Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Vacanță pe locul 8

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia-Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2-0

Vacanță pe locul 8

Unirea Slobozia a făcut sâmbătă, 4 decembrie a.c., unul dintre cele mai bune jocuri din actualul sezon. Siguri pe ei, ialomițenii au dominat jocul cu Viitorul Târgu Jiu până după minutul 70, când, la adăpostul unui avantaj de două goluri, au cedat inițiativa. A fost ultima etapă din acest an, iar Unirea a strâns 24 de puncte, cu 5-6 mai multe decât preconizasem noi, optimiștii de serviciu. Urmează pauza de iarnă pe care jucătorii lui Mihalcea o vor petrece pe locul 8, cu ceva șanse de a reintra în lupta pentru play-off.

Minutul 7, prima lovitură Unirea a evoluat în meciul cu gorjenii de la Viitorul în următoarea formulă: Gurău-Ibrian, Dinu, Perju, Toma (Mihai ’90)-Dorobanțu (Savu ’74), Coadă, Cruceru (Trașcu ’83), Mustacă (Matei ’83)-Afalna, Greu (Lazăr ’74). Celebrele minute de tatonare s-au scurs mai repede decât ne așteptam. În minutul 7, după o respingere greșită a lituanianului Svikauskas, mingea ajunge la Mustacă, iar tânărul mijlocaș al Unirii îl învinge pe la fel de tânărul portar Eftimie cu un șut din preajma careului mic. Asaltul Unirii continuă, iar în minutul 20 se face 2-0, după un șut năprasnic al lui Afalna din 18 metri. De remarcat că, din cele 5 goluri marcate de Afalna pentru Unirea, 4 au fost din afara careului mare. Mustacă este la cel de-al treilea gol stagional, iar Afalna la al doilea. Ai noștri nu au oprit atacurile la 2-0, ba dimpotrivă. Afalna a mai încercat un șut de la distanță, dar, de data asta, Eftimie a fost la post. Mustacă pătrunde, după o cursă impetuoasă pe stânga, dar șutul său, din interiorul careului, nu mai are forță și este reținut de Eftimie. Un nou șut al lui Afalna, prins de portarul oaspeților, încheie o primă repriză foarte bună a Unirii, în ciuda terenului îngreunat de ploaie. Partea a doua începe așa cum s-a terminat prima. În minutul 55, Toma centrează de pe stânga, Dorobanțu pune stop pentru Greu, iar șutul acestuia îl face din nou remarcat pe Eftimie. 9 minute mai târziu, Afalna scapă singur cu portarul și, din 4 metri, îl ia la țintă pe acesta. Cum spuneam, Christ știe să marcheze doar prin execuții spectaculoase. De aici, oaspeții preiau inițiativa, iar în minutul 68, Copaci execută bine o lovitură liberă de la 20 de metri, lateral stânga, iar mingea trece puțin pe lângă poarta lui Gurău. Enache Costea, cel care a stat pe bancă în locul suspendatului Mihalcea, simte pericolul și betonează apărarea prin introducerea lui Lazăr. Acesta stârnește aplauze prin câteva ieșiri spectaculoase, cu mingea la picior, așa cum puțini apărători pot să o facă. Ultimele 10 minute sunt ale oaspeților. Gurău are 4 intervenții, unele foarte inspirate, la execuțiile lui Core, Brânzan, Acosta și, mai ales, Mitrică, fotbalist intrat în repriza secundă, care a limpezit mult jocul ofensiv al oaspeților. Se termină 2-0, iar Gurău, singurul integralist de la Unirea, bifează al 7-lea meci, din 16, fără gol primit. Echipa noastră mai rămâne câteva zile la pregătire, după care intră în vacanță până la 12 ianuarie 2022. Campionatul se reia pe 26 februarie 2022.

Dorobanțu, debut în Liga a II-a Îl cheamă Andrei Dorobanțu, are 17 ani și este produsul Centrului de Juniori al Unirii. În vară, Adi Mihalcea l-a cooptat în lotul echipei mari, iar de atunci, a muncit cot la cot cu Ibrian&Co. Jucător de bandă dreaptă, «Doro» a mai bifat pentru echipa mare a Unirii două me­ciuri în Cupa României. Săptămâna trecută a fost convocat pentru o acțiune a Naționalei U18 a României, iar sâmbătă a intrat din primul minut contra Viitorului Târgu Jiu. Andrei a profitat de această oportunitate și a avut o evoluție bună. A ieșit în minutul 75, iar aplauzele primite la scenă deschisă demonstrează că este un câștig pentru Unirea.

7 Decembrie 2021, 14:40 (7202 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
243 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

Miercuri, 11 februarie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 17:00
(1909 vizualizări - 0 comentarii)


Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Vineri, 6 martie 2026, Micutzu vine la Slobozia, pentru un show de Stand-Up Comedy. Evenimentul «RO ALERT-Atenție vin urșii» va fi la Casa Municipală de Cultură «Nicolae Rotaru» ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 14:20
(1414 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista datornicilor la 31 decembrie 2025, publicată pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 13:25
(2462 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Maia!

Echipele furnizorului de energie electrică vor efectua lucrări de mentenanță a instalațiilor electrice joi, 12 februarie 2026, în intervalul orar 09,00-17,00, lucrări ce vor afecta, prin lipsa ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 09:40
(844 vizualizări - 0 comentarii)


Ediția a XV-a a «Târgului Apicol» din Slobozia

Primăria municipiului Slobozia anunță încheierea unei noi ediții de succes a «Târgului Apicol», eveniment devenit deja o tradiție de referință pentru comunitatea noastră. Desfășurată ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 17:50
(585 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița continuă controalele în supermarketuri

În perioada 02-06 februarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 37 de controale în hipermarketuri  și supermarketuri. Cu această ocazie, suplimentar activităților specifice ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 12:20
(838 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui cetățean din localitatea Rădulești. La locul solicitării au fost alocate de urgență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2026, 14:00
(2298 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Polițiștii au fost sesizați în cursul nopții de miercuri spre joi, 4/5 februarie a.c., cu privire la izbucnirea unui incendiu la o locuință din Slobozia. În urma verificărilor efectuate a ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:30
(1601 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore patru persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 37 de ani, bănuite de comiterea infracțiunii de «lovirea sau alte violențe». În cursul ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:00
(3922 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Țăndărei au reținut miercuri, 4 februarie a.c., un bărbat de 37 de ani, din Țăndărei, pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2026, 15:00
(2360 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, marți, 3 februarie 2026, în intervalul orar 08,00-14,00, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 12:55
(1267 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna ianuarie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 513 misiuni de ordine publică, dintre care 19 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:30
(2148 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,94%, rata șomajului la sfârșitul lunii decembrie 2025

La sfârșitul lunii decembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4659 șomeri (din care 2211 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:20
(3144 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi la fabricile de pâine, patiserii și cofetării

În perioada 19-30 ianuarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 70 de controale la unități de morărit, de fabricare a pâinii și a produselor de panificație, laboratoare de patiserie ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:10
(4365 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

În cursul nopții de joi spre vineri, 29/30 ianuarie a.c., o șoferiță de 19 ani a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod, accidentul producându-se la Urziceni. & ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:50
(3524 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


AJFP Ialomița: Aproape 1,852 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, pentru întreg anul 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de aproape 1,852 miliarde ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:20
(2724 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitățile Dridu și Dridu-Snagov!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 29 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Principală din comuna Dridu. Pentru executarea ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:40
(2639 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a publicat pe site broșura privind Declarația Unică-Formularul 212

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pe site-ul ANAF a fost publicată broșura «Despre Declarația Unică-Formularul 212» 2025- 2026 ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:20
(1545 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Atenție, se vor executa lucrări la podul de peste râul Ialomița din Slobozia!

Potrivit Poliției Locale Slobozia, vor fi executate lucrări de reparații la rampele de urcare și coborâre la podul de peste râul Ialomița din Slobozia. Lucrările vor fi demarate încep ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 14:40
(3257 vizualizări - 4 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări în domeniul eșalonărilor la plată

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că prin Legea nr. 239/2025/2025, privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 13:25
(739 vizualizări - 0 comentarii)


2777 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în anul 2025

În anul 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2777 persoane, dintre acestea 116 ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 09:15
(3736 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Au fost aprobate și publicate Normele anuale de venit valabile în anul 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care obțin venituri din exploatarea terenurilor agricole și/sau din creșterea și exploatarea animalelor/familiilor de albine ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:15
(3763 vizualizări - 0 comentarii)


Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Acordarea primului ajutor este foarte importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, orice persoană care ajunge la locul unui eveniment poate ajuta victimele, dacă are cunoștințele ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:05
(4796 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 271 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 271 locuri de muncă vacante. Astfel, în Finlanda sunt disponibile 6 locuri de muncă (3 sudor MIG/ ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 15:40
(7053 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 6,39 milioane de lei în decembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile fiscal-teritoriale, a rambursat în luna decembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,39 milioane ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 10:35
(10152 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Vineri, 23 ianuarie a.c., Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit, în jurul orelor 18,00, pentru stingerea unui incendiu la un apartament din Slobozia, zona Piața Agroalimentară. « ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 18:50
(3714 vizualizări - 1 comentariu)


«Târgul Apicol» Slobozia, ediția a XV-a

Servicii Publice Slobozia SRL, împreună cu Primăria Slobozia, Consilul Județean Ialomița și Cooperativa Agricolă «Casa Mierii» Ialomița organizează «Târgul Apicol» ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 14:35
(2024 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 34 de echipaje la Competiția Europeană de Statistică

În data de 16 ianuarie 2026 a avut loc prima testare (etapa județeană) a Competiției Europene de Statistică (CES) 2025-2026, organizată de Institutul Național de Statistică în colaborare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 11:25
(2943 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

Luni, 26 ianuarie 2026, echipele RAJA Constanța vor interveni pentru remedierea unei avarii survenite la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 315 mm, de pe strada Jandarmeriei, din ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:45
(8986 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna decembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,86 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:40
(21026 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...