Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

COMUNICAT

COMUNICAT

În perioada 13-17 decembrie 2021, reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița, au participat la recepțiile efectuate la terminarea lucrărilor executate în cadrul proiectelor finanțate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, organizate de către unitățile administrativ teritoriale Alexeni, Sărățeni, Balaciu și Mihail Kogălniceanu.
Astfel, UAT Alexeni a finalizat proiectul «Reabilitare și modernizare Cămin, comuna Alexeni, jud. Ialomița», finanțat prin PJDL 2020, cu o valoare totală contractată de 633.875,36 lei, din care contribuție proprie în sumă de 433.875,36 și 200.000,00 lei finanțare prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița. Proiectul a fost derulat în perioada 30.04.2020-14.12.2021.
UAT Sărățeni a finalizat proiectul «Achiziție buldoexcavator cu accesorii în vederea dotării Serviciului voluntar pentru situații de urgență din cadrul UAT Sărățeni, jud. Ialomița», proiect finanțat prin PJDL 2021, cu o valoare totală în sumă de 442.185,08 lei, din care contribuție proprie 142.185,08 lei, iar 300.000,00 lei finanțare prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița.
De asemenea, UAT Balaciu a recepționat finalizarea lucrărilor din cadrul proiectului «Eficientizare a sistemului de iluminat public prin înlocuirea aparatelor de iluminat existente cu aparate de iluminat LED eficiente energetic», proiect finanțat prin PJDL 2021. Valoarea totală contractată a proiectului a fost de 340.000,00 lei, din care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița a contribuit cu 300.000,00 lei, iar de la bugetul local proiectul a fost cofinanțat cu suma de 40.000,00 lei. Au fost schimbate 403 corpuri de iluminat cu eficienta energentică scăzută, cu corpuri de iluminat cu tehnologie led superioară cu randament de peste 140 lm/W.
În data de 15.12.2021, UAT Mihail Kogălniceanu a efectuat recepția la terminarea lucrărilor executate pentru investiția «Reabilitare trotuare în comuna Mihail Kogălniceanu-DS1», proiect finanțat prin PJDL 2021. Valoarea totală contractată a proiectului a fost 439.902,96 lei, din care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița contribuie cu suma de 300.000,00 lei, iar de la bugetul local suma de 139.402,96 lei. Au fost reabilitate trotuarele existente de-a lungul drumului sătesc DS1, pe o lungime totală de 1832 ml. Proiectul a fost derulat în perioada 16.08.2021-15.12.2021.

20 Decembrie 2021, 14:05 (2487 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 27 Iun 2026
309 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Beți la volan

Polițiștii au depistat luni, 7 august a.c., doi bărbați de 27 și 48 ani, din comuna Scânteia, respectiv Movilița, care conduceau autoturisme deși se aflau sub infuența băuturilor alcoolice. Ambii au fost ...[citește_toată_știrea]

8 August 2017, 21:05
(4169 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism căutat de autoritățile cehe, identificat de polițiștii ialomițeni

Un autoturism căutat pentru confiscare de autoritățile cehe a fost depistat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Ialomița. Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale ...[citește_toată_știrea]

8 August 2017, 20:30
(5634 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: A dispărut de la domiciliu

Ialomița: A dispărut de la domiciliu

Polițiștii ialomițeni  caută o minoră, de 12 ani, care a plecat de acasă și nu a revenit până în prezent. Cei care pot oferi informații care să conducă la găsirea minorei sunt rugați să sune la numărul ...[citește_toată_știrea]

8 August 2017, 20:20
(7161 vizualizări - 1 comentariu)


Amara: Festivalul Național de Folclor «Doina Bărăganului», ediția a III-a

În organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, a Consiliului Local Amara, a Consiliului Local Slobozia, a Direcției ...[citește_toată_știrea]

8 August 2017, 20:05
(5299 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Accident rutier în zona Popasului «Perla»

Accident rutier în orașul Amara, în zona Popasului «Perla». O femeie și un bărbat, ambii în vârstă de aproximativ 60 de ani, au fost răniți după ce două automobile s-au ciocnit. Din primele informații se ...[citește_toată_știrea]

7 August 2017, 19:13
(6751 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara accident


ITM Ialomița: Amenzi de 100 mii de lei pentru «muncă la negru»

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a desfășurat în luna iulie 2017 o serie de controale tematice pentru a preveni și combate fenomenul «muncii la negru». În urma verificărilor au fost depistate ...[citește_toată_știrea]

3 August 2017, 20:10
(6687 vizualizări - 1 comentariu)


Se închide gazul la Fetești

Distrigaz Sud Rețele anunță sistarea furnizării de gaze naturale în municipiul Fetești, pe străzile Anghel Saligny, Călărași și Ecaterina Teodoriu, vineri, 4 august 2017, în intervalul orar 8,00-12,00. ...[citește_toată_știrea]

3 August 2017, 19:35
(4248 vizualizări - 0 comentarii)


«Trofeul Tinereții Amara 2017», sub supravegherea jandarmilor

Efective de jandarmi vor supraveghea, în perioada 3-6 august 2017, buna desfășurare a Festivalului «Trofeul Tinereții Amara 2017». Misiunile oamenilor legii au ca scop prevenirea de fapte antisociale. ...[citește_toată_știrea]

3 August 2017, 19:05
(5862 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC CARGILL CEREALE SRL
angajează
LABORANT
pentru Silozul Bucu, județul Ialomița
2 posturi-unul permanent și
unul pe perioadă determinată (5 luni)
Cerințe minime: studii medii,
cunoștințe operare calculator;
studiile de specialitate sau
experiența în domeniu
constituie un avantaj
Responsabilități: determină calitatea
produselor la Recepție,
în timpul Depozitării, la Livrare,
întocmește documentele specifice
acestor operațiuni manual
și pe calculator și operează
în sistemul de gestiune toți indicii
calitativi necesari, întocmește rapoarte
Cei interesați sunt rugați
să trimită CV-ul pe adresa de mail:
[email protected]
sau pe fax la nr. 021/23.32.499,
cu mențiunea
«pentru laborant Bucu, județul Ialomița»
CV-urile pot fi depuse
și la poarta Silozului Bucu,

situat în strada Gh. Lazăr,
cu mențiunea de mai sus,
în atenția dlui Șerban Jan-șef locație.
Termenul limită de depunere al CV-urilor
este 10 August 2017

1 August 2017, 20:10


Polițiști noi la IPJ Ialomița

Polițiști noi la IPJ Ialomița

4 ofițeri și 12 agenți de poliție din promoția 2017 reîmprospătează colectivul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Luni, 31 iulie a.c., 4 ofițeri și 12 agenți de poliție s-au prezentat la ...[citește_toată_știrea]

1 August 2017, 19:15
(5651 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursă a locurilor de muncă la solicitarea unui angajator

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza marți, 8 august 2017, o bursă a locurilor de muncă la solicitarea unui angajator. Este vorba de o firmă ce își desfășoară activitatea ...[citește_toată_știrea]

1 August 2017, 15:20
(8331 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Percheziții la samsarii auto!

Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, efectuează, marți dimineața, 1 august 2017, 14 percheziții în ...[citește_toată_știrea]

1 August 2017, 11:05
(5846 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: A furat din magazin

Polițiștii din cadrul Poliției Urziceni au fost sesizați vineri, 28 iulie a.c., de angajatul unei societăți comerciale din localitate, cu privire la faptul că o persoană ar fi sustras bunuri din magazin ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2017, 20:10
(5214 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat la acest sfârșit de săptămână, 28-30 iulie a.c., acțiuni în locurile și zonele de interes operativ din județ, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2017, 19:45
(4099 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanț la ITM Ialomița. Peste 600 de controale, amenzi de peste 529 mii de lei!

Potrivit unui bilanț al ITM Ialomița pe primul semestru al anului 2017, în domeniul relațiilor de muncă au fost efectuate 668 de controale, 232 de angajatori fiind sancționați cu amenzi în cuantum de peste ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2017, 19:35
(5353 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Mandat de arestare pentru «tâlhărie»

Doi tineri de 14, respectiv 22 de ani, din Slobozia, bănuiți de comiterea infracțiunii de «tâlhărie calificată», sunt cercetați de polițiști. Tânărul de 22 de ani a fost reținut pentru o perioadă de 24 ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2017, 19:15
(4454 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Exerciții de alarmare

Primăria Slobozia informează că, începând cu luna august 2017, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10,00-11,00, se vor organiza și desfășura exerciții de alarmare. Astfel, vor fi ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2017, 18:40
(4503 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Campanie pe șantierele cu lucrări de săpături

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a desfășurat, în perioada 5-7 iulie 2017, o campanie de control la unitățile din șantierele unde se efctuează lucrări de săpături. Având în vedere evenimentele ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2017, 15:20
(6130 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Amenzi de 34 mii de lei pentru patronii spălătoriilor auto

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă  Ialomița au verificat recent modul în care se respectă legislația în muncă de către patronii spălătoriilor auto de pe raza județului. Cu ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2017, 21:05
(6595 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: A scăzut infracționalitatea stradală

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a făcut un bilanț al activității pe primul semestru al anului în curs. Potrivit statisticilor, infracționalitatea stradală sesizată la nivelul județului a ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2017, 20:20
(4102 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Află de pe internet informații despre calitatea aerului

Agenția Județeană pentru Protecția Mediului Ialomița informează cetățenii cu privire la faptul că website-ul care oferea informații despre calitatea aerului a fost îmbunătățit. Astfel, cei interesați pot ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2017, 20:05
(4434 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținuți pentru «furt calificat»

Polițiștii ialomițeni au întocmit dosare penale pe numele a cinci ialomițeni, cu vârste cuprinse între 19 și 45 de ani, aceștia fiind suspecți în mai multe cauze privind comiterea de furturi. Pentru trei ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2017, 19:40
(4709 vizualizări - 0 comentarii)


Avarie ENEL: Fetești a rămas fără apă!

Vineri, 28 iulie 2017, în jurul orelor 15,20, în urma unei avarii la linia de alimentare cu tensiune a Uzinei de Apă Fetești, abonații din localitate au rămas fără apă potabilă. Au fost anunțați reprezentanții ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2017, 19:25
(5723 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Bărbat acroșat de un autoturism

Un bărbat de 34 de ani, din județul Constanța, a fost rănit în urma unui accident rutier produs pe raza comunei Stelnica luni, 24 iulie 2017. Acesta a fost acroșat de un autoturism condus de un tânăr, de ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2017, 16:35
(5530 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Stelnica accident


Movilița: Cinci persoane rănite într-un accident rutier

Accident rutier între localitățile Movilița și Coșereni. Cinci persoane au fost rănite după ce 3 mașini s-au ciocnit. La fața locului s-au deplasat paramedicii SMURD, însoțiți de un echipaj de descarcerare ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2017, 17:21
(5470 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Scandal de «Ziua Comunei»

Jilavele: Scandal de «Ziua Comunei»

Duminică 22 iulie a.c., în jurul orei 1.30, jandarmii din cadrul unei patrule care asigura măsurile de ordine publică la manifestările culturale prilejuite de «Ziua Comunei Jilavele», au observat pe o alee ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2017, 15:20
(6310 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele scandal


Tabără gratuită organizată de Catedrala Urziceni

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, Catedrala din Urziceni a organizat o mini tabără la Mânăstirea Cozia din județul Vâlcea. Astfel, în perioada 16- ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2017, 12:15
(4637 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în scădere ușoară

La sfârșitul lunii iunie 2017, în evidențele  Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 6220 șomeri, din care 943 șomeri indemnizați, respectiv 5277 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2017, 11:10
(4697 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Moment de reculegere în memoria polițistului Sorin Vezeteu

IPJ Ialomița: Moment de reculegere în memoria polițistului Sorin Vezeteu

Duminică, 23 iulie 2017, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au ținut un moment de reculegere în fața instituției, pentru a cinsti memoria polițistului Sorin Vezeteu, ucis în ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2017, 15:30
(4940 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Oficialii MApN au intervenit pentru scoaterea din Dunăre a TAB-ului scufundat

Vineri, 21 iulie 2017, reprezentanții Ministerului Apărării Naționale au intervenit la Bordușani pentru a scoate din apele Dunării TAB-ul scufundat, în urma exercițiului militar NATO, desfășurat în zonă ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2017, 18:25
(11893 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Maria în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Nelu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Vasile în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare Ionut în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Mihai în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...