Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Răsaduri» de marijuana, în solarul din curte

La Cosâmbești

«Răsaduri» de marijuana, în solarul din curte

Un tânăr de 19 a fost arestat preventiv la solicitarea procurorilor DIICOT din Slobozia sub acuzația de «trafic de droguri». Anchetatorii susțin faptul că acesta deținea o plantație de marijuana în solarul de roșii pe care părinții săi îl amenajaseră în gospodărie, la Cosâmbești. Cercetările în acest dosar sunt în desfășurare, potrivit unor surse judiciare.

Verificări în curs Tânărul de 19 ani, din Cosâmbești, era de mult timp în vizorul organelor judiciare din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Slobozia. Acesta era acuzat de faptul că introducea în România droguri de mare risc, pe care le procura din țări din zona de Vest a Europei. În timpul investi­gațiilor, procurorii au descoperit faptul că, pe lângă drogurile aduse în țară, acesta vindea și marijuana. Astfel, anchetatorii au descoperit o adevărată plantație în gospodăria părinților tânărului. Cultura de marijuana era înființată în solarul de roșii. În urma investigațiilor, procurorii DIICOT din Slobozia au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a tânărului de 19 ani. Judecătorii Tribunalului Ialomița au admis solicitarea procurorilor, iar tânărul se află în prezent arestat pentru 30 de zile în cadrul Centrului de Arest și Reținere al IPJ Ialomița. Ancheta este însă în plină desfășurare, procurorii urmând să stabilească întreaga situație de fapt și să descopere cum a reușit să înființeze inculpatul cultura de marijuana și, mai mult decât atât, cum a reușit să introducă în România drogurile procurate de peste hotare.

7 Octombrie 2021, 11:10 (5129 vizualizări - 6 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Primaru:
(8 Octombrie 2021, 23:43)
A mai luat unul din gimbasani și ala tot cu asa cv se ocupa e la bulau de 2 sapt nu mai era nimeni ca el mare smecher cu aer de interlop tras pe nas de nu aveam liniște în casa de el și hoarda lui de gaozari ,,ADI PRAHOVEANU traficantul din GIMBSANi va aduna ăștia pe toti
Corcodel de la Dumitresti:
(8 Octombrie 2021, 23:33)
CASAMBESTI MANDRIA TARII, STA PATRULA-N COLTU GARII!  Ce gara, ce patrula, ca sunt saraci ca noi di la Dumitresti, au ei un conac care nu este a lor, dar tractoristi si calareti de iepe sterpe, cu amante foarte sirete, au spalat banii la greu. Baietul asta, a vrut sa se opuna sistemului, voi promiteti si nimic, la patru ani, iar promiteti si nimic. Aceleasi strazi, acelasi jeg cand ploua, aceasi zapada de metri, cand vine viscolul. Ei, o rezolva simplu, inchid drumul, trei zile o saptamana. Dar NOI RAMASI INTRE NAMETI, IN JEG SI GLADA, CE MANCAM, CA SUNTEM DEPENDENTI DE SLOBOZIA, TRANSPORT SI FABRICATIE.  Asa ca tanarul asta de 19ani, a reinventat dupa savantii lui hitler, din 1943(canepa indiana tocata si fumata, te face sa uiti de foame 24h, in doze echibrate) Americanii cu frunza de COCA, IN VIETNAM, COREA( in Afganistan, au cam ramas cu hanusul deflorificat definitiv si irecuperabil, de talibanii cu mataranga neunsa cu ulei de TRNSMISIE (TOTAL,OMV,REPSOL,MOL,SOL,COR, etccccc!) Baiatul asta a incercat la AJOFM, in pria faza, a auzit la TV, reclama aia idioata, facuta de o idioata: -NU MAI TAIA FRUNZA LA CAINI, VINO LA AJOFM IALOMITA, SIGUR VOR GASI CEVA POTRIVIT PENTRU TINE. Canci, post dat, canci servici! A devenit omul INTREPRINZATOR AUTONOM! Nu este nici o diferenta intre el, senatorul XXX, deputatul YYY, sau presedintele ZZZ. PE  EL L-AU PRINS, PE AIA NUMAI CAND VREA SEFUUUUU, DAR TOTI SUNT LA FEL-----PENALI DE OCAZIE!  Pentru spalaturi de imagine, de realizari sau SUCCESE!
Nutii spaima Constitutii:
(8 Octombrie 2021, 21:11)
Anicuto' tu stiai ?! Si n'ai zis nimic ??? :))) Pai daca citeste dom' procuror ce ai scris .... mergi la complicitate. Si mare minune ca tanarul sa scape dar tu nu .... ca asa e justitia la noi....
Rac:
(8 Octombrie 2021, 13:23)
Dacă și taranoii ăștia au ajuns traficanți...e clar ce societate avem :)))
Emilia:
(7 Octombrie 2021, 23:48)
Băi, am zis că roșiile astea de Cosambesti,au ceva aparte.
Ana:
(7 Octombrie 2021, 22:54)
Avea pe naiba.plantatie avea 1 sărăcie de planta și aia după net..în fine

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
257 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 8 decembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua Maia din localitatea Fierbinții de Jos. Astfel ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2025, 14:50
(5438 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiuni ale polițiștilor pentru creșterea siguranței în școli

Urziceni: Acțiuni ale polițiștilor pentru creșterea siguranței în școli

În cursul zilei de miercuri, 3 decembrie 2025, polițiștii din Urziceni, împreună cu polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurată o acțiune pentru creșterea siguranței ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2025, 13:50
(8054 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru cererile inițiale de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) primește, până la data de 15 decembrie 2025 inclusiv, cererile inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2025, 10:15
(10059 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna noiembrie 2025

IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna noiembrie 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 580 de misiuni de ordine publică, dintre care 20 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 13:00
(14744 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Centrele autorizate pentru testarea cărnii de porc

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cetățenii cu privire la efectuarea examenului trichineloscopic pentru carnea provenită din sacrificări tradiționale î ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 11:00
(7286 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii octombrie 2025

La sfârșitul lunii octombrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4485 de șomeri (din care 2168 erau femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 10:00
(5344 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center, pus la dispoziția clienților RAJA Constanța, vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale beneficiarilor. Serviciul funcționează ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 09:25
(3261 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor privind subvenția la motorină 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură primește, până la data de 22 decembrie 2025 inclusiv, Cererile de acord pentru finanțare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 09:00
(26210 vizualizări - 0 comentarii)


ANUNȚ

Telefoanele și faxurile Tribunalului Ialomița și ale Judecătoriei Slobozia sunt indisponibile pentru o perioadă nedeterminată din cauza unei probleme la furnizorul de servicii. 
 Vă puteți adresa instanțelor la adresele de e-mail:

- [email protected] (Tribunalul Ialomița) 

- [email protected] (Judecătoria Slobozia) 

De asemenea, puteți să vă adresați și la sediul celor două instanțe. 

Vă mulțumim pentru înțelegere!

3 Decembrie 2025, 15:30


IPJ Ialomița: Băuți la volan

Duminică, 30 noiembrie a.c., aproape de miezul nopții, polițiștii au depistat un bărbat, de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua București-Constanța, din Slobozia, deși s-ar ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2025, 15:25
(6924 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 260 mii de lei, 24 permise reținute, 36 certificate de înmatriculare retrase

În perioada 29 noiembrie-1 decembrie 2025, polițiștii ialomițeni au fost solicitați să intervină la 249 evenimente, 229 dintre acestea fiind sesizate prin intermediul Sistemului Național Unic pentru ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2025, 15:20
(8323 vizualizări - 0 comentarii)


APIA finalizează plățile în avans pentru Campania 2025: peste 957,455 milioane de euro ajung în conturile fermierilor!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță finalizarea procesului de autorizare la plată pentru plățile în avans aferente Campaniei 2025, care se desfășoară anual în ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2025, 10:40
(9148 vizualizări - 0 comentarii)


Casieriile RAJA Constanța vor fi închise luni, 1 Decembrie 2025!

RAJA Constanța aduce la cunoștința consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 1 decembrie 2025, cu ocazia Zilei Naționale a României, casieriile ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2025, 14:25
(5866 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Camion încărcat cu uree, în flăcări lângă Stația de Taxare Fetești

ISU Ialomița: Camion încărcat cu uree, în flăcări lângă Stația de Taxare Fetești

ISU Ialomița informează cu privire la faptul că în dimineața zilei de joi, 27 noiembrie 2025, un camion încărcat cu 24 tone de uree a luat foc. Incendiul s-a produs în zona Stației ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2025, 09:30
(18061 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 63,64 milioane de lei în perioada ianuarie-octombrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-octombrie 2025, conform selecției naționale, TVA în cuantum ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2025, 12:50
(6224 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite miercuri, 26 noiembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Principală din localitatea ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2025, 12:25
(831 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier

Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier

Marți, 25 noiembrie 2025, în zona Mânăstirii «Sfinții Voievozi» din Slobozia s-a produs un grav accident de circulație, în care au fost implicate 3 autoturisme. În ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 14:30
(10644 vizualizări - 0 comentarii)


2436 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-octombrie 2025

În perioada ianuarie-octombrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2436 persoane ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 13:40
(3903 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 1,543 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-octombrie 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de peste ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 11:55
(8584 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Slobozia și Andrășești

În cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au fost puse în executare două ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 13:40
(8747 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Reținut pentru «tâlhărie»

Polițiști au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, un tânăr de 33 ani, din Perieți, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de «tâlhărie». În fapt, din materialul ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 13:00
(2329 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Tineri reținuți pentru încălcarea Codului Rutier

Joi, 20 noiembrie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 29 de ani, din Slobozia, cercetat sub aspectul comiterii ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 12:00
(8327 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestați preventiv pentru «trafic de droguri de mare risc»

Miercuri, 19 noiembrie 2025, procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița au dispus, în două cauze penale,  reținerea a doi inculpați, cu vârstele de 38 și 47 de ani, cercetați pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2025, 16:00
(7735 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

Poliția Rutieră Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

În această săptămână, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița, împreună cu structurile rutiere din cadrul IPJ Ialomița, desfășoară, sub egida ROADPOL, acțiunea «Truck&Bus» ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2025, 15:45
(7558 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 7,87 milioane de lei în octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna octombrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2025, 11:25
(9130 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 19 noiembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2025, 10:15
(7868 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetați penal pentru «înșelăciune»

În cadrul operațiunii «JUPITER», procurorii și polițiștii din Slobozia au reușit să probeze activitatea a trei bărbați din zona București-Ilfov, acuzați de «înșelăciune ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 16:20
(1215 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 15:05
(1166 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF intensifică acțiunile de control la marii contribuabili

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță demararea, în perioada imediat următoare, a unei serii de controale fiscale ce vor viza peste 500 de mari contribuabili din diverse domenii ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 14:55
(1373 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 185,69 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna octombrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 185,69 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 10:20
(1084 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...