Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Tașa, eroul tălmaci care s-a întors acasă după 78 de ani

Tașa, eroul tălmaci care s-a întors acasă după 78 de ani

Tașa Sărăcăceanu a fost translator în Al Doilea Război Mondial. A rămas prizonier la Stalingrad, în 1943. Și nimeni n-a mai știut de el până anul trecut, când Ambasada Rusiei a făcut publice numele a peste 20000 de soldați luați prizonieri în lagărele de concentrare. Atunci Tașa s-a întors acasă. Iar sâmbătă, 18 sep­tembrie 2021, familia Sărăcăceanu a chemat preotul să-i citească la mormânt, pentru liniștea sufletului lui Tașa Năstase, eroul tălmaci.

Tașa a ajuns acasă Unul dintre cavourile familiei Sărăcăceanu e în inima cimitirului din Bora, pe una din aleile vechi... Tot acolo, pe crucea alor lui, cei rămași în viața i-au gravat numele sub cel al fratelui și au chemat preotul pentru o litie. Preotul cântă pentru liniștea robului lui Dumnezeu Tașa Năstase Sărăcăceau. Iar viii îl pomenesc deși nu l-au cunoscut niciodată în carne și oase, ci doar din fotografia pe care a lăsat-o în urmă când a plecat tălmaci pentru armata română pe frontul de la Răsărit. Tașa a trăit în Cadrilater până la 11 ani și când a venit în România știa vorbi și rusește, și bulgărește, și turcește. Și a învățat și românește. Iar în ’39, când a venit războiul, și-a luat frații și a plecat cu ei pe front. Ceilalți doi s-a întors... Unul întreg, altul cu o mână beteagă, rănit în carnagiul de la Oarba de Mureș. Numai el a rămas prizonier la Stalingrad. Avea 25 de ani și lăsase acasă nevastă tânără. Și timp de 78 de ani, până în 2020, când Ambasada Rusiei a publicat lista desecretizată a peste 20000 de soldați luați prizonieri pe frontul de la Stalingrad, ai lui l-au așteptat... L-au pomenit în șoaptă cât au fost comuniștii, căci pentru ei soldații români de pe frontul de Răsărit erau criminali de război, au vrut să-l creadă rămas în Rusia, când s-au întors soldații din lagărele Siberiei, prin ’56 și i-au păstrat amintirea după ce bunica lor și mama lui Rașa, Chirața Sărăcăceanu, s-a stins în 1967 cu numele lui pe buze.

Chirața l-a așteptat până la 92 de ani Tașcu Sărăcăceanu îi e nepot lui Tașa. E băiatul celuilalt frate, rămas beteag la Oarba de Mureș unde artileria română a făcut întâi prăpăd printre ai noștri... Nu l-a cunoscut pe Tașa, dar îi poartă numele. Și și-o amintește ca acum pe Chirața: «L-a așteptat până a murit, la 92 de ani... La început se mulțumea că rugăciunile. Apoi, ca să nu se lase doborâtă de dorul și grija lui, chema țigăncile să-i ghicească. Și țigăncile îi spuneau ce ne spun tuturor. Ba că a rămas în Siberia, ba că s-a măritat c-o rusoaică din Kazakstan, ba că nu-l lasă rușii să vină... Chirața ofta și le dădea câte o bucată de brânză, că aveau copii mulți și îi era milă de ei. Până într-o zi când una dintre ele i-a spus că Tașa o să vină când o să moară ea. Pe asta a crezut-o, că trebuia și ea să se agațe de un gând. Când a murit, în ’67, noi eram elevi de liceu și l-a chemat pe tata la capătâiul ei. Era lucidă și înainte să închidă ochii i-a spus că pleacă împăcată pentru că acum știe că Tașa o să vină acasă...». Dar Tașa nu a venit, iar comuniștii au mai stat 23 de ani. Au rămas însă ei, nepoții și nepoatele, verii și verișoarele. Și fiecare dintre ei l-a pomenit și l-a purtat în gânduri așa cum s-a pozat alături de bărbații familiei. Anul trecut, când s-au desecretizat listele cu soldații, au aflat că a murit în lagăr, la 2 luni după ce l-au luat prizonier rușii. Și că acum trupul lui e într-unul dintre mausoleele rusești destinate soldaților străini căzuți pe front. Dar ce folos, dacă sufletul lui n-are parte de liniște...

Eroii nu mor niciodată
Și uite-așa, pentru liniștea sufletului lui Tașa, întors acasă după 78 de ani, au făcut slujba de sâmbătă. După datinile locului, legea bisericii și obiceiuri numai de femei știute.  Doamna Haida Stere e una dintre ele. Iar povestea ei spune povestea lui Tașa dintr-o perspectivă pe care numai femeile o pot vedea: «Poza e din ziua nunții lui... Era frumos Tașa, toată lumea știe! Și noi am crescut știind asta, deși nu l-am cunoscut niciodată. Tașa a fost mereu cu noi... Țin minte că bunicul și bunica povesteau că ultima oară l-au văzut la Odessa. I-a chemat să îl vadă pentru că auzise că o să-l trimită în Siberia, să tăl­măcească acolo, pentru armată. El nu avea școală, dar avea darul ăsta de a vorbi în limbi stăine. Era destupat la minte... Iar părinții noștri ne-au cultivat dragostea asta pentru el și ne-au spus că a fost un om bun și curajos. Un erou!». Sufletul lui Tașa tălmaciul, unul dintre eroii neștiuți ai celui De Al Doilea Război Mondial, și-a găsit liniștea în cimitirul de la Bora. Și asta se întâmplă pentru că ai lui i-au păstrat vie amintirea 78 de ani, din generație în generație. De-acum însă, ne-a venit nouă rândul să-l cinstim și să nu-l uităm. Bine ai venit acasă, Tașa!

26 Septembrie 2021, 13:20 (14071 vizualizări - 5 comentarii)

Comentariile cititorilor:


ion:
(1 Octombrie 2021, 22:49)
frumos articol
Cetatean:
(27 Septembrie 2021, 15:18)
Adevarata lectie de istorie si credinta
elena:
(27 Septembrie 2021, 12:03)
Si noi avem o situatie asemanatoare. Un unchi a cazut pe front ,dar in vest si acum l-am gasit pe liste si cautam sa gasim procedura de repatriere.Tatal meu a fost ranit la Cotul Don si a ramas infirm de mana stanga.Bunicii au ridicat in cimitir cruce,au facut pomeniri dar fara oseminte,au simtit ca nu mai este ,au dus cu ei aceasta cruce cat au trait. Fie-le tarana usoara! Dumnezeu sa-i odihneasca,sunt eroii nostri.
Ionut:
(26 Septembrie 2021, 23:54)
Frumoasa relatare! Poate de cate o poveste de genul avem nevoie noua generatie pentru a ne da seama ce inseamna cu adevarat greutatile in viata si a aprecia mai mult ce ne da Cel de Sus !
Maria:
(26 Septembrie 2021, 22:37)
O lacrimă de admirație.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
253 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere

Acțiunile polițiștilor rutieri din ultimele 24 de ore au vizat atît depistarea și sancționarea cu fermitate a celor care nu respectă regulile de circulație, cît și asigurarea unui trafic fluent.
Astfel ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:28
(15510 vizualizări - 0 comentarii)


Pistol cu aer comprimat, deținut ilegal

Miercuri, 17 martie a.c., cadrele Serviciului Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase, în timpul desfășurării unei acțiuni pentru depistarea persoanelor care dețin arme fără a avea acest drept, au identificat ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:26
(27854 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Poliției Române, sărbătorită de polițiștii ialomițeni în mijlocul cetățenilor

Sărbătorită în fiecare an la data de 25 martie, Ziua Poliției Române va fi marcată la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița printr-un program de activități de apropiere a cetățeanului ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:16
(16218 vizualizări - 0 comentarii)


Un singur ialomițean selectat pentru muncă în agricultură în Marea Britanie

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a organizat în data de 18 februarie 2010, la Bistrița, o selecție de persoane pentru muncă în agricultură în Marea Britanie, selecție în cadrul căreia au ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:10
(19023 vizualizări - 0 comentarii)


Persoană imobilizată într-un scaun cu rotile, transportată de pompieri

În cursul zilei de miercuri, 17 martie a.c., pompierii din cadrul Detașamentului Slobozia s-au deplasat, la solicitarea Serviciului de Ambulanță, pe strada M. Eminescu din localitate pentru a transporta ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:05
(19881 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o firmă din Slobozia

Miercuri, 17 martie 2010, în jurul orei 15.10, la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost anunțată izbucnirea unui incendiu la sediul unei firme din Slobozia. Pompierii militari s ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2010, 16:05
(16207 vizualizări - 0 comentarii)


L-a tîlhărit în scara blocului

Un tînăr în vîrstă de 26 de ani, din Slobozia, recidivist, a fost încarcerat în arestul Inspectoratului în cursul zilei de marți, 16 martie a.c., după ce instanța a emis pe numele său un mandat de arestare ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 17:12
(18334 vizualizări - 0 comentarii)


Cristina Pocora: «Dormiți liniștiți, Guvernul Boc veghează la banii dumneavoastră!»

Cristina Pocora: «Dormiți liniștiți, Guvernul Boc veghează la banii dumneavoastră!»

«Guvernul Boc s-a transformat într-un FNI. Toți băgăm bani în el, cîștigă, însă, doar cine trebuie!» își începe pledoaria de opozant deputatul PNL Cristina Pocora. «Guvernul Boc, însă, ca un adevărat F ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 14:18
(16577 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Ungaria, identificat de polițiștii ialomițeni

Autoturism furat din Ungaria, identificat de polițiștii ialomițeni

Marți, 16 martie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de rutină pe raza municipiului Slobozia, ocazie cu care a fost depistat în trafic un autoturism ce figura furat din Ungaria. Mașina, condusă ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 13:31
(28094 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr din Ograda, încarcerat

Marți, 16 marti, polițiștii din Ograda au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Infractorul, un tînăr de 25 de ani, din localitatea Ograda, are de executat o pedeapsă cu privare ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 13:27
(18380 vizualizări - 0 comentarii)


A dat cu căruța peste un copil

Marți, 16 martie a.c., Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată despre faptul că pe drumul comunal din Bordușani s-a produs un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a unui minor de 7 ani. ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 13:27
(18547 vizualizări - 0 comentarii)


Tînărul acuzat de comiterea a șase infracțiuni, arestat

Bărbatul de 30 de ani, reținut de polițiști luni, 15 martie a.c., pentru comiterea a șase infracțiuni, a fost prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Fetești cu propunere de arestare preventivă. ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 13:26
(17504 vizualizări - 0 comentarii)


Radieri, dizolvări și suspendări de firme pe bandă rulantă

Criza economică continuă într-un ritm alarmant să elimine societățile comerciale din viața economică a județului. Unul dintre principalele efecte ale acestui fenomen incontrolabil este o rată a șomajului ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 11:28
(25290 vizualizări - 0 comentarii)


Sfîrșit de săptămînă încărcat de evenimente culturale

Palatul Copiilor din Slobozia găzduiește, la finalul săptămînii, respectiv în perioada 20-21 martie a.c., un inedit eveniment cultural. «Francofolies 2010»-concurs județean de teatru francofon, concurs ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 10:18
(22648 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși în flagrant la furat de fier vechi

La începutul săptămînii, luni, 15 martie 2010, Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată, prin 112, de un bărbat, paznic la o firmă din localitate, despre faptul că în zona unei foste societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 09:12
(19780 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis, la volan

Luni, 15 martie a.c., polițiștii feteșteni au depistat un tînăr, de 18 ani, din Călărași, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, deși nu poseda permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 07:28
(22831 vizualizări - 0 comentarii)


Minori, infractori de ocazie

Polițiștii orașului Țăndărei au identificat pe șoseaua București, din localitate, doi minori, de 11, respectiv 14 ani, care se deplasau cu un atelaj hipo. După oprirea și verificarea atelajului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2010, 06:22
(20671 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 18:29
(17534 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 18:18
(14834 vizualizări - 0 comentarii)


170 de locuri pentru arma «pompieri»

Ministerul Administrației și Internelor lansează programele de promovare, recrutare și selecționare a candidaților pentru admiterea în instituțiile militare de învățămînt. Începînd cu data de 15 martie ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 13:18
(15211 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Sărulești-Călărași

Efective din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, ale posturilor de poliție limitrofe, precum și cele ale Serviciului Intervenție Rapidă Ialomița și Inspectoratului de Poliție al Județului Călărași au ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 11:16
(15818 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal, confiscate

Polițiștii au acționat în cursul zilei de luni, 15 martie a.c., în vederea depistării celor care dețin ilegal arme. Astfel, au fost depistați doi bărbați, în vîrstă de 34, respectiv 24 de ani, ambii din ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 10:42
(15430 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr cu șase infracțiuni la activ, reținut de polițiști

În cursul zilei de luni, 15 martie a.c., polițiștii ialomițeni au dispus reținerea pe bază de ordonanță pentru 24 de ore a unui bărbat în vîrstă de 30 de ani, din comuna Sudiți, acuzat de comiterea a șase ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 10:18
(13451 vizualizări - 0 comentarii)


Prins în flagrant la furat

Sâmbătă seara, 13 martie a.c., în jurul orei 19.00, o echipă de siguranță publică mixtă, formată dintr-un polițist și un jandarm, a surprins, în flagrant, un bărbat în vîrstă de 31 de ani, din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 10:16
(17611 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Bordușani, identificați

Trei tineri în vîrstă de 17, 19 și 20 de ani, toți din comuna Bordușani, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați de comiterea a două furturi din curțile locuințelor a doi consăteni ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 09:23
(16412 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune preventivă la Urziceni

Polițiști din Urziceni au participat sîmbătă, 13 martie a.c., la o acțiune preventivă desfășurată pe raza municipiului. Acțiunea s-a desfășurat în intervalul orar 8.00-12.00, polițiștii controlînd 23 autovehicule ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 08:42
(15876 vizualizări - 0 comentarii)


15 tone deșeuri feroase, confiscate la Fetești

Sâmbătă, 13 martie a.c., în jurul orei 8.00, o echipă de siguranță publică aflată într-un filtru rutier instituit pe Strada Călărași din Fetești a oprit, pentru control, un autotractor cu remorcă în care ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 08:12
(14377 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente de la băutură

Sâmbătă, 13 martie a.c., în jurul orei 19.45, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată prin 112, despre un accident rutier petrecut pe raza comunei Făcăeni. Polițiștii deplasați la fața locului au efectuat ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 07:12
(18038 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste un miliard de la Poliția Rutieră

Avînd în vedere numărul mare al accidentelor rutiere produse în ultima perioadă, Poliția Rutieră a derulat în acest week-end acțiuni ce au avut drept scop determinarea participanților la trafic de a conștientiza ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2010, 06:48
(14720 vizualizări - 0 comentarii)


Săbii ninja, bâte și cuțite, depistate în două mașini la Slobozia

Săbii ninja, bîte și cuțite, depistate în două mașini la Slobozia

În după-amiaza zilei de luni, 15 martie a.c., efective ale Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Rutier, Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban Slobozia și Serviciului de Intervenție ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 18:11
(14813 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...