Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență la nivelul întregii societăți de miercuri, 12 octombrie 2021, orele 14,00, până miercuri, 13 octombrie 2021, orele 16,00, ca urmare a atenționărilor de tip Cod Portocaliu și Galben, emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru Sud-Estul țării (județele Constanța, Ialomița și Călărași). Fenomenele vizate sunt ploi abundente, cu cantități de apă ce pot înregistra peste 25-35 l/mp, iar în unele zone, prin acumulare, putând depăși 50-70 l/mp și vânt care se va intensifica treptat, cu rafale de peste 50-60 km/h în general și peste 65-70km/h, în zona litoralului. Prin urmare, în întreaga arie de operare, zeci de echipe de intervenție, dotate cu autospeciale tip womă, vidanje, motopompe de mare putere și autoutilitare, au fost pregătite pentru a acționa cu promptitudine în rezolvarea situațiilor specifice care pot apărea în funcționarea sistemelor operate la nivelul localităților deservite. Angajații societății vor depune toate eforturile pentru menținerea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate la parametri optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcționarea acestora, care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (căderi de tensiune sau cabluri și fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiții, rugăm toți abonații să dea dovadă de înțelegere, pentru că RAJA Constanța va face tot ce este necesar pentru reluarea serviciilor imediat ce vor fi remediate avariile survenite pe rețeaua  de furnizare a energiei electrice. Totodată, consumatorii care înregistrează deficiențe la nivelul sistemului de distribuție apă potabilă sau de canalizare, pot sesiza avariile apărute la dispeceratul societății, la numărul de telefon 0241/924, pentru remedierea acestora într-un timp cât mai scurt. (Biroul de Comunicare al RAJA Constanța)

12 Octombrie 2021, 11:55 (451 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
RAJA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență! Mesaje primite
RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență
RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 26 Oct 2021
131 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
« 1 3 4 5 6 7 8 9 361 362
Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Incendiu la Unitatea de Primiri Urgențe

Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Incendiu la Unitatea de Primiri Urgențe

În seara zilei de luni, 25 octombrie a.c., într-una dintre anexele Unității de Primiri Urgențe s-a petrecut un incendiu minor, «cauzat de o defecțiune constructivă a unui corp de iluminat cu led care s-a aprins ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 23:10
(102 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campanie de donare de sânge

IPJ Ialomița: Campanie de donare de sânge

26 de polițiști ialomițeni au pus astăzi umăr lângă umăr și au donat împreună picături de viață, cuantificate în aproximativ 12 litri de sânge. Nu este o simplă statistică, este un gest de solidaritate ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 14:20
(74 vizualizări - 0 comentarii)


2

Grupul de Comunicare Strategică: 150 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 25 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16454, fiind înregistrate 150 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 13:55
(117 vizualizări - 0 comentarii)


3
Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în mijlocul copiilor»

Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în mijlocul copiilor»

Protopopiatul Slobozia, împreună cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot» au desfășurat vineri, 22 octombrie 2021, activitatea cu tema «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în mijlocul copiilor». Din cauza ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 12:50
(86 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 130 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 24 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16304, fiind înregistrate 130 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2021, 13:50
(193 vizualizări - 0 comentarii)


5
Urziceni: A murit într-un accident rutier

Urziceni: A murit într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de duminică, 24 octombrie a.c., pe DN2, în zona municipiului Urziceni. În timp ce se deplasa în direcția Buzău-București, un conducător auto a pierdut ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2021, 08:45
(475 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Grupul de Comunicare Strategică: 159 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 23 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16174, fiind înregistrate 159 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2021, 14:10
(210 vizualizări - 0 comentarii)


Accident pe raza localității Ciochina

Accident pe raza localității Ciochina

Vineri, 22 octombrie a.c., în jurul orelor 13,30, trei echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 15:05
(367 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


8

Grupul de Comunicare Strategică: 153 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 22 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16015, fiind înregistrate 153 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 14:05
(327 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Stagiu de practică încheiat cu succes de elevii jandarmi

IJJ Ialomița: Stagiu de practică încheiat cu succes de elevii jandarmi

Șapte elevi din cadrul Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi Drăgășani și Fălticeni și-au încheiat stagiul de practică desfășurat la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița. Timp de aproape 3 luni ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 13:45
(274 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informeză contribuabilii că luni, 1 noiembrie 2021, este termenul limită de depunere a Formularului 398 «Declarație specială de TVA (VAT Return)», pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 13:45
(297 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi aplicate de polițiști pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2

În urma activităților desfășurate pe raza întregului județ, au fost verificate 59 de societăți comerciale, peste 140 de locații de interes, 22 mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 13:15
(293 vizualizări - 0 comentarii)


12

AJOFM Ialomița: Șomajul tehnic

Angajatorii care se încadrează în categoria domeniilor supuse restricțiilor conform HG nr. 1090/2021 și a căror activitate a fost întreruptă total sau parțial, din cauza pandemiei de COVID-19, vor depune ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 12:00
(292 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: Bătrân de 77 de ani, rănit într-un accident rutier

Gheorghe Doja: Bătrân de 77 de ani, rănit într-un accident rutier

În dimineața zilei de vineri, 22 octombrie a.c., pe raza comunei Gheorghe Doja s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 11:30
(298 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier

Ciochina: Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier

În dimineața zilei de vineri, 22 octombrie a.c., pe raza comunei Ciochina s-a produs un accident rutier. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că evenimentul rutier s-a produs ca urmare a coliziunii ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 09:00
(466 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Primăria Slobozia: Campanie gratuită de testare COVID-19

Administrația locală din Slobozia dă startul unei campaniei de testare antigenică rapidă gratuită «Slobozia se testează». Astfel, în fața Instituției Prefectului va fi amplasat un punct de testare ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 16:20
(757 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Condiții de participare la concursurile organizate de Poliția Română

Pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2 și a-i proteja pe participanții la concursurile organizate de Poliția Română, candidații sunt obligați să respecte unele măsuri. Astfel, vor avea acces ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 15:40
(364 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Pește confiscat

Manasia: Pește confiscat

În ziua de miercuri, 20 septembrie a.c., polițiștii din Manasia au depistat în flagrant, pe raza localității Manasia, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Urziceni, în timp ce transporta cu autoturismul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 15:25
(342 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 188 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 21 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 15862, fiind înregistrate 188 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 13:30
(343 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: «Salonul de toamnă 2021»

Miercuri, 3 noiembrie 2021, de la orele 14,00,  la Galeriile «Arcadia» din Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia se va desfășura vernisajul expoziției «Salonul de toamnă 2021» al Uniunii Artiștilor ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 12:55
(254 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Munteni-Buzău și Fetești

Incendii la Munteni-Buzău și Fetești

Miercuri, 20 octombrie a.c., pompierii din Slobozia și Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o șiră de baloți aflată într-o gospodărie din Munteni-Buzău. Trei ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 09:20
(328 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Un copil de 15 ani a furat scuterul bunicului/Ion Roată: Slobozean beat la volan

În cursul zilei de marți, 19 octombrie a.c., în jurul orelor 17,30, polițiștii rutieri din Țăndărei au oprit în trafic un moped condus de un minor, în vârstă de 15 ani. În urma verificărilor efectuate în ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2021, 14:35
(336 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni

Marți, 19 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat noi acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, menținerea ordinii și liniștii publice și verificarea respectării măsurilor ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2021, 14:30
(375 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bucu, arestat pentru «viol»

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2021, 14:20
(343 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Bucu arestare viol


Grupul de Comunicare Strategică: 268 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 20 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 15674, fiind înregistrate 268 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2021, 13:40
(331 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: Campanie de donare de sânge

Marți, 19 octombrie 2021, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia, Protopopiatul Slobozia a organizat o campanie de donare de sânge la sediul Centrului social din Parohia Cocora. Campania ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2021, 09:15
(281 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

19 Octombrie 2021, 19:20


Broșteni: Accident rutier provocat de un șofer băut

Un accident rutier soldat cu pagube materiale s-a produs luni, 18 octombrie a.c., pe raza localității Broșteni. Potrivit informațiilor, evenimentul s-a produs în urma coliziunii dintre două autovehicule ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2021, 15:00
(365 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Minor depistat la volanul unei mașini

Polițiștii ialomițeni au deschis un dosar penal după ce au identificat în trafic un minor, de 17 ani. Acesta a fost prins conducând pe raza orașului Urziceni, în ziua de luni, 18 octombrie 2021. Oamenii ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2021, 14:45
(340 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amendați pentru că au încălcat măsura carantinării

Plasați în carantină obligatorie prin decizii ale Direcției de Sănătate Publică Ialomița, 5 ialomițeni au fost amendați de polițiști pentru că nu au fost descoperiți la domiciliul pe care l-au declarat ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2021, 14:30
(368 vizualizări - 0 comentarii)


« 1 3 4 5 6 7 8 9 361 362
Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...