Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița: Investiții de 143 milioane de lei pentru drumurile județene

Ialomița: Investiții de 143 milioane de lei pentru drumurile județene

Consiliul Județean Ialomița a aprobat joi, 28 octombrie 2021, Notele Conceptuale pentru două investiții în reabilitarea drumurilor județene. Valoarea acestor investiții se ridică la 143 milioane de lei. Alte 34 mi­lioane de lei urmează a fi investite în reabilitarea a 4 poduri județene.

Consiliul Județean a votat După mai bine de 25 de ani de așteptare, prin 2017, administrația județeană a reușit să facă primele progrese vizibile în reabilitarea și moder­nizarea infrastructurii rutiere existente la nivelul județului. Acest efort este susținut și în actualul mandat, în cadrul ședințelor de Consiliu Județean. Săptămâna trecută, în plenul ședinței, au fost aprobate Notele Conceptuale pentru două lucrări de investiții care vizează infrastructura rutieră. Prima constă în «reabilitarea și modernizarea DJ212, limita cu județul Brăila-Luciu-Mihail Kogălniceanu-intersecția DN2A-intersecția DJ201-Lăcusteni-Platonești-Movila-Fetești». Valoarea estimată a acestei investiții este de 105 milioane de lei, iar fondurile ar putea fi accesate prin intermediul Programului «Anghel Saligny». Cel de-al doilea drum județean pentru care a fost votată Notă Conceptuală este DJ201 tronsonul Orezu-Piersica-Bordușelu. Valoarea estimată a acestei investiții este de aproximativ 38 milioane de lei, iar banii ar urma să fie asigurați de la bugetul de stat prin intermediul aceluiași Minister al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Acestor sume li s-ar putea adăuga alte 34 milioane de lei, reprezentând investițiile necesare pentru reabilitarea a 4 poduri din Ialomița.

Toate drumurile duc la Consiliul Județean
Administrația Pavel a bifat deja un prim succes administrativ inaugurând vineri, 29 octombrie 2021, un tronson de drum județean în lungime de 49,5 de kilometri. Concret, este vorba despre reabilitarea și mo­dernizarea DJ302, DJ101 și DJ402. Proiectul s-a derulat în parteneriat cu 9 localități ale județului Ialomița, respectiv Fierbinți-Târg, Adâncata, Drăgoești, Dridu, Jilavele, Moldoveni, Movilița, Roșiori și Sinești. Din punct de vedere economic investiția finalizată va asigura îmbunătă­țirea infrastructurii rutiere și de transport «generând implicit dezvoltarea infrastructurii de afaceri și conectivitatea regională și interregională» se arată într-un comunicat oficial al insti­tuției. Proiectul are o valoare totală de puțin peste 115 milioane de lei și a fost finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Muzeul Județean, fonduri pentru reamenajare
La 30 de ani de la ultimele investiții, Muzeul Județean Ialomița primește din nou fonduri pentru «reorganizarea incintei». Conform proiectului de hotărâre aprobat în cadrul ședinței Consiliului Județean de săptămâna trecută, banii vor fi utilizați pentru «reabilitarea și amenajarea curții Muze­ului prin refacerea aleilor și a spațiilor verzi, amenajarea peisagistică a zonei în ve­derea includerii în circuite culturale, cât și diversificarea activităților muzeale». Valoarea investiției este estimată la 500 mii de lei, din care 160 mii de lei reprezintă documentația aferentă investiției. Reamintim că Muzeul Județean Ialomița funcționează în sediul actual din 1971, an când a fost deschisă Secția de Etnografie a Muzeului. Instituția are 31 de angajați, iar bugetul anual de funcționare depășește 2 milioane de lei.

10 Noiembrie 2021, 12:20 (14376 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
Contractul de achiziție pentru 64 de autogunoiere, semnat de Consiliul Județean Ialomița
Încă 10 microbuze electrice pentru elevii școlilor rurale
Peste 35 milioane de lei, investiți în 17 localități ialomițene

Comentariile cititorilor:


Rupt de realitate,rupt de lene:
(12 Noiembrie 2021, 13:54)
O sa fie bine!
@Mary:
(11 Noiembrie 2021, 22:38)
Slobozia nu tine de CJ, tine de primarie-acolo e sef e altu' 
Mary :
(11 Noiembrie 2021, 20:21)
Bătaie de joc. În Slobozia se plombează străzile, o groapă este astupată, alta este lăsată. Se petrece pe strada de la benzinăria lu' Colhoz, spre Tribunal. În loc să ridice gura de canal, au turnat asfalt de jur împrejur și s-a format astfel o groapă gata să înghită orice roată a unui neatent la volanul autoturismului. BĂTAIE DE JOC!!!
@@ plătitor de rovinetă:
(11 Noiembrie 2021, 19:40)
Grivița -  Miloșești e național, iar Amara - Grivița e județean?  Morarul morarilor, întâiul călăreț al județului a putut reabilita până la Grivița.
Niculae Vasile:
(11 Noiembrie 2021, 17:33)
Pt Jilava .La aprox 2 km de Orezu spre Borduselu se afla satul Piersica .
@Bulan:
(11 Noiembrie 2021, 10:50)
De unde tragi tu concluzia ca sunt comunist, spagar de consiliu ? Eu stiu multe despre multi dintre voi, stiu ce va poate capul si ce hram purtati, asa ca "ciocul mic". Puneti mana si capul la munca sa dezvoltati si sa atrageti investitii, secaturilor. S-a saturat lumea de vrajeli si lucruri facute aiurea.
@@Bulan::
(11 Noiembrie 2021, 09:55)
Cred ca esti prost sau proasta daca arunci copii in discutie.  Viitorul nu ti l-a vandut nimeni , a fost alegerea ta sa iti traiesti viata, sa muncesti , sa pui copiilor mancare pe  masa. Dar ca o lepra comunista ce esti , invatata sa primesti , nu ai habar ca poti sa faci si tu o diferenta in educatia copiilor tai si in viata lor. 
Drumurile din oras tin de primarie si de primarul Soare. Domnul primar o sa asfalteze in urmatorul mandat, in asta e depasit de situatie. 
@Bulan:
(11 Noiembrie 2021, 00:31)
Cred ca esti din preajma lor, pervers mic si șpăgar.... faceti ceva pentru copiii nostri, că nouă ne-ați vândut viitorul demult.
@plătitor de rovinetă:
(11 Noiembrie 2021, 00:15)
Drumul spre Grivita - Tovarasia este drum national si nu poate interveni Consiliul Judetean pe el.
@Stanescu Ioan:
(11 Noiembrie 2021, 00:13)
Tovarasu Stanescu Ioan... probabil circulau 3 tractoare cand erati dvs. membru in PCR, acum traficul auto este destul de mare.
Da e tipic romanesc:
-Daca se investeste, de ce se investeste?
-Daca nu se investeste, urlam ca ne rupem masinile.
@Cetățean dezamagitS:
(11 Noiembrie 2021, 00:10)
Domnule "Cetățean dezamagitS" - drumurile din oras nu tin de Consiliul Judetean
plătitor de rovinetă:
(10 Noiembrie 2021, 23:11)
Bine că nu mai pompează bani la Târgul de floci și reabilitează în sfârșit muzeul județean. Mai sunt lemnele acelea în curtea muzeului? Eu am crezut că este o casă părăsită....halal director.
In altă ordine de idei, domnul Pavel, pe drumul  Grivița, Miloșești, Nicolești, Tovărășia ați fost vreodată? Dacă nu ați fost...păcat... ați ratat ploaia de meteoriți.
@Stanescu Bulan:
(10 Noiembrie 2021, 21:02)
Se pare ca nu ai masina si nici nu prea circuli. Daca ai stii un gram de economie ai intelege ca circulatia este importanta atat pentru economie cat si pentru tine cetateanu turmentat. Dar na ce sa stii tu, pensionare.
Stanescu Ioan:
(10 Noiembrie 2021, 19:37)
 Investitii fara nici o noima. Se imprumuta ca sa faca drumuri pe care o sa circule 3 tractoare. Zeci de creiere adunate in Consiliul Judetean, atat pot sa produca....
 De fapt ei d-aia sunt acolo....mai ales acum ca a venit si dl.Ciuperca, pot lua lectii de cum sa cheltuie mult fara sa faca de fapt nimic. 
Cetățean dezamagitS:
(10 Noiembrie 2021, 15:58)
Tot vorbiti de  de investiții la drumurile judetene.Oare de ce?
Încercați sa faceti drumurile si in oras si cartierele orasului (sau de aici nu vine parandaratul?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 21 Iul 2026
271 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(24 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(231 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(409 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(499 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(500 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(402 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(718 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(366 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(546 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2049 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(743 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1567 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1244 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(958 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(587 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1191 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1664 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1649 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1696 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1229 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(1638 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Ialomiței, din localitatea Gura Văii. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 10:55
(1123 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 13:55
(1489 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,49 milioane de lei în mai 2026. 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată la buget în urma controalelor!

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,49 milioane de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 08:15
(1358 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,61%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2026

La sfârșitul lunii mai 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4395 șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 16:40
(1271 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Gura Văii!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 13:35
(1045 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,9 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2026, 09:35
(429 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(2209 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Un cetatean în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mary în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 un cetățean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Mary în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Bucu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Nimeni Altu' în Casele PLUTITOARE de la Slobozia garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Pililon în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Plombați șoseaua în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL MEME în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Aghata în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...