Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Primăria Slobozia a dat în mintea lui Moș Crăciun

Primăria Slobozia a dat în mintea lui Moș Crăciun

Pentru că a scăzut gradul de infectare sub 4 cazuri la mia de locuitori, Primăria Sobozia a început să viseze târguri verzi pe pereții agorei din Piața Revoluției. Așa se face că, de Crăciunul anului 2021, suntem așteptați pe «pista de avioane» de peste drum de «groapa lui Stoica» la un vin fiert accizat și kurtoș tradițional ialo­mițean, că ungurii și-au luat seama și anul acesta au ales Viena în locul Sloboziei.

La Soare te mai poți uita, dar la Cupola lui ba Administrația Soare a decis să spargă monotonia pandemiei și să le ofere slobozenilor posibilitatea de a se întâlni din nou. Cei care au scăpat din Valul 4, că ceilalți s-au întâlnit deja, iertat fie-ne cinismul. Întâlnirea celor rămași în viață va avea loc în agora din Piața Revoluției pe care administrația slobozeană promite să o redecoreze. Nu, nu vă bucurați degeaba! Nu vom scăpa de bradul ăla odios din 14252 de luminițe pe care Mocioniu îl închiria an de an, e drept, cu accesorii, la modica sumă de 140000 de lei... El însă va fi completat de o Cupolă de lumini cum a văzut domnul primar la târgurile de Crăciun de la Viena, ori de la Praga, ori de la Helsinki. În poze, firește, că nici el n-a mai fost demult prin străi­nătățuri, din cauza pandemiei. De-aia s-a și decis să in­vestească banii contribuabililor în Cupola asta, că doar n-o fi foc și-or merita și ei oleacă de kitsch de-ăsta au­tentic, ialomițean. Iar cine are altă părere să aștepte răbdător viitoarele Alegeri... Că 3 ani nu trec așa ușor, chiar dacă de Crăciun Moșul ne aduce un Guvern PNL-PSD.

Târgul de Crăciun de la Slobozia Dar uite că ne luarăm cu politica și uitam ce era mai important. Cupola lui Soare e doar pretextul, cum bine ați ghicit. Sub ea, primarul Sloboziei vrea să ridice cel mai frumos târg de Crăciun care s-a văzut în parte asta de lume. N-o avea el 600 de ani de tradiție, cum are târgul de la Dresda, nici basilica Sfântul Vasile pe fundal, precum cel din Piața Roșie a Kremlinului și nici 240 de standuri ca ăla din Plaisir d’Hiver, la Bruxelles... Dar vreo 14-15 cabane din lemn o fi în stare DADP-ul să vopsească în roșu și alb. Iar dacă n-o fi, le împodobesc comenrcianții locali care urmează să fie invitați sa vândă exclusivist și diversificat, astfel încât să nu-și facă concurență cu acadele expirate și vin de surcele. Acuma, dacă bețivii Sloboziei or vrea și țuică fiartă nu stă nimeni să numere câte ibrice neaccizate fierb renii lui Moș Crăciun. Dar una peste alta, primarul Soare vrea diversitate și profit pentru toată lumea. Iar pentru tinerii prea săraci să fugă în Spania, Primăria Slobozia are și surprize artistice. Nu știm care, evident... Și, din păcate, nimeni din Primărie nu știe, că altfel nu s-ar mai numi surprize, mama lui de Moș Crăciun care nici de Valul 5 al Covidului nu ne lasă să ne bucurăm în liniște!

29 Noiembrie 2021, 14:10 (12645 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Slobozia are nevoie de 4 milioane de lei pentru reabilitarea sediului Primăriei
Aurelia Dinu, șefa Serviciului Juridic, acuzată că a furat apartamentul unui... mort!
Slobozia: Bloc social, abandonat de autorități

Comentariile cititorilor:


Mihaela :
(16 Decembrie 2021, 14:43)
Bună ziua. Sunt recunoscătoare și mulțumesc tuturor celor ce au contribuit la impodobirea orașului, indiferent de ce culoare politică sunt. Eu vă spun sincer că m-am bucurat mai mult decât un copil de toate luminitele din oraș și încă mă bucur. Haideți să lăsăm toate rautatile, să facem fiecare ce putem mai bine pentru a fi fericiți, bucuroși, mulțumiți. Indiferent cât ar face alții, dacă în noi noi nu facem nimic.....nimic nu ne va bucura. Haideți fiecare să facem ceva care să ne bucure sufletul. Iubirea vine din noi. Ce oferim....Primim. Sărbători minunate tuturor. Vă îmbrățișez cu drag pe fiecare în parte și vă doresc să simțiți spiritul sărbătorilor în suflete.
Fara sens:
(2 Decembrie 2021, 17:42)
Daca nu ar fi facut nimic in privinta decoratiunilor de craciun, ziceati ca nu face nimic pentru copii.Daca face, de ce face..Un articol rautacios, care nu caracterizeaza acest ziar..
Mary :
(30 Noiembrie 2021, 23:50)
Bravo! Am mai auzit că toți salariații primăriei, în frunte cu primarul, își vor dona salariul pe decembrie copiilor nevoiași, sau familiilor cu unu sau mai mulți copii cu nevoi imediate. Tot în același spirit de întrajutorare și al sărbătorilor care vin, salariații de la Consiliului Județean, în frunte cu domnul președintele, sunt supărați că pe ei nu i-a întrebat nimeni, și că sunt dornici să participe, măcar cu banii de hrană pe care îi încasează în fiecare lună, toți fiind suferinzi de inaniție cronică și de alte boli asociate obezității. Mda! Dar din dar se face ...eden. Crăciun fericit!!
Florinel:
(30 Noiembrie 2021, 13:50)
In afara de a baga batul prin gard si a de a va agata de tot ceea ce inseamna primarii si consili si sa judecati in mod constant pentru a convinge cititorii  ca lucrurile sunt rele si foarte rele nu faceti nimic!!
Hai sa stam in case plangand la icoane ca deh..in perceptia voastra daca facem de ce facem daca nu facem de ce nu facem,..ce nenorociti si "" astia"" .....
Cumva nu v-au iesit cartile domnilor de la ziar ? ...
Mioara :
(30 Noiembrie 2021, 11:31)
După părerea autorilor articolului, ar trebui să arborăm, în luna care urmează, doliu pe străzile localităților și în centrul acestora. Ar trebui să facem programe de plâns în piețele publice. Da, ne-au murit oameni dragi, dar asta nu înseamnă că țara trebuie să se transforme într-o scenă de bocit. Copiii trebuie să se bucure de atmosfera sărbătorilor, trebuie să meargă mai departe, să-și vadă de viață! Suferința este în sufletul celor care au pierdut pe cineva, dar lumea nu se termină aici! Ne gândim la moarte, dar asta nu trebuie să ne transforme în bocitori permanente, în piețe publice! Unde este încrederea că avem capacitatea, dar și voința de a merge mai departe? Critica este bună, mai ajută la reglarea vieții economice, sociale, publice! Dar nu făcută oricum și oricând! Primarii aceia, pe care i-ați lăudat în articole anterioare, organizează ceva pentru a marca sfârșitul anului? I-ați dat exemple de bun management! Ei ce fac? Sau doar unii sunt vinovați, în opinia dumneavoastră, că vor să mai aducă și un zâmbet pe fețele împietrite de durere ale oamenilor? Unde vă este echidistanța?
Gogu:
(30 Noiembrie 2021, 02:17)
De ce tara merge prost? Pentru ca pana si presa “cea de a patra putere in stat” vrea ca oamenii sa nu mai creada ca se poate face ceva…
Un anonim 27:
(30 Noiembrie 2021, 01:04)
Întotdeauna nemulțumiți. Nu am înțeles niciodată care e scopul in a cauta mereu "scandal". Fara el nu se poate? Nu stim nimic de bine si nu știm sa laudam vreo initiativa. Sunt atatia ialomiteni, inclusiv tineri cu vise si ideei care au ceva de spus dar noi nu promovam asa ceva. Pormovam circul. Nimic pozitiv nici macar in preajma sarbatorilor. Daca se face de ce se face daca nu se face de ce nu se face. Mai bine v-ati uita in ograda voastra si ati fi multumiti ca cineva incearca. Si apoi ne plangem ca Slobozia e un oras uitat pe harta României si ca tinerii pleaca in lume cautand respectul si susținerea...
Nutii spaima Constitutii:
(29 Noiembrie 2021, 16:19)
Pai deh ... ce sa faca si ziarul ?! Da' sa stii ca a scris si de bine acolo unde a fost cazul .... cu toata ca la institutii publice nu-mi aduc aminte nici eu. Or fi prea rari oamenii buni acolo. Stii tu .... presa este cainele democratiei iar cainele ... trebuie sa muste si sa latre ca altfel nu capata nimic de mancare (adica nu vinde). Insa autorul articolului are dreptate. Agora aia e urata rau de tot. Si din pacate eu cu tot geniul meu de arhitect peisagist (adica 0,0 %) nu stiu cum se poate schimba ceva in bine la ea. Poate ca ar fi bine sa fie contactat un om care are aceasta calificare. In plus eu daca as fi Soare l-as intreba pe acest arhitect si pe toti inginerii din dotare cum sa fac sa plantez un brad sau mai multi in aceasta agora. Sa raman si eu in memoria orasului cu "Bradul lui Soare".
anonymus:
(29 Noiembrie 2021, 16:07)
Mai bombonel, uita-te in jur, vezi ceva pozitiv, ti se pare ca lucrurile se schimba in bine? Din cauza unor lingai ca tine ne ducem cu totii in jos, ati fi in stare sa va vindeti si familia pentru niste foloase primite de la "sefu". Hai, du-te si numara-ti ouale!
Dodonel:
(29 Noiembrie 2021, 14:55)
Sunteti rautaciosi. Cam asta caracterizeaza in ultima perioada articolele voastre pentru orice demers al primariilor. Daca se face este rau ca se face, daca nu se face de ce nu se face. Doar ca acum veniti cu ceva in plus, va legati si de pandemie. Poate ar trebui sa mai invatati sa spuneti si de bine. Nu de alta dar nu imi aduc aminte sa fi citit in al vostru ziar vreun articol pozitiv la adresa vreunei primarii sau institutii. Si nu mai vorbesc despre ce spuneti de oamenii acestor institutii.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
249 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ce răspunde ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2024, 08:05
(2945 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 164,39 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna octombrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna octombrie a anului 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 164,39 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2024, 12:35
(7427 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la case din Grindu și Căzănești

Incendii la case din Grindu și Căzănești

Sâmbătă, 9 noiembrie a.c., în jurul orei 2,00, pompierii din Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință din comuna Grindu. Au ars articole textile și 4 mp ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2024, 10:50
(2244 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Țăndărei

Trei echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs în orașul Țăndărei, în care au fost implicate două autoturisme. În urma evenimentului ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2024, 10:40
(1052 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Angajatorii sunt obligați să anunțe locurile de muncă vacante și ocuparea acestora

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița reamintește tuturor angajatorilor (persoane fizice/juridice de drept public sau privat) că, potrivit art. 10 din Legea nr. 76/2002, privind ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2024, 09:40
(6907 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Concurs național de creație «Vocea ta e soluția»

În perioada noiembrie 2024-ianuarie 2025, Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Educației organizează Concursul național de creație virtuală: «Vocea ta e soluția» ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2024, 13:50
(806 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la Urziceni, Bărbulești și Armășești pentru mașini furate

IPJ Ialomița: Percheziții la Urziceni, Bărbulești și Armășești pentru mașini furate

În cadrul unei acțiuni de amploare, polițiștii ialomițeni au efectuat joi, 7 noiembrie a.c., 12 percheziții domiciliare pe raza localităților Urziceni, Bărbulești și Armășești, într-un dosar ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2024, 17:00
(1911 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 600 de misiuni desfășurate de jandarmii ialomițeni în luna octombrie 2024

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii octombrie a.c., 604 misiuni de ordine publică, dintre care 92 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2024, 11:40
(4799 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2024, 11:05
(3794 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 11 noiembrie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2024, 10:30
(7323 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr de 15 ani, surprins la volan prin Țăndărei

Polițiștii din Slobozia, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări vehiculul ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2024, 14:20
(1842 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Maia!

Echipele furnizorului de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere la nivelul instalațiilor de energie electrică din comuna Maia, joi, 7 noiembrie 2024. Fără curent, sursa ce alimentează ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2024, 13:10
(1252 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în școlile din județ

Luni, 4 noiembrie 2024, polițiștii din Ialomița au desfășurat activități informativ-preventive la 6 școli gimnaziale și profesionale din localitățile Grivița, Traian, Cocora, Scânteia, Reviga și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2024, 15:00
(3444 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului în luna septembrie 2024

La sfârșitul lunii septembrie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4497 de șomeri (din care 2159 de femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2024, 13:00
(27111 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Doi copii au murit din cauza intoxicației cu fum

La Movilița, o fetiță de 5 ani și un băiețel de 7 ani și-au pierdut viața luni, 4 noiembrie 2024, după ce s-au intoxicat cu fum. Fumul a fost provocat de un incendiu care a cuprins locuința în ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 20:00
(3470 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Ordin de protecție emis după ce și-ar fi agresat concubina

Polițiștii din Grivița au fost sesizați duminică, 3 noiembrie a.c., de către o femeie, din comuna Traian, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un bărbat de 31 de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 15:45
(17089 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 155 kg de pește, confiscate de polițiștii ialomițeni

Politiștii din Căzănești au depistat un tânăr, de 27 de ani, din județul Călărași, în timp ce transporta într-o autoutilitară pește din specia caras și somn. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 15:35
(513 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii din Coșereni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări vehiculul ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 15:25
(1043 vizualizări - 0 comentarii)


Casă în flăcări la Rădulești

Pompierii au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de vineri, 1 noiembrie a.c., în jurul orei 8,50, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 10:50
(1105 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Coșereni, Bucu și Mărculești

Vineri, 1 noiembrie a.c., în jurul orelor 12,30, trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 10:45
(1297 vizualizări - 0 comentarii)


Procesiune pe străzile din Slobozia cu ocazia hramului Mânăstirii «Sfinții Voievozi»

În perioada 5-11 noiembrie 2024, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 08:20
(8425 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Urmărit penal pentru că și-ar fi agresat soția

Polițiștii au fost sesizați joi, 31 octombrie 2024, de către o femeie din comuna Valea Ciorii cu privire la faptul că ar fi fost amenințată cu acte de violență de către soțul său, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2024, 12:40
(2427 vizualizări - 1 comentariu)


Bordușani: Conducea un tractor fără permis

Joi, 31 octombrie 2024, polițiștii au oprit în trafic în comuna Bordușani un tractor agricol condus de un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din Bordușani. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2024, 12:20
(1207 vizualizări - 1 comentariu)


Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2024, 09:40
(3255 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Măcrișului: I-au confiscat mașina pentru că transporta deșeuri feroase

Valea Măcrișului: I-au confiscat mașina pentru că transporta deșeuri feroase

Marți, 29 octombrie a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii din Ion Roată, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de o persoană ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2024, 14:40
(3838 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 68,42 milioane de lei în perioada ianuarie-septembrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-septembrie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2024, 12:40
(4568 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează crescătorii de păsări

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de păsări, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2024, 11:05
(792 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Mircea cel Mare din Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2024, 10:20
(4351 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru «tâlhărie»

Luni, 28 octombrie 2024, polițiștii au identificat un tânăr de 19 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de «tâlhărie» asupra a doi tineri de 16 și 18 ani, din municipiul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2024, 15:30
(1714 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Țăndărei din Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2024, 11:15
(1954 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...