Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Pădurea urbană de la Urziceni

23 de hectare, plantate în următorii 5 ani

Pădurea urbană de la Urziceni

bonus: Nicu Popa, slobozeanul care vrea perdea forestieră de protecție la marginea orașului

La sfârșitul săptămânii precedente, Asociația «Pădurea Copiilor», în parteneriat cu administrația publică din Urziceni, a reluat proiectul de împădurire urbană demarat în urmă cu două săptămâni. Proiectul este susținut de către OMV Petrom, iar organizatorii speră ca în anii următori numărul voluntarilor implicați în proiect să crească. «Este unul dintre puținele proiecte de împădurire din Ialomița... Sperăm ca exemplul de bună practică să determine și alte administrații locale să ne urmeze!» declară Gabriel Cateliu, consilier local USR și unul dintre inițiatorii proiectului.

Voluntarii pădurii urbane Sâmbătă, 13 noiembrie 2021, Asociația «Pădurea Copiilor», în parteneriat cu administrația publică din Urziceni, a demarat acțiunea de împădurire a unui teren de 6 hectare pe care era situată fosta groapă de gunoi a orașului. Proiectul a fost susținut activ de către Gabriel Cateliu, consilier local USR și unul dintre membrii activi a Asociației. «Am plantat peste 1000 de puieți, din diferite specii! Peste câțiva ani aici vom avea stejari, frasini, tei, cireși, goruni, măceși... Cel puțin 9 specii de pomi care se adaptează foarte bine acestui areal geografic!» a precizat Gabriel Cateliu. Efortul voluntarilor din cadrul Asociației a fost dublat de cel al angajaților OMV Petrom, unul dintre susținătorii acestei inițiative. Aceasta este a doua etapă a proiectului inițiat la Urziceni. Anterior, voluntarii Asociației «Pădurea Copiilor» au mai împădurit două hectare de teren în centrul orașului.

Exemplu de bună practică Administrația din Urziceni a identificat pe raza localității 23 de hectare de terenuri neproductive. În următori 5 ani, toate aceste terenuri vor fi transformate în păduri. Consilierul local Gabriel Cateliu apreciază că progresul înregistrat în această toamnă este unul uriaș și că aceasta este singura soluție de salvare a mediului urban. «Aceste păduri vor fi monitorizate de către Asociație pe o perioadă de 5 ani, după care vor fi predate autorităților locale. Eforturile noastre au fost dublate de identificarea unor surse de finanțare pentru curățarea terenurilor. În cazul celor 6 hectare pe care a fost groapa de gunoi, costurile au fost de 30000 de lei. Pare o sumă derizorie, dar orice ajutor financiar este bi­nevenit!» mai precizează Gabriel Cateliu. În cazul în care proiectul inițiat la Urziceni se va concretiza, în mai puțin de 5 ani orașul va deține a doua pădure urbană ca dimensiune din județ, după parcul dendrologic de la Amara a cărui suprafață este de 64 de hectare.

Autoritățile ba, cetățenii da
Nicu Popa, slobozeanul care vrea perdea forestieră de protecție la marginea orașului
De mai bine de 5 ani, un slobozean încearcă să sensibilizeze autoritățile locale solicitând sprijin pentru înființarea unei perdele forestiere de protecție la marginea de Nord a orașului. Până la acest moment, eforturile sale au fost tratate cu indiferență. «Nu renunț, dar nici nu pot de unul singur!» declară Nicu Popa, cel care a inițiat proiectul.
Un vis care împlinește 5 ani În urmă cu 5 ani, proaspăt mutat în Cartierul Gării Noi, slobozeanul Nicu Popa a înțeles că una dintre multele probleme cu care se confruntă orașul o reprezintă lipsa unor perdele forestiere de protecție care să apere orașul de viscolele de peste iarnă. În aceste condiții, inițiativa împăduririi zonei de la marginea Cartierului și a ora­șului, de-a lungul căii ferate, a părut inițial ușoară: «Am fost la domnul primar Mocioniu și m-a trimis la plimbare... Adică m-am plimbat din birou în birou ascul­tând ideile funcționarilor publici. Domnul Ambruș mi-a explicat care sunt condiționările impuse de Serviciul de Urbanism, Mocioniu mi-a spus că n-ar strica să construim acolo și două tere­nuri de fotbal... Iar după mai multe săptămâni, timp în care am reușit să fac o schiță a tere­nului și am găsit pomi la Direcția Silvică, au început să spună că nu e momentul. Așa a trecut toamna, primăvara... și mandatul! Când a venit domnul Soare primar, am luat-o de la capăt... Iar după un an, sunt în aceeași situație!». În pofida eșecului său, Nicu Popa conti­nuă să spere că autoritățile locale vor înțelege necesitatea realizării unor per­dele forestiere de protecție: «Nu renunț, dar nici nu pot de unul singur! Iar zona despre care vor­besc nu e singura din Slobozia care are nevoie să fie protejată de o pădure. Dacă autoritățile locale ar fi făcut un efort minim, acum o aveam deja...».

Niciodată nu e târziu
Autoritățile locale anunță de mai bine de 10 ani că fac eforturi pentru realizarea de perdele forestiere de protecție în jurul orașului. Aceste eforturi se rezumă însă doar la declarații. În realitate, numărul de arbori din oraș scade vertiginos, iar acțiunile de toaletare a parcurilor demarate de DADP irită populația. În plus, una dintre cele mai vechi perdele forestiere de protecție a orașului, cea din imediata vecinătate a Variantei, a fost tăiată pentru a face loc unei parcări uriașe. Primarul Sloboziei, Dragoș Soare, a promis în campania electorală cu care a câștigat Alegerile că problemele de mediu vor reprezenta una dintre preocupările permanente ale administrației. După un an de mandat, slobozenii așteaptă cu interes ca «preocuparea» să se concretizeze.

18 Noiembrie 2021, 13:20 (4968 vizualizări - 2 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Corcodel de la Dumitresti:
(19 Noiembrie 2021, 21:01)
Bun lucru la Urziceni, FELICITARI!  Am auzit ca la plantare a participat si MARINARUL (...), ala care taia padurile, prins si condamnat de instantele de judecata. Un sef psd-ist, sef patron amanetist, care a amanetat, furat si taiat, hectare, din padurile seculare. A auzit la Emil Strainu, ca in 10 ani, va creste nivelul Mari Negre cu 7 metri si implicit Urziceniul va deveni port la MAREA NEAGRA. Asa ca oficial fiind seful hautoritati navale si vaznd pe radar ca padurile din preajma Urziceniului, nu permit intrarea in port a flotei natinale, A RAS PADURILE. Acum smerit, avand un harlet in mana, planta puieti, avea 3.456.567.324. de ore de munca de efectuat, in folosul comunitati. Sper sa termine de plantat puietii, pana ajunge MAREA NEAGRA LA CATANGA! 
George.s:
(18 Noiembrie 2021, 18:47)
A fost un masacru ce s-a întâmplat cu pomii tăiați de-a lungul variantei de la Kaufland spre Privightoarea. Parcare imensă? Cui folosește? Unei persoane, unei firme? Și pentru asta sunt ignorați mii, zeci de mii de cetățeni? Care vor fi expuși prafului de pe acea platformă betonată, vântului direct fără obstacol natural, zgomotului mașinilor din acea parcare imensă. Unde e interesul colectiv? Beneficiarul acestui masacru (om sau firmă) se simte confortabil?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 05 Aug 2026
248 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(3523 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(1803 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(2617 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(2450 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1899 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(669 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(2232 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(2684 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(3497 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(2555 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(2081 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(3664 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Ialomiței, din localitatea Gura Văii. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 10:55
(2039 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 13:55
(2396 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,49 milioane de lei în mai 2026. 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată la buget în urma controalelor!

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,49 milioane de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 08:15
(2299 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,61%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2026

La sfârșitul lunii mai 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4395 șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 16:40
(2308 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Gura Văii!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 13:35
(1466 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,9 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2026, 09:35
(451 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(3018 vizualizări - 0 comentarii)


S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

Pompierii ialomițeni au desfă­șurat încă de duminică, 21 iunie 2026, o amplă acțiune de căutare a doi minori, de 13 și, respectiv 17 ani, înecați în apele râului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 08:20
(6787 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Traficant de droguri, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 18:00
(2543 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 167,21 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în mai 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 167,21 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 12:10
(2543 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iunie 2026, în intervalul orar 10,00-16,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Venus din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 10:30
(2683 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 24 Iunie-«Ziua Internațională a Iei», sărbătorită la Sala «Europa»

Miercuri, 24 iunie 2026, de la orele 18,00, la Sala «Europa» din Slobozia, Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 09:10
(2977 vizualizări - 0 comentarii)


Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Duminică, 22 iunie a.c., în cadrul misiunilor executate cu ocazia desfășurării evenimentului cultural «Drăgaica» din Căzănești, jandarmii ialomițeni au identificat o persoană care comercializa ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 13:15
(2970 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RA ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 12:40
(2584 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Țăndărei!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 350 mm, de pe strada Gării din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2026, 09:55
(2855 vizualizări - 0 comentarii)


1097 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-mai 2026

În primele 5 luni ale anului 2026, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1097 persoane, dintre care 414 femei.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2026, 08:25
(2825 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziția de pictură «TEMPO RUBATO», la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Luni, 15 iunie 2026, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» va fi vernisată expoziția de pictură «TEMPO RUBATO-natură și proiect», semnată ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 11:20
(3890 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...