Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Un nou concurs pentru șefia CJAS Ialomița

Un nou concurs pentru șefia CJAS Ialomița

În urmă cu o săptămână, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a făcut publice lista rezultatelor celui de-al treilea concurs organizat pentru ocuparea funcțiilor de director general ai Caselor Județene de Asigurări de Sănătate. Prima testare a fost organizată în mai, fiind urmată de cele din lunie iunie și iulie. În Ialomița, la aceste concursuri au participat trei candidați. La prima testare s-a înscris Ionel Gae, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Ialomița. Al doilea examen a fost susținut de Vasile Zamfir, juristul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. La cea de-a treia exami­nare, Ionel Gae s-a răzgândit pe ultima sută de metri în privința participării, așa că în concurs au rămas Vasile Zamfir și o candidată, domiciliată în județul Călărași, dar care a dorit să devină director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița. Din păcate, niciunul dintre candidați nu a reușit să obțină notă de trecere. Pe cale de consecință, Mihai Geantă, numit interimar la conducerea CJAS Ialomița, rămâne în fruntea instituției. Oficialii CNAS vor organiza un alt concurs, însă data testării nu a fost încă anunțată. Cel mai probabil, spre sfârșitul lunii august s-ar putea da startul depunerii dosarelor, urmând ca proba scrisă să se susțină în septembrie. Mihai Geantă a precizat însă că nu se va prezenta nici la această testare: «Nu am în intenție să particip la aceste concursuri... Eu am demonstrat ce am avut de demonstrat!». Ideea unei noi participări a fost respinsă și de juristul Vasile Zamfir. «Nu mai vreau să particip! M-am lămurit cum stau lucrurile și nu e treabă serioasă...» a precizat acesta.

23 August 2021, 11:10 (4606 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune»
Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!
Un nou concurs pentru ocuparea funcției de director al CJAS Ialomița

Comentariile cititorilor:


@Vasile:
(24 August 2021, 12:53)
Nu am nimic cu cei doi dar intelegem ca fripturistii din politica sunt obisnuiti sa fie doar numiti in posturi caldute si bine platite. Bibliografia pare imensa pt analfabetii fuctionali, amatori de privilegii moca..
Vasile:
(23 August 2021, 20:20)
Nu am nimic cu cei 2 Dardin experienta va spun ca aceste concursuri sunt organizate conform codului administratv bibliografia este uriasa trebuie învățată cuvânt cu cuvânt ceia ce este imposibil membrii comisiilor de examinare sunt exagerați de exigenți și în final întra doar cei ce sunt agreați de organizatorii concursurilor.in concluzie examenele sunt doar o facatura și întra doar obligațiile de partid.
*.....:
(23 August 2021, 14:38)
(...) director? A uitat ce dezastru, catastrofa a fost ca jurist în spital?Este varza și ca jurist și ca om! Are o părere ilustra despre e!NU ii e rușine! Nu și vede potențialul zero!
poli tic:
(23 August 2021, 12:38)
Haidi bre, lasatio jos! Ati dat de greu, adica de concurs pe bune si acum nu mai vreti sa participati? Pana acum va numea politic pesedeaua (si chiar si peneleaua), culmea doar voi membrii de partid erati cei mai buni si cei mai pregatiti, va urcati pe tron si dadeati cu biciul in sclavi, ca doar va sustinea partidu!
Pana sa-l dea jos pe vladut ("securistu userist"?) care v-a taiat macaroana numirilor si v-a obligat sa dati examen pe corecte, faceati licitatie cu plic inchis la aceste numiri politice. Rusine!
Mai stati si voi pe functia de neica nimeni, nu doar de director, mai competentilor (cu in in fata), sau duceti-va in privat! Cum unde in privat? pai la firmele alea pe care le-ati favorizat pe la licitatii cand erati jupani peste institutia de stat pe care o capusati!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
16 Aug 2026
273 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Țăndărei: Pește confiscat de polițiști

Țăndărei: Pește confiscat de polițiști

Polițiștii din Țăndărei au depistat miercuri, 24 aprilie a.c. un bărbat, de 40 de ani, din orașul Mioveni, în timp ce transporta într-un autoturism mai mulți saci încărcați cu pește ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2024, 12:40
(4772 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Marți, 23 aprilie a.c., polițiștii din Fetești au fost sesizați de o femeie, de 78 de ani, cu privire la faptul că fiul său a încălcat ordinul de protecție. Polițiștii s-au deplasat la domiciliul ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2024, 12:20
(10517 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Miercuri, 24 aprilie a.c., polițiștii din Platonești și Țăndărei, cu sprijinul jandarmilor ialomițeni, au organizat o acțiune de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică în comuna ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2024, 12:10
(6225 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier între localitățile Slobozia și Bucu

Joi, 25 aprilie a.c., între localitățile Slobozia și Bucu, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. În urma impactului dintre cele două mașini au rezultat ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2024, 09:00
(10285 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Protopopiatul Slobozia organizează expoziția «Un ouț pentr-un bănuț»

Protopopiatul Slobozia organizează expoziția «Un ouț pentr-un bănuț»

În perioada 22-26 aprilie 2024, la sediul Grădiniței cu program prelungit «Piticot» Slobozia se desfășoară acțiunea umanitară de voluntariat «Un ouț pentr-un bănuț», ediția ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2024, 12:30
(12027 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă sindicală la Registrul Comerțului Ialomița

Grevă sindicală la Registrul Comerțului Ialomița

În perioada 23-25 aprilie 2024, angajații Registrului Comerțului Ialomița se alătură acțiunilor de protest declanșate la nivel național. Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al Registrului ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2024, 09:30
(9633 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada 24 aprilie-14 mai 2024, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Noii recruți se pot ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2024, 12:30
(20568 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Joi, 25 aprilie 2024, termen-limită de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 25 aprilie 2024, este termenul-limită de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare î ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2024, 10:20
(14559 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița caută voluntari

ISU Ialomița caută voluntari

ISU Ialomița susține o nouă etapă de recrutare a voluntarilor. Proiectul se va derula în perioada 22 aprilie-30 mai 2024. Voluntarii trebuie să aibă o vârstă cuprinsă între 16 și 6 ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2024, 09:25
(3177 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

La nivelul sistemului de distribuție a apei potabile din municipiul Fetești, se execută lucrări de sectorizare și montare a unor debitmetre la nivelul rețelelor stradale, precum și de reabilitare a stației ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2024, 12:20
(1645 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectil exploziv de artilerie, descoperit la Cotorca

Proiectil exploziv de artilerie, descoperit la Cotorca

Sâmbătă, 20 aprilie a.c., în jurul orelor 15,30, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului a intervenit pentru identificarea unui proiectil exploziv de artilerie, calibru 152 mm, î ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2024, 11:15
(12258 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere în Ialomița

Accidente rutiere în Ialomița

Vineri, 19 aprilie a.c., în jurul orelor 19,20, dispeceratul Inspectoratului a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier, între localitățile Manasia și Gârbovi, î ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2024, 11:05
(2958 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 876,60 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna martie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna martie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 16 inspecții ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2024, 10:20
(17840 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier la Gura Ialomiței

Joi, 18 aprilie a.c., două echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs în comuna Gura Ialomiței, în care au fost implicate două autocamioane ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2024, 10:10
(8563 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Două victime, în urma unui accident rutier

Pompierii din Slobozia au intervenit joi, 18 aprilie a.c., la un accident rutier produs în comuna Ciulnița, în care au fost implicate două autoturisme și două persoane. Au fost alocate de ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2024, 10:00
(4482 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Locuință cuprinsă de flăcări

Joi, 18 aprilie a.c., pompierii din Țăndărei, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2024, 09:40
(4198 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări aduse impozitului pe veniturile microîntreprinderilor

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că, prin prin  OUG nr. 31/2024, au fost aduse modificări Codului Fiscal care au vizat, printre ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2024, 15:15
(11943 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru schema de ajutor de stat «Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, în perioada 17 aprilie-26 iunie 2024 inclusiv, se depun Cereri de plată pentru anul 2024 aferente ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2024, 11:55
(14861 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 4,72 milioane de lei în martie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița a rambursat în luna martie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de 4,72 milioane de lei. Totodată, au fost efectuate autocompensări ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2024, 10:30
(24765 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Țăndărei

Vineri, 12 aprilie a.c., în jurul orei 9,40, Stația de Pompieri Țăndărei a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD pentru stingerea unui incendiu produs pe ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2024, 11:55
(14263 vizualizări - 0 comentarii)


Sărbătorile Pascale, în atenția DSVSA Ialomița

Pentru perioada ce urmează, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a adoptat mai multe măsuri specifice, precum intensificarea controalelor, dar și asigurarea permanenței la sediul ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2024, 11:40
(9837 vizualizări - 0 comentarii)


Accident în zona Popasului Chirana

Accident în zona Popasului Chirana

În seara zilei de duminică, 14 aprilie a.c., în jurul orelor 18,30, un echipaj de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit pentru gestionarea unei ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2024, 11:10
(5560 vizualizări - 0 comentarii)


Șarpe de peste un metru, capturat de jandarmii ialomițeni din bucătăria unui bărbat din Stejaru

Sâmbătă, 13 aprilie a.c., jandarmii ialomițeni au fost solicitați să intervină în satul Stejaru, ca urmare a unei sesizări prin apelul 112 din partea unui bărbat care semnala faptul că î ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2024, 12:20
(15660 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 117,17 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna martie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 117,17 milioane ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2024, 12:50
(15511 vizualizări - 0 comentarii)


Contul meu RAJA

Contul meu RAJA

Pachetul Cont Client este accesibil non-stop și este sigur și ușor de utilizat prin platforma on-line Contul meu RAJA (accesibil de pe orice desktop) sau prin aplicația de mobil MyRAJA ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2024, 11:05
(9750 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Înregistrarea fiscală a profesiilor libere

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că a fost aprobată Procedura de administrare a obligațiilor fiscale datorate de persoanele fizice care desfășoară ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2024, 10:40
(3298 vizualizări - 0 comentarii)


 Muzeul Județean Ialomița: Obiecte din Epoca Bronzului și Fierului, restaurate

Muzeul Județean Ialomița: Obiecte din Epoca Bronzului și Fierului, restaurate

În cursul lunii martie a acestui an, la Baza de Expunere Muzeală și Cercetare Arheologică «Orașul de Floci», experții în restaurare din cadrul Muzeului Județean Ialomița au readus ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2024, 09:50
(18844 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Instruire privind Alegerile din 9 iunie 2024

Instituția Prefectului Ialomița: Instruire privind Alegerile din 9 iunie 2024

Miercuri, 10 aprilie 2024, prefectul județului Ialomița, Constantin Marin, a prezidat ședința de instruire cu privire la Alegerile Locale și Europarlamentare din 9 iunie 2024. În cadrul ședinței ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2024, 12:40
(14327 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție în zona Fetești Gară/Fetești!

În vederea executării lucrărilor de racordare a noii conducte la sistemul centralizat de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Ecaterina Teodoroiu din zona Fetești Gară/Fetești ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2024, 12:15
(4813 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Combaterea infracțiunilor piscicole

Polițiștii ialomițeni au acționat în baza unui plan de acțiune pe raza întregului județ, pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor în domeniul pisciculturii. Astfel, marți, ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2024, 11:35
(3642 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...