Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Visuri edilitare de Buești

portret administrativ

Visuri edilitare de Buești

Administrația din Buești se află în pragul primelor realizări edilitare remarcabile. Nu vorbim despre apă, canal și epurare, pentru că toate comunele județului ar trebui să beneficieze de aceste facilități. La Buești se va deschide un dispensar care va avea un cabinet de Cardio­logie și unul de Stomatologie. Nu e primul din Ialomița, firește, dar merită contabilizat.

Un dispensar pentru liniștea comunei Administrația din Buești reabilitează dispensarul din Buești pentru a permite deschiderea unor cabinete medicale noi în comună. Nicolae Mihăilă, primarul localității, susține că investiția este la fel de importantă ca și asfaltarea: «Acum, de bine de rău, avem asfalt în comună... Ceea ce vrem, e să avem acces mai ușor la servicii medicale. De aceea această investiție e binevenită!». Reabilitarea și extinderea dispensarului din Buești a fost posibilă grație finanțărilor oferite de ADI Ialomița prin intermediul Consiliului Județean. Valoarea proiectului este de aproximativ 725 mii de lei, iar contri­buția locală se ridică la 425 mii de lei.

Asfalt în câmp Cabinetele medicale în comună reprezintă doar unul dintre obiectivele administrative ale primarului Nicolae Mihăilă. După 4 mandate în care a reușit să asfalteze comuna, edilul visează la... asfalt în câmp. «De ce nu?! Acest tip de investiții este util și necesar... Mai ales aici, în zonă. Și nu visez neapărat la asfalt... Dar măcar bani să pietruim drumurile de exploatare trebuie să găsim! A devenit o necesitate și asta vom face...» promite Nicolae Mihăilă. Până vor avea asfalt în câmp, locuitorii din Buești se pot lăuda că sunt singurii din județ care au bulevard. Și printre puținii care au rețea de apă funcțională. Și asfalt pe toate străzile. Și, cât de curând, și un drum județean reabilitat către Slobozia!

Canalizarea și gazele sunt tot mai departe Poate că la Buești locuitorii comunei vor vedea asfalt în câmp mandatul acesta. În fond, la Albești, acest tip de investiție a fost deja realizată... Există însă și investiții care se îndepărtează de comunele ialomițene pe măsură ce trec anii. Unul dintre exemple ar fi gazele naturale. Pe care și administrația din Bu­ești le visează de 15 ani. Un alt exemplu ar fi rețeaua de canalizare. Și pentru acest obiectiv locuitorii din Buești sunt obligați să aștepte. «Suntem o localitate mică... Doar 1500 de locuitori. Șansele de finan­țare pentru localitățile sub 2000 de locu­itori sunt mici. Ar trebui identificată o soluție diferită pentru comunitățile mici. Altfel noi nu vom avea niciodată acces la resursele financiare necesare dezvol­tării!» a mai precizat Nicolae Mihăilă.

24 Octombrie 2021, 13:05 (8546 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Drumul de legătura dintre «Podul lui Mihăilă» de peste râul Ialomița și DN2A, asfaltat
Povestea «podului lui Mihăilă», de la Buești...
«Podul lui Mihăilă» de la Buești, finalizat la sfârșitul lunii mai 2025

Comentariile cititorilor:


Ionel :
(27 Octombrie 2021, 15:31)
Cu adevărat excepțional ce a făcut din această comună în ultimele mandate domnul primar. Cu mâna pe inimă pot să spun că se aseamănă mai mult cu un oraș decât cu o comună. Avem toate condițiile necesare unui trai civilizat. De când îl cunosc dl primar este un om de toată omenia, ajută oamenii săraci și îi respectă pe cei cu stare. Toți sunt fericiți și mulțumiți de tot ce face domnul primar. Domnul primar și PSD ul este cel mai tare ! Îi votez cu drag și data viitoare.
Vasile:
(27 Octombrie 2021, 12:07)
Felicitări domnule PRIMAR !

Sunt foarte mâbdru de dumneavoastră și de ce ați realizat în comuna Buiești de când sunteți primar.

Enumăr aici asfaltarea străzilor, construirea unei a doua rețele de apă performante ce se va porni din moment în moment din luna mai 2020, întreținerea în bună stare a podului auto de lemn și a pasarelei pietonale ambele peste râul Ialomița. Amenajarea a 4 grădini foarte frumoase la intrarea în comună.

Numai lucruri bine făcute și care încântă cetățenii comunei.

Totodată felicit redacția Independent Ialomița pentru astfel de știri ce prezintă starea comunelor din județul nostru. Vă citesc în fiecare zi, sunteți numărul 1.

Mulțumesc 


Un orasean:
(25 Octombrie 2021, 14:48)
Medici de familie dotati corespunzator? Bine ar fi! Pai ce sa faca la Cazanesti? Doamna dr. Matei este inexistenta, bine ca are pacienti pe care nici nu ii cunoaste, are program de 4 ore, restul zice ca e pe teren. Terenul cui? Strigi la ea la poarta pana lesini. De vaccinat Anticovid cred ca nici nu a auzit, amaratii merg la Munteni Buzau sa se vaccineze, acolo sunt trei medici, acolo implicare din partea unor cadre medicale. Daca era un primar cu .. muschi'', aveam si noi macar doi medici in ditamai orasul, dar nu ai cu cine! 
Mar:
(25 Octombrie 2021, 02:32)
O prostie. În loc sa investească in ambulatorii moderne și complexe în orașe, precum Țăndărei, Fierbinti, Căzănești și alte puncte regionale, se cheltuiesc bani aiurea pe cabinete fel și fel din comune. În Comune ar trebui sa existe medici de familie dotati corespunzător si sa ii găsești în fiecare zi, nu doua ore (daca vin și atunci). Apoi ar trebui gândite transporturi moderne, și pentru bătrâni, cu podeaua joasa, nu cu scări de îți rupi picioarele și care merg la spitale. Dar, na, minte in Romania sa se gândească nu-i..
Qwst:
(24 Octombrie 2021, 16:23)
Felicitări,nu sunt din buiești ,dar l am cunoscut pe acest băiat prin anii 97,98 era la moară la Ciulnița...un om respectuos,amabil,ce mai de treabă..de atunci nu l am mai văzut ..sper sa fi rămas tot cum l am cunoscut atunci.
Corcodel de la Dumitresti:
(24 Octombrie 2021, 16:09)
Felicitari DOMNULE PRIMAR!  Sunteti un om de mare caracter, si toti, comunitari matale te vorbesc numai de bine. Daca toti primarii din judet, ar fi ca matale s-ar termina cu prostia si aiuristica asta administrativa, care sufoca comunele. Toti ne-am nascut la tara, de la tara ne tragem seva, cand pasim in curtea nasterii, simtim cum TRAIM, TRECUT, PREZENT SI VIITOR. Noi din pacate suntem trecutul, copii nostri sunt prezentul si nepotii, sunt viitorul.  TRAIM IN EPOCA FRICII, SUNTEM VACINATI SI NEVACCINATI, DAR TOTI PURTAM VIRUSUL SI INFECTAM. Suntem spectatori, uni dintre voi fara uniforme, la un razboi genetic mondial. Armele sunt nevazute, microscopice si penetrante, pot fi directionate catre persoane incomode, din presa sau politica,LA COMANDA.  Am o intrebare la mata, primar de comuna din romania 2021 octombrie rosu?  PESTE CATEVA ZILE DE LA INVESTIRE, GUVERNUL MARESALULUI CIUCA, VA CARANTINA TARA, VA INTERZICE CELOR NEVACINATI DREPTUL LA MUNCA, ACCESUL LA MAGAZINE. In comuna matale, ai navetisti, care lucreaza in slobozia, lehliu si bucuresti. Comuna, devarul economic sta pe astia, ei aduc bani in comuna, fete la produs sunt trei si alea fara dantura, sunt zero la bugetul recuperat din amenzi. RECTIFICARE PRIMITA DE LA GUVERN, CIUCIU DE LA LUCIU.  Asa ca , ce faci, pe ce bani platesti doctorii aia destepti care vrei sa vina la tine, ca trebuie sa dai paine la asistati ramasi fara munca?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 22 Oct 2026
301 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(859 vizualizări - 3 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

20 Octombrie 2026, 18:35


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(378 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(315 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(1000 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(306 vizualizări - 0 comentarii)


Ansamblul «Violoncellissimo» concertrează la Slobozia duminică, 1 noiembrie 2026

Iubitorii muzicii clasice din județul Ialomița sunt invitați la un eveniment cultural de excepție. Consiliul Județean Ialomița, prin intermediul Centrului Cultural «Ionel Perlea», organizează ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 16:10
(384 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanț al Poliției Locale Slobozia pe septembrie 2026: Peste 460 de sancțiuni, camere video folosite pentru prinderea vandalilor!

Poliția Locală Slobozia a publicat raportul de activitate pentru luna septembrie 2026, agenții locali aplicând 463 de sancțiuni contravenționale și gestionând 272 de sesizări venite din partea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 15:40
(311 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(1024 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(2115 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(1780 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(2159 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(1658 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(1897 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(2014 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(1852 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(1295 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(2301 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(6003 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(6106 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(2726 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(2524 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(2019 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(2632 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(3275 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(3008 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(2525 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(2528 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(2945 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(1898 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Sab în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 jante+anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Anonim în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Inhalosedatul în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Maria în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Cetățean în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice alegator în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Madalina în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice Cetățean în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate Bratu în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății Cetatean al orasului în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...