Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

ANUNȚ

Primăria comunei Scânteia cu sediul în comuna Scânteia, str. Ștefan Cel Mare, nr. 46, județul Ialomița, în baza Ordonanței de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ și art. II din Legea nr. 203/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și a H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, organizează concurs pentru ocuparea funcției publice de execuție, vacante, de inspector, clasa I, grad profesional asistent din cadrul Compartimentului Urbanism din Aparatul de specialitate al Primarului comunei Scânteia.
Pentru funcția publică menționată, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână.
Pentru ocuparea funcției publice menționate, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
CONDIȚII GENERALE:
-respectarea art. 465 alin. 1 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
CONDIȚII SPECIFICE:
a) Să fie absolvenți de studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul de licență arhitectură, urbanism sau specializările instalații pentru construcții sau construcții civile, industriale și agricole;
b) Să îndeplinească condițiile de vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de minim 1 an;
PROGRAMUL CONCURSULUI:
Publicitatea concursului-25 Februarie 2022;
Proba scrisă va avea loc la sediul Primăriei comunei Scânteia în data de 28 Martie 2022, orele 10,00;
Interviul se susține, de regulă, într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise. Data și ora susținerii interviului se vor afișa odată cu rezultatele probei scrise.
Dosarele de înscriere se vor depune la sediul Primăriei comunei Scânteia, în maximum 20 zile de la data publicării anunțului, respectiv în perioada 25 Februarie-16 Martie 2022, de luni până joi între orele 8,00-16,30 și vinerea între orele 8,00-14,00 și vor conține, în mod obligatoriu:
a) Formularul de înscriere prevăzut în Anexa nr. 3 din HG nr. 611/2008, cu modificările și completările ulterioare;
b) Curriculum vitae, modelul comun european;
c) Copia actului de identitate;
d) Copii ale diplomelor de studii, certificatelor și altor documente care atestă efectuarea unor specializări și perfecționări;
e) Copia carnetului de muncă și, după caz, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată care să ateste vechimea în muncă și, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice;
f) Copia adeverinței care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului, de către medicul de familie al candidatului;
g) Cazierul judiciar;
h) Declarația pe propria răspundere prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere sau adeverința care să ateste lipsa calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de legislația specifică.
Bibliografia și tematica pot fi consultate pe site-ul www.primariascanteia.ro
Relații suplimentare la telefon: 0243/242058, int. 1, persoana de contact: Filipoiu Mirela, secretar general UAT Scânteia.

25 Februarie 2022, 11:20 (1184 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 03 Iul 2026
283 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ciochina: Hoți prinși de polițiști

Luni, 26 aprilie, polițiștii din Ciochina au fost sesizați de un localnic despre faptul că în perioada noiembrie 2009-25 aprilie 2010, persoane necunoscute i-ar fi sustras dintr-o fîntînă aflată în curtea ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:48
(23455 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 17:08
(13753 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 16:54
(15482 vizualizări - 0 comentarii)


6 ialomițeni, judecați pentru trafic de minori

Șase persoane, dintre care una în stare de arest preventiv, au fost trimise în judecată pentru trafic de minori. Suspecții, prin violențe și amenințări, au exploatat din punct de vedere sexual mai multe ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 16:49
(20331 vizualizări - 0 comentarii)


Problema celor 6 loturi de teren atribuite de Primărie Episcopiei: PS Vincențiu invocă prefectului Teculescu Legea Cultelor

La scurt timp după publicarea pe site-ul nostru a articolului «Eu cînd vreau să fluier, fluier!/Prefectul Teculescu fluieră în Biserica Consiliului Local Slobozia», Preasfințitul Vincențiu ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 12:57
(24926 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 7000 de pachete de țigări, confiscate

Peste 7000 de pachete de țigări, confiscate

Peste 7000 de pachete de țigări, fără documente de proveniență, ce aveau aplicate timbre emise de autoritățile Republicii Moldova, au fost ridicate în vederea confiscării luni, 26 aprilie, de polițiștii ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 12:22
(21514 vizualizări - 0 comentarii)


Comunicat APIA: În atenția producătorilor de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor de lapte că pot solicita, pînă la data de 30 aprilie 2010, acordarea cotelor din rezerva națională. Potrivit Ordinului nr. ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 08:51
(23969 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: A intrat cu mașina în stîlp

Duminică, 25 aprilie, pe raza comunei Traian, s-a produs un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, provocat de un șofer aflat în stare avansată de ebrietate. Polițiștii au stabilit că în timp ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:22
(29822 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Și-a amenințat vecina că o calcă cu mașina

Sîmbătă, 24 aprilie, agenții Postului de Poliție Făcăeni au fost sesizați prin 112, de către o localnică, de 37 de ani, despre faptul că vecinul său, aflat în stare de ebrietate, a amenințat că o va accidenta ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:22
(24296 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Mai multe mașini avariate din cauza unui șofer băut

În noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 24 spre 25 aprilie a.c., agenții Biroului Rutier Fetești au fost sesizați că pe Strada Călărași, din municipiu, s-a produs o tamponare în care au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:22
(23664 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La furat dintr-o școală

În cursul dimineții de sîmbătă, 24 aprilie, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată de directorul unei școli din localitate, despre faptul că în cursul nopții de 23 spre 24 aprilie, persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:21
(27401 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiuni pentru siguranța publică

În noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 24 spre 25 aprilie, polițiștii slobozeni au organizat o acțiune în colaborare cu efective din cadrul Inspectoratului Județean al Jandarmeriei și ale Serviciului ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:21
(25377 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Hoți prinși de polițiști

Sîmbătă, 24 aprilie, polițiștii din Bordușani au fost sesizați de către o localnică, de 65 de ani, despre faptul că în noaptea anterioară, persoane necunoscute i-au furat din curtea locuinței și dintr-o ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:20
(27817 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Viteza face victime

Duminică, 25 aprilie, polițiștii din Urziceni au fost sesizați prin 112, despre producerea unui accident de circulație. Accidentul s-a produs pe DJ203B, pe raza localității Gîrbovi, și s-a soldat cu vătămarea ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:20
(26049 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi aplicate de polițiștii din Urziceni și Fierbinți-Tîrg

Sîmbătă, 24 aprilie, polițiștii din Urziceni au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice, pentru prevenirea faptelor cu violență, a furturilor din buzunare, de și din auto, a comerțului ilicit ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:19
(23725 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Beat la volan

O echipă de siguranță publică ce acționa pe raza municipiului Urziceni a oprit pentru control, duminică, 25 aprilie, un autoturism înmatriculat în Spania, la volanul căruia se afla un localnic, de 35 de ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:18
(31111 vizualizări - 0 comentarii)


264 locuri vacante pentru 1100 de persoane fără loc de muncă

Vineri, 23 aprilie a.c., la nivel național s-a desfășurat Bursa generală a locurilor de muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Evenimentul s-a desfășurat și la nivel ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 12:10
(21683 vizualizări - 0 comentarii)


O mașină a luat foc la Făcăeni, acoperișul unei case a fost mistuit de flăcări la Condeești

Sîmbătă, 24 aprilie, autoutilitara unui cetățean din comuna Făcăeni a fost cuprinsă de flăcări ca urmare a unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect sau izolat necorespunzător. Pompierii ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 12:10
(27326 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Scuterul a fost acroșat de un autobuz

Vineri, 23 aprilie, pe 112, Poliția a fost sesizată despre faptul că pe Strada Călărași, din Fetești, un cetățean care se deplasa cu un moped a fost lovit de un autobuz. La fața locului s-a deplasat un ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2010, 08:30
(23878 vizualizări - 0 comentarii)


Balaciu: Minor la volanul autoturismului bunicii

În cursul nopții de joi spre vineri, respectiv 22 spre 23 aprilie a.c., în jurul orei 00,20, polițiștii din Balaciu au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Ialomița. În urma legitimării ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2010, 08:29
(24593 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer în stare de ebrietate

Un bărbat de 37 de ani, din Fetești, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de polițiști conducînd un autoturism pe raza localității de domiciliu, deși se afla în stare de ebrietate. Autoturismul ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2010, 08:26
(23648 vizualizări - 0 comentarii)


S-a înecat în Ialomița?

Polițiști și pompieri au desfășurat joi, 22 aprilie a.c., eforturi comune pentru a depista un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, a cărui dispariție a fost sesizată de către familia acestuia. Ultimele informații ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 15:56
(23150 vizualizări - 2 comentarii)


Conducea tractorul cu permisul suspendat

Joi, 22 aprilie, în jurul orei 23,30, polițiștii au identificat în trafic, pe strada Călărași, din Fetești, un bărbat, de 45 de ani, din județul Constanța, care se deplasa la volanul unui autotractor ce ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 15:55
(20278 vizualizări - 0 comentarii)


Fierul vechi, în atenția polițiștilor

Polițiștii din Țăndărei au acționat joi, 22 aprilie, în intervalul orar 09,00-12,00, pe raza de competență, pentru respectarea prevederilor privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile și pentru ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 15:55
(13904 vizualizări - 0 comentarii)


10 baruri și 9 săli de jocuri, controlate

În cursul după-amiezii de joi, 22 aprilie, în intervalul orar 18,00-21,00, efective din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, în colaborare cu efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi și din cadrul ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 15:55
(22327 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni în zonele rurale

În cursul nopții trecute, respectiv 22/23 aprilie, agenții Posturilor de Poliție Albești, Ciochina și Buești au organizat o acțiune comună intercomunală, sub coordonarea ofițerilor din cadrul Poliției ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 15:54
(13597 vizualizări - 0 comentarii)


Depunerea situațiilor financiare, obligatoriu la Registrul Comerțului

Oficiul Național al Registrului Comerțului reamintește comercianților că, începînd cu anul 2010, situațiile financiare anuale se depun numai la Registrul Comerțului. Avînd în vedere că data limită pentru ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 13:42
(21053 vizualizări - 0 comentarii)


Perdelele forestiere de protecție, în atenția Prefecturii

Joi, 22 aprilie a.c., la sediul Prefecturii Ialomița s-a desfășurat o ședință de lucru a Comandamentului județean de analiză a realizării Programului de înființare a perdelelor forestiere de protecție. ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 10:13
(19998 vizualizări - 1 comentariu)


Festivalul Județean de Folclor «Zărzărică, zărzărea»-ediția a XVIII-a

Festivalul Județean de Folclor «Zărzărică, zărzărea»-ediția a XVIII-a

În organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, vineri, 16 aprilie 2010, s-a desfășurat faza zonală a celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Județean ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 20:18
(20909 vizualizări - 0 comentarii)


A dat cu tractorul peste un bătrîn

Poliția Urziceni a fost sesizată miercuri, 21 aprilie a.c., prin 112, despre faptul că pe raza localității Hagiești s-a produs un accident de circulație, un pieton fiind implicat. Din cercetări s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 18:56
(20112 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 SeGeRistu în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării Curiosul în «Motorul» economic privat al Ialomiței alegator în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență KOMUNIKATOR în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Mary în «Motorul» economic privat al Ialomiței

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...