Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița are Centru Județean de Excelență

Cu rezultate slabe la învățătură

Ialomița are Centru Județean de Excelență

Într-un județ precum Ialomița, în care performanțele școlare ale elevilor lasă de dorit, Ministerul Educației a decis să în­ființeze un Centru Județean de Excelență. Scopul instituției este acela de a promova elevii cu rezul­tate deosebite la învățătură. Finanțarea activității Centrului se face exclusiv de către Ministerul Educației care, în acest an școlar, a oferit apro­ximativ 500 mii de lei pentru funcționare.

Performanțele elevilor, încotro? Înființarea unui Centru Județean de Excelență pare greu de înțeles într-un județ în care performanțele școlare ale elevilor sunt aproape inexistente. Iar dovada o fac rezultatele pe care le obțin în fiecare an la cele mai importante Examene Naționale, Evaluarea Națională și Bacalaureatul. Prin raportare la rezultatele obținute de elevi în vara anului trecut, putem aprecia că Învățământul ialomițean este departe de nevoia de a beneficia de un Centru Județean de Excelență. Reamintim faptul că la Evaluarea Națională 2021 s-au înscris 1740 de elevi, însă examenul a fost susținut de 1727 dintre aceștia. Din numărul total de participanți, 497 nu au putut să obțină medii peste 5 pentru a fi considerați «admiși». Cea mai mare medie obținută a fost 9,92. De asemenea, nici la Bacalaureat situația nu a fost mai bună. Rezultatele preliminarii au arătat că doar 58,92% dintre elevii care au susținut examenul de maturitate au fost declarați «admiși». Totodată, elevii ialomițeni nu au reușit să obțină medii de 10 nici la Bacalaureatul 2021. Dar, cu toate acestea, oficialii Inspectoratului Școlar Județean Ialomița au făcut demersuri către Ministerul Educației pentru a susține acti­vitatea Centrului Județean de Excelență.

500 mii de lei pentru activități educative Centrul Județean de Excelență din Ialomița a fost înființat anul trecut, prin Ordin al Ministerului Educației. Docu­mentul prevedea înființarea unor astfel de entități în fiecare județ din țară. Insti­tuția reprezintă o structură separată din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, cu același statut precum cel al Palatului Copiilor, creată cu scopul de a promova elevii performeri în Educație. Potrivit Raportului de activitate realizat după primul an de activitate, Centrul Județean de Excelență a avut înscriși 153 de copii, din care doar 32 au reușit să obțină premii la concursurile naționale organizate de către celelalte Centre de Excelență din țară. «Am avut participări la concursurile naționale, am realizat și o revistă...» descrie pe scurt activitatea insti­tuției Vasilica Costanda, șeful Centrului Județean de Excelență Ialomița. Activitatea Centrului este finanțată exclusiv din bugetul Ministerului Educației care anul trecut a plătit 500 mii de lei pentru funcționare. Anul acesta Centrul a transmis deja o listă pentru investiții în valoare de 240 mii de lei bani necesari achiziționării de materiale și echipamente didactice necesare desfășurării cursurilor. «Avem o listă de investiții pe care am depus-o la Ministerul Educației, așteptăm aprobarea pentru a putea achiziționa respectivele materiale!» adaugă directorul Vasilica Costanda.

A început selecția elevilor
Centrul Județean de Excelență este destinat atât elevilor de gimnaziu, cât și a celor de liceu. Potrivit informațiilor oficiale, în procesul de selecție contează re­zultatele școlare, dar și cele pe care elevii le-au obținut la olimpiadele și concursu­rile naționale la care au participat. Locurile disponibile sunt de aproximativ 400, insti­tuția fiind în plin proces de a-i atrage pe elevi în cadrul său. În momentul de față există 30 de profesori care susțin cursurile la materiile de studiu precum Limba Română, Matematică, Biologie, Chimie, Fizică, Limba Engleză, Istorie sau Artele Plastice. «Noi sperăm să reușim să aducem toți acești elevi cu potențial în cadrul Centrului de Excelență, pentru a-i putea ajuta să se dezvolte și să-și descopere calitățile pe care le au!» a mai spus Vasilica Costanda, directorul Centrului Județean de Excelență din județul Ialomița.

13 Decembrie 2021, 09:55 (7490 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Bani publici pentru rezultate mediocre la Centrul Județean de Excelență Ialomița

Comentariile cititorilor:


Flori:
(14 Decembrie 2021, 16:04)
Din pacate asa este.Dezinteres total din partea tinerilor , dar si al parintilor. In aceste vremuri nu se prea pune accent pe carte.Banii pot fi obtinuti si prin alte cai si mult mai usor decat sa inveti atatia ani. Vedem asta zilnic la tv . 
Parinte:
(14 Decembrie 2021, 13:10)
Cine vrea sa invete carte invata si la lumanare.Cine nu , nu. Sunt atatea conditii  in scoli , de numai de drag sa mergi.Pacat ca sunt copii care nu inteleg ce se intampla cu ei , ce cauta ei la scoala.Ei nu vin sa invete ceva , ei vin sa arate cat de smecheri sunt,cati bani au ei , cum strica ei ce le iese in cale, cum fumeaza ei in fata profesorilor si nu patesc nimic. Aveti grija de copii dumneavoastra, dragi parinti !
Parinte:
(14 Decembrie 2021, 10:17)
Nu cumva au fost 2 medii de 10 la bac? Slobozia si Fetesti?
Mary :
(14 Decembrie 2021, 00:25)
Centrul Județean de Excelență a Meditațiilor Particulare. Parcă sună mai bine și mai adevărat.
Cetatean:
(13 Decembrie 2021, 20:10)
Felicitări , sa speram ca munca depusa o sa dea roade ! Mult succes doamna Constanda

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
248 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 18:12
(11120 vizualizări - 0 comentarii)


Două drumuri înzăpezite

Două drumuri înzăpezite

Potrivit unui comunicat de presă, resmis de către Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, la orele 12,30, în ziua de 19 ianuarie, pe arterele județului se circulă cu dificultate în condiții de iarnă ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 15:01
(12554 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat căzut în fîntînă

Marți dimineață, 19 ianuarie a.c., un bărbat a căzut într-o fîntînă dezafectată. Pe scurt, în timp ce mergea pe un teren viran situat în imediata apropiere a cartierului Gării din Slobozia Nouă, a căzut ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 15:00
(9996 vizualizări - 0 comentarii)


Tînără de 21 de ani, moartă în accident rutier

Marți, 19 ianuarie, o tînără de doar 21 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut în apropiere de localitatea Cotorca. Mașina în care se afla, condusă de un bărbat de 22 ani, la rîndu-i rănit ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 14:59
(15830 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

Trei tineri din comuna Ion Roată sînt cercetați pentru furt calificat. Suspecții, unul de 29 de ani și doi în vîrstă de 17 ani, sînt acuzați că în perioada noiembrie 2009-18 ianuarie 2010 au furat din locuința ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 14:58
(9891 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive

Luni, 18 ianuarie a.c., în intervalul orar 14,30-21,30, polițiști din structurile de ordine publică și poliție rutieră ale Poliției Municipiului Slobozia, cu sprijinul unor echipe din cadrul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 14:57
(10982 vizualizări - 0 comentarii)


Final de săptămână plin de accidente

Final de săptămînă plin de accidente

Vineri, 15 ianuarie, la Slobozia, un localnic de 51 de ani, probabil pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul direcției de deplasare a mopedului pe care îl conducea și a lovit un o tînără de ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 01:30
(16306 vizualizări - 0 comentarii)


La 60 de ani a furat un telefon mobil

Sâmbătă, în jurul orei 13,30, prin 112, o tînără de 16 ani din comuna Coșereni sesiza Poliția despre faptul că în urmă cu aproximativ o jumătate de oră, în timp ce se afla într-un magazin din municipiul ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 20:08
(10590 vizualizări - 0 comentarii)


Depistați beți la volani

În după-amiaza zilei de duminică, 17 ianuarie a.c., o echipă de siguranță publică ce acționa într-un filtru rutier instituit pe raza municipiului Slobozia a oprit pentru control, pe Strada Nordului, o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 19:16
(11738 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis, la volan

Un ialomițean în vîrstă de 27 de ani, din comuna Dridu este cercetat de polițiști pentru conducerea unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere. Acesta a fost depistat vineri, 15 ianuarie a.c., ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 18:36
(10806 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit încarcerat

Vineri, 15 ianuarie 2010, în cadrul unei acțiuni desfășurată în municipiul Urziceni, polițiștii au depistat un tînăr de 22 de ani, din localitate. Tînărul era urmărit general, întrucît se sustrăgea executării ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 18:22
(11984 vizualizări - 0 comentarii)


«Șofer» cu permis de conducere reținut

În noaptea de vineri spre sîmbătă, 15/16 ianuarie, un echipaj al Biroului Rutier Fetești aflat în serviciu pe raza municipiului a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Ilfov, la volan ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 17:48
(12339 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții mai multor furturi, arestați preventiv

Vineri, 15 ianuarie a.c., polițiștii l-au prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, cu propunere de arestare preventivă, pe principalul suspect de comiterea unui furt dintr-un magazin din ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 17:08
(10350 vizualizări - 0 comentarii)


Week-end cu accidente rutiere grave

Week-end cu accidente rutiere grave

Unul dintre acestea s-a petrecut sîmbătă, 17 ianuarie a.c., în jurul orei 01,00, pe Str. Călărași din municipiul Fetești. În urma coliziunii cu un stîlp de beton, un autoturism în care se aflau patru persoane ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 13:40
(15142 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Centrul Cultural

Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» și Consiliul Județean Ialomița vă invită miercuri, 20 ianuarie a.c., la evenimentul vernisării expoziției artistei Miruna Budișteanu. Expoziția va fi inaugurată la ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 13:32
(12135 vizualizări - 0 comentarii)


173 milioane subvenții pentru sectorul zootehnic și vegetal

Potrivit unui comunicat de presă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat centrelor județene APIA suma de peste 173 milioane lei de la bugetul național reprezentînd plata solicitărilor ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2010, 07:16
(13750 vizualizări - 0 comentarii)


Casă mistuită de flăcări

Casă mistuită de flăcări

În seara zilei de joi, 14 ianuarie a.c., la construcția de casă încă nefinalizată a unei bătrîne din satul Malu a izbucnit un incendiu. Pînă la intervenția pompierilor, întreaga locuință a fost cuprinsă ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2010, 08:12
(9947 vizualizări - 0 comentarii)


Parfumuri contrafăcute găsite de jandarmi

Doi bărbați, unul din București și celălalt din Brașov, au încercat să comercializeze parfumuri contrafăcute la Slobozia. Numai că, astfel, aceștia au fost surprinși miercuri, 13 ianuarie a.c., de jandarmii ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2010, 07:18
(11114 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa Liceelor-ediția 2010

Cupa Liceelor-ediția 2010

Sîmbătă, 16 ianuarie, la orele 11,00, municipalitatea locală dă startul uneia dintre cele mai longevive competiții sportive naționale. Este vorba despre Cupa Liceelor, ediția 2010, competiție destinată ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 18:35
(10101 vizualizări - 0 comentarii)


Beat și fără permis la volan

Joi, 14 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni au depistat în trafic un tînăr în timp ce-și conducea autoturismul deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie și se afla în sare vădită de ebrietate ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:26
(10459 vizualizări - 0 comentarii)


Copil, victima unui accident rutier

Joi, 14 ianuarie a.c.,poliția a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe raza comunei Jilavele, eveniment rutier soldat cu rănirea unui pieton. În urma investigațiilor efectuate la fața locului ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:25
(11289 vizualizări - 0 comentarii)


Suspectul unui furt din magazin, reținut pentru 24 de ore

În cadrul activităților desfășurate de efective ale Poliției Orașului Amara și Serviciului de Investigații Criminale cu privire la un furt din magazin comis în urmă cu aproximativ o săptămînă, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:24
(12930 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 1,4 tone de deșeuri feroase și neferoase, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni efectuează cercetări pentru stabilirea provenienței unor deșeuri feroase și neferoase ce ar putea proveni din săvîrșirea de infracțiuni. Joi, 14 ianuarie a.c., aflați într-un filtru ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:24
(10517 vizualizări - 0 comentarii)


Înșelați de un fals asistent veterinar

Trei cetățeni din comuna Movila au sesizat agenții postului de poliție despre faptul că un bărbat ce s-a recomandat drept medic veterinar i-a înșelat cu diferite sume de bani sau bunuri, părăsind ulterior ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:22
(11055 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton accidentat

În dimineața zilei de 13 ianuarie a.c., la Munteni Buzău s-a petrecut un accident rutier în urma căruia un bărbat în vîrstă de 70 ani a suferit vătămări corporale, necesitînd internarea. Evenimentul rutier ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:21
(16001 vizualizări - 0 comentarii)


Cu permis fals la volan

Miercuri, 13 ianuarie a.c., polițiștii din Făcăeni au oprit pentru control, pe raza comunei, un autoturism înmatriculat în județul Ialomița, la volanul căruia se afla un localnic în vîrstă de 22 ani. Cu ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:20
(12024 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni cu efective mărite în mai multe comune ale județului. Astfel, la acțiunile efectuate pe raza comunelor aflate în zona de responsabilitate a Poliției Municipiului ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:15
(12369 vizualizări - 1 comentariu)


Se caută 200 de femei pentru cules de căpșuni în Spania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița primește înscrieri pentru locuri de muncă sezonieră în sectorul agricol din Spania, la cules de căpșuni. Sînt oferite 200 locuri de muncă pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 19:13
(10307 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer de autobuz, beat la volan

În cursul zilei de marți, 12 ianuarie a.c., în jurul orelor 4,00, un echipaj al Biroului Rutier Fetești a oprit pentru control, pe strada Călărași din localitate, un autobuz de transport local persoane ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 18:15
(11085 vizualizări - 0 comentarii)


Consultant de asigurări, cercetat penal

Polițiștii din Urziceni au finalizat cercetările și au dispus începerea urmăririi penale într-un dosar penal în care o femeie în vîrstă de 41 ani, din localitate, este învinuită de săvîrșirea infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 17:43
(10142 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...