Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Întru mulți ani, Stăpâne!»

Aniversare arhierească la Episcopia Sloboziei și Călărașilor

«Întru mulți ani, Stăpâne!»

Luni, 23 august 2021, în vreme ce AUR declara public «zi de doliu național», Ialomița ortodoxă cinstea aniver­sarea Preasfințitului Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor. Preasfinția Sa a împlinit 67 de ani și păstorește sufletele noastre pline de păcate din 28 iunie 2009. Aniversarea a fost sărbătorită semipublic, cadrul restrâns impunând invitarea și a oficialilor administrației ialomițene.

Unul este Dumnezeu, al doilea e El Preasfințitul Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, a împlinit 67 de ani. Potrivit site-ului Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, și-a început ziua «aducând ofrandă de rugăciune în Biserica Mânăstirii „Sfântul Mare Mucenic Mina“-Paraclis Eparhial, prin oficierea Sfintei Liturghii». Alături de el au slujit preacucernici părinți consilieri Florin Ionescu, Daniel Demiscă, Nicușor Silviu Dascălu și Nicușor Forinel Obretin. Pentru cei care nu au putut participa la slujbă, aceasta a fost transmisă live pe site-ul oficial www.sf-esc.ro După ce a dat lui Dumnezeu ce i se cuvine, Preasfințitul Vincențiu a fost gazda unei agape frățești la care au participat apropiați, ierarhi, preoți și oficiali ai administrației județene. Pentru că întâlnirea a fost una restrânsă, vom trăi sub ascultare și nu vom publica noi primii fotografii de la eveniment. Mai mult decât atât, ne alăturăm obștii și corului de farisei îngânând, după cuviință. «Pe Stăpânul și Arhiereul nostru, Doamne îl păzește/Întru mulți ani, întru mulți ani, Stăpâne! (...)».

Cine este Preasfințitul Vincențiu?
Reamintim că Preasfințitul Vincențiu a fost întronizat episcop al Sloboziei și Călărașilor la 28 iunie 2009. Potrivit site-ului basilica.ro, a absolvit liceul în București, iar în 1978 a absolvit Institutul Teologic Universitar din Sibiu. În perioada 1983-1990 a lucrat ca redactor la Editura Mitropoliei Olteniei și a Arhiepiscopiei Craiovei, unde a desfă­șurat activități în domeniul publicațiilor mitropolitane și eparhiale. La l octombrie 1983, a fost uns în monahism sub numele de Vincențiu, fiind primit ca frate în obștea Mânăstirii Lainici, din Arhiepiscopia Craiovei (județul Gorj). A urcat pe rând în rangurile bisericești, iar la 1 august 1990 a fost numit Superior al Așezămintelor Românești de la Ierusalim și Iordan. Începând cu anul 1994, Sfântul Sinod l-a ales în postul de Episcop-vicar patriarhal, cu titlul de Ploieșteanul, ridicându-l la demnitatea arhieriei, fiind remarcat «pentru realizările obținute pe perioada activității sale». Din această poziție, până la întronizarea sa, a coordonat sectorul economic-financiar al Patriarhiei Române.

24 August 2021, 20:15 (6425 vizualizări - 12 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»
«Întru mulți ani, Stăpâne!»

Comentariile cititorilor:


@porcului:
(30 August 2021, 19:07)
Unde ai vazut"fete luminate" pe aici? Daca ti-am dat un pasaj din Biblie ai zis ca sunt preot!? Te flatezi singur crezand ca preotii stau pe net sa vaneze postarile ateilor de carton care-i denigreaza. In rest treaba e simpla: Biserica nu traieste din banii"porcilor"ci din taxele si impozitele credinciosilor. Ateii din tara asta nu depasesc 0,2% din populatia tarii, conform INStatistica. Pai banii lor(adica impozite si taxe platite de ei si care intra in bugetul statului )nu ajung sa asigure nici salariile si, mai ales, pensiile speciale ale ateilor comunisti, securisti si militieni ai vechiului regim. Si atunci tot din banii credinciosilor declarati se iau acesti bani. In toata Europa statele subventioneaza Biserica. Niciun preot indiferent de pozitia lui ierarhica nu are in proprietate sa vreun RolsRoyce. Daca te referi la Patriarh, esti prost informat: Patriarhia dispune doar de serviciile unui Maybach pus la dispozitie de catre serviciul de paza al statului roman, SPP , pt a asigura securitatea (de care raspunde serviciul) oaspetilor de seama care vin in Romania la invitatia Patriarhului Daniel. Cat despre clopot si numele inscriptionat, ce-ai fi vrut? Sa-l puna pe cel al lui Iliescu, care s-a declarat ateu convins inca de cand era student la Moscova? Patriarhul Daniel este ctitorul spiritual al Catedralei Mantuirii Neamului iar inscrisurile de pe clopot raman ca marturie pt viitor asa cum raman chipurile ctitorilor in toate bisericile. Nu este un gest de mandrie, este o pecete ascunsa la care foarte putini vor avea vreodata acces, tinand cont unde sunt montate clopotele.
HAITA:
(30 August 2021, 18:54)
si apoi formula de adresare ”Întru multi ani, Stăpâne!” seamănă cu procedeul de ”respect” la hiene! Cine nu știe, să caute pe net!
porcul:
(30 August 2021, 16:40)
De ce atata deranj printre fetzele luminate nu inteleg.
Treaba este simpla: din banii "porcilor" sa nu se mai dea nimic sfintiei sale; in schimb, sa cotizeze din greu doar credinciosii astia care merg la biserica. In strainatate biserica traieste numai din fonduri private, ca orice ONG!
Totusi nu am vazut sef de ONG care sa-si cumpere Rolls Royce, sau sa-si faca domenii de lux!
Fiti mai smeriti asa, cine stie, poate va luam ca model de viata intr-o zi...desi, tot la cartea sfanta zice sa nu-ti faci chip cioplit (adicatelea cum ar veni, sa nu-ti pui chipul pe clopot!) e pacat bre.
@Nimeni altu:
(28 August 2021, 13:07)
Ce bine ar fi sa nu mai categorisesti oamenii sau sa judeci lucruri de care habar n-ai. Iti convine, n-asa, sa ceri sa se respecte invatatura cristica a smereniei, tocmai tu, cel care de fapt o dispretuiesti . Daca rasfoiai putin Biblia ai fi intalnit pasajul in care Iisus spune: "Sa nu lasati nestematele voastre in fata porcilor ca nu cumva sa le calce in picioare si-apoi sa se intoarca sa va rupa"..Daca nu te-ai prins iti pot explica, care sunt nestamatele si cine sunt porcii..
Nimeni altu:
(27 August 2021, 21:59)
Ce bine daca ar fi mai smerit si cu nasul in jos spre asfaltul lu lu lu 
@Mishu:
(27 August 2021, 13:18)
Cam miroase a analfabet religios cu pretentie de ateu (de carton). Ateul de carton se considera lezat daca i se raspunde cu aceeasi moneda. Da , apucaturile astea trebuie scoase in afara legii, dar a legii bunului simt. Cand vrei respect, incepi prin a arata respect! Dar ateul de carton nu cunoaste asta, el simte doar ca trebuie sa -si manifeste ignoranta, marlania si dispretul facand bascalie de ceva ce nu pricepe.
Mishu:
(26 August 2021, 20:55)
Cam miroase a popa printre postaci. De acord cu matale bre, ateii trebuie scosi in afara legii. Mama lor....
Mishu:
(26 August 2021, 20:50)
Bai domnilor ziaristi.....ati devenit obscurantisti.....nu avem dreptul la pareri despre stapanul VIKI. Bigotilor...:)
@corect:
(26 August 2021, 15:11)
Pardon, vita e argentiniana bre!
@Vasy,@Corect:
(25 August 2021, 19:46)
Da, dom'ne, uite, d'astea manaca preotii si credinciosii;  In schimb,unii atei mananca doar rahat, ori de cate ori e cate un articol cu tema sau personaje religioase..Sa le fie de bine!
Corect:
(25 August 2021, 17:25)
@Vassy....si să nu uităm că, vita australiana are cel mai gustos muschiulet...doar cu dezlegare, in post...să fie primit...
Vassy:
(25 August 2021, 10:13)
Stiati ca Dom Perignon este o sampanie inventata de un calugar? Iar icrele negre pot fi consumate si in post, deoarece sturionu nu e eclozat. Deh fasolea face gaze...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
15 Nov 2026
374 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: 18 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 19 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26811, fiind înregistrate 18 noi cazuri față de ziua de vineri, 18 ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2022, 15:50
(1666 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Criza refugiaților ucraineni, în atenția autorităților

Vineri, 18 martie a.c., Instituția Prefectului Ialomița a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. În cadrul întâlnirii oficiale au fost discutate aspecte legate de triajul refugiaților ucraineni ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2022, 16:40
(21118 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Haine contrafăcute, confiscate de polițiști

Joi, 17 martie a.c., polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau acțiuni specifice pe raza de competență, au surprins o persoană în timp ce oferea spre vânzare trecătorilor mai multe articole de îmbrăcăminte ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2022, 15:50
(2234 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Femeie bătută de concubin

În ziua de joi, 17 martie a.c., polițiștii ialomițeni au emis un ordin de protecție provizoriu, după ce o femeie de 49 de ani, domiciliată în comuna Traian, a sesizat faptul că a fost agresată de concubin ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2022, 15:45
(4488 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 30 martie 2022, termen limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că miercuri, 30 martie 2022, este termenul limită de depunere a Formularului 394. Perioada de raportare este cea declarată ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2022, 15:30
(11478 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 21 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 18 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26793 , fiind înregistrate 21 de noi cazuri față de ziua de joi, 17 ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2022, 15:10
(1800 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa locurilor de muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița pune la dispoziția șomerilor din județ 442 de noi locuri de muncă. Cele mai multe dintre acestea se sunt destinate persoanelor calificate într ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2022, 12:40
(4292 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 200 milioane de euro pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii, în 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința beneficiarilor că până la data curentă a autorizat la plată Ajutoare Naționale Tranzitorii (ANT) în sectoarele vegetal și zootehnic ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2022, 10:30
(9849 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în școlile din județ

În ultimele 24 de ore, peste 800 de elevi din Fetești și comunele arondate Secției nr. 1 Poliție Rurală Slobozia au participat la acțiunile desfășurate de polițiști, în scopul prevenirii victimizării acestora ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2022, 17:15
(2695 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 21 de noi cazuri de COVID-19

Joi, 17 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26772, fiind înregistrate 21 de noi cazuri față de ziua de miercuri, 1 ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2022, 15:16
(1256 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiune de amploare a polițiștilor

Acțiune de amploare pe raza municipiului Fetești pentru pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică și reducerea riscului rutier. Au fost aplicate 93 de sancțiuni contravenționale și constatate ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2022, 17:10
(7301 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Focar de Pestă Porcină Africană la Bărbătescu

Potrivit Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, miercuri, 16 martie 2022, pe raza județului Ialomița se înregistrează un focar de pestă porcină în localitatea Bărbătescu, declarat ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2022, 15:40
(2610 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 39 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 16 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26751, fiind înregistrate 39 de noi cazuri față de ziua de marți, ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2022, 15:20
(1699 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2022

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că începând de miercuri, 16.03.2022, eliberează adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plăți directe (schema de plată unică pe suprafață ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2022, 14:50
(2480 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni au donat sânge

Polițiștii ialomițeni au donat sânge

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița și-a arătat solidaritatea printr-o acțiune de donare de sânge față de militarii și civilii din Ucraina, care au luptat și au fost răniți în urma războiului ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2022, 13:05
(2819 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Munteni-Buzău

Incendiu la o casă din Munteni-Buzău

Marți, 15 martie a.c., în jurul orelor 18,00, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Slobozia au fost solicitați să intervină pentru limitarea și lichidarea unui incendiu produs la o casă de locuit ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2022, 12:20
(3913 vizualizări - 0 comentarii)


Comisia de Dialog Social, convocată de Instituția Prefectului Ialomița

Marți, 15 martie 2022, prefectul județului a convocat o ședință a Comisiei de Dialog Social, întrunire susținută în sala de ședințe a Instituției Prefectului Ialomița. «Având în vedere contextul economic ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2022, 18:35
(11151 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Vlădeni, reținut pentru «furt calificat»

Polițiștii ialomițeni au identificat și reținut pentru 24 de ore un tânăr, de 22 de ani, bănuit că ar fi intrat în locuința unui bărbat din comuna Vlădeni și ar fi sustras un telefon mobil și articole electrocasnice ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2022, 17:50
(2045 vizualizări - 0 comentarii)


1640 de posturi scoase la concurs în școlile postliceale ale IGPR

Școlile de agenți de poliție «Vasile Lascăr» Câmpina și «Septimiu Mureșan» Cluj-Napoca organizează, în perioada martie-mai 2022, concurs de admitere pentru o nouă promoție de elevi. Ultima zi de înscriere ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2022, 17:40
(6223 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 43 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 15 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26712, fiind înregistrate 43 de noi cazuri față de ziua de luni, 14 martie ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2022, 15:15
(1988 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la bugetul consolidat de 89,11 milioane de lei

În conturile Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița s-au colectat, în luna februarie a anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 89,11 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2022, 15:25
(12423 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 12 martie a.c., în jurul orelor 12,00, polițiștii din Grivița au depistat în trafic, pe raza comunei Scânteia, un șofer în vâstă de 35 de ani, din București, în timp ce conducea un autoturism aflându ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2022, 15:15
(5625 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 141000 de lei

Polițiștii din Ialomița au fost prezenți la datorie și au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică la sfârșit de săptămână. În urma neregulilor descoperite în teren, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2022, 15:10
(9339 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Scânteia, Fetești, Țăndărei și Ciulnița

Incendii la Scânteia, Fetești, Țăndărei și Ciulnița

Vineri, 11 martie a.c., în jurul orelor 17,00, pompierii din Țăndărei au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din comuna Scânteia. Trei echipaje de ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2022, 12:40
(9940 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 18 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 13 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26654, fiind înregistrate 18 noi cazuri față de ziua de sâmbătă, ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2022, 15:50
(1262 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 13 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 12 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26636, fiind înregistrate 13 noi cazuri față de ziua de vineri, 11 ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2022, 15:55
(1920 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Pieton rănit după ce a traversat strada prin loc nepermis

În seara zilei de joi, 10 martie a.c., pe raza comunei Perieți s-a produs un accident de circulație. În fapt, în timp ce o femeie, în vârstă de 66 de ani, din Slobozia, conducea un autoturism pe strada ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2022, 16:45
(2173 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru siguranța cetățenilor

Joi, 10 martie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni preventive cu scopul de a menține un climat de ordine și siguranță publică pe străzile județului Ialomița. Cu această ocazie, au fost aplicate ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2022, 16:30
(2779 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 46 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 11 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26623 , fiind înregistrate 46 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2022, 15:15
(14432 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Arestat pentru «tâlhărie calificată»

Miercuri, 9 martie a.c., polițiștii din Slobozia au acționat pe raza municipiului reședință de județ pentru depistarea persoanelor care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate. ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2022, 16:45
(4599 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Flavius în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Maka în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Un pacient recunoscator în Proceduri medicale inovatoare, pe Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia comuna Amara-So Keres în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Combinatii în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Anonim în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Dana în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Codrin în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Andrei în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Dolce în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Amar în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Aleluiah. în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova contribuabil în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului cetatean în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului ceteatean în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 11 noiembrie 2026 Coruptie în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Ocheanu Fermecat în «Inculpat» și «victimă», în două anchete deschise în urma aceluiași eveniment Aurică în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Cetateanu turmentat. în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...