Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Vizită de lucru a ministrului Gabriela Firea la Slobozia

Vizită de lucru a ministrului Gabriela Firea la Slobozia

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea a vizitat marți, 14 decembrie 2021, locuința protejată pentru victimele violenței domestice. Unitatea se află în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița și a fost amenajată printr-un proiect cu finanțare europeană, din Fondul Social European.

Sprijin pentru victimele violenței domestice
Locuința protejată pentru victimele violenței domestice, administrată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița, a fost realizată cu ajutorul fondurilor europene, prin proiectul «Venus-împreună pentru o viață mai bună», implementat de către Agenția Națio­nală pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați. Scopul proiectului a fost acela de reducere a numărului de victime ale violenței domestice prin crearea și dezvoltarea unei rețele naționale inovative integrate de 42 locuințe protejate în scopul transferului la o viață independentă al victimelor și derularea unor campanii privind prevenirea și combaterea acestui gen de infracțiuni. Locuința rea­lizată în Ialomița se află pe raza municipiului Slobozia, iar marți, 14 decembrie a.c., a fost vizitată de Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. La încheierea vizitei de lucru, Gabriela Firea a organizat o conferință de presă în cadrul căreia a vorbit deschis despre ceea ce a descoperit în locuința admi­nistrată de DGAPSC Ialomița. «Mă bucur mult că am ajuns la Slobozia... Spațiul pe care l-am văzut este unul conform, foarte bine administrat. Este curat și primitor!» a declarat Gabriela Firea. De asemenea, aceasta a vorbit și despre măsurile aplicate de Ministerul de resort în perioada imediat următoare, cu scopul de a reduce cazurile de violență domestică înregistrate la nivel național. «Cred că este important ca și agresorii să beneficieze de consiliere. De aceea ne vom îndrepta atenția pentru crearea unor centre în care agresorii să aibă parte de astfel de servicii. De asemenea, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, vom implementa utilizarea brățărilor electronice, astfel încât autoritățile competente să poată acționa în timp util în momentul în care un agresor încalcă ordinul de protecție și se apropie de victimă!» a mai spus Gabriela Firea, ministrul Tineretului și Familiei și Egalității de Șanse.

14 Decembrie 2021, 17:55 (5552 vizualizări - 5 comentarii)

Comentariile cititorilor:


PUTIN:
(17 Decembrie 2021, 23:49)
frectiii, frectii, la picior de lemn! O nulitate se intalneste cu un nul intrus si rezulta catastrofa. In Bucuresti, stam trei ore sa ajungem acasa, nu este vina lu MUCUSOR DAN, este vina ta printesa de c.cat, care ai vandut iluzii. Nimic clar, bulibaseala, da la majorare pierzi la inflatie, iesi pe 0000000000000000, 12 luni depa CADOU.  BAI JEGOSILOR, BAI TROMBONISTILOR, BAI LATURILOR DE POLITICIENI, VA BATETI JOC DE PARINTII SI BUNICII NOSTRII? EXCROCILOR!
Pan D.L.:
(16 Decembrie 2021, 19:36)
Multumesc, ,,Independent'' , pentru publicarea comentariului.
.:
(15 Decembrie 2021, 23:11)
Imediat după ce ministra Firea a stat trei sferturi de oră la bariera de la Drajna, s-a anunțat semnarea autorizației de construcție pentru pasajul rutier din aceeși localitate. Când problemele cetățenilor devin și problemele politicienilor, se găsesc soluții imediat.
Jicu:
(15 Decembrie 2021, 20:16)
Nuca crescuta la moldova si sparta in capitala. Hotie din psd si pnl huoo, la puscarie cu voi pe viata.
Pan D.L.:
(15 Decembrie 2021, 19:32)
Moldoveanca cea hrăpăreață și-a început campania electorală la prezidențiale.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 05 Aug 2026
246 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Infractor arestat

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii l-au încarcerat în Penitenciarul Slobozia pe Constantin I., de 46 ani, din Slobozia. Pe numele bărbatului instanța slobozeană emisese în luna octombrie 2009 un mandat de ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 17:42
(12632 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal cu cuțitul din dotare

Scandal cu cuțitul din dotare

De Ziua Națională, marți, 1 decembrie 2009, jandarmii slobozeni au fost sesizați de patronul unui local din Slobozia asupra unui scandal iscat din senin între doi bărbați aflați în stare de ebrietate. ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 16:20
(10828 vizualizări - 0 comentarii)


«Clauzele interzise», în atenția ITM

«Clauzele interzise», în atenția ITM

Potrivit reprezentanților ITM, «libertatea de voință a părților este limitată în negocierea contractului individual de muncă de prevederile art. 38 din Codul Muncii, care prevede că „salariații nu pot ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 11:52
(12225 vizualizări - 0 comentarii)


Incidente electorale

Incidente electorale

În intervalul 23 noiembrie-1 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița au fost semnalate 3 incidente electorale, cîte unul în fiecare din localitățile Slobozia, Amara și Sudiți. Aspectele sesizate au ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 11:32
(13615 vizualizări - 0 comentarii)


Identificare online a parcelelor agricole

Pentru a diminua erorile privind identificarea parcelelor agricole, APIA va demara, în luna ianuarie 2010, o campanie de instruire a fermierilor privind modalitatea de identificare online a parcelelor agricole ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 15:10
(17612 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrână accidentată la traversarea străzii

Bătrînă accidentată la traversarea străzii

Traversarea neregulamentară a fost cauza unui accident rutier produs în cursul zilei de marți, 1 decembrie 2009, în jurul orelor 17,30, pe DN2A, în localitatea Stejaru. Victima, o femeie în vîrstă de 8 ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 12:04
(11598 vizualizări - 0 comentarii)


Circula cu numere de înmatriculare false

Pe numele unui bărbat, de 56 ani, din Urziceni, polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 12:03
(15889 vizualizări - 0 comentarii)


A murit încercând să aprindă soba

A murit încercînd să aprindă soba

Seria incendiilor la gospodăriile populației, evenimente frecvente în această perioadă a anului, a debutat tragic în luna decembrie. Astfel, marți seara, 1 decembrie, în jurul orei 22.30, la locuința lui ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 11:16
(14558 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

1 Decembrie 2009, 18:10
(13730 vizualizări - 0 comentarii)


Adeverințe de la APIA pentru accesarea de credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii plăților pe suprafață care intenționează să acceseze credite de la băncile care au încheiat convenții cu Agenția ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 13:58
(12794 vizualizări - 0 comentarii)


Grave accidente de circulație

Grave accidente de circulație

La numai o săptămînă după un grav accident rutier petrecut pe DN2A, în apropierea kilometrului 55, din care rezultau 5 victime, un alt eveniment rutier s-a petrecut duminică dimineață, în jurul orelor ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 13:48
(11623 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu puternic la Amara

Incendiu puternic la Amara

Un puternic incendiu a cuprins vineri, 27 noiembrie, în jurul orei 21,30, două anexe gospodărești din Amara. Pompierii slobozeni s-au deplasat cu operativitate la locul intervenției însă mai multe animale ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 13:43
(10837 vizualizări - 0 comentarii)


Băsescu vrea să dea în judecată cotidianul Gardianul și pe Dinu Patriciu

Băsescu vrea să dea în judecată cotidianul Gardianul și pe Dinu Patriciu

Traian Băsescu a anunțat că va da în judecată pe Dinu Patriciu și cotidianul Gardianul pentru «minciună și trucarea unor filmări» și a întrebat conducerea ziarului dacă, înainte de a-l pune în circulație ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 12:53
(11130 vizualizări - 2 comentarii)


Cauciucuri de 2 miliarde, furate de paznic

Cauciucuri de 2 miliarde, furate de paznic

Judecătorii slobozeni au decis joi, 26 noiembrie, arestarea a doi ialomițeni pentru săvîrșirea infracțiunii de furt. Cei doi au desfășurat a adevărată «afacere» cu cauciucuri furate, în perioada aprilie ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2009, 18:46
(12256 vizualizări - 1 comentariu)


Poșta, închisă pe 1 decembrie

Poșta, închisă pe 1 decembrie

Marți, 1 decembrie 2009, toate oficiile poștale din întreaga țară vor fi închise, anunță Departamentul Relații Publice din cadrul Companiei Naționale Poșta Română. Prin același comunicat de presă, se completează ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2009, 15:22
(14816 vizualizări - 0 comentarii)


«Sindicaliștii să decidă așa cum le dictează conștiința»

«Sindicaliștii să decidă așa cum le dictează conștiința»

Elena Neagu, liderul local al UJSL Ialomița protestează împotriva intenției Confederației Sindicatelor Democratice din România de a negocia un pact politic direct cu PSD. Potrivit declarațiilor sale, la ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 18:07
(10893 vizualizări - 0 comentarii)


Un mort și un rănit într-un grav accident rutier

Marți, 24 noiembrie, la intrare în localitatea Albești, s-a petrecut un grav accident rutier. În timp ce se deplasa cu o autoutilitată, în condiții de vizibilitate redusă, conducătorul auto a pierdut controlul ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 16:38
(13192 vizualizări - 0 comentarii)


FenomenalUrziceni-Sevilla 1-0

Fenomenal
Urziceni-Sevilla 1-0

Într-un meci absolut FENOMENAL, Unirea Urziceni a învins în această seară o forță a fotbalului european, FC Sevilla. Potrivit statisticilor, Unirea Urziceni a obținut în acest sezon de Champions League ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 01:01
(16088 vizualizări - 0 comentarii)


Gripa nouă face noi victime printre ialomițeni

Gripa nouă face noi victime printre ialomițeni

România a înregistrat cel de-al doilea deces prin gripă nouă. În doar ultimele 24 de ore, Ministerul Sănătății a confirmat infestarea cu virusul A/H1N1 a încă 190 de persoane. Ialomița se înscrie în rîndul ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:17
(10402 vizualizări - 0 comentarii)


Fetiță de 10 ani, lovită de o mașină

O minoră, de doar 10 ani, din localitatea Movilița, a fost victima unui accident rutier. Copila a vrut să traverseze strada în fugă dar nu s-a asigurat, fiind lovită de o mașină condusă de un cetățean portughez ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:12
(10862 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, identificat la Fetești

Polițiștii feteșteni au depistat sîmbătă, 21 noiembrie, în jurul prînzului, un bărbat ce era urmărit general din luna octombrie 2009. Cătălin B., de 40 ani a fost găsit de polițiști în zona unui centru ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:12
(11611 vizualizări - 0 comentarii)


Scandalagiu beat, cu cuțitul în centrul satului

Sîmbătă, 21 noiembrie, agenții Postului de Poliție Scînteia au fost alarmați de o tînără din Slobozia despre faptul că un bărbat înarmat cu un cuțit provoacă scandal în centrul satului Iazu. Intervenind ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:11
(12311 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

La finele săptămînii precedente, vineri, 20 noiembrie, polițiștii au fost sesizați cu privire la comiterea unui furt dintr-un magazint situat pe raza localității Ion Roată. Valoarea bunurilor sustrase, ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:10
(10963 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 20 spre 21 noiembrie, în jurul oreler 1,00, un bărbat din localitatea Munteni Buzău s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins la volanul unei mașini ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:09
(10664 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un utilaj răspânditor de asfalt

Incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt

Un incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt s-a petrecut vineri, 20 noiembrie 2009, în jurul orelor 18,00, în apropierea gropii de gunoi ecologice a municipiului Slobozia, unde se executau lucrări de ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2009, 14:40
(12370 vizualizări - 0 comentarii)


PSD Ialomița, «sugar» prefectural

PSD Ialomița, «sugar» prefectural

În urmă cu o săptămînă, inflamați de entuziasmul electoral, pesediștii ialomițeni i-au remis prefectului Mădălin Teculescu o scrisoare publică în care îl acuză de grave încălcări ale legii și acțiuni de ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2009, 01:13
(16563 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

Un polițist din Țăndărei a sesizat Direcția Generală Anticorupție Ialomița asupra încercării unei persoane de a-l mitui. Bărbatul, din Vrancea, a încercat să-l mituiască pe polițist pentru ca acesta să ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2009, 16:47
(11541 vizualizări - 0 comentarii)


Minori accidentați

Minori accidentați

Miercuri, 18 noiembrie, la Slobozia, o fetiță de 8 ani a fost ușor rănită într-un accident rutier. Copilul a traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure, fiind accidentat de o mașină ce circula ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 18:41
(10514 vizualizări - 0 comentarii)


Arme confiscate de polițiști

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat în perioada 20 octombrie-15 noiembrie o serie de activități vizînd legalitatea deținerii și folosirii armelor neletale. În urma ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 18:38
(10618 vizualizări - 0 comentarii)


Training pentru angajații Penitenciarului Slobozia

Training pentru angajații Penitenciarului Slobozia

Joi și vineri, respectiv, 19 și 20 noimebrie, reprezentanții Penitenciarului Slobozia participă la o sesiune de training pentru implementarea proiectului «Creșterea șanselor de incluziune socială a persoanelor ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 12:51
(11308 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...