Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Primul pas greșit

Fotbal, Liga a III-a, Gloria Albești-CSM Fetești 2-0

Primul pas greșit

Nu e deloc ușor în Liga a III-a, mai ales când îți propui să supraviețuiești cu jucătorii care au obținut promovarea la care adaugi câțiva tineri de perspectivă. Cei de la CSM Fetești erau conștienți de acest aspect, iar deznodământul partidei de sâmbătă, 4 septembrie a.c., le-a întărit convingerea. Antrenorul Mircea Ștefan le-a acordat încredere jucătorilor care au obținut victoria cu Oltenița, începând meciul cu următorii titulari: Călugăru-Gene, Călin, Babaua, Dobre-Gogan, Rădan, Matei, Grigore-Predescu, Tudor. Au mai jucat: L. Gogu, Căutiș, Lucan. Gloria Albești s-a impus cu 2-0, desprinderea dobrogenilor fiind consfințită prin dubla lui Cezar Beșleagă. Astfel, CSM Fetești face primul pas greșit și rămâne cu cele 3 puncte obținute în duelul cu Oltenița. Etapa viitoare aduce la Fetești derby-ul ialomițean dintre CSM și Recolta Gheorghe Doja. Meciul se va juca sâmbătă, 11 septembrie a.c., de la orele 17,00.

7 Septembrie 2021, 17:20 (2898 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Încrederea primelor puncte
Corecție pe teren propriu
Meci nebun

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 16 Sep 2026
191 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Scînteia: Din nou înșelăciune la mobil!

Polițiștii trag încă un semnal de alarmă, atrăgînd atenția ialomițenilor și nu numai să nu cadă în plasa persoanelor care sună la întîmplare de pe telefoane mobile. Aceștia se recomandă ca fiind reprezentanți ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2011, 13:58
(11449 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Femeie de 42 ani, găsită moartă în casă

Duminică, 17 iulie, în jurul orei 19.45, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru deblocarea ușii unui apartament situat la etajul 1 al unui bloc de locuit din municipiul Slobozia, după ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2011, 12:44
(10065 vizualizări - 0 comentarii)


Rași: Armă de tir cu aer comprimat, confiscată

Efective din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat un bărbat, în vârstă de 72 ani, din satul Rași, comuna Sălcioara, care deținea fără drept o armă de tir cu aer comprimat ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2011, 12:31
(7898 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: A lovit un scuter!

Serviciul Poliției Rutiere a fost sesizat cu privire la producerea unui accident de circulație, soldat cu rănirea unei persoane. În fapt, în timp ce un tînăr, de 27 ani, din comuna Munteni Buzău, conducea ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2011, 12:05
(7878 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Un polițist din Sudiți a refuzat o șpagă de 200 lei

Vineri, 15 iulie a.c., ofițerii Direcției Generale Anticorupție-Biroul Județean Anticorupție Ialomița, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița, în cooperare cu ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2011, 12:02
(11000 vizualizări - 2 comentarii)


Sudiți: Poiectil de artilerie scos de plug

În urma unui apel telefonic primit prin 112 sîmbătă, 15 iulie a.c., în jurul orei 20.00, echipajul pirotehnic din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2011, 11:55
(7969 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sudiți proiectil


Ialomița: Acțiuni ale Poliției la nivelul județului

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a ialomițenilor, efective din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliție au fost angrenate în cursul zilei de duminică, 17 iulie a.c., în executarea ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2011, 08:48
(6622 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Surprinși la furat

Poliția Fetești a fost sesizată vineri 15 iulie a.c., în jurul orei 22.45, de către șeful formațiunii de pază al unei societăți comerciale, despre faptul că mai multe persoane încearcă să sustragă o țeavă ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2011, 08:40
(5853 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: 19 sesizări penale pentru patroni

«În primele șase luni ale anului 2011, organele de control din cadrul DGFP Ialomița au efectuat un număr de 1457 verificări ale bazei de impozitare, ale legalității și conformității declarațiilor fiscale ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2011, 08:36
(7005 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arderi necontrolate pe cîmp

În ultimele trei zile, pompierii militari ialomițeni au intervenit în cazul a 7 arderi necontrolate produse pe teritoriul județului nostru, pagube materiale fiind înregistrate în cazul uneia dintre acestea ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2011, 08:33
(6069 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Borsetă plină cu bani, găsită în zona Piața Mare

O borsetă plină cu bani a fost pierdută, joi, 14 iulie, la Slobozia, în zona Piața Mare. Borseta a fost găsită de o femeie de 56 ani, care a decis să meargă la Poliție. Pentru că în borsetă se aflau și ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2011, 12:57
(7364 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Dosar penal pentru peștele vîndut pe marginea drumului

Joi, 14 iulie, un echipaj de poliție a oprit în trafic la Giurgeni o autoutilitară condusă de un bărbat, de 33 ani. În urma verificărilor sumare, în habitaclul autoutilitarei, polițiștii au descoperit o ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2011, 12:56
(8588 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Giurgeni pește


Slobozia: 5 tone de fier vechi, confiscate

Peste 5 tone de fier vechi au fost confiscate de polițiștii slobozeni, joi, 14 iulie. Mașina a fost oprită în trafic, în apropierea municipiului, iar șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2011, 12:56
(7479 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Un șofer de scuter, victima unui accident

Miercuri, 13 iulie, între Amara și Grivița s-a produs un accident de circulație. Vina aparține conducătorului unui scuter ce a intenționat să-și schime direcția de mers către stînga fără să vadă că din ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2011, 15:15
(8176 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara accident


Bărcănești: Cu cuțitul în centrul satului

Polițiștii din Bărcănești au prins miercuri, 13 iulie, un individ de 31 ani din localitate care se afla în centrul comunei și purta asupra sa un cuțit. Bărbatul a fost luat de polițiști și dus la Postul ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2011, 15:14
(8827 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Șofer băut, la volan

Joi, 14 iulie, în jurul orelor 02,20, polițiștii din Țăndărei au oprit în trafic un autoturism condus de un tînăr, de 24 ani, din județul Brăila. Pentru că șoferul mirosea a alcool, polițiștii l-au testat ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2011, 15:14
(6120 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Șofer băut, autor al unui accident

S-a urcat băut la volan și a provocat un accident rutier. Este vorba despre un bărbat, de 55 ani, din comuna călărășeană Borcea. Polițiștii feteșteni au fost sesizați despre producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2011, 14:04
(5656 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Ialomița: Filtre rutiere în trafic

Șase filtre de polițiști au monitorizat traficul pe șoselele ialomițene, marți, 12 iulie. Scopul principal al polițiștilor rutieri l-a constituit combatere neregulilor din trafic. În cadrul acțiunii polițiștii ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2011, 14:03
(5690 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Lemne confiscate de polițiști

Timp de 3 ore, polițiștii din Săveni și Sudiți au desfășurat pe raza celor două localități o acțiune pe linia transporturilor ilegale de lemn. În timpul verificărilor, polițiștii au legitimat peste 40 de ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2011, 14:02
(7373 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Hoț prins de polițiști

Un tînăr de 19 ani este acuzatul principal în cazul unui furt din gospodăria unui cetățean din Borănești. Un bărbat, de 57 ani, a reclamat polițiștilor că dintr-o anexă a gospodăriei i-au dispărut mai multe ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2011, 14:01
(8342 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Borănești furt


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2011, 13:21
(4888 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Începe titularizarea cadrelor didactice

Miercuri, 13 iulie, cadrele didactice vor susține examenul de titularizare. Concursul va fi organizat la Liceul Pedagogic din Slobozia. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, pentru cele 121 de posturi ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2011, 13:18
(9499 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Hoață minoră, prinsă la furat din magazin

O adolescentă de 16 ani este cercetată penal pentru «furt calificat» după ce a furat dintr-un magazin. Poliția Țăndărei a fost sesizată de un vînzător din localitate despre faptul că i-a fost furată o sumă ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2011, 13:16
(7443 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Țăndărei furt


Munteni Buzău: Fără permis și băut, la volan

Luni, 11 iulie, agenții Postului de Poliție Munteni Buzău au oprit în trafic pentru control un autoturism. Mașina era condusă de un tînăr, de 27 ani, din Grindu, care nu poseda permis de conducere. Mai ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2011, 13:13
(11028 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil pe bicicletă, accidentat

Un copil de 13 ani, pe o bicicletă, a încercat să traverseze strada neregulamentar și a fost lovit de o mașină. S-a întîmplat marți, 12 iulie, la Fetești. Incidentul s-a petrecut din cauza imprudenței copilului ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2011, 13:10
(7077 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


APIA Ialomița: Crescătorii de bovine pot solicita «prima pe exploatație»

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean Ialomița, informează că, în perioada 15 iulie-31 august 2011, crescătorii de bovine pot solicita Plata Națională Directă Complementară ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2011, 13:08
(6984 vizualizări - 0 comentarii)


Platonești: «Șofer» beat și fără permis a acroșat cu mașina doi tineri. Și a fugit de la locul accidentului!

Un «șofer» beat și fără permis a accidentat două persoane din Platonești, ulterior fugind de la locul accidentului. Incidentul s-a produs în timp ce un grup de pietoni circula pe partea stîngă a părții ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2011, 16:38
(8083 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A furat o mașină, a lovit-o și a abandonat-o

Un bărbat de 56 ani a reclamat polițiștilor că mașina proprietate personală i-a fost furată de pe o stradă din Fetești. În mai puțin de 24 de ore, polițiștii l-au prins pe autor, acesta fiind un tînăr, ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2011, 16:19
(6837 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Prinsă la volan fără a avea carnet

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 8 iulie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune vizînd ordinea publică în comunele Coșereni, Borănești și Bărcănești. În cadrul activităților, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2011, 16:16
(7741 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Baruri controlate de polițiști

Barurile slobozene au fost ținta a peste 30 de polițiști și jandarmi, duminică, 10 iulie, în intervalul orar 0,00-3,00. Aceștia au controlat 6 baruri și două săli de jocuri de noroc, legitimînd 120 de persoane ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2011, 16:15
(7330 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
WC-ul din fundul curții în «Înțelegerea» dintre antreprenorul general și subcontractor lasă Slobozia fără creșa «nZEB» Gigel în «Înțelegerea» dintre antreprenorul general și subcontractor lasă Slobozia fără creșa «nZEB» Nela în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! nick în 1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026 Vali în «Înțelegerea» dintre antreprenorul general și subcontractor lasă Slobozia fără creșa «nZEB» contribuabil în Cum se «prăjesc» banii publici sau zile de dezmăț pentru localitățile ialomițene blog sud-est în Drumul de legătura dintre «Podul lui Mihăilă» de peste râul Ialomița și DN2A, asfaltat Cetățean în Ialomița a înregistrat aproximativ 1000 de cazuri de «abuz», «neglijență» sau «exploatare» a copiilor Ion în Ialomița a înregistrat aproximativ 1000 de cazuri de «abuz», «neglijență» sau «exploatare» a copiilor apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 Elena în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Andrei în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Clara în Judecătorii ialomițeni au depășit termenul legal pentru redactarea a 6700 de hotărâri @sorinb în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Un justițiabil în Judecătorii ialomițeni au depășit termenul legal pentru redactarea a 6700 de hotărâri Carcotas în Distrugerea canalelor de irigații din Sfântu Gheorghe îmbracă «formă penală» Nicușor în Cum se «prăjesc» banii publici sau zile de dezmăț pentru localitățile ialomițene sorinb în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Movila în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița cetatean în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...