Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Alt meci, aceiași adversari: arbitrii!

Fotbal, Liga a II-a, Politehnica Iași-Unirea Slobozia 3-1

Alt meci, aceiași adversari: arbitrii!

În etapa a 13-a, pe Unirea nu a învins-o ghinionul, ci fluierul și fanionul. La Cluj, Unirii i s-a refuzat un penalty evident și din avion, încasând, în schimb, gol din ofsaid. La Buzău, adversarul a primit penalty după un plonjon de tot râsul efectuat de Ciprian Petre în careul nostru. Și, în fine, vine meciul de la Iași, când tușierul ne bagă, pur și simplu, mingea în poartă, pretextând că aceasta depășise linia porții. În aceste circumstanțe, n-ai cum să nu te gândești că Unirea Slobozia nu este dorită în play-off, «măturându-se» drumul pentru altă echipă.

Primă repriză excelentă Unirea a evoluat, în meciul de la Iași, în următoarea formulă: Gurău-Trașcu, Dinu, Perju, Toma-Bolohan, Coadă, Cruceru (Lazăr ’70), Matei (Mustacă ’84)-Afalna (Ivan ’70), Greu (Ibrian ’60). Jucătorii lui Mihalcea au arătat din nou jocul combinativ de echipă entuziastă, iar la Iași roadele au apărut repede. Era doar minutul 12 când Plămadă îi făcea cadou o minge lui Bolohan. Acesta a pornit într-o cursă personală spre poarta adversă. După un 1-2 cu Matei, a pătruns în careu și l-a învins pe Brânză cu un șut la colțul lung. Pentru Bolohan este primul gol stagional, el fiind al 11-lea marcator al Unirii în acest campionat. După gol, Unirea ține jocul departe de poarta lui Gurău, ba chiar mai și ratează. Centrarea lui Matei, din minutul 32, îl găsește pe Afalna în interiorul careului, iar acesta îl ia la țintă pe Brânză. Mingea ajunge la Trașcu, iar acesta reia în blocaj.

După pauză, potopul Antrenorul Iașiului, Costel Enache, a făcut 3 schimbări la pauză. A contat, însă, mai mult schimbarea de atitudine a arbitrului. În minutul 57, Coadă ridică mâna pentru a-i semnala ceva arbitrului, iar acesta profită de situație pentru a-i arăta mijloca­șului al doilea cartonaș galben. Arbitrul central a avut grijă să-i «îngălbenească» și pe Dinu și Toma, care se aflau la limita suspendării și, alături de Coadă, nu vor evolua în etapa viitoare, cu Metaloglobus. În ciuda inferiorității numerice și a manierei inechitabile de arbitraj, Unirea își vede de joc și rezistă. Vine însă minutul 72 și arbitrii își continuă numărul. Ieșeanul Asăvoaie execută un corner cu efect, Gurău prinde mingea în fața porții, iar în ciuda faptului că portarul Unirii are o alonjă impresionantă și nu duce mingea la piept, tușierul vede balonul depășind linia porții... Iar centralul, deși bine plasat, merge pe mâna acestuia și acordă gol! Apoi, vin, aproape firesc, alte două goluri în poarta lui Gurău, ambele marcate de Sekou Camara, atacant împrumutat de la Botoșani. Unirea pierde, nedrept, cu 1-3, la Iași și, cu 19 puncte, ocupă locul 8. Ar putea reveni pe 7 cu o victorie în fața celor de la Metaloglobus. Meciul cu bucureștenii se va juca sâmbătă, 20 noiembrie a.c., orele 11,00.

9 Noiembrie 2021, 14:40 (3157 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup

Comentariile cititorilor:


Viorel:
(11 Noiembrie 2021, 15:36)
Suntem mici si neajutorați.echipa e de play Off. Am văzut toate echipele ,în afara de Petrolul care se detașează ca valoarea,restul nu cred ca ne pot depăși intr o competiție corectă.trebuie să semnalizam si faptul ca echipele din fata noastra au baze mai bune,nocturnă, fapt ce duce la o poziție mai reala (ca sa zic asa)în fata televizarii.nu e deloc de neglijat. DAR asta nu justifica cu nimic prestația jalnica a arbitrilor ,parca pusi cu mâna exact acolo la fazele controversate. Ba în loc să dea 11 m pt hent da invers,Ciprian Petre de la Buzău se împiedică în careu si se da penalty,iar la Iași.....a fost printre cele mai perverse furturi din cate am vazut vreodata,japca pe față. DAR Unirea rămâne Unirea,singura unire adevărată din țară,cu istorie ,cu suporteri, cu inimă. Chiar si in B rămânem vii.Mergem înainte,Hai Unirea,Hai băietii!!!
smurd:
(9 Noiembrie 2021, 19:48)
O mizerie pe fata, fara perdea si fara rusine! Oficialii FRF nu se implica si nu se complica sa ia masuri si astfel, in liga 2 se intampla cate o japca de iti sta mintea in loc. Din pacate pentru noi, se intampla deja mult prea des contra Unirii, pacat ca inimosul Adi Mihalcea si-a pus evident amprenta si echipa are un joc foarte bine organizat si frumos. Poate o interventie scrisa a presedintelui Lemnaru la forurile superioare ar mai domoli din intentia smecherilor sa fure munca baietilor... Hai Unirea!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
237 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Incendiu la Nick Touring

În dimineața zilei de marți, 8 septembrie, în jurul orelor 07,00, pompierii și polițiștii ialomițeni au fost sesizați prin 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu la sediul biroului unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:02
(18128 vizualizări - 1 comentariu)


Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Reabilitarea podului rutier de la Albești, una dintre prioritățile administrației Ciupercă, s-a scumpit brusc. Începute la sfîrșitul anului 2008, lucrările au fost estimate la suma de 3,9 miliane lei noi ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:01
(17704 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția pentru Tineret a organizat «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene» la Amara

În perioada 3-9 septembrie 2009, s-a desfășurat la Centrul de Agrement Amara- Pavilioane, «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene». Acțiunea a fost organizată de Direcția pentru Tineret Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:00
(46529 vizualizări - 0 comentarii)


Weekend de foc pentru pompierii ialomițeni

Locuința unui cetățean din comuna Jilavele a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de sîmbătă, 5 septembrie, după ce materialele combustibile depozitate în podul casei s-au aprins de la un scurtcircuit ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:59
(17387 vizualizări - 0 comentarii)


Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(18762 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18488 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(19664 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20073 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(19667 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20356 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(19987 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20388 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19394 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19444 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...