Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Procurorii Parchetului Județean au descins la Centrul de Vaccinare anti-COVID-19 din Amara

Procurorii Parchetului Județean au descins la Centrul de Vaccinare anti-COVID-19 din Amara

Un nou scandal penal legat de vaccinările fictive anti-COVID-19 izbucnește în județul Ialomița. De această dată, acuzațiile planează asupra personalului medical din cadrul Centrului de Vaccinare Anti-COVID-19 amenajat în Sala de Sport «Tudorița Chidu» din localitatea Amara. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au deschis o anchetă ce vizează, printre altele, și fapte de «corupție». Implicați în acest dosar, în cadrul căruia se fac cer­cetări in rem, sunt un medic și câteva asistente. De la deschi­derea Centrului, în primăvara anului trecut, și până în prezent, la Amara s-au vaccinat peste 6400 de persoane. Surse judiciare susțin că peste 100 dintre acestea nu ar fi primit, de fapt, serul.

Verificările sunt în curs În urmă cu aproximativ o săptămână, pe raza orașului Amara, ofițerii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița și cei ai Serviciului Județean Anticorupție Ialomița au efectuat 8 percheziții domiciliare. Descinderile au fost organizate pentru obținerea de probe în cadrul unui dosar penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița. Anchetatorii fac verificări in rem într-o cauză ce vizează vacci­narea fictivă anti-COVID-19. «Într-adevăr, pe rolul unității noastre de Parchet se fac verificări într-o cauză ce are ca obiect vacci­narea fictivă a mai multor persoane... Mai multe informații nu putem oferi, pentru că cercetările se află într-o fază incipientă!» a declarat procurorul Viorica Dinu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița.

Situația de fapt Ancheta procurorilor din cadrul Parche­tului Județean Ialomița vizează asistentele și unul dintre medicii care desfășurau activitatea de vaccinare în cadrul Centrului din orașul Amara. Principalul suspect al cauzei ar fi medicul A.P., originar din mu­nicipiul București. Absolvent de Medicină, acesta nu a reușit să promoveze examenul de rezidențiat, fiind încadrat ca medic generalist cu competențe limitate. El a fost transferat de la București la Amara pentru a supra­veghea campania de vaccinare des­fășurată în cadrul Centrului din localitate. Se pare că acesta ar fi pretins sume de bani de la persoane din Capitală în schimbul eliberării certificatelor de vaccinare COVID-19. Vaccinul, cu ajutorul asistente­lor medicale, ar fi fost apoi aruncat la chiuvetă. Datele oficiale ale Direcției de Sănătate Publică Ialomița arată că de la deschiderea Centrului de Vaccinare din Amara, în primăvara anului trecut, și până în prezent, aici au fost imunizate 6400 de persoane. Anchetatorii au indicii că 100 dintre persoanele care fi­gurează ca vaccinate nu ar fi primit, de fapt, serul. Se pare că cel care ar fi sesizat situația este fostul doctor care coordona activitatea de vaccinare, G.H. Acesta ar fi declarat Poliției faptul că medicul bucureștean A.P. ar fi adus de la București mai multe persoane, cărora le-ar fi înmânat certificate de vaccinare în schimbul unor sume de bani. Medicul G.H. ar fi coordonat activitatea Centrului de Vaccinare Anti-COVID-19 din Amara până în toamna anului trecut, însă din cauza unor conflicte interne acesta nu a mai putut să-și desfășoare activitatea în cadrul entității sanitare.

6 luni de anchetă, niciun vinovat
Primul scandal privind vacci­nările fictive a debutat în Ialomița la Slobozia. În luna septembrie 2021, registratorul Centrului de Vaccinare Nr. 1 din Slobozia a intrat în atenția organelor judiciare după ce ar fi eliberat, în schimbul banilor, adeverințe de vaccinare false. La 6 luni de la debutul verificărilor, efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, anchetatorii nu au ajuns încă la nicio concluzie. «Verificările sunt încă în desfășurare...» susțin oficialii instituției care instrumentează acest dosar. Surse judiciare susțin faptul că, până în prezent, s-ar fi descoperit 38 de certificate de vaccinare eliberate în fals. Multe dintre documente ar fi fost eliberate după miezul nopții, când Centrul era închis.

24 Februarie 2022, 10:05 (12513 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Furt de carduri petrecut în stațiunea Amara, trimis în judecată după 4 ani
Ialomița: Măicuță cu dosar penal, după ce a lovit cu mașina un biciclist
Amara: S-au înscris la facultate folosind diplome de Bacalaureat falsificate
Adeverințe de vaccinare eliberate ilegal

Comentariile cititorilor:


PUTIN:
(26 Februarie 2022, 15:34)
PROCURORILOR, vacinul sa dus la IAPA PRESEDINTELUI, SECRETAR GENERAL ADJUNCT( A LU ALA  NASOSUUUU DE LA PSD, ALA CU MAPA) MORAR AL NOSTRU DUCE SERVIETA NUCLEARA, A LU CIOLACU. La Amara am vacinat MAGARUL KLAUS, un magar bun care asculta de comenzi, dar pleca mereu la SKI. Caut magarul aseara, disparut, spune un vecin ca a plecat ca sa linisteasca lumea, eu cred ca FIIND  ZI DE ZI IN TARA TA, SI FIIND ALATURI DE TARA TA INVINGI!
waly:
(25 Februarie 2022, 14:44)
Nu se doreste de catre procurori aflarea adevarului pentru ca sunt multri .politicieni';'' DE LA PNL implicati!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
205 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(343 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(711 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(196 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(170 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(737 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(224 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(175 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(214 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(405 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(392 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(389 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1280 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(832 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(789 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(853 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1406 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1288 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1478 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1475 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1674 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1848 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1972 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2475 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1961 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1735 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1633 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1714 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4195 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2731 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
:-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...