Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Remiză echitabilă

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia-Metaloglobus București 1-1

Remiză echitabilă

Meci lipsit de strălucire între Unirea și Metaloglobus, în ciuda soarelui care a încălzit atmosfera pe toată durata jocului. Cele două echipe s-au anulat reciproc o bună perioadă, iar golurile au venit în urma unor erori defensive. Una peste alta, a ieșit de o remiză echitabilă, care nu avantajează pe niciuna dintre combatante. Mai mult, Unirea coboară pe 10, dar e înghesuială mare la ultimele două locuri de play-off. O să fie frumos!

S-au mișcat greu Primul corner a fost abia în minutul 9. S-au adulmecat la greu și nu au îndrăznit să muște serios până la mijlocul primei reprize... Pentru Unirea a fost ceva normal având în vedere că i-au lipsit 5 jucători, suspendații Coadă, Dinu și Toma și accidentații Suciu și Stoica. Prin urmare, a fost greu pentru antrenorul suspendat Adrian Mihalcea și «principalul» de conjunctură Enache Costea să alcătuiască formula de start. Aceasta a fost Gurău-Ibrian, Lazăr, Perju, Mihai-Bolohan (Savu ’76), Trașcu (Mustacă ’85), Cruceru, Greu-Ivan (Turcu ’76), Afalna. Cum spuneam, prima ocazie s-a consemnat în minutul 23, când Greu și-a făcut o minge la 22 de metri, dar șutul său a nimerit transversala. 14 minute mai târziu, Claudiu Herea, fratele mai mic al mai cunoscutului Ovidiu, îl încearcă pe Gurău, dar portarul Unirii e la post. În finalul primei părți, Ibrian centrează periculos în careu, dar jucătorii Unirii sunt lipsiți de reacție și apărarea bucureșteană respinge. În startul părții secunde, Greu șarjează pe stânga, centrează, dar Afalna trece pe sub minge. De partea cealaltă, Borțoneanu îl mai testează o dată pe Gurău, cu un șut din 14 metri, dar portarul nostru este, din nou, pe fază. La faza imediat următoare, Bolohan centrează în careu pentru Ivan, iar atacantul Unirii este faultat de Cazan. Penalty pentru Slobozia, iar Florinel Ibrian își asumă executarea. Trage în stânga portarului, Gavrilaș ghicește colțul, dar nu reușește să oprească mingea din drumul ei spre gol. Conducem cu 1-0, dar bucuria durează doar 10 minute. Oaspeții beneficiază de un corner de pe dreapta. Bate Alexandru Lazăr până în buza careului mic. Gurău nu iese și, de lângă Gabriel Lazăr, longi­linul George Caramalău marchează pentru 1-1. După un ușor recul, Unirea își revine, iar Cruceru și Lazăr trag puțin pe lângă poartă. Mai mult, în urma unui fault asupra lui Greu, bucureșteanul Sârbu primește, în minutul 78, al doilea cartonaș galben și este eliminat. Atacăm în superioritate, antrenorul mută ofensiv, iar Turcu trimite cu capul pe lângă din 11 metri. Se termină 1-1, rezultat echitabil care ajută echipele din Miercurea Ciuc și Șelimbăr să se implice vârtos în hora pentru play-off. În acest context, me­ciul din deplasare, cu Csikszereda, care se va juca sâmbătă, 27 noiembrie a.c., orele 11,00, devine extrem de interesant pentru multe echipe.

23 Noiembrie 2021, 15:45 (3098 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 04 Iul 2026
308 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Accident cu trei răniți

Poliția a fost sesizată luni, 6 iulie 2015, în jurul orei 15,30, cu privire la faptul că pe DJ313 s-a produs un eveniment rutier soldat cu rănirea a trei persoane. Din primele verificări, polițiștii deplasați ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2015, 14:25
(2015 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Comandant nou cu concurs

În urma promovării examenului organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în data de 2 iulie 2015, colonelul Popa Adrian Vasile este noul inspector șef al Inspectoratului pentru Situații ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2015, 14:10
(5377 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Stimulente pentru angajarea de elevi și studenți

Angajatorii care încadrează elevi sau studenți pe perioada vacanței de vară beneficiază, pentru fiecare elev și student, de un stimulent lunar în cuantum de 250 lei/lună. Perioada maximă de acordare a stimulentului ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2015, 13:40
(5413 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 292 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, marți, 7 iulie 2015, sînt disponibile 292 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt rezervate ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2015, 13:05
(4175 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Cererile unice de plată, termen final de depunere

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomita  informează fermierii, precum și pe toți cei interesați, că termenul limită pentru depunerea cererilor unice de plată este ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2015, 12:25
(4725 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție! Se oprește apa în localitatea Căzănești!

Pentru executarea unor lucrări de reabilitare și igienizare a rezervorului din incinta Complexului de pompare-înmagazinare «Căzănești», SC RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile joi, 9 iulie 201 ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2015, 12:15
(4735 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Gheorghe Doja

Un incendiu la care a fost solicitată intervenția pompierilor s-a produsduminică, 5 iulie 2015, în jurul orei 13,30, cînd o terasă a unei societăți comerciale din localitatea Gheorghe Doja, învelită cu ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2015, 11:20
(4030 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor ialomițeni

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor, polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au fost angrenați, în perioada 3-5 iulie a.c ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2015, 10:40
(3632 vizualizări - 0 comentarii)


anunț

anunț

de vînzare
culegător
de porumb

fără tocător,
6 rînduri,
stare
impecabilă,
25000 lei, negociabil
tel. 0728/908.832

1 Iulie 2015, 19:50


Ialomița: Reținut pentru trafic de influență

«Procurori din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul MITACU MIHAI, sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2015, 19:30
(6211 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Conturi IBAN pentru plăți la buget

În vederea creării unui climat de lucru destins și a dezvoltării unui parteneriat viabil contribuabil-funcționar public, aducem în atenția contribuabililor interesați (persoanele fizice autorizate, întreprinderile ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2015, 19:05
(5995 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fetiță de 8 ani, dispărută

Fetești: Fetiță de 8 ani, dispărută

Luni, 29 iunie 2015, polițiștii au fost alertați cu privire la dispariția unei fetițe din Fetești. Copila, pe numele său MIHAI DENISA, de 8 ani, a dispărut în jurul orei 19,00, de pe un ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2015, 19:10
(5860 vizualizări - 0 comentarii)


Crunți: Și-a incendiat locuința

Sîmbătă, 27 iunie a.c., locuința unui cetățean din satul Crunți, comuna Reviga a fost incendiată. Potrivit pompierilor ialomițeni, solicitați să stingă incendiul, focul ca izbucnit după ce proprietarul ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2015, 17:20
(4191 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Crunți incendiu


Cotorca: Accident mortal după ce o mașină a lovit un cal

Sîmbătă, 27 iunie a.c., un șofer s-a răsturnat cu mașina în apropierea localității Bucu. Evenimentul rutier s-a produs ca urmare a faptului că șoferul a pierdut controlul direcției de mers. Bărbatul, în ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2015, 15:05
(4785 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi băuți, la volan

La sfîrșitul săptămînii precedente, polițiștii ialomițeni au prins în trafic patru bărbați, cu vîrstele cuprinse între 22 și 59 ani, care conduceau autovehicule deși erau băuți. Valorile rezultate ca urmare ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2015, 12:55
(3223 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Peste 320 de amenzi aplicate

Peste 320 de amenzi rutiere au fost aplicate de polițiștii ialomițeni la sfîrșitul săptămînii recent încheiate, respectiv în perioada 26-28 iunie 2015. Mai mult, ca urmare a acțiunilor întreprinse în scopul ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2015, 11:45
(4280 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Percheziții la hoții din mașini

Miercuri, 24 iunie 2015, la primele ore ale dimineții, polițiștii efectuează 20 de percheziții, în 4 județe, la persoane bănuite de savîrșirea infracțiunilor de furt și  furt calificat. Astfel, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2015, 10:20
(6524 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Drapelului», sărbătorită la Slobozia

Autoritățile din Slobozia vor serba și anul acesta «Ziua Drapelului». Evenimentul se va desfășura vineri, 26 iunie 2015, în Piața Unirii din oraș. Momentul va fi marcat printr-o slujbă religioasă, dar și ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2015, 20:15
(2619 vizualizări - 0 comentarii)


Tabără de vară în stațiunea Amara

Eveniment inedit la Amara. Reprezentanții Clubului Montan Excelsior Slobozia îi invită pe toți pasionații de aventură să petreacă un week-end de neuitat pe plajele din stațiune. Astfel, între 31 iulie- ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2015, 19:10
(7163 vizualizări - 3 comentarii)


Jandarm ialomițean, campion la tenis de câmp

Jandarm ialomițean, campion la tenis de cîmp

Finala campionatului de tenis de cîmp organizată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne în municipiul Cluj-Napoca, în perioada 15-20 iunie 2015, a fost cîștigată la categoria «sub 35 de ani» de plutonierul ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2015, 18:40
(4465 vizualizări - 1 comentariu)


APIA Ialomița, primul loc pe țară la depunerea cererilor unice de plată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Ialomița informează că la termenul-limită de depunere a cererii unice de plată 2015 fără penalități, respectiv 15 iunie 2015, județul ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2015, 18:05
(3792 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Examenul de Capacitate, în siguranță

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița vor asigura, în perioada 22-26 iunie 2015, ordinea și siguranța publică la 9 centre de examinare și 2 pentru evaluare, dar și măsuri de ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2015, 17:25
(3490 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 25 iunie, data limită pentru plata obligațiilor fiscale

Administrația Județeana a Finantelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că data de 25 iunie este termenul limită pentru declararea și efectuarea plăților obligațiilor fiscale aferente perioadei ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2015, 16:05
(4813 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: 11 ha de orz, mistuite de flăcări

Scînteile produse de un utilaj agricol au dus la izbucnirea unui incendiu la un lan de orz de pe raza localității Bărbulești. Evenimentul a fost anunțat în după-amiaza zilei de sîmbătă, 20 iunie 2015, iar ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2015, 15:20
(3358 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Polițiștii rutieri au depistat pe șoselele județului patru bărbați, cu vîrstele cuprinse între 35 și 51 de ani, care conduceau autovehicule pe drumurile publice deși anterior consumaseră băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2015, 14:40
(2521 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 6 accidente, 7 persoane rănite

La sfîrșitul săptămînii precedente, în perioada 19-21 iunie 2015, pe șoselele ialomițene s-au produs 6 accidente rutiere, soldate cu rănirea a șapte persoane. Vineri, 19 iunie, Poliția a fost sesizată cu ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2015, 13:35
(2982 vizualizări - 0 comentarii)


Siguranța participanților la trafic, prioritate a polițiștilor ialomițeni

La sfîrșitul săptămînii precedente, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2015, 12:15
(3951 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor, polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița au fost angrenați, în perioada 12-14 iunie 2015, ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2015, 11:05
(3085 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 39 de facturi fictive și peste 2,24 milioane de lei evaziune

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița, «procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul DUMITRU ANDREI,  sub ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2015, 14:05
(9156 vizualizări - 2 comentarii)


Inventarierea terenurilor în județul Ialomița

În data de 17 iunie a.c., Instituția Prefectului a organizat o nouă reuniune de lucru a specialiștilor însărcinați cu inventarierea terenurilor disponibile pe teritoriul județului Ialomița, în vederea finalizării ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2015, 18:30
(5360 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive @gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...