Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Dreptate în instanță pentru fetițele asistentei medicale din Săveni, ucisă de COVID-19 anul trecut

Dreptate în instanță pentru fetițele asistentei medicale din Săveni, ucisă de COVID-19 anul trecut

Deși există o lege prin care statul recunoaște implicarea personalului medical în lupta cu pandemia de COVID-19, instituțiile publice refuză să o pună în aplicare. Casa Județeană de Pensii Ialomița a fost acționată în instanță de fiicele și soțul Nicoletei Grigore, primul cadru medical din Ialomița care și-a pierdut viața din cauza bolii infecțioase provocată de virusul SARS-CoV-2. Instituția a refuzat să le acorde celor două fetițe gemene, în vârstă de 9 ani, pensia de urmaș la valoarea stabilită prin Legea 56/2020 și Ordonanța 116/2021, acte normative concepute pentru a recunoaște acțiunile angajaților din sistemul medical de a stopa efectele bolii COVID-19. După un proces care s-a întins pe câteva luni, Tribunalul Ialomița a dat dreptate familiei asistentei decedate.

Dispariție fulgerătoare În aprilie 2020, orașul Țăndărei a intrat în carantină din cauza creșterii alarmante a cazurilor de COVID-19. Spitalul Orășenesc din Țăndărei a fost desemnat să monitorizeze cazurile de boală din zonă apoi, în funcție de starea de sănătate a bolnavilor, să le transfere către alte unități medicale. Angajată ca asistent medical la laboratorul Spitalului Țăndărei, Nicoleta Grigore a fost transferată la punctul de triaj, amenajat la intrarea în unitatea medicală. În urma contactului cu pacienții bolnavi de COVID-19, femeia în vârstă de 42 de ani s-a infectat cu SARS-CoV-2. Inițial, a primit tratament de specialitate în cadrul Spitalului Municipal «Anghel Saligny» din Fetești, dar pentru că simpto­mele provocate de boală erau tot mai puternice, a fost transferată la Spitalul de Boli Infecțioase «Victor Babeș» din București. Pe data de 14 aprilie 2020, Nicoleta Grigore a pierdut lupta cu boala. Medicii din București au declarat decesul femeii din cauza afec­țiunii COVID-19. Vestea a șocat întreaga comunitate medicală din Ialomița, Nicoleta Grigore fiind primul cadru medical din județ ucis de virusul SARS-CoV-2.

Demersuri în instanță Încă de la începutul pandemiei de COVID-19, statul român a făcut demersuri legislative pentru a recunoaște implicarea cadrelor medicale în lupta cu boala provocată de virusul SARS-CoV-2. Legea 56/2020 și Ordonanța 116/2021 sunt actele normative prin care se recunosc meritele tuturor cadrelor medicale participante la acțiuni medicale împotriva COVID-19. Documentele juridice au și un articol special în care specifică ce drepturi le revin urmașilor cadrelor medicale care și-au pierdut viața din cauza acestei boli. Potrivit textului de lege, «copiii au dreptul la pensie de urmaș (...) egală cu 75% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție avut/avută de personalul medical». Deși prevederile actului normativ sunt foarte clare, Casa Județeană de Pensii Ialomița a refuzat să acorde fetițelor gemene ale Nicoletei Grigore, în vârstă de 9 ani, drepturile care le reveneau. Instituția a acordat pensia de urmaș fără a ține cont de această lege. «Am purtat numeroase clarificări cu reprezentanții Casei Județene de Pensii Ialomița până când ne-am dat seama că dânșii nu au ținut cont de prevederile acestui act normativ. Invocau faptul că această lege nu are norme de aplicare, motiv pentru care nu pot acorda pensia de urmaș așa cum scrie în OUG 116/2021!» susține Iulian Grigore, soțul Nicoletei Grigore. Pentru a beneficia de drepturile conferite de actul adoptat de Guvernul României, familia Nicoletei Grigore a deschis un proces pe rolul Tribunalului Ialomița. Pentru ca solicitarea să fie aprobată de judecători a fost nevoie ca respectiva acțiune să fie deschisă de cele două fiice ale asistentei medicale răpusă de COVID-19, reprezentate de tatăl lor. «Casa Județeană de Pensii Ialomița a considerat că decesul mamei acestor fetițe a survenit din cauza unei boli obișnuite, fără a ține cont de actele speciale. Astfel, a stabilit un cuantum al pensiei de urmaș mult mai mic. Instanța a stabilit ca drepturile fetelor să fie conferite în baza legii care recunoaște implicarea cadrelor me­dicale în lupta cu pandemia de COVID-19...» susține Cristina Niculae, avocatul care a reprezentat familia Grigore în fața instanței de judecată. Valoarea inițială a pensiei de urmaș pe care fiicele Nicoletei Grigore o primeau era de 1600 de lei/lună. Acum, în baza sentinței date de Tribunalul Ialomița, cuantumul acestui drept a fost stabilit la aproximativ 3600 de lei/lună. «Vă dați seama că este un real beneficiu pentru noi, deoarece banii sunt necesari pentru a avea grijă de acești copii. Eu trebuie să mă descurc dintr-un singur salariu să le ofer tot ceea ce ele au nevoie...» a mai spus Iulian Grigore, tatăl celor două fetițe. Sentința dată de Tribunalul Ialomița este o premieră în județul Ialomița în ceea ce privește acordarea acestui tip de drepturi conferite prin acte speciale.

22 Noiembrie 2021, 09:55 (10026 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Învestirea în funcție a primarului ales al Țăndăreiului, blocată de procese

Comentariile cititorilor:


Prof ec:
(29 Noiembrie 2021, 11:21)
Bravo, Cristina! O elevă de excepție și un avocat de renume!
Cristina Vasile:
(24 Noiembrie 2021, 00:35)
Felicitări, Cristina! Din păcate statul își bate joc , din varii motive: neștiință, delăsare indiferenta, rea voința și din fericire exista profesioniști ca tine! Bravo ție, bravo clienților tai pentru determinare!
Cetatean:
(23 Noiembrie 2021, 09:05)
Stat nebun! Ajungi sa dai în judecata statul în care ești cetatean pentru a obține un drept.legitim. De multa vreme statul acesta este inamicul poporului. Tara condusa de prosti și hoți și desigur de o mulțime de deputați și senatori. Suntem bine. Ba patriotilor, la că-ți bani luați ca să va faliti ca sunteți parlamentari puteatinface un pustiu de bine, nu sa I dați bani, ci sa faceți schimbare de lege.
Cititor:
(22 Noiembrie 2021, 22:17)
Daca o reparatie sufletesca nu va fi posibila niciodata, o reparatie morala si materiala obtinuta in instanta inseamna mult pentru fetite.Felicitari adultilor care au luptat pentru ele si si-au doriit sa le fie un pic mai bine micutelor.
George.s:
(22 Noiembrie 2021, 14:21)
Foarte bine că tatăl fetelor a insistat, foarte bine că avocata a arătat de partea cui este dreptatea. Dar sunt sigur că foarte mulți dintre cei care au intradevăr dreptate nu continuă în stăruința lor, luând de bune spusele unor ghișeiste habarniste sau ale unor angajați din instituțiile statului bătuți în cap sau rău intenționați. Sunt convins că la o testare a cunoștințelor legislative (nu prea vaste, să nu transpire, dar restrânse doar la atribuțiile de serviciu) ar face mulți astfel de angajați să se facă de râs.
Jan:
(22 Noiembrie 2021, 12:54)
Bravo, Cristina! Ești un avocat dedicat. Cred că instituțiile în drept se pot sesiza din oficiu cu privire la ce se întâmplă la Pensii Ialomița. Se aplică legea după bunul lor plac și înțelegere. Acest caz din articol nu este singular.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 04 Iun 2026
272 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

2 Iunie 2026, 20:15


Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(1978 vizualizări - 2 comentarii)


Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(1026 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(981 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(11191 vizualizări - 0 comentarii)


854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(669 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia «Sf. Ev. Matei» ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 11:05
(660 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 10:15
(448 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a organizat tradiționalele sesiuni de informare din cadrul Programului «Tinerii și Hristos» în liceele din Urziceni. Conținutul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2026, 10:40
(462 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale soldate cu amenzi de 316,8 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a continuat acțiunile de verificare a operatorilor din domeniul alimentar, unul dintre obiectivele acestor acțiuni fiind analiza ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 16:05
(427 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Substanțe interzise ascunse în șosete

Vineri, 22 mai a.c., în jurul orelor 22,00, la Slobozia, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, jandarmii ialomițeni au observat un grup format din patru tineri care manifestau un comportament ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 15:05
(415 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Dridu!

Joi, 28 mai 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 09:25
(458 vizualizări - 0 comentarii)


APIA își va desfășura activitatea și în zilele de sâmbătă, 23 și 30 mai 2026!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că, în contextul apropierii termenului-limită de depunere a Cererilor de Plată aferente Campaniei 2026 și al derulării ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:50
(804 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Arestat pentru «trafic de droguri de mare risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:30
(1109 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 6,42 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor din luna aprilie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna aprilie a.c., 9 inspecții fiscale, 2 controale inopinate și  4 ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 11:40
(632 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 1,15 milioane de lei în aprilie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 1,15 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2026, 10:45
(718 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de formare profesională organizate în  anul 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM Ialomița continuă să sprijine integrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin lansarea noii oferte de cursuri de formare ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 14:20
(957 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

O seară specială dedicată patrimoniului, istoriei și explorării vă așteaptă la Muzeul Județean Ialomița, în cadrul evenimentului intrat deja în tradiție-«Noaptea Muzeelor», s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 09:25
(922 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Miercuri, 13 mai 2026, în intervalul orar 16,00-19,00, este sistată furnizarea apei potabile în localitatea Sudiți, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 16:45
(1328 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 11:50
(2277 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 179,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 179,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 10:20
(473 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 09:25
(4908 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale restante la 31 martie 2026 de peste 287 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că, în conformitate cu prevederile legale, au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 08:25
(1243 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor implementate de APIA, respectiv pentru: Sprijin de bază pentru venit ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2026, 13:10
(1992 vizualizări - 0 comentarii)


600 misiuni de ordine publică ale jandarmilor ialomițeni în luna aprilie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii aprilie a.c., 597 misiuni de ordine publică, dintre care 40 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:30
(4940 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:25
(2184 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,83%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2026

La sfârșitul lunii martie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4568 șomeri (din care 2167 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:20
(1868 vizualizări - 0 comentarii)


USR nu mai dorește coaliție cu PSD

USR nu mai dorește coaliție cu PSD

Dominic Fritz, președintele USR, după ce moțiunea PSD-AUR a trecut și Guvernul Ilie Bolojan a fost demis de Parlament, a convocat o ședință a Comitetului Politic al USR. «Comitetul politic USR ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 18:50
(1654 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizarea la plată a ANT-urilor aferente anului de cerere 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 4 mai 2026, procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) din sectoarele vegetal și zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 19:05
(1089 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Luni, 4 mai 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 11,30-16, ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 12:05
(1774 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mmm în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Prioritatea administrației Potor: deschiderea parcării subterane din Piața Revoluției! Mary în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Gogu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 JALE ion în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Nicolae în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații @Muza(kk)Verde în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Guzganu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Misu în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Ioana în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Piața în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Mary în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro Mary în O nouă groapă pe bulevardul Unirii din Slobozia Mary în «Premierul demis Bolojan să înceteze „sinecuriada“ din instituțiile guvernamentale!» Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» ATeReul în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...