ULTIMA ORĂ
AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în Germania
Agenția Federală de Muncă din Germania, ȋn numele companiilor Westfleisch și Tönnies oferă, prin intermediul EURES România, 250 de locuri de muncă ȋn industria de prelucrare a cărnii (tăietor carne și lucrător ȋn producție), ȋn regiunea Renania de Nord-Westfalia. Activitatea presupune sacrificarea de la drive-in la depozitul frigorific, dezosarea și tranșarea cărnii ȋn funcție de cerințele clientului, ambalarea bucăților de carne de calitate superioară, ajutor ȋn producția de alimente din carne de porc, preluarea, ambalarea produselor și alte activități de producție și depozitare. Pentru ocuparea acestor posturi vacante constituie avantaj calificarea profesională ȋn domeniu, ȋn special ca măcelar, experiența profesională, permisul de conducere categoria B și automobil personal, precum și cunoștințele de limbă germană. De asemenea este necesară rezistența fizică, toleranța la frig și umiditate, dar și disponibilitatea de a lucra ȋn schimburi (inclusiv ȋn ture de noapte). Pentru persoanele necalificate, salariul oferit este de 9,75-10 euro brut/oră, la care se adaugă alte beneficii, ȋn funcție de postul ocupat, calificare și experiența profesională. Persoanele care au calificare profesională ȋn domeniu vor negocia salariul cu angajatorul. Angajatorii oferă sprijin intern ȋn vederea integrării, prin punerea la dispoziție a unei persoane de contact care vorbește limba română, acordă asistență ȋn ceea ce privește formalitățile de ȋnregistrare la autorități, deschiderea unui cont bancar, transportul public, ȋn timpul formării si instruirii ȋn procedurile de operare, oferă haine/echipament de lucru. Se asigură cazare ȋn apartamente mobilate (1-2 persoane/cameră) contra cost (210-230 euro/lună), cu totul inclus. Se asigură măsuri de protecție ȋmpotriva noului Coronavirus: ofertă de vaccinare, testări gratuite ȋn mod regulat, plata continuă a salariilor, precum și ȋngrijire ȋn caz de carantină (pachete cu alimente, cazare separată, tratament medical). Mai multe detalii se găsesc pe site-ul EURES național www.anofm.ro/eures Persoanele cu domiciliul în județul Ialomița care doresc să aplice pentru unul dintre aceste locuri de muncă pot obține informații suplimentare de la consilierul EURES din cadrul AJOFM Ialomița (Slobozia, str. Lacului, nr. 10, et. 3, tel. 0243/231809). Persoanele vor fi selectate de către angajator. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 31 octombrie 2021.
15 Octombrie 2021, 16:10 (11757 vizualizări - 0 comentarii)
AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în Germania pentru studenți
AJOFM Ialomița: Locuri de muncă pentru studenți în Germania
AJOFM Ialomița: Selecție pentru studenții care doresc să lucreze ȋn Germania












