011, 16:40
(12766 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Miliarde de euro pentru fermieri

Potrivit datelor statistice ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în perioada februarie 2010-februarie 2011, instituția a efectuat plăți în conturile beneficiarilor în valoare ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2011, 16:39
(13725 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Stagiul de practică al studenților Academiei de Poliție, la final

Cei 11 studenți ai Academiei de Poliție «Al. I. Cuza» București au finalizat vineri, 25 februarie a.c., stagiul de practică la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița.
Repartizați să își desfășoare ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2011, 16:27
(12269 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Prinși de polițiști la furat de lemne

Manasia: Prinși de polițiști la furat de lemne

În cursul nopții trecute, joi spre vineri, 24/25 februarie a.c., agenții Postului de Poliție Manasia împreună cu lucrători din cadrul Ocolului Silvic Urziceni au identificat trei bărbați, cu vîrste cuprinse ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2011, 15:43
(10370 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Manasia furt lemne


Ialomița: Traficul rutier, îngreunat de viscol și zăpadă

Ialomița: Traficul rutier, îngreunat de viscol și zăpadă

La primele ore ale dimineții de vineri, 25 februarie, Inpectoratul de Poliție anunță că în Ialomița sînt blocate 4 drumuri județene, traficul rutier fiind întrerupt din cauza vîntului puternic care viscolește ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2011, 09:32
(10639 vizualizări - 0 comentarii)


5 stele la testele Euro NCAP pentru Hyundai ix20

5 stele la testele Euro NCAP pentru Hyundai ix20

Hyundai ix20, noul MPV din segmentul B al mărcii, a obținut punctajul maxim de 5 stele la testele Euro NCAP-organizație independentă care se ocupă cu evaluarea nivelului de siguranță al ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2011, 17:53
(5059 vizualizări - 0 comentarii)


Agajatorii, obligați să depună fișele fiscale pentru 2010

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomita reamintește contribuabililor, plătitori de venituri din salarii și asimilate salariilor, că au obligația depunerii fișelor fiscale pentru anul 2010. Acestea ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2011, 17:43
(5256 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: A intrat cu Salvarea în pom!

Ciochina: A intrat cu Salvarea în pom!

Joi, 24 februarie a.c., în jurul orei 15.20, pe DN2A, în comuna Ciochina s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a două persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2011, 17:31
(11968 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Ialomița: 15 sesizări penale depuse la Parchet de Finanțe

«În cursul lunii ianuarie 2011, organele de control din cadrul Direcției Generale de Finanțe Publice Ialomița au efectuat un număr de 171 verificări ale bazei de impozitare, ale legalității și conformității ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2011, 17:29
(8364 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Proiect pentru copii de grădiniță

IPJ Ialomița: Proiect pentru copii de grădiniță

În cursul zilei de marți, 22 februarie a.c., în baza unui protocol de colaborare între Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița și Grădinița cu program prelungit nr. 2 Slobozia, polițiștii din cadrul ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2011, 15:57
(9843 vizualizări - 0 comentarii)


TNL Slobozia vă «căsătorește» pentru o zi

De Dragobete, joi, 24 februarie a.c., TNL Slobozia vă așteaptă pe platforma «Mihai Viteazul» de pe bulevardul Unirii din Slobozia «pentru a fi cununați timp de o zi». Inițiativa tinerilor liberali slobozeni ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2011, 15:48
(10845 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Atelier de confecționat mărțișoare la Muzeul Județean

Vineri, 18 februarie, în cadrul Muzeului Județean Ialomița, a debutat acțiunea «Firicel de primăvară»-atelier de confecționat mărțișoare. La inițiativa Muzeului a răspuns și de această dată Școala «Sfîntul ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2011, 15:38
(10642 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Serată muzicală și expoziție de artă platică

Miercuri, 23 februarie, la Sala Arcadia a Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea» din Slobozia a fost vernisată «Expoziția de artă platică a artiștilor brăileni», evenimentul fiind organizat de Uniunea ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2011, 15:28
(11394 vizualizări - 0 comentarii)


ISUJ Ialomița: 28 februarie 2011-78 de ani de protecție civilă, Ziua «Porților Deschise»

Ziua Protecției Civile din România este un eveniment care prilejuiește rememorarea momentului istoric care a consfințit înființarea Apărării Pasive din România. Înaltul Decret Regal nr. 468 din 1933 este ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2011, 15:17
(10083 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Modificări ale Codului Fiscal pentru sediile secundare

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor modificările aduse Codului de procedură fiscală privind administrarea creanțelor fiscale ale sediilor secundare care ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2011, 18:06
(10047 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Slobozia și Urziceni

Incendii la Slobozia și Urziceni

Sîmbătă, 19 februarie, în jurul orei 11.00, pompierii de la Garda Slobozia au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un depozit al unei societăți comerciale care are ca ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2011, 18:00
(10907 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2011, 17:29
(6426 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Fura rufe de pe balcon

În noaptea de vineri spre sîmbătă, 18/19 februarie a.c., în jurul orei 1.30, o patrulă de siguranță publică a surprins într-o parcare din Slobozia un bărbat, de 31 ani, din municipiu, care sustrăgea obiecte ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 18:04
(8663 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Ciochina: După ce a băut bine, a provocat un accident și a părăsit locul faptei

Sîmbătă spre duminică, 19/20 februarie a.c., în jurul orei 3.20, Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că pe raza localității Ciochina a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 18:03
(8789 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cichina accident


Sărățeni: Prins în flagrant cînd fura din mașini

A fost identificat un tînăr, în vîrstă de 24 de ani, din Sărățeni, în timp ce încerca să sustragă bunuri dintr-un autoturism parcat pe raza localității. Pe numele său polițiștii au întocmit dosar penal ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 18:01
(9506 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sărățeni furt


Ultimele comentarii
Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...