Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Înfrângere amicală cu Farul

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia

Înfrângere amicală cu Farul

Conducerea Unirii Slobozia a profitat de pauza competițională și a perfectat disputarea unui meci amical contra primei divizionare, Farul Constanța, echipă antrenată de Gheorghe Hagi. Meciul s-a jucat la Ovidiu, iar gazdele s-au impus, chiar dacă nu s-au putut baza pe 12 jucători convocați la loturile naționale. Nici Adrian Mihalcea nu a avut tot lotul la dispoziție. Au lipsit Ibrian și Suciu, accidentați, Lazăr, afectat de tragica dispariție a tatălui său, iar Mustacă a fost convocat la reprezentativa U20 a României. Unirea a intrat pe teren în formula: Gurău-Trașcu, Dinu, Perju, Toma-Coadă, Cruceru-Bolohan, Greu, Radu-Stoica. Au mai jucat: Poiană, Dorobanțu, Mihai, Lemnaru, Eavaz, Savu, Afalna, Ivan,Turcu. Farul a învins cu 2-0. Puștiul Enes Sali, 15 ani, a marcat după o minge respinsă de Gurău, iar Casap a fructificat o lovitură de la 11 metri.

Caută revanșa Sunt și vești bune, ca de pildă revenirea lui Afalna Christ, după o accidentare care l-a ținut departe de gazon timp de două luni. Cu siguranță, Mihalcea se va baza pe el la meciul cu Poli Timișoara, care se va juca pe «1 Mai», sâmbătă, 16 octombrie a.c., orele 11,00. Va fi un bun prilej pentru galben-albaștri să-și ia revanșa după ce bănă­țenii i-au eliminat din Cupă. Este a treia confruntare între cele două echipe, Unirea nereu­șind până acum să mar­cheze în poarta lui Poli. Mijlocașul Sloboziei, Ionuț Coadă, a venit la echipa noastră chiar de la Timișoara. Va fi un duel interesant în care sperăm că Unirea va simți din nou, după 6 meciuri, gustul victoriei.

12 Octombrie 2021, 17:50 (3805 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență

Comentariile cititorilor:


Fotbalist:
(19 Octombrie 2021, 19:11)
Cred ca ati uitat ca anul trecut ne am salvat la ultimul meci...sau va faceți ca nu știți?poate sa dea cineva un exemplu de fotbalist care l a refuzat mihalcea si a ajuns acum mai bine decât înainte?toti sunt vai mama lor prin liga a3a sau asa...asa ca lăsați-mă cu fotbaliști voștri natali care sunt vai mama lor...numai bășini pe ei și atat...joaca vreunul prin liga 1a si nu știm noi?atunci sa acuzam antrenorul pina atunci...mucles
Bai fotbal:
(15 Octombrie 2021, 23:26)
Ăștia care au jucat cu modelul și borcea te au promovat și tot majoritatea din ei te au ținut un an in liga 2 ,ce ți se pare așa ieșit din comun ce fac cei de acum ca suntem tot acolo ,batem doar nou-promovatele și atât .
@suporter:
(15 Octombrie 2021, 15:09)
Suporter ai dreptate, Unirea atat poate, dar pe bani multi.
Suporter:
(15 Octombrie 2021, 02:18)
Hai sa fim realiști! La momentul acesta, Ialomița atât poate..
Pt:@fotbal :
(15 Octombrie 2021, 01:19)
Pai și când au jucat cu echipele pe care le ai enumerat, și au câștigat și sa promovat... Vrei sa spui ca ei nu meritau sa joace la liga 2?
@fotbal:
(14 Octombrie 2021, 23:36)
Tuturor ne-ar placea sa avem fotbalisti autohtoni dar din pacate... aleg sa vad fotbal de liga 2 cu "mercenari"decat sa jucam cu Modelu sau Borcea 
Fotbal:
(14 Octombrie 2021, 18:45)
Uitați-vă și voi sa vedem câți jucători mai are Unirea din oraș sau din județ care joaca... Toma, Ibrian și Manole câteodată. Despre ce vorbim... Nu prea sunt plăcuți fotbaliștii ialomițeni sau ai orașului de oameni care "conduc" echipa, normal ca se aduc jucători pe bani, și șansă celor de prin oraș a fost doar când un antrenor avea încredere în ei, și credeți-mă au fost fotbaliști buni, care aveau și salarii mai mici și erau și mai buni. Păcat ca au muncit de mici pentru echipa și fără explicații au fost pusi în situația de a pleca singuri.
Pt suporter :
(14 Octombrie 2021, 14:31)
Pai normal ca tinerii de la noi renunța ,pentru ca niciodată nu sunt folosiți ei ,mereu au sanse cei din alta parte și normal ca ai noștri nu mai trag speranțe … sa se pregătească degeaba 7-8 ani la Juniori și sa vina momentul lor ca juniori in teren la echipa mare sa vadă ca sunt folosiți alți jucatori de prin alte părți și pe salarii de 1 mie de euro ,ei necâștigand nimic … și cu chestia ca nu sunt buni ai noștri asta e o vrăjeala …nu poate sa îți vina un junior de 17-18 ani sa între din prima la liga 2 sa rupă norii …trebuie sa joace sa prindă experiența și daca îl bagi in mai multe meciuri o sa se vadă ceva ,dar asta n o sa se întâmple niciodată la Slobozia !
Suporter:
(14 Octombrie 2021, 11:41)
Este lipsă de copii/tineri la categoria de vârstă U19 și se joaca cu copii cu 2-3 ani mai mici decât ar fi normal. Ce poate face un antrenor? Cum poate lupta? Știm decât sa aruncăm cu săgeți, dar nu știm să oferim sprijin... Tinerii renunță la sport, preferă să stea în fața PC-ului și sa joace online. Aici trebuie sa deschidem ochii și sa se găsească soluții...
Tinerețe :
(13 Octombrie 2021, 17:48)
Under 19 Unirea Slobozia vs Dunărea Călărași (1-5), despre ce vorbim? Vreți fotbal ? , cu cine? De ce nu ies antrenorii acestor copii sa explice acest rezultat? Suntem acaparati de un sistem bolnăvicios în toate domeniile !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 17 Iul 2026
324 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(44 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(296 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(262 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(189 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(354 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(224 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(249 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(1628 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(472 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1389 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(921 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(707 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(544 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(980 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1375 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1217 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1521 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(999 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(1271 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Ialomiței, din localitatea Gura Văii. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 10:55
(874 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 13:55
(1147 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,49 milioane de lei în mai 2026. 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată la buget în urma controalelor!

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,49 milioane de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 08:15
(1123 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,61%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2026

La sfârșitul lunii mai 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4395 șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 16:40
(989 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Gura Văii!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 13:35
(915 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,9 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2026, 09:35
(377 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(1987 vizualizări - 0 comentarii)


S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

Pompierii ialomițeni au desfă­șurat încă de duminică, 21 iunie 2026, o amplă acțiune de căutare a doi minori, de 13 și, respectiv 17 ani, înecați în apele râului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 08:20
(5293 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Traficant de droguri, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 18:00
(1407 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Titi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Răduță Aurelian-Constantin în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Andrei în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Cetatean în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Ioana în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Pt. @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...