Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Egalii Petrolului

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia

Egalii Petrolului

La mijlocul săptămânii trecute, Unirea Slobozia a trecut, la scor de neprezentare, de CSM Fetești. Toate golurile s-au marcat în prima repriză, iar marcatorii au fost Ibrian și noii veniți Silaghi și Gherghiceanu. Mult mai grea a fost misiunea elevilor lui Adrian Mihalcea în meciul de vineri, 28 ianuarie 2022, contra liderului Ligii a II-a, Petrolul Ploiești. Meciul s-a jucat la Blejoi și a arătat, chiar dacă vorbim de o partidă amicală, o Unirea Slobozia matură care, la acest nivel, este capabilă să facă față oricărui adversar. Meciul nu a abundat în faze de poartă, iar Adrian Mihalcea a rulat aproape tot lotul. De remarcat că, în ultimele 15 minute, au fost pe teren 5 jucători sub 20 de ani. Unirea a început în formula Gurău-Ibrian, Dinu, Perju,Toma-Coadă, Cruceru-Afalna, Silaghi, Greu-Ivan. Au intrat pe parcursul reprizei secunde: Poiană, Dorobanțu, Lazăr, Mihai, Lemnaru, Trașcu, Bolohan, Gîrbăcea, Gherghiceanu, Gulceac.

Cantonament cu 23 de jucători Până pe 11 februarie 2022, Unirea Slobozia se află în cantonament la Snagov. Pe lângă antrenamentele fizice și tehnico-tactice, jucătorii lui Adrian Mihalcea vor susține și 3 meciuri amicale. Adversari vor fi Unirea Constanța, Rapid 2 și Academica 2 Clinceni. Mihalcea are la dispoziție, pentru această perioadă a pregătirii, 23 de jucători:
Portari: Gurău, Poiană, Ciupercă
Fundași: Ibrian, Dorobanțu, Perju, Dinu, Lazăr, Toma, Mihai
Mijlocași: Coadă, Trașcu, Cruceru, Lemnaru, Greu, Mustacă, Silaghi, Bolohan, Gîrbăcea
Atacanți: Ivan, Afalna, Gulceac, Gherghiceanu

1 Februarie 2022, 13:05 (9003 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup

Comentariile cititorilor:


Marius:
(6 Februarie 2022, 12:45)
A arătat ca știe sa își bata joc
Marius:
(6 Februarie 2022, 10:01)
Suntem alaturi de Unirea!!!suntem alaturi de Adi Mihalcea si cei din stafful sau!A aratat ca știe, a arătat că are caracter.Adi este un slobozean de al nostru si trebuie tratat cu respect.!!!
Pentru Gogu:
(4 Februarie 2022, 21:28)
Ok, vrei rezultate! Nimic de spus, dar sa nu se mai laude ca dau atatia juniori din pepiniera proprie la echipa de seniori ! Ca acei juniori sunt acolo doar sa se antreneze, in afara de Dorobantu nu am vazut pe nimeni sa joace ! Pe pagina clubului rupem postarile cu juniorii ca fac , ca dreg si nu joaca unul la seniori ,si mare dreptate faza ca posteaza de juniori doar cand castiga cate un meci ! Pentru ca jun A care sunt cei mai mari sunt pe locul 5 din 6 in play out 0 victorii, Jun B o singura victorie si locul 5 din 6 in play off o singura victorie ,care toata lumea avea asteptari mari de la ei .
gogu:
(4 Februarie 2022, 19:31)
Eu vreau rezultate nu experimente. Asa ca merg pe mana lui Mihalcea care a revolutionat jocul echipei. Hai Unirea!
Gogosel::
(3 Februarie 2022, 23:32)
Pai Dorobanțu are 3 clase peste Bolohan și nu are șansa sa joace ,dar Bolohan e băiatul lui tati
Fan:
(2 Februarie 2022, 23:28)
5 jucatori sub 20 ani si cati din pepiniera proprie??? Centrul de copii si juniori nu mai produce nimic de ani buni ! De ce pe pagina clubului se posteaza doar cand castiga echipele de juniori? Cand pierd adica mai mereu le este rusine? Sa fim seriosi , nimeni nu vede ca se duc cativa copii la seniori doar de forma! Din cei care au jucat in cupa cu Navodari , cati au debutat in liga 2???

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 05 Aug 2026
218 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Telverde Anticorupție, apelabil gratuit de pe mobil

Potrivit autorităților, de la începutul săptămînii în curs, respectiv de luni, 25 ianuarie 2010, linia verde anticorupție 0800806806 este apelabilă gratuit și din rețelele de telefonie ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:13
(12806 vizualizări - 0 comentarii)


Alt șofer beat la volan

În noaptea de marți spre miercuri, 26/27 ianuarie a.c., puțin trecut de miezul nopții, polițiștii au oprit pe Strada Bănățenilor din Fetești un autoturism înmatriculat în Capitală, la volan aflîndu-se un ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:10
(10998 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționări meteorologice și hidrologice

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, «în conformitate cu atenționarea hidrologică din 27.01.2010, emisă de INHGA București, avînd în vedere situația hidrometeorologică actuală, începînd ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:02
(11598 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 13:41
(12425 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 16:09
(13726 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să fure de la societatea unde lucra

Un bărbat de 40 de ani, din Urziceni, este cercetat de polițiști pentru tentativă de furt calificat după ce a fost surprins în cursul nopții de 25/26 ianuarie de polițiștii din localitate în timp ce încerca ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:48
(12096 vizualizări - 0 comentarii)


Saci de soia fără documente

În noaptea de luni spre marți, respectiv 24 spre 25 ianuarie a.c., în jurul orelor 00,30, o echipă de siguranță publică din Fetești a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:47
(13918 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale Poliției

Polițiștii ialomițeni au desfășurat, în ultimele zile, mai multe acțiuni pe raza județului Ialomița.
În noaptea de luni spre marți, 25/26 ianuarie a.c., efective ale posturilor de poliție din zona Urziceni ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:37
(10841 vizualizări - 0 comentarii)


Aplicație online pentru cererea de plată a subvenției pe suprafață

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că este disponibilă aplicația IPA online, prin intermediul căreia fermierii care intenționează să solicite sprijin pe suprafață completează ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:31
(15515 vizualizări - 0 comentarii)


Sobele produc incendii

Nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor la sistemele de încălzire a condus, din nou, la producerea a două incidente de acest fel la locuințele unor cetățeni din Fetești și comuna Andrășești. ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:29
(12918 vizualizări - 0 comentarii)


La 14 ani a furat 12 găini

În dimineața zilei de duminică, 24 ianuarie a.c., Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată de către un localnic despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute au sustras 12 găini din curtea unei ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:28
(10471 vizualizări - 0 comentarii)


Tot mai mulți șoferi băuți în trafic

Cinci sancțiuni contravenționale au fost aplicate unor conducători auto care au fost depistați la volanul unor autoturisme deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Față de aceștia, complementar ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:21
(10769 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis, la volan

Un tînăr în vîrstă de 27 de ani, din Urziceni este cercetat de polițiști pentru conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. Autoturismul condus de acesta a fost oprit în trafic de un ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:15
(10853 vizualizări - 0 comentarii)


Un ceai cald de la Sensiblu

Un ceai cald de la Sensiblu

Ca urmare a scăderii tot mai accentuate a temperaturilor, din ce în ce mai multe persoane surprinse de ger suferă de hipotermii. Începând de sîmbătă, 23 ianuarie 2010, persoanele care suferă din cauza gerului ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:07
(14563 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții SMURD

Intervenții SMURD

Echipajul SMURD Urziceni a fost solicitat, la final de săptămînă, în cazul a doi pacienți cu afecțiuni medicale. Astfel, vineri, 22 ianuarie, în jurul orelor 20,00, din cauza drumului înzăpezit, subofițerii ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 17:59
(14163 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii datorate coșurilor de evacuare

Incendii datorate coșurilor de evacuare

Coșul de evacuare a fumului amplasat necorespunzător ori neprotejat termic a reprezentat cauza probabilă de izbucnire a nu mai puțin de 4 incendii. Astfel, sîmbătă, 23 ianuarie a.c., în jurul orelor 17 ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 17:53
(11333 vizualizări - 0 comentarii)


Drumuri județene parțial blocate

Drumuri județene parțial blocate

Potrivit Prefecturii, în prezent,pe teritoriul județului Ialomița circulația se desfășoară în condiții, grele de iarnă.

Drumuri județene parțial blocate, datorită temperaturilor extrem de scăzute ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 10:40
(10615 vizualizări - 0 comentarii)


Au furat din cabina unui TIR

Joi, 21 ianuarie, polițiștii ialomițeni au prezentat cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lîngă Judecătoria Urziceni doi tineri din localitate, principalii suspecți de comiterea unui furt ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2010, 10:18
(9013 vizualizări - 0 comentarii)


Fiul l-a «furat» pe tată

Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată cu privire la faptul că, pe ruta dinspre Slobozia către Urziceni, există date că s-ar deplasa un autoturism taxi înmatriculat în județul Constanța în care se ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2010, 06:12
(10973 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat joi, 21 ianuarie a.c., pentru depistarea deținătorilor ilegali de arme și prevenirea producerii evenimentelor ca urmare ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 20:12
(10357 vizualizări - 0 comentarii)


La volanul unei mașini furate

În cursul nopții de joi spre vineri, respectiv 21 spre 22 ianuarie, un agent din cadrul Postului de Poliție Sfîntu Gheorghe, aflat în patrulare pe raza comunei împreună cu un echipaj al Poliției Comunitare ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:46
(10085 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni stradale

Joi, 21 ianuarie, începînd cu orele 15,00, polițiștii slobozeni, în colaborare cu efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi, au demarat o razie în municipiul reședință de județ urmărindu-se, în ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:45
(11478 vizualizări - 0 comentarii)


Modificări legislative pentru angajatori

Potrivit unui comunicat de presă, începînd cu data de 1 februarie 2010, urmează a se modifica întocmirea Registrului general de evidență a salariaților. Astfel, registrul se întocmește în formă electronică ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:38
(13121 vizualizări - 0 comentarii)


Prostituate minore la Făcăeni

Miercuri, 20 ianuarie, în baza informațiilor deținute, agenții Postului de Poliție Făcăeni s-au sesizat din oficiu despre faptul că, în perioada octombrie-decembrie 2009, un localnic de 32 de ani, a recrutat ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:57
(15382 vizualizări - 0 comentarii)


70 de anvelope într-o mașină

70 de anvelope într-o mașină

În cadrul unei acțiuni organizată miercuri, 20 ianuarie, în municipiul Slobozia, polițiștii de siguranță publică aflați într-un filtru rutier instituit la intersecția Străzilor Nicolae Bălcescu și Mihai ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:56
(11418 vizualizări - 0 comentarii)


Tîlhar arestat la Slobozia

Polițiștii au identificat și probat activitatea infracțională a unui individ suspectat de comiterea a două tîlhării pe raza municipiului Slobozia. Bărbatul a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:55
(15926 vizualizări - 1 comentariu)


Drumuri județene închise

Drumuri județene închise

Polițiștii ialomițeni avertizează conducătorii auto asupra faptului că zăpada căzută noaptea trecută a făcut ca traficul rutier să fie întrerupt pe nu mai puțin de 7 segmente de drumuri județene. Astfel ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2010, 11:42
(11226 vizualizări - 0 comentarii)


Seminar pe teme de mediu

Agenția Regională pentru Protecția Mediului Pitești organizează la Pitești un seminar cu tema «Evaluarea impactului asupra mediului datorat creșterii emisiilor de bioxid de carbon». Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2010, 08:12
(11255 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 18:54
(10398 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 18:12
(11119 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...