Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

anunț concurs

În conformitate cu prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul Sănătății, cu modificările și completările ulterioare și ale OMS nr. 284/2007, privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a concursurilor/examenelor pentru ocuparea funcțiilor specifice comitetului director din spitalele publice, modificat de art. 1 din OMS nr. 954/2017, Spitalul Județean de Urgență Slobozia, cu sediul în Slobozia, strada Decebal, nr. 3, jud. Ialomița, organizează concurs/examen pentru ocuparea funcției specifice comitetului director al unității, după cum urmează:
-1 post de director financiar contabil
La concurs/examen se pot înscrie candidații care îndeplinesc, cumulativ, criteriile generale și specifice:
Criterii generale:
a) au domiciliul stabil în România;
b) nu au fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care i-ar face incompatibili cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
c) au o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
d) nu au vârsta de pensionare, conform prevederilor legale în vigoare.
Criterii specifice pentru postul de director financiar contabil:
1. sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în profil economic;
2. au cel puțin 2 ani vechime în specialitatea studiilor.
Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conțină următoarele documente:
a) cererea de înscriere;
b) copie de pe actul de identitate;
c) copie de pe diploma de licență sau de absolvire, după caz;
d) curriculum vitae;
e) adeverința care atestă vechimea în muncă sau în specialitatea studiilor, după caz;
f) cazierul judiciar;
g) declarația pe propria răspundere că nu a desfășurat activități de poliție politică, așa cum este definită prin lege;
h) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
i) proiectul de specialitate;
j) taxa de participare în valoare de 400 lei.
Publicația de concurs, tematica pentru testul grilă de verificare a cunoștințelor și temele pentru proiectul/lucrarea de specialitate se găsesc pe site-ul unității noastre ww.spitalslobozia.ro sau la Serviciul RUNOS, str. Decebal, nr. 3, tel 0243 21 21 30, int. 234.
Calendarul de desfășurare a concursului/examenului
-22.09.2021, orele 16,30 -Termenul limită de înscriere a candidaților (de luni până joi, orele 8,00-16,30, vineri orele 8,00-14,00);
-30.09.2021, orele 10,00-Susținerea testului-grilă/lucrare scrisă de verificare a cunoștințelor din legislația specifică postului;
-05.10.2021, orele 9,00-Susținerea proiectului de specialitate pe o temă din domeniul de activitate a postului;
-05.10.2021, orele 13,00-Interviul de selecție.

7 Septembrie 2021, 11:25 (2210 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 01 Iul 2026
254 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: O nouă ediție a «Magiei Culorilor»

Direcția Educație, Cultură și Tineret a Primăriei Slobozia și Consiliul Local al Tinerilor Slobozia anunță o nouă ediție a evenimentului «Magia Culorilor». Manifestarea, intrată deja în tradiția orașului ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2022, 12:10
(13516 vizualizări - 0 comentarii)


Focar de Pestă Porcină Africană la Căzănești

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, că la data de ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2022, 12:00
(21712 vizualizări - 0 comentarii)


Descinderi ale mascaților în Slobozia, Amara și Babadag

Descinderi ale mascaților în Slobozia, Amara și Babadag

În dimineața zilei de marți, 7 iunie a.c., polițiștii IPJ Ialomița efectuează 10 percheziții domiciliare, în municipiul Slobozia și orașul Amara din județul Ialomița și orașul Babadag, din județul Tulcea ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2022, 10:50
(12490 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: O nouă emisiune «FIDELIS» de Titluri de Stat pentru populație

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, în perioada 6-21 iunie 2022, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2022, 16:50
(14053 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Luni, 6 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27186, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de duminică, 5 iunie ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2022, 16:35
(1817 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Urziceni și Slobozia

Accidente la Urziceni și Slobozia

Vineri, 3 iunie a.c., în jurul orelor 14,30, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2022, 14:35
(12941 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A luat foc un stâlp de electricitate

Sâmbătă, 4 iunie a.c., un echipaj de pompieri din Țăndărei a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu produs la un stâlp de electricitate în Țăndărei. Au ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2022, 14:20
(11180 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: Trei minori și trei adulți, victime ale unui accident rutier

Andrășești: Trei minori și trei adulți, victime ale unui accident rutier

Duminică, 5 iunie a.c., pompierii din Slobozia au intervenit pentru acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs pe raza localității Andrășești. În evenimentul rutier au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2022, 19:00
(14779 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Duminică, 5 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27186, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 4 iunie ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2022, 16:20
(2040 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Sâmbătă, 4 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27186, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de vineri, 3 iunie ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2022, 16:50
(2049 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Vineri, 3 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27186, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de joi, 2 iunie a ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2022, 16:15
(1830 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 1548 de candidați înscriși la Bacalaureat 2022

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, în prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2022, în județul nostru vor participa 1548 de candidați. 1361 dintre aceștia sunt din promoția curentă, iar ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2022, 15:30
(19469 vizualizări - 0 comentarii)


Protopiatul Slobozia: Concurs de artă religioasă dedicat preșcolarilor

Protopiatul Slobozia: Concurs de artă religioasă dedicat preșcolarilor

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, joi, 2 iunie 2022, la Centrul Cultural «Ionel Perlea», Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Grădinița cu Program ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2022, 15:00
(18864 vizualizări - 0 comentarii)


Asociația Producătorilor de Porumb din România: Târgul Național «FarmConect România», 9-11 iunie 2022, Slobozia

Au rămas mai puțin de 2 săptămâni până la deschiderea oficială a Târgului Național «FarmConect România», ce va avea loc în perioada 9-11 iunie 2022 în inima Bărăganului, la Slobozia. Asociația Producătorilor ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2022, 12:05
(2694 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna iunie 2022

Începând de azi, 2 iunie a.c., românii pot investi în Titlurile de Stat «TEZAUR», cu maturități de 1 și 3 ani și dobânzi anuale de 7,2% și 7,8%. Titlurile de Stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2022, 18:50
(37365 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: A fost prelungită perioada de acordare a indemnizației în cazul reducerii timpului de lucru

În Monitorul Oficial nr. 536/31.05.2022 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 73 pentru completarea OUG nr. 132/2020, privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2022, 18:00
(18528 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Joi, 2 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27186, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de miercuri, 1 iunie ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2022, 16:15
(4914 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Miercuri, 1 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27183, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de marți, 31 mai ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2022, 16:15
(2387 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Focare de leucoză enzootică bovină identificate pe raza județului

Potrivit unui comunicat de presă al Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, la data de 31.05.2022, pe raza județului Ialomița evoluează 4 focare de leucoză enzootică bovină ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2022, 19:20
(12331 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Marți, 31 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27183, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de luni, 30 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2022, 16:20
(2741 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 3,89%, rata șomajului înregistrat în luna aprilie 2022

La sfârșitul lunii aprilie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3626 șomeri (din care 1660 femei), rata șomajului fiind de 3,89%, cu 0,71% sub ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2022, 14:30
(10876 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de 17 milioane de lei pentru sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează prin Centrele Județene plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2022, 13:45
(10544 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 276 de dascăli înscriși la Examenul de Titularizare 2022

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, «în data de 13 iulie 2022 se va desfășura proba scrisa a concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 20:20
(12005 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursare de TVA de peste 4,99 milioane de lei în aprilie 2022

Administrația Județeana Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în aprilie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de 4,99 milioane de lei. Totodată ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 18:20
(12932 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Ordine de protecție provizorii, emise de polițiști pentru «violență în familie»

Polițiștii ialomițeni au emis în ultimele 48 de ore, două ordine de protecție provizorii, pe numele a doi bărbați de 34 și 42 de ani. În primul caz, sâmbătă, 28 mai a.c., în jurul orei 11,00, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 18:10
(12578 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestați pentru «conducere fără permis» și «furt calificat»

Vineri, 27 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Ion Roată au depistat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Alexeni, pe numele căreia instanța a emis un mandat de executare a pedepsei ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 17:55
(4016 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

Ultima zi din cadrul evenimentului național «Săptămâna Prevenirii Criminalității» a fost dedicată prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului și, în mod special, siguranței rutiere. Astfel, vineri 2 ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 17:50
(10656 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Luni, 30 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27180, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de duminică, 29 mai a ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 16:35
(2431 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Peste 123000 de chestionare completate la nivelul județului Ialomița

În intervalul 14.03-27.05.2022 al perioadei de autorecenzare și autorecenzare asistată pentru Recensământul Populației și Locuințelor la nivelul județului Ialomița au fost completate 123785 de chestionare ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 16:05
(16007 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident cu două victime

Slobozia: Accident cu două victime

Sâmbătă, 28 mai a.c., în jurul orei 9,30, pompierii au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în Slobozia. În eveniment a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat în afara părții ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 14:10
(13487 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ultimele comentarii
Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 SeGeRistu în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării Curiosul în «Motorul» economic privat al Ialomiței alegator în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență KOMUNIKATOR în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Mary în «Motorul» economic privat al Ialomiței Slabu în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Cetatean3 în «Motorul» economic privat al Ialomiței @boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cetatean 2 în «Motorul» economic privat al Ialomiței Cetatean în «Motorul» economic privat al Ialomiței Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...