EVENIMENT
Se întâmplă la Fetești
Anchetată penal pentru că și-a scos copiii la cerșit
Polițiștii din Fetești au deschis un dosar penal pe numele unei femei din localitate după ce aceasta a fost surprinsă obligându-și copiii să cerșească. Cazul a intrat și în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița, care a dispus integrarea copiilor într-un program de protecție socială. «În prezent, copiii sunt în grija serviciilor noastre!» au precizat reprezentanții instituției.
Copiii pot ajunge pe lista de adopții Din primele informații, se pare că femeia se afla sub monitorizarea autorităților de mai bine de jumătate de an. Aceasta a fost suprinsă recent, pe o stradă din centrul municipiului Fetești, în timp ce-i obliga pe cei doi copii minori ai săi, în vârstă de 4 și, respectiv 10 ani, să cerșească. Polițiștii au luat-o pe femeie de pe stradă, împreună cu cei doi copii, iar apoi au condus-o la sediu. La audieri, aceasta a recunoscut faptul că își obligă copiii să cerșească, în schimbul banilor. În urma analizei cazului, polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele femeii, pentru comiterea infracțiunii de «exploatare a minorilor în scop de cerșetorie». «Verificările sunt în curs și urmează să fie analizate toate datele, pentru a se contura întreaga situație de fapt... Ceea ce se poate spune cu certitudine este că, în această cauză, a fost deschis un dosar penal!» susțin reprezentanții Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. De la Poliție, cazul a intrat și în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița, ai cărei reprezentanți au deschis la rândul lor o anchetă. În urma verificărilor, reprezentanții DGASPC Ialomița au decis ca ambii copilași să fie preluați din familie și instituționalizați. «Ne este foarte greu să luăm astfel de decizii, dar în situația dată instituționalizarea copiilor era o măsură necesară, pentru siguranța și integritatea minorilor... Cazul rămâne în analiză, iar dacă familia, respectiv mama, dă semne că situația se poate îndrepta, copiii se vor întoarce acasă»! a declarat Nicolae Badea, purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița. Potrivit legilor în vigoare, preluarea copiilor din familie și includerea lor în programe speciale de protecție este urmată de suspendarea drepturilor părintești. În cazul în care familia nu dă semne că poate fi responsabilă cu privire la întreținerea copiilor, minorii rămân definitiv în grija statului și sunt dați spre adopție.
Acțiune DGASPC pe străzile Sloboziei
Cazul de la Fetești nu este singular. În urmă cu o săptămână, asistenții sociali ai DGASPC Ialomița au descoperit alți doi minori pe care părinții îi obligau să cerșească. Micuții au fost identificați pe raza municipiului Slobozia, în zona supermarketului Lidl de la ieșirea spre Constanța. În urma verificărilor s-a stabilit că cei doi minori locuiesc împreună cu familia în zona Cartierului Bora, iar banii pe care îi obțin din cerșit sunt singura sursă de venit pentru ei și părinții lor. Cazul rămâne în monitorizare, existând riscul ca și acești copii să ajungă într-un centru instituționalizat. «Deocamdată, în cazul acestor copii nu s-a dispus măsura instituționalizării. Rămân sub monitorizare, urmând a fi luată o decizie...» a mai spus Nicolae Badea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Ialomița.
24 Decembrie 2021, 12:40 (6478 vizualizări - 2 comentarii)
Fetești: Și-a batjocorit copiii obligîndu-i să cerșească
Fată de 12 ani, fugită dintr-un centru de plasament din București, găsită la Fetești cerșind










Comentariile cititorilor:
(25 Decembrie 2021, 11:39)
Jigodii nespălate de părinții! La pușcărie cu ei, fara milă pentru asemenea specimene. Au făcut copii că săi umilească și să-i pună la cerșit. Jigodiile ei nu sunt in stare sa muncească, putori nenorocite.
(24 Decembrie 2021, 11:39)
Sunt multe xare faccasa xeva. Cerșetoria și prostituția aduc bani. Sunt barbatib care și dau femeile la produs darmite lq cerșit copii. Minune xa exista DGASPC un. După xeva timp totninnfamilie ... Amărăciune, nimeni xare sa mai susțină valorile morale. Goana după lovele, indiferent cum sunt obtinuti. Avem doar modele autentice în parlament. Asa ca....