Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

După miros, în curtea stației de epurare din Slobozia

După miros, în curtea stației de epurare din Slobozia

Retehnologizarea stației de epurare a orașului Slobozia a costat 7 milioane de euro. Adică 28 milioane de lei în 2012, când a devenit parțial funcțională. De-atunci nimeni nu a mai schimbat nimic... Iar costurile pentru fiecare lună de funcționare a celor 10 motoare energofage cu care a fost dotată stația se ridică la 100 mii de lei. Și parcă totul ar fi suportabil dacă n-ar mirosi așa de tare!

Acolo unde aerul e irespirabil În curtea stației de epurare a orașului Slobozia aerul e irespirabil. Apoi, te obișnuiești, cum te obișnuiești cu toate relele... Gabriel Șamit este șeful stației și unul dintre angajații Urban SA care se străduiește să țină situația sub control. De 10 ani și fără să mai aștepte finalizarea investițiilor promise de autorități. «Epurăm apa conform reglementărilor legale și o deversăm în parametri stabiliți de Apele Române. Lunar sunt efectuate analize care confirmă asta. N-am mai avut incidente, nu mai plătim amenzi...» ne spune, întâi de toate. Dar apa epurată vine cu un preț. Mirosul! Vara e insuportabil și se adaugă celorlalte mirosuri din zona industrială a Sloboziei. Și celor care vin de la Ciulnița: «Ca să nu mai avem mirosul ar trebui rea­lizată o investiție suplimentară în treapta biologică. E nevoie de o schimbare a so­luției tehnice existente, astfel încât aerarea să se facă de jos în sus, nu ca acum...». În spatele stației, în «paturi» special amenajate, este depozitat nămolul rezultat în urma procesului de epurare. Aproximativ 100 de metri cubi zilnic, estimează Gabriel Șamit. Nămolul ar putea fi valorificat dacă instalația de împachetare a nămolului ar fi funcțională. Dar nu e de 10 ani, de la finalizarea investiției. Așa că e neutralizat la Vivani Salubritate SA. Alți bani, altă distracție...

100 mii de lei lunar Stația de epurare a orașului Slobozia prelucreză și apele industriale și cele menajere, provenite de la populație. Pentru epurarea lor prin aerare sunt utilizate 10 motoare de mare capacitate. Motoarele sunt celebre de 10 ani, de când s-a constatat că sunt energofage. Fiecare dintre ele consumă 30 de kw/oră. Adică 100 mii de lei lunar... Au fost instalate de firma spa­niolă Dytras, care a câștigat licitația pentru retehnologizarea stației de epurare în 2008. După 3 ani, în 2011, lucrările au fost sistate și nu au mai fost reluate. Urban SA s-a considerat norocoasă că motoarele sunt funcționale și pot asigura epurarea apelor uzate. Ce nu îndrăznește să spună șeful stației, Gabriel Șamit, confirmă oficial directorul Urban SA, Adrian Stoicescu: «Toți agenții economici din Slobozia care au stații de epurare, preferă să nu le folosească... Și ne trimit nouă apa uzată. Pentru că utilizarea stațiilor de epurare costă! Uite, bunăoară, Avicola... Degeaba solicităm un program de conformare și intervenția autorităților. Domnul Stănoiu face ce vrea el și nimeni nu îl trage la răspundere! Și uite-așa ajungem să nu mai scăpăm niciodată de miros, orice am face...». Motoarele instalate de Dytras acum 10 ani funcționează aproape non-stop. Luni, 23 august 2021, înainte de prânz, funcționau 8 dintre acestea. Pentru utili­zarea lor conform necesităților, e nevoie de o instalație SCADA, un sistem inteligent de programare a mo­toarelor în funcție de cantitatea de apă ajunsă în stație. Sistemul a fost achizi­ționat acum 10 ani, dar nu a fost pus niciodată în funcțiune. Se află în conservare, în curtea stației de epurare.

Alte 2,5 milioane de lei la prima strigare Pentru retehnologizarea stației, finalizarea lucrărilor la treapta biologică și schimbarea soluției tehnice sunt estimate costuri de 2,5 milioane de lei. «Într-o primă etapă, sunt bani suficienți pentru a face schimbările care se impun. Dytras a lăsat în urmă o situație complicată pe care nimeni nu a rezolvat-o până acum... Din esti­mările noastre, doar 30% din investiția realizată atunci e funcțională! Restul ori se află în conservare, ori nu a mai fost reali­zat! E nevoie de un audit pentru a descâlci situația și a putea face investiții...» susține directorul Urban SA, Adrian Stoicescu. Cele 2,5 milioane de lei ar putea fi investite de către Primăria Slobozia în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița, după modelul investiției la stația de tratare a apei. Alexandru Potor, administratorul public al județului Ialomița susține că fondurile pot fi asigurate, în cazul în care va exista consensul politic necesar. «Noi putem susține o astfel de investiție... Dar nu este decizia noastră! Este o decizie care trebuie luată în plenul celor două foruri decizionale, respectiv Consiliul Județean și Consiliul Local Slobozia. Sperăm să se întâmple, iar investiția să fie realizată până în anul 2023. Acesta este cel mai optimist termen care poate fi avansat!» declară Alexandru Potor.

Cine uită istoria, e condamnat să o repete
Investiția în retehnologizarea stației de epurare a orașului Slobozia a fost inițiată de Gabi Ionașcu în 2007. Lucrările de execuție au fost adjudecate de firma spaniolă Dytras, care a subcontractat lucrările unor firme din România. În 2011, după 4 ani de așteptare și majorare a valorii investiției de la 4,5 milioane la 7 milioane de euro, lucrările au fost sistate, iar Primăria Slobozia s-a văzut obligată să acționeze firma Dytras în instanță. La un an distanță, firma spaniolă a intrat în faliment, iar lucrările restante nu au mai fost realizate niciodată. În 2013, Primăria Slobozia se lupta în instanță pentru recuperarea a 7,9 milioane de lei. Niciun oficial local nu a explicat vreodată cum s-a finalizat acest proces. În anul 2014, în mandatul primarului Alexandru Stoica, Primăria Slobozia pierdea și garanția de 850 mii de lei aferentă acestei lucrări. La alegerile din 2016 scandalul e reluat, fiecare dintre candidați încercând să obțină capital politic de pe urma acestei investiții eșuate. Imediat după alegerile din 2016, directorul Urban SA de la acel moment, Valentin Cilibeanu, a susținut că se vor face investiții în modernizarea stației de epurare, pentru a reduce consumul de energie electrică. În cei 5 ani scurși de la acest moment, Urban SA a plătit pentru soluția tehnică implementată de Dytras și aprobată de autoritățile locale peste 10 milioane de lei.

31 August 2021, 13:05 (7368 vizualizări - 13 comentarii)

Citiți și:
30 de zile de «Stare de Alertă» la Slobozia, din cauza problemelor generate de Stația de Epurare a orașului
Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului
Doi foști directori ai Urban SA Slobozia, sub control judiciar
Avocatul Poporului obligă Urban SA să sisteze preluarea apelor industriale cu parametri peste limita legală
Marii poluatori din Slobozia, verificați de Corpul de Control al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului

Comentariile cititorilor:


ECO:
(7 Septembrie 2021, 12:22)
Va mai aduceti aminte de "cei 3 R" de pe vremea odiosului? Reciclare/reconditionare/refolosire. Ce-i drept nici noi nu ne omoram cu reciclatul; nu aduc acum in discutie erorile administrative comise de toti primarii. Am citit recent in Adevarul faptul ca statiile Mol, benzinariile (si avem una in slobozia la iesirea inspre bucuresti) colecteaza uleiul alimentar uzat si-l recicleaza. Eu am strans in decursul timpului o cantitate semnificativa si am predat-o. Gratui, da, nu se dau stimulente, insa, am fost asa de multumit de parca am castigat la loz in plic. Acel ulei nu a mai ajuns in canalizare si deci in statia de epurare. Uleiul este foarte greu de epurat din apa! Colectati-l intr-un bidon de 5/10l (doar avem din belsug ca suntem "bidonari") si predati-l la benzinaria Mol. Iar pentru restul de deseuri (sticla/plastic/carton) mai gasim in oras puncte de colectare selectiva...alea cateva plantate de mocioniu in oras (a facut si el atat lucru).
P.S. iar cojile de seminte, mucurile de tigara sau hartiile, chiar daca sunt biodegradabile nu ar trebui sa le scuipam/aruncam pe jos (aviz cocalarilor).
Stiu ca ne ghidam dupa principiul: daca autoritatile nu fac ce trebuie, eu de ce sa fac? Cu atat mai mult ar trebui sa reciclam si sa pastram curatenia. Ar trebui sa solicitam autoritatilor sa existe automate de colectare a PET-urilor, sticlelor si dozelor alimentare amplasate la intrarea in marketuri (cum sunt in germania). Exista o incercare timida la kaufland, insa bonusul oferit (un produs obscur de curatenie) este infim.
Gigel:
(2 Septembrie 2021, 19:06)
Bai @ANAF, las-o moale ca macane... Firma de care vorbesti a avut in anul 2020 pierdere (cauta pe site la ANAF), nicidecum profit, asadar a platit la stat fix zero impozit! In anul 2019 a avut un profit modic (iarasi taxe aproape zero). Iar daca te referi la TVA, acesta se duce direct la bugetul de stat, nu vedem nimic la bugetul local. Mai pune si tu mana si mai citeste o carte de finante, inainte de a vorbi prostii. Deci "ala cu pasarile" nu a adus la bugetul local decat o treime din impozitul pe salarii, adica decat vreo 70.000 lei/an daca am estimat bine. O nimica toata. Adica noi, slobozenii, ii platim agentii de curatare a apei prin pretul ridicat practicat de Urban, si mai si induram mirosul insuportabil, in speranta ca primim "4,5 milioane din surse sigure".
slobozia :
(2 Septembrie 2021, 18:27)
ala cu pasarile sa respecte legea indiferent de cat cotizeaza , hai sa stam  si sa-i pupam mainile si sa ne si intoarcem cu spatele la el ca poate o avea pofte ...
#pasajladrajna:
(2 Septembrie 2021, 16:36)
Cumpar apartament zona MB-uri, exclus Gară, Piata, 500! Hi,hi,hi!
ANAF:
(1 Septembrie 2021, 16:07)
din  surse sigure  ,,ala  cu pasarile''  contribuie anual  cu 4.500.000  euro  la bugetul local  prin  taxe si impozite   .Daca edilii locali  care sau  perindat  (inbogatit)  doreau  sa  atraga  pe lingaa  Slobozia  macar  5  de  calibru lui  ,,ala cu pasarile  "orasul  nostru  se autofinanta  ca  multe  altele  din tara care au  stiut  sa  atraga  investitorii...noi  ii batjocorim  nevinovatii..din  totdeauna  pina  in ziua  cind  vor  schimba  sediul  in  alte  locatii  care    ii doresc   sa vina  cu  contributiile  la  bugetele  locale  respective.. 
Comentariu:
(31 August 2021, 23:09)
@Vasile 1 pe vremuri politia comunitara umbla și câte 3 pe jos, mai ales pe străzile vulnerabile și te legitimau, acum nici masinile nu le mai vezi poate doar în viteza...
Vasile 1:
(31 August 2021, 19:13)
Cind mergi pe anumite strazi trebuie sa ai mult noroc sa nu calci în rahati făcuți de caini. Nimeni nu ia nici o măsură împotriva catelarilor care își plimba câinii.Politia locala mai lua câte o măsură dar acum se fac ca dorm ca nu mai au sefi capabili sa-i pună la treaba.Probabil șefii dorm și ei și ar trebui înlocuiți.
Comentariu:
(31 August 2021, 17:50)
@Cetatean azi-noapte la 2 și ceva am fost trezit de niște golani de țipau tare și băteau mingea de mama focului, orasul asta a devenit o jungla și nimeni nu ia nici o măsură la câte taxe platim
slobozia :
(31 August 2021, 17:31)
Autorizatiile de mediu pentru functionarea societatilor se dau la capul gol , gen restaurante , fast food-uri , spalatori auto , nu doare pe nimeni ce deverseaza, unde deverseaza si asa mai departe. Aici este vorba de grasimi , hidrocarburi , uleiuri etc , iar epurarea acestora costa mai mult . Fiecare agent economic trebuia sa foloseasca un separator de grasimi , hidrocarburi si au dar e mai bine sa dai totul la canalizare sa nu ai costuri suplimentare de curatire a separatoarelor. Eu as lua probe din caminele colectoare de canalizare unde sunt legati agentii ,as face analize si as da amenzi la greu sau in cazul Urban as suprataxa canalizarea acestora . Revenind la marii agenti economici ii doare la basca de mediu si autoritatile cu pricina sunt cei mai mari angajatori si gata . Ala cu pasarile deverseaza la greu noaptea din aceasta cauza miroase ingrozitor iar ala cu uleiul baga in atmosfera la greu cu toate ca au o mare investitie nefunctionala privind uscarea, tot  cosurile vechi fumega la orele diminetii cand doarme lumea sau noaptea ca hotii , ca cei de la mediu sunt la 8 ore si nu au spor de noapte .Nu in ultimul rand investitiile facute de primarie suntfacute sa se incadreze in bugetul low cost, nu doare pe nimeni din primarie costurile de dupa, mentenanta si asa mai departe . a  facut investitia pe urma dumnezeu cu mila.
Urbanistul:
(31 August 2021, 17:22)
Nu mai tocati banii orasului si ai judetului de pomana. Radeti tot ce este facut la actuala instalatie de tratare partiala a apei(nu se poate numi statia de epurare) si atrageti fonduri europene pentru constructia unei statii de epurare moderne. Instalatia de aerare despre care se vorbeste in articol este o tehnologie de acum 40 de ani energofaga dar prin modernizarea ei nu se rezolva decat a mica parte a problemei. Intr-o statie de epurare sunt mai multe trepte de tratare a apei care in prezent nu functioneaza. Asa au fost lasate de Dytras, este problema primariei sa recupereze banii dar, pana in prezent nimeni nu a dorit acest lucru. Am citit articole in ziare in care se spunea ca Urbanul va fi facut operator regional. Daca este adevarat puneti mana si atrageti fonduri europene si nu mai carpiti dupa mintile unora care dau si ei cu presupusul cam ce cred ei ca ar trebui facut.
privatizati URBAN:
(31 August 2021, 15:58)
(...) este unul din multi care sau dus la URBAN sa faca treaba pentru  el  si  gasca lui,,habar  nu are pe ce lume  traieste ,doar  sifonarile  de fonduri  de la bugetul  local.nu cunoaste  tehnologic  procesul  de epurare  doar  urechist  dupa ureche..se  leaga  de agentii economici  pe care nui cunoaste  doar poate pica  ceva  in afara de salariu..ai impresia  ca agentii astia  economici sunt  de capul lor bai  nerodule ,sunt  verificati la singe  ,mai ales acolo unde este  vorba  de mediu ..vorbesti  ca proasta-n   sa-ti dai importanta ..micutule 
S.O.S.:
(31 August 2021, 14:48)
Domnilor de la Urban , va rugam sa nu mai lasati haita de caini sa iasa din curte .Sunt periculosi . Au atacat cateva persoane care ieseau din LIDL. Luati masuri !
CETATEAN:
(31 August 2021, 14:44)
La Slobozia fiecare face ce doreste . Mirosurile  din zona sunt de nesuportat ,dar cine le simte, cine aude  , cine vede ? Scandaluri, muzica la maximum la orice ora din zi si noapte, cersetori peste tot, caini vagabonzi la tot pasul , mizerie si tot ce doresti gasesti in acest oras. Avem legi , dar sunt aplicate numai dupa bunul plac al autoritatilor.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 31 Aug 2026
296 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Marți, 26 august 2025, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 16:05
(6288 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 116 milioane de lei pentru motorina aferentă trimestrului I 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 1 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 15:15
(938 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Tichetele de activități casnice, singura formă de remunerare a prestatorului casnic

Începând cu 1 ianuarie 2024, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița asigură implementarea la nivel județean a prevederilor legale privind reglementarea activității prestatorului ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 13:05
(1336 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Incendiu la biserica evanghelică

Țăndărei: Incendiu la biserica evanghelică

Pompierii din Țăndărei au intervenit vineri, 22 august 2025, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins clădirea în care funcționează biserica evanghelică din oraș. Pentru că exista pericolul ...[citește_toată_știrea]

22 August 2025, 14:30
(5513 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din Țăndărei!

Joi, 21 august 2025, în intervalul orar 09,15-14,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din Cartierul Strachina din Țăndărei, în vederea executării lucrărilor de remediere ...[citește_toată_știrea]

21 August 2025, 10:10
(1589 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș din Fetești!

Miercuri, 20 august 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Plevnei din Fetești. Pentru remedierea acesteia, se sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

20 August 2025, 11:20
(9713 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vizarea carnetelor de rentă viageră se face până la 1 septembrie 2025 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul-limită până la care rentierii agricoli ori împuternicitul/mandatarul/curatorul pot transmite documentele ...[citește_toată_știrea]

20 August 2025, 11:15
(7965 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Oprire apă în localitatea Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA Constanța intervin sâmbătă, 16 august 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul branșamentului de apă de pe strada Gruianca, din localitatea Fierbinții de Jos. Pentru ...[citește_toată_știrea]

16 August 2025, 09:30
(3106 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copii declarați dispăruți, descoperiți de jandarmi

Fetești: Copii declarați dispăruți, descoperiți de jandarmi

Miercuri, 13 august 2025, o bunică din Fetești sesiza dispariția nepoților de 11, respectiv 13 ani, care au venit în vacanță din Mizil/Prahova. Jandarmii au pornit în căutarea acestora, iar ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 16:00
(6367 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 3,98 milioane de lei în luna iulie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 3,98 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 11:00
(3079 vizualizări - 0 comentarii)


MNAR Slobozia: Expoziție dedicată «Fermei Model Perieți»

Muzeul Național al Agriculturii, alături de Consiliul Județean Ialomița găzduiesc miercuri, 20 august 2025, vernisajul expoziției «Ferma Model Perieți», un eveniment dedicat publicului larg ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 10:10
(7229 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 1506 de persoane, angajate în primele 6 luni ale anului 2025

În primele 6 luni ale anului 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1506 persoane ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 14:45
(5747 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 174,14 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2025

În luna iulie a anului 2025, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 174,14 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 13:40
(7091 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: 150 acțiuni de control, amenzi de 328,8 mii de lei

În perioada 12 iunie-13 august 2025, DSVSA Ialomița a efectuat 150 de acțiuni de control la obiective de tip hipermarket/supermarket, brutării, laboratoare de cofetărie-patiserie, unități de alimentație ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 12:20
(6953 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimetar de plată de Inspecția Fiscală în luna iulie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna iulie a.c., 17 inspecții fiscale, 3 controale inopinat, precum și 19 verificări documentare. Astfel, au fost ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 15:55
(8131 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», ediția XXV

În perioada 15-18 august 2025, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor fi gazda unui eveniment cultural-artistic devenit emblematic pentru promovarea folclorului autentic românesc și ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 15:50
(6229 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 249 de firme cu datorii la Stat de aproape 300 milioane de lei, publicate pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 14:40
(8704 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 11:05
(2366 vizualizări - 0 comentarii)


Programul RAJA Constanța de Sfânta Maria

RAJA Constanța aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că vineri, 15 august 2025, cu prilejul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria), casieriile societății ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 10:30
(7100 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Barierei din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Barierei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

11 August 2025, 14:15
(6373 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: ANAF a publicat lista contribuabililor bun-platnici

La nivelul județului Ialomița figurează pe această listă 6950 agenți economici, cu 773 mai mulți decât în trimestrul I 2024, care au îndeplinit până la data de 31 iunie 2025, ...[citește_toată_știrea]

7 August 2025, 14:00
(9656 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «SPEED» pe șoselele județului

În perioada 4-10 august 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 20205 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

7 August 2025, 11:30
(5808 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă din cauza unei avarii la Fetești!

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Fetești s-a înregistrat o avarie la conducta principală de distribuție marți, 5 august 2025. Echipele RAJA Constanța depun toate eforturile ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 20:05
(9065 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,59%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2025

La sfârșitul lunii iunie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4376 șomeri (din care 1991 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 10:35
(3783 vizualizări - 0 comentarii)


APIA lansează Portalul Unic al solicitanților de sprijin în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul «Portal unic al fermierilor solicitanți ai sprijinului în agricultură ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 08:45
(6004 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, județul Ialomița, RAJA Constanța a sistat furnizarea apei potabile vineri, 1 august ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 20:25
(8068 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Percheziții domiciliare într-un dosar de «evaziune fiscală»

Miercuri, 30 iulie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 13:25
(7909 vizualizări - 1 comentariu)


Traian: Acțiune a polițiștilor pentru combaterea infracțiunilor din domeniul jocurilor de noroc

Traian: Acțiune a polițiștilor pentru combaterea infracțiunilor din domeniul jocurilor de noroc

Joi, 31 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Grivița, începând cu orele ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 13:20
(9631 vizualizări - 0 comentarii)


Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție, în echipa IPJ Ialomița

Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție, în echipa IPJ Ialomița

Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» s-au alăturat echipei Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. «Suntem bucuroși să îi primim în r ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 08:40
(8245 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Ciulnița

Miercuri, 30 iulie a.c., în intervalul orar 06,00-09,00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat pe raza localității Ciulnița o acțiune tip «Razie», cu efective mărite, pentru asigurarea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2025, 16:20
(8703 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciulnița razie


Ultimele comentarii
cetatean în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Dragă Cetățean în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Minciunica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Crăciun binecuvântat în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Întrebarea Popa în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean General în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Fost profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Baboi în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Dana 2 în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alexandru în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alexe în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Lemnarule în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cata în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Un om de bine în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...